Lică și iepurele

Era o dimineață cu cerul acoperit de nori întunecați, dar cel puțin ploaia se oprise. Sătenii ieșeau din case să-și vadă pagubele provocate de apa care se înfiltrase peste tot, în grădini și-n case. Doar Lică avea alte preocupări. De cu seară a aruncat în Someș două șpărgi a câte 20 de ace fiecare și spera  că, fiind vreme ploioasă, va prinde pești frumoși.

Când a ajuns pe malul râului, parcă l-a lovit cineva cu leuca-n cap. Someșul s-a revărsat mult și continua să se extindă amenințător. Parii de care legase funiile nu se mai vedeau din apă și, la furia cu care se succedau viiturile, precis că erau duse în aval. Era tare nervos Lică și a început să înjure de toți sfinții pe care-i cunoștea, ridicând pumnii spre cer. Gândindu-se la ce a pierdut și la ce ar fi putut să aibă nu a băgat de seamă că apele se apropiau de el, împresurându-l. Era o nouă viitură care amenința să-l izoleze pe o insuliță ce tocmai se forma.

A realizat la timp că e în pericol și s-a întors să plece, când a băgat de seamă că se mișcă ceva într-un tufiș din apropiere. Privind mai atent, a văzut un iepure de câmp, îngrozit de năvala apelor. S-au privit amândoi preț de o jumătate de minut. Lică ar fi sărit pe el, dar se temea să nu-l sperie și urecheatul să se arunce în râu. A făcut, totuși, un pas lent și s-a aplecat, cu mâinile întinse. Iepurele a țopăit și el, micșorând distanța care-i separa. Apele mușcau din ce în ce mai mult din limba de pământ pe care erau, amenințând s-o înghită complet. Simțind că e în pericol să se înece, iepurele a luat o decizie crucială și a sărit în brațele omului. Tremura ca o piftie și s-a agățat disperat de bluza lui, dar și Lică îl strângea la piept ca pe o captură de preț.

Apoi a luat-o în sus, spre drumul de căruțe ce ducea spre sat, călcând prin apa ce-i trecea peste cizme. Drumul era cleios și începuse să plouă mărunt, dar a ajuns cu bine și cu chipu-i sclipind de mulțumire. Oricum, nu venea cu mâna goală și ziua nu se dovedise chiar atât de proastă. În timp ce animalul îl privea cu ochii umezi și rugători, el se gândea că la mărimea lui va ieși o friptură bună și îndestulătoare. Înainte de a intra în sat, l-a strecurat în plasa de rafie pe care o avea la el și, la câțiva pași de primele case, a dat cu ochii de crâșmă. Era deschisă, iar lui îi era frig și sete după vinul de aseară. De la masa la care-mi sorbeam cafeaua de dimineață, l-am văzut cum merge la bar și cere un pahar de votcă.

– Măi Lică, nu-ți mai dau niciun gram!, s-a răstit omul din spatele tejghelei. Oricum, mi-ești dator vândut. Până nu-mi plătești o parte, nu te mai servesc. Ori haide de m-ajută să încărcăm niște lăzi goale și apoi mai vorbim.

Dar Lică muncise destul pe ziua de azi. Doar a fost până la Someș și înapoi, în total patru kilometri pe jos. Văzând că nu-i chip să-l înduplece, se uita cu jind la sticla de pe bar, iar apoi la iepurele din plasă și, în cele din urmă, pofta cea mare a învins.

– Îți dau iepurele ăsta frumos. S-a aruncat ca prostul în brațele mele ca să scape de strânsoarea apelor. Nici nu cer mult pe el: 100 de lei. Ce zici?

Apoi a povestit cu lux de amănunte cum s-a luptat el cu apele și a ieșit cu bine la drum. Barmanul a examinat bietul animal, dar nu era de acord cu prețul prea piperat. Lică a mai lăsat ceva, dar nu mult, că avea nevoie și de țigări. Atunci m-am ridicat de la masă și i-am propus să mi-l vândă mie. Omul a analizat oferta mea și acum parcă-i părea rău că nu ceruse mai mult. Mi l-a dat cu o undă de regret, dar a înșfăcat cu lăcomie banii care au trecut imediat în mâna barmanului. Avea Lică ce bea și ce fuma în acea zi, iar de mâine fie ce-o fi.

Am ieșit din local pentru a pune urecheatul într-o plasă și apoi în portbagaj. E drept că la ieșirea din sat eram îngrijorat în a găsi un deal ferit de pericolul inundațiilor și, după o bună bucată de drum, norocul mi-a surâs printr-un loc potrivit, plin de vegetație. Am scos ființa tremurândă, mângâindu-i blana catifelată și am sărutat-o precum sărută pescarul peștele, înainte de a-i da drumul. Apoi i-am redat libertatea. A fugit ca din pușcă la deal, dar s-a oprit la vreo cincizeci de metri, preț de câteva secunde. M-a privit cu ochii lui blânzi și recunoscători, după părerea mea, de parcă ar fi vrut să-mi mulțumească. Apoi a dispărut în tufișuri. Poate o să aibă norocul unei vieți complete, viață pe care era pe cale s-o piardă de două ori în aceeași zi.

La rândul meu, eram mulțumit că am trecut prin satul lui Lică, într-un moment potrivit. Pentru că ai un sentiment minunat atunci când redai viața unui condamnat la moarte. Chiar dacă e doar un biet animal.

Epigramă onomastică

DE SF. PETRU ȘI PAVEL

Cine trece pă la mine,

În această sărbătoare,

Trebe să reziste bine

La pălinca cea mai tare.

