Actorul și politica

Mircea Diaconu este un mare actor. Îi amir firescul personajelor, care nu de puține ori sunt glazurate cu un umor fin, uneori de esență tragică. Stau mărturie cele peste 50 de filme și numeroase roluri în teatru.

Actorul a prins gustul politicii. La început a trecut pe la Alianța Civică, membru fondator, apoi s-a apropiat de liberali. Atât de mult că l-au ales vicepreședinte al partidului. Numai că actorul joacă mai multe roluri chiar și în politică. A cochetat și cu Convenția Democratică. A mai avut puseuri de candidat la primăria Capitalei. S-a lipit de directoratul unui teatru bucureștean. Numai că era și senator și apoi ministru al Culturii. Cei care se ocupă cu legile au spus că nu este bine. Așa că Mircea Diaconu a fost pus pe tușă.

Deși clamează modestia, băiat dintr-un sat argeșean, actorul este extrem de tenace. Își pune masca unui om banal. Este fascinat de personajele lui Vasili Sukșin – din Călina roșie – ori ale lui Polanski – din Cuțitul din apă. În treacăt fie spus aici, ne apropiem foarte mult. Pentru Mircea Diaconu, politica este forma de organizare a nemulțumirilor noastre. Numai că această manifestare îmbrățișată de un politician nu dă bine pentru colegii de partid. Așa că, alegerile pentru europarlamentare l-au întărâtat și a luat înfățișarea de independent. Un nou rol pentru Mircea Diaconu. La anunțarea rezultatelor, Mircea Diaconu a devenit eroul acestor alegeri. A lăsat în urmă partide cu ambiții mari în politică. Personaje cunoscute, orgolioase, care au consumat energie și finanțe, au fost depășite de fostul liberal.

Chiar partidul proaspăt răsădit, avându-i în frunte pe Traian Băsescu și Elena Udrea nu a reușit să țină cadența actorului. Măi să fie, mi-am zis în noaptea marilor neliniști politice pentru cei care s-au aflat în joc. Am căutat și eu să-mi explic miraculoasa ascensiune. Imediat am desenat în mintea mea un nou tip de candidat. Mi l-am adus aminte cum a cutreierat țara. Într-o mașină Aro. Și-a făcut campania prin florării, în stradă, în fața teatrelor. Adversarii, care s-au ivit imediat, l-au catalogat ca milog. Mie mi-a plăcut haiducia de unul singur. Un personaj romantic într-o lume afurisit de pragmatică. M-am întrebat: ce vrei, domnule Diaconu? El răspundea: schimbarea României în Europa, dar și respectarea drepturilor cetățenilor! Asta ne trebuie, oameni buni!

În timp ce se vărsa sânge în unele partide, Diaconu triumfa. Ziarele scriau: Mircea Diaconu, al patrulea partid al țării! Asta atrage atenția și cere explicații. Cum un independent, fie el un mare actor, a câștigat atâtea voturi? 372.730 de alegători l-au preferat. Numai că miracolul a început să fie deslușit. Comentatorii, sociologii au developat situația. După ce a fost ajutat de o televiziune albastră, sprijin serios a venit din partea pesediștilor. Diaconu a câștigat voturi în fiefuri tradiționale ale PSD-ului, spune sociologul Vasile Dâncu. Mircea Diaconu, un experiment strategic al PSD-ului. Entuziasmul haiducului mi s-a diminuat. Nu ești ce pari a fi, domnule actor!

Chiar premierul Ponta a recunoscut public că în secțiile de votare, oamenii lui au supravegheat voturile acordate actorului. Să ne gândim ce va face europarlamentarul Diaconu de unul singur la Bruxelles? Mai mult ca sigur că se va alia pesediștilor. Mai rămâne să aflăm cât a fost un vot natural și câte mânuite din umbră. Actorul și politica! Poate actorul și sălbaticii. Oricum este o nuntă de piatră.

După Gheorghe Pârja („Graiul Maramureșului”)