Lică și iepurele

Era o dimineață cu cerul acoperit de nori întunecați, dar cel puțin ploaia se oprise. Sătenii ieșeau din case să-și vadă pagubele provocate de apa care se înfiltrase peste tot, în grădini și-n case. Doar Lică avea alte preocupări. De cu seară a aruncat în Someș două șpărgi a câte 20 de ace fiecare și spera  că, fiind vreme ploioasă, va prinde pești frumoși.

Când a ajuns pe malul râului, parcă l-a lovit cineva cu leuca-n cap. Someșul s-a revărsat mult și continua să se extindă amenințător. Parii de care legase funiile nu se mai vedeau din apă și, la furia cu care se succedau viiturile, precis că erau duse în aval. Era tare nervos Lică și a început să înjure de toți sfinții pe care-i cunoștea, ridicând pumnii spre cer. Gândindu-se la ce a pierdut și la ce ar fi putut să aibă nu a băgat de seamă că apele se apropiau de el, împresurându-l. Era o nouă viitură care amenința să-l izoleze pe o insuliță ce tocmai se forma.

A realizat la timp că e în pericol și s-a întors să plece, când a băgat de seamă că se mișcă ceva într-un tufiș din apropiere. Privind mai atent, a văzut un iepure de câmp, îngrozit de năvala apelor. S-au privit amândoi preț de o jumătate de minut. Lică ar fi sărit pe el, dar se temea să nu-l sperie și urecheatul să se arunce în râu. A făcut, totuși, un pas lent și s-a aplecat, cu mâinile întinse. Iepurele a țopăit și el, micșorând distanța care-i separa. Apele mușcau din ce în ce mai mult din limba de pământ pe care erau, amenințând s-o înghită complet. Simțind că e în pericol să se înece, iepurele a luat o decizie crucială și a sărit în brațele omului. Tremura ca o piftie și s-a agățat disperat de bluza lui, dar și Lică îl strângea la piept ca pe o captură de preț.

Apoi a luat-o în sus, spre drumul de căruțe ce ducea spre sat, călcând prin apa ce-i trecea peste cizme. Drumul era cleios și începuse să plouă mărunt, dar a ajuns cu bine și cu chipu-i sclipind de mulțumire. Oricum, nu venea cu mâna goală și ziua nu se dovedise chiar atât de proastă. În timp ce animalul îl privea cu ochii umezi și rugători, el se gândea că la mărimea lui va ieși o friptură bună și îndestulătoare. Înainte de a intra în sat, l-a strecurat în plasa de rafie pe care o avea la el și, la câțiva pași de primele case, a dat cu ochii de crâșmă. Era deschisă, iar lui îi era frig și sete după vinul de aseară. De la masa la care-mi sorbeam cafeaua de dimineață, l-am văzut cum merge la bar și cere un pahar de votcă.

– Măi Lică, nu-ți mai dau niciun gram!, s-a răstit omul din spatele tejghelei. Oricum, mi-ești dator vândut. Până nu-mi plătești o parte, nu te mai servesc. Ori haide de m-ajută să încărcăm niște lăzi goale și apoi mai vorbim.

Dar Lică muncise destul pe ziua de azi. Doar a fost până la Someș și înapoi, în total patru kilometri pe jos. Văzând că nu-i chip să-l înduplece, se uita cu jind la sticla de pe bar, iar apoi la iepurele din plasă și, în cele din urmă, pofta cea mare a învins.

– Îți dau iepurele ăsta frumos. S-a aruncat ca prostul în brațele mele ca să scape de strânsoarea apelor. Nici nu cer mult pe el: 100 de lei. Ce zici?

Apoi a povestit cu lux de amănunte cum s-a luptat el cu apele și a ieșit cu bine la drum. Barmanul a examinat bietul animal, dar nu era de acord cu prețul prea piperat. Lică a mai lăsat ceva, dar nu mult, că avea nevoie și de țigări. Atunci m-am ridicat de la masă și i-am propus să mi-l vândă mie. Omul a analizat oferta mea și acum parcă-i părea rău că nu ceruse mai mult. Mi l-a dat cu o undă de regret, dar a înșfăcat cu lăcomie banii care au trecut imediat în mâna barmanului. Avea Lică ce bea și ce fuma în acea zi, iar de mâine fie ce-o fi.

Am ieșit din local pentru a pune urecheatul într-o plasă și apoi în portbagaj. E drept că la ieșirea din sat eram îngrijorat în a găsi un deal ferit de pericolul inundațiilor și, după o bună bucată de drum, norocul mi-a surâs printr-un loc potrivit, plin de vegetație. Am scos ființa tremurândă, mângâindu-i blana catifelată și am sărutat-o precum sărută pescarul peștele, înainte de a-i da drumul. Apoi i-am redat libertatea. A fugit ca din pușcă la deal, dar s-a oprit la vreo cincizeci de metri, preț de câteva secunde. M-a privit cu ochii lui blânzi și recunoscători, după părerea mea, de parcă ar fi vrut să-mi mulțumească. Apoi a dispărut în tufișuri. Poate o să aibă norocul unei vieți complete, viață pe care era pe cale s-o piardă de două ori în aceeași zi.

sextarea-iepurilor

La rândul meu, eram mulțumit că am trecut prin satul lui Lică, într-un moment potrivit. Pentru că ai un sentiment minunat atunci când redai viața unui condamnat la moarte. Chiar dacă e doar un biet animal.