Aproape totul despre cafea (II)

Plantațiile de cafea

Începând cu secolul XVII, odată cu sporirea popularității cafelei pe teritoriul Europei, a crescut și interesul Marilor Puteri ale Lumii – Regatul Unit, Olanda, Portugalia și Spania – pentru aceasta. Până în acel moment, cafeaua era importată din Peninsula Arabică, asupra căreia niciuna dintre aceste națiuni nu avea controlul. Europenii au încercat cafeaua și le-a plăcut, iar acum doreau să înceapă să producă pentru ei înșiși. Primele care s-au lansat în această cursă au fost Țările de Jos. În 1616, spionii olandezi au reușit să sustragă un arbore de cafea din Mocha (Yemen). Totuși, pentru început, olandezii i-au înfrânt pe portughezi și au preluat controlul în Sri Lanka și în Sudul Indiei. Apoi, în 1699, olandezii au început producția de cafea în Indonezia, când arborii au fost transplantați cu succes din Malabar (India) în Java.

Fructele de cafea sunt culese doar pe perioada sezonului uscat, atunci când fructele sunt coapte perfect. Imediat după ce fructele de cafea sunt culese, urmează uscarea acestora, care de obicei durează între 7 și 10 zile, cafeaua fiind periodic amestecată și întoarsă pentru a se usca uniform. Uscarea este făcută până când nivelul de umiditate din fruct scade până la 11%, culoarea fructelor devenind maro.

O mașină specială pentru spălat cafeaua înlătură pulpa și coaja de pe boabe, acestea fiind transportate către locuri unde vor sta la fermentat între 12 și 48 de ore. Enzimele naturale au ca rezultat desprinderea resturilor de pulpă de pe boabele de cafea. După ce acest procedeu are loc, boabele de cafea proaspete sunt uscate ori la soare, ori în mașini speciale pentru uscat boabele de cafea, fără a le influența calitatea. Uneori, boabele de cafea sunt șlefuite pentru a îndepărta și ultimele urme de coajă de pe acestea.

După acest proces urmează sortarea și gradarea boabelor de cafea, care poate fi făcut manual sau automatizat, cu ajutorul unui jet de aer care separă boabele mai ușoare (inferioare) de celelalte, mai grele. Sortarea se face mai întâi în funcție de mărime și apoi în funcție de densitate. Astfel se obține cafeaua verde – green coffe – care este ambalată în saci de iută sau de sisal, cu greutatea de 60 de kg. Acesta este modul în care cafeaua este transportată către prăjitorii.

Cafeaua odată ajunsă în prăjitorii este pusă în mașini de prăjit. Aici este locul în care aroma cafelei este eliberată, la temperaturi ce se află în jurul a 288 grade Celsius. În timpul prăjirii boabelor de cafea, acestea scot niște zgomote, la circa 8 minute după ce procesul de prăjire a început, boabele scot un sunet asemănător celui făcut de popcorn când este gata. În acest moment boabele au o temperatură de circa 204 grade Celsius și sunt duble ca și mărime.

Culoarea devine maronie datorită uleiurilor din compoziția lor, care ajunge la suprafață și se întâlnește cu temperatura ridicată, proces care se numește piroliză. Acest proces – piroliza – eliberează esența și aroma cafelei. Un al doilea sunet se produce la circa 3 până la 5 minute după primul sunet, sunet care indică faptul că boabele sunt prăjite. Timpul înseamnă aproape totul – pentru o prăjire în stil american am avea o prăjire moderată, iar pentru un espresso italian o prăjire mai intensă.

Cele mai aromate cafele

Aroma

Aroma cafelei este una din cele mai importante însușiri, la formarea aromei cafelei contribuie peste 40 de substanțe existente în cafeaua crudă sau formate prin prăjire. Aroma poate varia de la un lot la altul și este dată, în primul rând, de varietatea din care fac parte arborii de cafea, de modul în care au fost îngrijiți, de condițiile de cultură, de calitatea boabelor, a solului și de caracteristicile zonelor geografice.

În urma unor teste senzoriale pe 19 tipuri de cafea măcinată și prăjită, sigilată de producători, s-a putut stabili un top al celor mai aromate tipuri de cafea existente pe piața românească. După testarea și analizarea probelor, Nova Brasilia Select, Tchibo Mocca, Elita Selected și Tchibo Exclusive au fost desemnate ca având cele mai pronunțate arome și gusturi, acestea reprezentând cea mai bună alegere pentru un consumator. Totuși, din toate probele analizate, nici una nu s-a ridicat la calificarea maximă de cinci stele.

Arabica, cea mai bună

Cafeaua arabica este considerată de calitate superioară față de alte tipuri. Varietățile cele mai valoroase de cafea arabica sunt Mocca, cu boabele sale mici, dure și rotunde și cu o aromă foarte pronunțată, și varietatea Bourbon, cu boabele ascuțite, care provin din Insulele Reunion. Prin denumirea Cafea de Brasilia se înțelege cafeaua arabica provenită din alte țări.

Principalele tipuri de Cafea

* Cafeaua Arabica

Cafeaua arabica, originală din Africa, mai precis din Abisinia, este cea mai apreciată și mai răspândită specie de cafea. Se cultivă mai ales în America Latină, dar și în Africa, de fapt ea este cea mai cultivată specie și este deosebit de prețuită pentru cireșele sale de calitate superioară, de formă alungită și culoare verzuie – albăstruie. Aceasta are aroma și gustul mult mai rafinate decât alte specii (sunt mai dulci, pline de aromă și ușor acide). Conținutul de cofeină variază între 1,1 și 1,7%. Cu toate varietățile sale (Moka, Catuai, Bourbon, etc.) Arabica reprezintă trei sferturi din producția mondială de cafea.

