O tragedie românească

Toată așezarea o cunoștea pe nana Floarea, o văduvă bătrână și firavă precum îi era pensia, dar aspră la lucru. Stătea într-o căsuță mică și veche și avea o grădină pe măsură. Toată ziulica o vedeai aplecată deasupra legumelor pe care le alinta ca pe niște copii, plivindu-le, udându-le și săpându-le. Când era vremea recoltei, o întâlneai în piață cu ce-i prisosea, pentru a-și completa venitul, căci traiul e scump și avea nevoie de lemne pentru iarnă și medicamente.

Ca și în alți ani, s-a interesat în stânga și-n dreapta pentru niște lemne de foc ieftine, după banii pe care a reușit să-i adune, fiind o femeie calculată și strângătoare. Își socotea fiecare leuț sau bucățică de lemn de foc. Astfel a găsit doi metri cubi de stejar noduros, dar la un preț pe care și-l permitea. Mai luase ea astfel de lemne și apelase la vecinul Ștefan, care i le-a crăpat. Păcat că pe bărbat l-a lăsat anul ăsta inima și s-a dus în lumea celor drepți, dar va găsi ea pe cineva s-o ajute. Gândea că-i vor ajunge până la primăvară, doar avea o sobă bună și o odaie mică, ce se încălzea repede și ținea căldura.

Însă și-a dat seama că nu-i ușor să găsească un bărbat pentru o astfel de treabă, cei harnici și în putere fiind plecați prin țară sau străinătate, la muncă. Nu era vreme de pierdut, căci frigul se apropia amenințător, așa că a ajuns la Lică, om sănătos și fără serviciu. Bărbatul a venit să vadă despre ce e vorba și a dat din cap cu înțeles:

– Nană Floarea, tare rele lemne ai luat. Io ți le fac bucăți, dar te costă mult, că-i lucru greu.

Bătrâna se resemnă necăjită și acceptă:

– Apăi, dragu mamii, ți-oi plăti cât îi cere, că io n-am putere să le sparg.

S-au tocmit la 80 de lei și, musai, o jumătate de pălincă. A socotit femeia că nu-și va lua medicamente o lună, că doar n-o muri din asta. A început Lică treaba și după un ceas de vreme a trimis-o pe bătrână după băutură, la pălincie, unde era mai bună. Calea până acolo era de aproape trei kilometri, dar nana Floarea era obișnuită cu drumurile, așa că s-a dus imediat, numai să știe că merge lucrul. Peste vreo două ore, când a revenit, nu mai erau multe lemne de crăpat, dar tare mică i se părea grămada de boci. Și-a exprimat uimirea, însă Lică i-a explicat:

– Așa se-ntâmplă cu astfel de lemne: bani puțini, lemne puține.

Femeia a suspinat necăjită și s-a dus să-i aducă omului un pahar și ceva de mâncare. Se gândea la ce era de făcut, căci, așa cum se vedea, lemnele nu i-ar fi ajuns. S-a dus apoi în grădină, să-și culeagă varza și să se mai liniștească. Când a revenit o aștepta Lică, să fie plătit. După plecarea omului, bătrâna și-a cărat lemnele în grajdul ce stătea să se dărâme, dar care oferea încă un adăpost împotriva precipitațiilor.

Așa a prins-o seara, obosită și flămândă, dar s-a culcat cu stomacul gol, lipsindu-i pofta de a mânca. Dimineață, mergând la haznaua din spatele grajdului, a descoperit misterul dispariției lemnelor: între budă și grajd, ascunse sub niște frunze mari de brusture și ramuri înfrunzite, erau mai bine de jumătate din ele. Bineînțeles că s-a dus din nou la Lică și l-a chemat să-și termine treaba. Acesta s-a răstit:

– Io mă duc, dar mai trebuie să-mi plătești, că-i un lucru mai greu decât am bănuit.

Văzând că nu-i chip să-l convingă altfel, nana Floarea a acceptat să-i mai dea 40 de lei și o jumătate de pălincă. Astfel că a ajuns să plătească pentru tăiat mai mult decât pe lemne. S-a mai socotit ea că nu-și va mai cumpăra carnea pe care o planificase de Crăciun și se va descurca în acest fel. De data asta, pe când a revenit de la pălincie, Lică terminase treaba, dar grămada de lemne era tot mică. A căutat bătrâna peste tot, dacă nu cumva erau dosite pe undeva, dar degeaba. L-a plătit pe om și s-a resemnat. Poate că o va ajuta Dumnezeu să treacă și peste iarna asta.

Așa a sperat ea, dar frigul a fost mare și, cu toată economia pe care a făcut-o, nanei Floarea i s-au terminat lemnele prin ianuarie. A găsit-o poștașul, care venea să-i aducă pensia. Era în pat, fără suflare, acoperită cu o plapumă țărănească din pene, niște pături și un palton.

A doua zi, la crâșma lui preferată, Lică se cinstea cu Nică, prietenul lui de pahar.

– Ai auzit cine a murit?, îl întrebă cel din urmă.

Lică dădu negativ din cap.