Advertisements

29 thoughts on “Lică și iepurele

  1. Nu ştiu de ce am senzaţia că pînă şi Lică s-ar fi răzgîndit în ultimul moment şi ar fi dat drumul iepurelui undeva la loc ferit de viitură, renunţînd – măcar o dată în viaţă – la sine în favoarea cuiva mai neajutorat decît el…

    1. Ești un om prea încrezător, socot eu. Îmi permit, totuși, cunoscând bine personajul, să-ți spulber iluziile. Lică nu iartă nimic din ce-i bun de băgat în gură și e pe bază de carne. N-a făcut-o niciodată!

      1. Nici eu nu ocolesc carnea; dimpotrivă: ea mă ocoleşte pe mine, din cauza preţurilor. 🙄 Însă în unele situaţii limită, omul se comportă uneori cu totul altfel faţă de rutina zilnică. Se mai trezeşte bruma aceea de conştiinţă latentă. Dacă există aşa ceva, însă. Poate că într-adevăr ursitoarele au fost sărace în cazul lui Lică. Sau poate viaţa l-a împins pînă dincolo de acel point of no return

      2. Carnea e bună la gust și utilă pentru organism. Dar, precum cu orice aliment, nu e bine să exagerăm consumând-o în exces, așa cu făcea Lică. În schimb evita fructele, legumele și verdețurile. Bănuiesc că tu ești băiat cuminte și mănânci toți morcovii din farfurie, așa ca mine! Pentru că am văzut și dintr-aceia care aruncă zarzavaturile din supe, după ce le-au dat gust.

      3. O, am un obicei care ar atrage o pădure de degete îndreptate împotrivă-mi, dacă m-aş afla la un dineu în high-society: rad TOT din farfurie, chiar cu riscul de a mi se face rău. 😆

        Însă nu e vorba de lăcomie, cum s-ar crede avînd în vedere (im)posibilităţile materiale, ci rezultatul torturii psihologice din copilărie, cînd mă pisau la cap să mănînc tot din farfurie că altfel NU aia, nu ailaltă. Ei uite, mi-a intrat în cap şi-acu’ cît îmi pui, atît mănînc! Şi ferească sfîntu’ dracu’ să m-apuc să mănînc din cratiţă, că bag în mine ca disperatu’ pînă simt că dacă m-aplec îmi curge mîncarea pe gură! 😆

        Au fost vremuri, în copilărie, cînd eram scarandiv la mîncare. Aia nu-mi place, aia nu-mi place, plus aversiunea faţă de lapte dulce (am un articol oarecum recent despre asta) aşa că era cam greu să se descurce cei din jur cu mine. Dar am trecut peste multe dintre nazuri de la o vîrstă încolo, aşa că acum ar trebui să fie combinaţii destul de neobişnuite (faţă de stilul cu care am fost învăţat, desigur!) ca să refuz ceva de mîncare. Fii pe pace, n-am să refuz niciodată mămăliga, slana, ceapa, usturoiul, unsoarea pe pită şi în nici un caz tăria sub orice denumire s-ar prezenta! 😎

      4. Judecând după poza pe care o văd și o admir, nu s-ar zice că ești un mâncăcios, dar poate că ai un metabolism deosebit de activ și nu se pun pe tine kilogramele în plus. Sau poate că poza e mai veche și nu vrei să ne arăți proporțiile actuale?! 😉
        Oricum ar fi, te felicit că nu ai probleme cu regimul și poți să mănânci și să bei ce e mai bun, fără frica unor probleme de sănătate! 🙂

      5. Poza e din iunie 2008 – dacă te duci pe Gravatar o vezi mult mai mare, chiar şi scrie acolo în colţ data. 🙂

        Din fericire pentru silueta mea, limitele materiale îmi impun să mănînc o dată pe zi, te-miri-ce. Uneori mă mulţumesc doar cu o cafea-două, alteori mai ciugulesc ceva dulce ori ce altceva o mai fi. Juma’ de an uit gustul pitei, că-i prea scumpă, aşa că învîrt la mămăligă. C-o ceapă alături e de ajuns pentru o zi. 😉

        Dacă nu mă crezi, întreabă pe Bursucel ori pe Mugur, că ei m-au văzut ‘live’ de foarte curînd. 😉

      6. Dacă Bursucel și Mugur te-au văzut, musai să le calc și eu pe urme. Dacă-mi dai adresa pe e-mailul petrutz34@yahoo.com și ești de acord, aș putea să trec pe la tine, cu o slană și o pălincă. Bănuiesc că ceapă ai în grădina ta! 😉

      7. Ba, cu ruşine tre’ să recunosc că n-am nimic în grădină, în afară de cei doi morcovi de sămînţă, un cartof şi buruieni. Bine, şi cîţiva zarzări/corcoduşi, plus vişinii săraci în rod. 😥
        Cu dragă inimă te-aş primi, da’ să nu mă laşi să beu înainte, că rămîi nemîncat – mare of am pe chestia asta, că-mi pierd minţile şi fără beutură, da’ mai dihai cu. 😳

  2. Lică ăsta, este un leneş norocos. Dacă nu cură, picură şi tot câştigă ceva să-şi satisfacă poftele.
    O seară minunată îţi doresc, Petru şi numai bucurii! 🙂

  3. Minunată poveste! Nici eu nu cred că Lică ar fi făcut vreun gest uman și ar fi eliberat iepurele în ultimul moment. Bine că mai sunt pe lume și oameni cu suflet, care nu se gândesc întotdeauna doar la stomacul sau binele lor!

    1. Lică a prins mulți iepuri și păsări, fiind un braconier recunoscut în localitatea lui. În special iarna, când punea lațuri pe potecile folosite de animalele sălbatice.

  4. Sunt in concediu si aici in statiune ma plictisesc de moarte, asa ca iti citesc toate povestioarele. Finalul acesteia mi-a dat o stare de bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s