* Cafeaua Robusta

Cafeaua robusta, originară din bazinul Congo, crește mai rapid și este mult mai rezistentă acolo unde climatul nu este favorabil cafelei arabice. Se cultivă intens în Africa, India și Indonezia. Conținutul de cofeină în schimb este aproape dublu și variază între 2% și 4%. Boabele acestei specii de cafea sunt mici, au o formă neregulată și culoare maroniu – gălbuie. Cafeaua robusta are un gust mai neutru, este mai puțin aromată decât arabica și este apreciată în gama de cafea solubilă.

* Cafeaua Liberica

Cafeaua liberica, originară din Africa, Liberia, are de asemenea o creștere rapidă și o rezistență bună la boli. Se cultivă exclusiv în câmpiile subtropicale ale Africii și Americii de Sud, unde umiditatea este foarte mare și temperatura este cuprinsă între 20 și 25°C. Boabele sunt adesea deformate, de dimensiune medie și culoare de la brună la galbenă. Calitatea acestei specii de cafea este mediocră.

* Cafeaua Maragogype

Acest arbore de cafea a fost descoperit în vecinătatea orașului Maragogype, statul Bahia din Brazilia. Este un hibrid rezultat prin încrucișarea dintre speciile arabica și liberica, iar cultura sa este extrem de împrăștiată (Brazilia, Guatemala, Nicaragua, Mexic, Columbia și chiar Java), la o altitudine variind între 600 și 1000 m. Boabele de cafea ale acestui arbust sunt de calitate superioară și medie, iar culoarea lor este verzuie.

Alte tipuri de cafea

* Cafeaua americană – boabele se prăjesc mediu, rezultând o fiertură echilibrată, nici prea săracă, nici prea bogată în arome.

* Cafeaua franțuzească – boabele sunt foarte bine prăjite și capătă o culoare ciocolatie profundă și întunecată. Din ele se face o cafea tare.

* Cafeaua italiană – boabe lucioase, maroniu-negre, folosite pentru espresso.

* Cafeaua europeană – două treimi boabe bine prăjite amestecate cu o treime boabe prăjite normal. Cafeaua vieneză are proporții inverse.

* Cafeaua instant – o pudră rezultată din cafea proaspăt făcută, deshidratată la căldură.

* Cafeaua din Ganoderma – prima cafea sănătoasă

Cafeaua obținută din ciuperca Ganoderma este la momentul actual foarte apreciată și căutată de către băutorii de cafea din România și nu numai. Acest tip de cafea este un amestec de boabe de cafea prăjită și extracte din ciuperca roșie Ganoderma – o ciupercă folosită de secole întregi în China datorită multiplelor beneficii pe care le aduce sănătății.

Cafeaua din Ganoderma, fiind cunoscută și sub numele de „cafeaua sănătoasă”, stimulează capacitatea de apărare a organismului, reglează glicemia, crește concentrația de oxigen din sânge, reduce oboseala, stimulează vitalitatea, îmbunătățește memoria, reduce tensiunea și mărește puterea de concentrare.

Cafeaua din Ganoderma conține doar 9 mg de cofeină, în timp ce cafeaua obișnuită conține 135 mg, Coca-Cola dietetică 46 mg, iar o tabletă de ciocolată neagră deține 22 mg de cofeină. Totuși este bine ca înainte de a achiziționa un astfel de produs, să vă uitați la gramajul acestui ingredient.

(va urma)

după Mariana Vinereanu

Joburile unde întâlnești cei mai mulți psihopați

Ai simțit vreodată că ești înconjurat de colegi de muncă care au izbucniri neașteptate și care se poartă ca niște psihopați? Ei bine, potrivit unui studiu recent, oamenii cu astfel de comportamente au o atracție deosebită pentru anumite meserii.

„Multe semne ale nebuniei și ale dezechilibrului mental sunt mai ușor de găsit la liderii din business decât în cazul criminalilor cu comportament deviant, cum ar fi egocentrismul, lipsa de empatie, insistența, capacitatea de persuasiune”, spune psihologul Kevin Dutton de la Oxford, care a publicat recent cartea „The Wisdom of Psychopaths”. Astfel, aol.com, a realizat un clasament al joburilor cu cei mai mulți psihopați.

1. Directori executivi (CEO)

2. Avocat

3. Angajații din media

4. Agenții de vânzări

5. Chirurg

6. Jurnalist

7. Ofițer de poliție

8. Clericii

9. Bucătar

10. Angajații din sistemul public

Joburile cu cei mai puțini psihopați:

1. Personalul de prim-ajutor

2. Asistente medicale

3. Terapeuți

4. Meșteșugari

5. Stiliștii și cosmeticienii

6. Voluntarii din serviciile de caritate

7. Profesor

8. Artist creativ

9. Doctor

10. Contabil

Vânătoarea de oameni

Ca un electroșoc am receptat această știre de agenție: undeva, pe draga noastră planetă albastră, sute de mii de copii sunt uciși în campanii de vânătoare organizate de autoritățile statului. Sufletul mi s-a întors pe dos, pielea mi s-a făcut de glaspapir, am fost retezat de la lumea mea și am fost brutal aruncat într-o realitate a groazei. O realitate decupată din prag de mileniu trei și nu din negurile istoriei. Da, este posibilă această rușine a omenirii ce se petrece în anul 2014, și nu în Sparta antică sau în vremea Inchiziției. Acei criminali ai istoriei care aruncau pruncii de pe stânci în prăpăstii sau ardeau oamenii nevinovați pe rug măcar aveau scuza ignoranței, a nivelului abia desprins de barbarie la care ajunsese atunci civilizația omenirii. Criminalii de azi și cei care au gânduri criminale împotriva copiilor nu au nici o scuză. Trebuie de urgență ca acești indivizi loviți de patologic să ia locul animalelor închise în cuști cu gratii groase.