– S-a prăpădit și nana Floarea. Zice că a înghețat de frig în casă.

– Eh, pagubă-n ciuperci!, răspunse Lică ridicând paharul. Și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul.

Apoi a dat peste gât băutura și a început să râdă.

– Ce-i de râs?, se miră Nică.

– Mă gândesc că cine o să-i curețe haznaua o să găsească în ea aproape un metru cub de lemne.

– Nu înțeleg ce zici acolo, măi Lică.

– Lasă, măi Lică, noi să fim sănătoși!

Și mai comandă un pahar de vodcă.

Advertisements

21 thoughts on “O tragedie românească

  1. Nu vreau să cred că este inspirat din realitate, deşi ştiu nu numai că este real , dar şi că sunt mulţi astfel de Lică. Nici nu ştiu pe cine să arăt cu degetul mai întâi: sistemul cu realitatea lui politică, factorii educaţionali, urâciunea sufletului… dar oricine ar fi vinovat este groaznic că se întâmplă aşa ceva. In ce priveşte partea strict literară, este de profesionist! Felicitări!

    1. Eu aș zice că educația e factorul determinant în caracterul fiecărui om, deși n-aș vrea să-i acuz pe părinți de neglijență, ci mai mult de ignoranță. Dacă un copil are un temperament egoist și agresiv, trebuie tratat într-un mod aparte, iar dacă familia nu găsește soluții de îndreptare, e bine să apeleze la un psiholog. Dar pe la noi oamenii merg mai degrabă la popi sau vrăjitoare.

  2. Oricât am râs la celelalte păţanii ale lui nea Lică cel mare băutoriu de pălincă, la faza asta am rămas cu un gust amar. Toate se mai pot trece cu vederea dar lipsa de omenie faţă de cei care au fost buni şi corecţi cu tine este un defect major la mulţi români. Tocmai când eşti cumsecade, ţi se răspunde tare aiurea, iar asta nu mai e de iertat. În orice caz, la asemenea fapte, întotdeauna vine şi răsplata pe măsură. Este regulă asta, oricât ar încerca unii să zică că merge şi altfel. Sau că..le merge.
    Biata femeie… nici nu vreau să mî gândesc cât a pătimit din cauza beţivanului puturos…

    1. Și eu am credința că totul se plătește, mai curând sau mai târziu, într-un fel sau altul. Tragedii ca și cea de mai sus se întâmplă destul de des în jurul nostru, însă cele mai multe rămân necunoscute și peste ele se așterne uitarea. Viața merge înainte și cei vinovați, legal sau moral, scapă de cele mai multe ori de pedeapsa societății. Dar nu și de cea divină!

  3. Lica imi reaminteste de OMUL ipocrit al zilelor noastre ! 😦
    Nu-l apar pe Lica necredinciosul, betivanul ,analfabetul si nesimtitul
    dar, ca el sunt cu miile in ziua de astazi ! 😦
    Patania ” nanei FLOAREA”
    se regaseste in toate satele ROMANIEI unde femeile, tinute in VIATA de Dumnezeu mai mult decat sotii lor, apeleaza pentu unele munci casnice foarte grele
    precum “taiatul lemnelor ” la indivizi ca Lica, indivizi ce stau toata ziua in carciumile
    satului iar noaptea fura gainile batranelor vaduve si lipsite de aparare ! 😦
    Cand am inceput sa citesc POVESTEA nanei FLOAREA,
    am crezut ca-i una din acele BATRANE tarate de mascati la ordinul procurorilor DNA
    pe motiv ca unii functionari agramati de la Casa Judeteana de Pensii i-au calculta gresit PENSIA si-acum trebuie sa returneze ce-a primit in plus sau,
    ca-i una din acele batrane care a DAT SPAGA cateva OUA unor judecatori
    ce sunt acum anchetati de justitia lu”peste alterat !!! 😦 😦 😦
    Lica cel far’de frica
    de Dumnezeu si lege,
    dar cu ghes la palinca
    in final se va alege
    cu o cruce-scandurica
    la care nimeni nu va plange ! 🙂
    Weekend placut,Petru ! 🙂
    Aliosa.

    1. Nu, nana Floarea n-a avut bani să-i mituiască pe cei de la Pensii, pentru a-i umfla nejustificat venitul. Și nici bărbatul ei, după care primea acea pensie, n-a făcut-o. Nici chiar eu, n-am pretins să mi se dea mai mult decât meritam. Și totuși, anul trecut mi-a venit o înștiințare care-mi spunea că pensia mi-a fost calculată greșit și trebuie să restitui circa 1500 de lei sau să apelez la justiție. N-am vrut să mai cheltuiesc banii prin tribunale, așa că, timp de șase luni, pensia mi-a fost diminuată cu 30%. Putea să fie o sumă de zece ori mai mare, dar tot nu mi-aș fi luat zilele. Deși, în acest caz, nu era vina mea, ci a funcționarilor care au calculat greșit.
      Un sfârșit de săptămână plin de bună dispoziție, îți doresc, Alioșa! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s