Efectul orgasmului asupra creierului

Ce efect neașteptat are orgasmul asupra creierului?

Potrivit cercetătorului Barry Komisaruk, se pare că, spre deosebire de exercițiile pentru minte, precum integramele, orgasmul este benefic pentru întregul creier, nu doar pentru o anumită regiune.

org

Mai mult, prof. Komisaruk susține că această senzație poate suprima durerea, ceea ce înseamnă că ea ar putea fi utilizată, printre altele, pentru a ușura durerile din timpul nașterii. Depresia, anxietatea și dependența ar putea să fie și ele tratate dacă cercetătorii vor valorifica în scop științific mecanismul din creier care produce senzația de plăcere..

Barry Komisaruk, cercetătorul american în vârstă de 72 de ani, studiază orgasmul din anii 1960, atunci când a inițiat primele cercetări pe șoareci. Abia în 1982, omul de știință a început să realizeze primele teste clinice pe indivizi umani.

„În timpul orgasmelor se observă o creștere uriașă a fluxului sanguin în creier. Fenomenul aduce toate substanțele nutritive și promovează oxigenarea creierului. Exercițiile pentru minte (precum integramele sau Sudoku) cresc activitatea cerebrală, însă numai în anumite regiuni. În schimb, orgasmul activează întregul creier”, a explicat omul de știință.

Prof. Komisaruk a ajuns la aceste concluzii după ce a studiat mai multe femei voluntare în laboratorul de psihologie din cadrul Universității Rutgers, New Jersey. În timpul experimentelor, femeile erau așezate într-un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fRMN) pentru a li se observa activitatea cerebrală în timp ce experimentau orgasme.

Deși specialistul studiază acest fenomen de zeci de ani, domeniul continuă să fie foarte puțin studiat la nivel mondial, motiv pentru care Komisaruk crede că mai sunt încă multe informații științifice nedescoperite și multe întrebări fără răspuns, încă.

„Practic, nu știm mai nimic despre plăcere. Însă este important să înțelegem modul în care creierul o produce. Care parte din creier produce o asemenea plăcere? Putem oare să folosim această plăcere în scop medical?”, a mai declarat prof. Komisaruk.

Sursa: The Telegraph

20 thoughts on “Efectul orgasmului asupra creierului

  1. Am vazut emisiunea pe Discovery, este interesant sa vezi cum electricitatea aprinde beculetele creierului . In acelasi timp, una din concluzii a fost ca orgasmul are rol social.

  2. Salut Petru si felicitari pentru articol !🙂
    Abia acum inteleg de ce unii politcieni practica ……
    traseismul de partid ,facerea si desfacerea unor aliante etc etc etc ! 🙂
    N-au ajuns niciodata la ORGASM !!! 🙂 🙂 🙂
    Sa ai parte de femei frumoase si orgasme sanatoase !!! 🙂 🙂 🙂
    Aliosa.

    1. Se poate ca politicienii să aibă un altfel de orgasm: la lingușeli, alegeri electorale, promovări sau la eșecurile adversarilor. Specia asta e imprevizibilă și în acest domeniu!🙂
      Mulțumesc pentru minunata urare și sper ca și tu să ai parte de același anturaj și tratament!😉

  3. Cred şi eu precum, Barry Komisaruk, ” că mai sunt încă multe informații științifice nedescoperite și multe întrebări fără răspuns, încă”. Dar cu timpul şi pe rând se vor desluşi toate. Interesantă articolul, Petru.
    O seară minunată îţi doresc.🙂

    1. Până când cercetătorii vor avea toate răspunsurile, e bine să ne bazăm pe propria noastră experiență și să o punem în practică, cât mai des, că sigur nu dăunează!
      O zi plină de satisfacții, îți doresc, Ștefania!🙂

  4. pentru a usura durerile din timpul nasterii ? 😯 Nu cred ca se poate 😆
    Apoui sa fim seriosi. Daca se va ajunge a se descoperi si pastila miraculoasa pentru declansarea orgasmului, atunci fie lumea va disparea fie aceasta pastila va fi cautata mai abitir decat heroina😆

    1. Până la urmă tot trebuie să dispară omenirea, doar că nu se știe în ce fel. Unii prezic o ciocnire cu un asteroid, alții o erupție catastrofală, dar poate să fie și o simplă pastilă. Ca să vezi cum buturuga mică…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s