Dar să revenim la știrea de agenție care dă în aceste zile ocolul planetei. În Brazilia tuturor contrastelor, funcționează de ani buni o practică ce îngrozește omenirea: „Serviciile de securitate braziliene au folosit o soluție atroce pentru a rezolva problema copiilor străzii. Aceste servicii au lansat campanii de vânare și curățare, ucigând mii de copii, așa cum sunt uciși câinii maidanezi” – relatează publicația The Cairo Post. Se afirmă că, în Brazilia, cca 2000 de copii ai străzii sunt uciși anual în campaniile de vânătoare duse pe străzi de poliție. Datele sunt confirmate de Amnesty International în statistica din anul 2013. În ultimii șase ani, poliția braziliană a ucis peste 6.000 de copii. Politicieni și oameni de stat din țara fotbalului și-a sambei cunosc această crimă împotriva umanității, însă o acceptă tacit. Preferă curățirea societății prin crime, în locul unei politici economice și sociale care să rezolve sărăcia lucie.

Dar iată că și răul cel mai păcătos poate fi copiat. La Cairo, un profesor universitar, pe nume Nasar Abdullah, a publicat un articol în ziarul Al Masry Al Youm, în care propune autorităților egiptene să rezolve problema copiilor străzii după „modelul” brazilian, adică prin uciderea lor în campanii de vânătoare. Doar așa vede profesorul de filozofie (predă la Universitatea Sohag) mijlocul prin care societatea egipteană să scape de răspândirea virusului HIV, de criminalitate și de furturi. În Egipt sunt peste 2 milioane de copii ai străzii. Potrivit practicilor din Brazilia și după propunerea acestui profesor universitar ce pare a fi scăpat de la un ospiciu, cele două milioane de copii ar trebui uciși.

Nici un jandarm al lumii nu vede crimele împotriva miilor de copii. Nici o speranță pentru copii străzii. Singura lor scăpare în fața vânătorilor este să se ascundă ca șobolanii prin canale. Jandarmii lumii au alte ținte: resursele planetei, pe care le fură în războaie de cotropire, inclusiv economice, duse sub masca aducerii democrației. La noi, încă nu se ucid copiii, dar ne-a fost distrusă economia națională, ne-au fost furate resursele. Am fost vânați precum copiii pe străzile din Brazilia.

Sursa: Alec Portase („Graiul Maramureșului”)

Copilăria lui Lică

Am vorbit despre Lică și caracterul lui comod și egocentric. Dar, ca să ne explicăm această mentalitate, poate că ar trebui să aruncăm o privire asupra mediului și familiei în care a crescut și a fost educat. Să fie acestea de vină?

Lică s-a născut într-un sat uitat de lume, de pe malul Someșului. Părinții lui erau oameni harnici și cumpătați, la fel și surorile lui mai mari, două la număr. De mic copil le făcea toate pe dos, de ziceai că-i Cănuță Om Sucit. Ziua dormea, iar noaptea urla ca din gură de șarpe, trezindu-i pe toți din casă, deși erau frânți de oboseală după o zi de muncă la câmp.

Cum a crescut un pic și a putut să se deplaseze independent, fugea și nu mai dădea toată ziua pe acasă. Venea doar spre seară, cu hainele rupte și murdare, după bătăile pe care le avea cu ceilalți copii. Curgeau plângerile din partea vecinilor: ba că le bătea odrasla, ba că le-a spart geamurile sau că le chinuise pisica ori câinele.

Tatăl lui, om respectat în localitate, dădea amarnic din cap și nu-și putea explica temperamentul atât de recalcitrant al fiului său. Să-l fi schimbat cineva la naștere sau să fi căzut vreodată în cap?

A venit vremea să meargă la școală, însă, precum era de așteptat, nu-l atrăgea deloc această ocupație și rar dădea prin clasă. Umbla hai-hui pe malurile Someșului, la prins de pești, pe care-i dădea pe țigări. Căci viciile se prindeau cu spor de el și fumatul a fost printre primele.

Când era sărbătoare, se suia în podul bisericii de unde arunca cu ouă de porumbel în credincioșii care intrau sau ieșeau din lăcaș. Atunci când totuși mergea la ore, făcea câte o trăsnaie de pomină și iar termina clasa cu nota scăzută la purtare. Odată a strecurat în poșeta profesoarei de biologie o broască râioasă. Mare a fost spaima bietei femei când a deschis-o și a sărit ditamai urâțenia din ea!

Multe găini și gâște a trebuit să poarte către școală „bătrânul” – cum îi spunea el -, ca să termine, în cele din urmă, clasa a VIII-a. A rămas repetent doar o dată, dar ar fi fost de mai multe ori dacă profesorii nu s-ar fi grăbit să scape de o asemenea pacoste.

Având opt clase, ar fi trebuit să meargă la o școală profesională sau să-și caute de lucru, așa cum fac oamenii normali. Dar ți-ai găsit! Era unul din cei cărora le place munca… precum la măgar viteza. Se învârtea după câștiguri ușoare și trăia de pe o zi pe alta.

Își ajuta părinții în agricultură doar după lungi altercații și numai pentru a primi bani de buzunar sau ca răspuns la amenințarea că nu va căpăta de mâncare. Dar avea pretenții la mâncăruri alese! Sătenii, ocupați toată ziua cu munca, nu pierdeau mult timp cu gătitul. Făceau o oală mare de ciorbă de fasole sau cartofi și mâncau din ea toată ziua. Dimineața își puneau de câte o omletă cu slănină și fugeau la treabă.

Lică al nostru poftea doar la carne și cum părinții nu prea se îndurau să sacrifice orătăniile, a găsit el o soluție. Prindea câte o găină și o înțepa cu un ac în gușă, după care i-o arăta mă-sii cum se chinuie să respire. Nevrând s-o piardă de tot, femeia trebuia să o sacrifice și se întreba cu obidă de ce a dat boala doar în păsările sale. Necazul ei, bucuria lui Lică, ce tăbăra pe carne cu lăcomie, renunțănd la pâine pentru a putea înfuleca mai mult.

Din fericire, pe atunci armata era obligatorie și de ea nu putea să scape nici Lică, așa că tot satul a răsuflat ușurat în acel răstimp. Plus că, în perioada stagiului militar, tânărul a învățat să șofeze, iar la liberare a venit cu carnet de conducere pentru mașini mari. Astfel că s-a putut angaja și a primit în folosință un TIR, cu care transporta mărfuri prin țară.

La început i-a plăcut. Drumuri lungi și locuri interesante pe unde nu-l supraveghea nimeni, fete multe pe traseu, și mai era și plătit pe deasupra. Lumea lui Lică! Mânca doar salam; își lua două-trei batoane și se îndopa până simțea că nu mai poate respira. Dacă mai rămânea ceva din salariu ducea și acasă, dacă nu, găsea el o scuză. Căci lui Lică îi plăce tare mult să mintă. Dacă nu minte, nu se simte bine, și a făcut din asta o artă. Atunci e el fericit, când tocmai a plasat niște minciuni ce parcă îl ridică în ochii celorlalți muritori.

După câteva luni, cum era firesc, s-a plictisit și de șoferie. Era prea greu să se scoale dimineața devreme, să respecte un orar și să asculte de șeful de coloană. Așa că i-a aplicat acestuia câteva lovituri ca-n filmele de acțiune (la care se uita ca hipnotizat), ca să fie sigur că nu-l mai primește la lucru. A venit acasă cu o mină tristă și a născocit iar o minciună, din care ieșeau vinovați cei care l-au dat afară.

Ce mai putea face bătrânul cu el? S-a resemnat și a încercat să-l folosească la puțină treabă prin ocol. Nu prea multă, căci Lică avea două mâini stângi, nu avea îndemână la nimic util, strica tot și se accidenta mereu. Dacă tăia lemne se lovea cu securea sau se rănea cu vreo așchie, de la coasă venea sângerând, cu sapa la fel. Prindea greu și uita repede orice îndeletnicire.

În schimb, Lică era atras de televizor. Putea să stea toată ziua cu ochii lipiți de ecran, bucurându-se când vedea apele ce provocau inundații în diferite zone sau când cutremurele făceau numeroase victime și pagube materiale. Înjura de mama focului când vedea că sunt oameni care trăiesc mai bine ca el și le făcea cu ou și cu oțet pe femeile care arătau bine, dar nu-l băgau în seamă.

Lică nu crede în dragoste și nici în Dumnezeu. Religia lui e minciuna, iar dragoste are numai pentru băutură și mâncare. De aceea, toți sătenii îl răsfață cu porecla „Prințul”, iar el se mândrește cu asta, neînțelegând adevărata semnificație a poreclei. Toți îl salută și îi zâmbesc, până trec mai departe, după care mulți își fac cruce. N-ar vrea să aibă de-a face cu el.

Unii se plâng pe la colțuri că cineva le-au furat mălaiul de pe câmp, alții că le-au dispărut câțiva saci de cartofi și arată tacit către Lică. Însă nimeni nu are curajul să-l învinuiască direct de ceva.

Ăsta-i Lică și, din păcate, îl cunosc îndeaproape. Poate l-ați întâlnit și voi, chiar dacă poartă alt nume. Ar fi bine să-i dați binețe și să treceți pe celălalt trotuar ori potecă, fiindcă nu se știe în ce toane se află. În rest… e băiat bun.

Sursa: blogul meu de pe Esențe Literare

Epigrama care mușcă (XCVIII)

Conform ultimelor statistici, un român din trei se judecă în instanță

Pentru orice divergență,

Hai la bară de urgență;

Logica, cu siguranță,

O găsim doar în instanță!

Aproape totul despre cafea (I)

CAFEAUA, plăcerea de a fi împreună

MOTTO: Cafeaua este poțiunea magică ce ne trezește dimineața și adaugă un plus de savoare vieții noastre. Cafeaua trebuie să fie neagră ca noaptea, tare ca moartea dar dulce ca iubirea, spune un vechi proverb turcesc.

În zilele noastre, cafeaua este cea mai populară băutură pe glob. De asemenea, ea se află pe lista celor mai cunoscute mirosuri, alături de bere și unt de arahide. Și să nu uităm că în ultimele trei secole, 90% din toți oamenii care trăiesc în lumea occidentală au trecut de la ceai la cafea. O cafeluță dimineața e binevenită și o poți savura în familie, cu prietenii, vecinii și, de ce nu, virtual.

Etimologia cuvântului cafea

Asemănările fonetice dintre cuvântul „cafea” și echivalenții săi europeni (în italiană „caffe”, în franceză „caffé” și „kaffee” în germană, de exemplu), i-au determinat pe oameni să creadă că numele provine din „Kaffa”, provincie etiopiană de unde cafeaua își trage obârșia. Dar o altă ipoteză a sugerat că acest cuvânt provine din arăbescul „quahwek”, care înseamnă stimulant, putere sau vigoare.

Ce este CAFEAUA

Substanță de origine vegetală, cafeina se găsește între 50 și 150 mg la o ceașcă (6-10cl). Dacă este consumată în cantități rezonabile, este un euforizant (tonic cardiac, stimulant al sistemului nervos). Prezenți într-o proporție mai mică, taninii din cafea sunt diferiți de cei ai ceaiului. Au un rol antioxidant. Este indicat să consumați două cești de cafea pe zi, după fiecare masă principală, pentru a facilita digestia, dar nu mai mult de patru. „Cafeaua este al doilea bun comercializat în lume, după petrol” – ar spune unii.

Istoria unei cafele fierbinți

Istoria cafelei este la fel de bogată ca însăși cafeaua, datând de mai mult de 1000 de ani. În Occident, istoria cafelei începe acum trei secole, dar în Orientul Mijlociu ea este consumată de toate păturile sociale încă din vechime. Prima referință la ceafea, din surse înregistrate, datează din secolul al IX-lea, dar cu multe secole înainte existau multe legende arabe despre băutura miraculoasă și amară cu puteri stimulatoare.

Primele plante de cafea au fost aduse pe coastele Mării Roșii din Africa. La început cafeaua era considerată aliment și nu băutură. Triburile est-africane măcinau boabele crude de cafea și prin amestecarea cu grăsime animală obțineau o pastă pe care o modelau sub formă de bile. Acestea erau consumate de războinicii tribului pentru a avea mai multă energie în timpul luptelor.

Începând cu anul 1000 e.n., renumitul tămăduitor Avicenna, administra cafeaua în chip de medicament. Etiopienii obțineau un fel de vin din fructele de cafea, prin fermentarea în apă a boabelor uscate. Cafeaua creștea în mod natural și în Peninsula Arabiei și din secolul 11 aici cafeaua a fost preparată ca băutură caldă.

Se pare că originea cafelei se află pe continentul african, într-o zonă a Etiopiei cunoscută sub numele de „Kaffa”. De acolo ea se răspândește în Yemen, apoi în Arabia și Egipt. Cultivarea cafelei s-a extins rapid în toate aceste țări și servitul cafelei a devenit un obicei zilnic plăcut. Spre sfârșitul sec. al XIV-lea, societățile care practicau comerțul au început să-și dea seama de marele potențial pe care îl reprezintă cafeaua și au lansat-o cu succes în Europa.

Cafeaua a intrat în Europa prin portul Veneția, unde aveau loc schimburile comerciale cu negustorii arabi. Pe la mijlocul secolului 17, olandezii dominau comerțul naval și au introdus cultivarea la scară mare a cafelei în coloniile lor din Indonezia, pe insulele Java, Sumatra, Sulawesi și Bali. Cafeaua a ajuns în America Latină câteva decenii mai târziu, când francezii au adus o plantă de cafea în Martinica.

La jumătatea secolului 19, o boală rară a plantelor s-a răspândit prin plantațiile de cafea din Asia de sud-est și culturile au fost compromise. Astfel, Brazilia a devenit cea mai mare producătoare de cafea, onoare pe care o deține și astăzi.

Mituri frecvente despre cofeină și cafea

Miturile despre cafea pot fi împărțite în două categorii. În prima intră relatările slab sau deloc argumentate din punct de vedere istoric, privitoare la originea și „circuitul” băuturii în lume. A doua categorie, mult mai bine reprezentată și importantă pentru sănătatea noastră are la bază exagerarea calităților fizico-chimice ale cafelei. Se știe însă că până în secolul al XIV-lea, cafeaua a fost pregătită într-un mod similar cu vinul, fiind utilizată în cadrul ceremoniilor religioase și trecând abia mai târziu în spațiul profan. O istorie apocrifă datând de pe la 1400, povestește despre un păzitor de capre yemenit, pe nume Khaldi, care a observat cum caprele sale deveneau neastâmpărate și energice după ce mâncau fructele roșii care creșteau în tufișurile necunoscute de pe aceste meleaguri. Uimit de comportamentul lor, Khaldi a dus fructe la o mănăstire din apropiere, unde starețul a fiert fructele în apă. Acesta a obținut un lichid amar dar aromat, foarte stimulator, care alunga oboseala și somnolența.

Cealaltă poveste este aceea a unui derviș musulman care a fost condamnat de dușmanii lui să rătăcească prin deșert și astfel să moară de foame. În delirul său, tânărul a auzit o voce care îi spunea să mănânce fructele dintr-un arbore de cafea din apropiere. Dervișul a încercat să înmoaie fructele în apă și când nu a reușit, pur și simplu a băut lichidul acela. Interpretând supraviețuirea și energia sa ca pe un semn de la Dumnezeu, s-a întors la ai săi și a răspândit credința și rețeta acestei băuturi.

Călătorie în jurul unei boabe de CAFEA

Arborele (sau arbustul) de cafea este un membru al familiei Rubiacee (genus coffea); în general acesta nu crește decât în regiunile tropicale și subtropicale, cu ploi abundente, zona principală de cultură fiind situată între 22 și 24° latitudine nordică și sudică (de o parte și de alta a ecuatorului). Acest arbust crește la altitudini care se situează între 200 și 1200 m. Arborele de cafea se cultivă totuși și în zonele înalte (2000 m), cafeaua recoltată aici fiind denumită „High Grown” (cafea de altitudine), a cărei calitate este foarte bună, cu aromă puternică și extrem de apreciată de cultivatori.

Specia Robusta înflorește începând din anul al doilea, iar Arabica înflorește în mod curent în al treilea an de la plantare. De regulă, primele recolte se obțin începând cu anul al patrulea sau chiar cu al cincilea, când plantațiile pot fi considerate „pe rod”. Un arbore de cafea tânăr poate furniza la recoltare până la 2,5 kg de „cireșe”, fructe din care se pot obține, după prelucrare, circa 500 g boabe de cafea curate sau 400 g cafea prăjită.

ARBORELE. Arborele de cafea din specia Arabica poate atinge la vârsta de 6 ani o înălțime de circa 5 – 6 m, iar cel din specia Robusta ajunge până la 10-15 m înălțime. Totuși, culturile se mențin prin tăieri la o înălțime de 2,5 – 3 m, pentru creșterea randamentului în fructe și ușurarea culesului. Arborele de cafea pretinde o temperatură medie de circa 18 – 22°C, cele inferioare temperaturii de 11°C putând avea un efect negativ.

FRUNZELE. Arborele de cafea, tot timpul verde, are de obicei forma unui con, cu ramuri flexibile și rădăcini superficiale. Frunzele sunt verzi – lucioase și ating o lungime de maximum 20 cm, asemănătoare cu cele de laur, dispuse opus două câte două, de-a lungul ramurilor. În funcție de altitudine și climat, arborele de cafea este în măsură să înflorească (la fel ca și portocalul) tot timpul anului, înfloritul principal se desfășoară pe o perioadă de mai multe luni, deși florile sale se ofilesc deja după câteva ore.

FLORILE. Florile sunt albe, cresc sub formă de ciorchine și emană un miros puternic, asemănător celui de iasomie sau de portocal, iar perioada de înflorire variază de la o zonă la alta. Ceea ce este caracteristic la arborele de cafea este faptul că în toate sezoanele se găsesc în același arbore ramuri cu flori, cu frunze verzi, în pârg sau coapte, culoarea acestora trecând de la verde, la galben, apoi la roșu deschis și în sfârșit la roșu-purpuriu, când fructele ajung la maturitate completă.

FRUCTELE. Ca aspect exterior, fructele de cafea se aseamănă cu cireșele și conțin circa 68% pulpă, 6% tegument și circa 26% bob curat. Din punct de vedere botanic, fructul arborelui de cafea este o drupă falsă, acoperită de un tegument membranos, care își schimbă culoarea de la verde la roșu-purpuriu, în funcție de stadiul de dezvoltare a fructului.

Sub acest înveliș se găsește o pulpă cărnoasă, în interiorul căreia se află bobul de cafea. Acesta este format din două părți aplatizate pe o parte și despărțite de o adâncitură longitudinală. Bobul de cafea este de culoare verde în interior, acoperit de o peliculă subțire argintie, peste care se află un înveliș pergamentos de culoare galbenă spre brună.

Există însă fructe în interiorul cărora se găsește un singur bob de cafea de formă rotundă și care este denumit de cultivatori Caracoli. Aceste boabe de cafea provin din fructele arbuștilor de cafea îmbătrâniți, care cresc pe ramurile lor exterioare. Caracteristic acestor boabe este faptul că aroma lor este mai pronunțată decât a celor de formă normală, motiv pentru care boabele de cafea Caracoli sunt atent selecționate de cultivatori și mult apreciate pentru aroma și savoarea lor.

(va urma)

după Mariana Vinereanu

Repriza de umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Aloo, vecină? M-am hotărât, divorțez de soțul meu!
– Cum așa?
– Seară de seară visez că mă înșeală cu blonda aia de la chioșcul de ziare!
– Păi divorțezi din cauza unor vise?
– Dacă în visele mele face așa, îți dai seama ce face în visele lui?
.
* – Iubitule, de la 1 la 10, cât mă iubești?
– Iubito, de la 1 la 10, te iubesc foarte mult, dar de la 11 ies cu băieții la o bere.
.
* După vreo 50 de ani de căsnicie… el moare. La scurt timp, moare și ea și ajunge în rai.Acolo se întâlnește cu fostul soț…
– Dragule, ce bine-mi pare că te regăsesc!
La care, el îi răspunde:
– Lasă-mă în pace, cucoană! Contractul a fost foarte clar: „Până când moartea ne va despărți!”
.
* Dacă vine muntele la tine, iar tu nu ești Mahomed… FUGI!!!!
Este alunecare de teren!
.
* Azi noapte mi-a intrat un hoț în casă să caute bani.
Eu când l-am auzit m-am ridicat din pat și am început să caut cu el.
.
* Americanii, japonezii și românii își dotează fabricile cu un ceas inteligent, cu cuc.
America:
Ora 8: Cucu-cucu, bine-ați venit la lucru!
Ora 12: Cucu-cucu, pauză de lucru!
Ora 17: Cucu-cucu, s-a terminat lucru!
Japonia:
Ora 8: Cucu-cucu, deja sunteți la lucru!
Ora 12: Cucu-cucu, continuați lucru!
Ora 17: Cucu-cucu, s-a terminat lucru!
Ora 20: Cucu-cucu, plecați vă rog de la lucru!
România:
Ora 8: Cucu-cucu, a venit careva la lucru?
Ora 12: Cucu-cucu, a început cineva lucru?
Ora 16: Cucu-cucu, mai e cineva la lucru?
.
* Doi polițiști sunt la un examen de limba română și trebuie să facă o propoziție.
Primul polițist spune: „Pe câmp sunt 2 boi.”
Al doilea spune:
– Nu! Nu e bine pentru că lumea o să creadă că noi suntem boii. Stai că știu eu una mai bună:
„Pe câmp sunt 2 boi, înafară de noi 2.”
.
* În Egipt, arheologii au descoperit un mormânt nou. În el erau două sarcofage. Pe unul era o inscripție: „Aici odihnește cel mai faimos jucător de alba-neagra din Egipt”. Pe cel de-al doilea, altă inscripție: „Sau aici!”
.
* Merge un bărbat cu un pistol într-un club și începe să strige:
– Cine s-a culcat cu nevastă-mea?
Nu zice nimeni nimic. Bărbatul mai strigă o dată:
– Cine s-a culcat cu nevastă-mea?
Începe unul să râdă.
– Ce e așa amuzant?
– Nu ai destule gloanțe…
.
* – Tu ai vreun vis?
-Am.
– Care?
– Să mă las de băutură.
– Păi atunci, lasă-te.
– Și pe urmă, cum trăiesc fără vise?
.
* Cică șeful de secție îi strânge pe gabori la un loc și le spune:
– Băi, mâine să veniți îmbrăcați frumos, că mergem la „Nunta lui Figaro”.
A doua zi vin polițiștii, toți îmbrăcați la costume, cu neveste, copii, cadouri, flori. Când îi vede, șeful de secție se ia cu mâinile de cap și zice:
– Mă, idioților, nu mergem la nuntă propriu-zis, „Nunta lui Figaro” e o operă măăă, teatru, operetă, înțelegeți?!
La care ei:
– Și ce te superi așa, Șefu’, dumneata când ai venit la „Lacul lebedelor” cu undițele, noi am zis ceva?
.
* Când eram copil îmi era frică de întuneric…
Acum, când văd factura la curent, mi-e frică de lumină…
.
* Dragi bărbați,
Să nu iubiți niciodată femeia medic! Ea va spune mereu „URMĂTORUL!”
Să nu iubiți niciodată femeia vânzătoare! Ea va spune mereu „STAI LA COADĂ!”
Iubiți profesoarele! Ele tot timpul vor spune ”HAI SĂ MAI REPETĂM O DATĂ!”
.
* – Tată, când voi fi mare vreau să fiu mafiot.
– Bravo! În guvern sau în parlament?
.
* Ultimul studiu medical la nivel național: la rezultatul analizelor, medicii au constatat că tot mai multe persoane de etnie rromă suferă din cauza lipsei de fier.

Jocul care ucide cancerul

După lansarea jocului 3D pe computer, care combate cancerul, medicii au rămas uluiți de eficiența acestuia. Câteva zeci de copii bolnavi de cancer au reușit să învingă boala după ce au „împușcat” celulele cancerigene din organism și și-au activat capacitățile imunitare naturale ale organismului pentru a anihila boala.

Jocul foarte simplu pentru computer „Re-Mission”, acum disponibil gratuit și pe Internet, la adresa http://www.cancergame.org, a reușit să facă furori în lumea științifică internațională după ce câteva zeci de copii care au urmat tratamentul prin joc s-au vindecat în mod miraculos de cancer.

Realizat de Yuko Oda și Dave Kristula (el însuși suferind de la 14 ani de cancer limfatic și fiind un supraviețuitor al unui transplant de măduvă, al unui tratament de câteva luni prin chimioterapie și al altuia de o lună prin radiații), jocul îi pune pe bolnavi în postura unui micro nanorobot, numit Roxxi, care intră în organism și începe să distrugă toate celulele bolnave. Fiecare din cele 20 de misiuni îl plasează pe jucător în corpuri diferite, afectate de forme diverse de cancer. Conceptul ca un joc de acțiune, „Re-Mission” le pune la dispoziție jucătorilor un arsenal complet de arme precum Chemio-Blasterul, Racheta Antibiotică și Pușca Radioactivă, cu ajutorul cărora pot fi curățate organele atacate de celule distrugătoare. Prin joc, pacienții fac un gen de terapie proiectivă în care-și folosesc imaginația creatoare, vizualizând în timp ce „împușcă” celulele canceroase că acest fenomen se petrece de fapt simultan și în corpul lor și accelerând în acest fel procesul de vindecare.

Acest lucru, asumat conștient, poate avea rezultate incredibile în lupta cu boala. „De cele mai multe ori, organismul este slăbit în perioada tratamentului din cauza descurajării, iar jocul cât se poate de simplu „Re-Mission” redă încrederea și puterea de a lupta cu boala”, a declarat unul din creatorii jocului.

Dave a inclus pe site notița în care preciza, așa cum cere legea, că tratamentul prin joc nu presupune renunțarea la citostatice sau la medicația prescrisă, ci vine ca o completare la aceasta. După el, rolul jocului este tocmai acela de a adăuga terapiei o armă redutabilă, starea psihică propice vindecării, cu atât mai mult cu cât pacienții intră în contact „direct” cu procesul vindecării, „împrietenindu-se” cu celulele dendridice, celulele de tip T și plateletele, esențiale în lupta contra cancerului.

Adevărul este însă că nu poți vindeca un cancer supunându-te la „terapii” care provoacă ele însele cancer (radiațiile, chimioterapia). Recurgerea la acestea este o măsură extremă, care are pretenția de a prelungi viața… scurtând-o. Este semnificativ în acest sens că pacienții tratați cu radiații și chimioterapie sunt considerați vindecați dacă… supraviețuiesc cinci ani tratamentului!

Vă recomandăm să urmăriți un documentar video cu Lorraine Day, o specialistă din SUA în terapia pe cale naturală a cancerului, care s-a vindecat de cancer la sân fără să recurgă la extirpare, radiații sau chimioterapie. Puteți urmări filmul la adresa http://www.consciousmedianetwork.com/members/lday.htm.

Puteți, de asemenea, explora și http://www.drday.com/.

Sursa: http://www.ecolife.ro/articole/sanatate/jocul-care-ucide-cancerul.html