A murit Lică!

Deși îmi vine greu să cred, Lică a murit. S-a stins fulgerător, în urma unui infarct miocardic, chiar de ziua lui onomastică, Sf. Ioan. Eu, care am relatat multe din prostiile și năzbâtiile lui, am fost alături de nevastă-sa, Dorina, care era devastată de pierderea suferită.

Femeia avea nevoie de un sfat, de o vorbă bună și mai ales de un ajutor material. Și-a iubit bărbatul, cu toate că se certau deseori, era agresiv și nu aducea bani în casă. Pentru ea se potrivea zicala „rău ca rău, dar mai rău fără de rău”. Acum era în depresie, însă, sper ca în timp să-și dea seama că viața ei poate fi frumoasă, chiar dacă a rămas fără bărbat în casă.

Așadar, Lică a murit, dar el mai trăiește totuși printre noi, sub diferite înfățișări, sexe sau vârste. „Calitățile” lui, pe care am încercat să vi le înfățișez cât mai sugestiv, se regăsesc, mai mult sau mai puțin, printre semenii noștri. Nu putem să-i facem dispăruți, dar putem să-i împuținăm prin atitudinea noastră, să le ameliorăm defectele. Dacă Lică al meu și-ar fi câștigat singur pâinea, ar fi băut și ar fi fumat numai din venitul realizat de el, cred că ar mai fi trăit mulți ani. Poate dacă ar fi avut cei șapte ani de acasă… poate dacă…

Dar despre morți numai de bine, iar un epitaf pentru el ar sta bine pe crucea-i de fier, chiar dacă nu se odihnește în „Cimitirul Vesel” din Săpânța.

Epitaf pentru Lică

A murit sărmanul Lică,

I s-a tras de la o sticlă

De pălincă, bunăoară,

Ce-o golea seară de seară.

.

Era tânăr și-n putere,

Dar avea mare plăcere

De țigară și cafea,

Ce des le cam folosea.

.

Pe nevast-o corecta

Cu pumnul și cu palma,

Căci avea ceva de dat,

Să se știe că-i bărbat!

.

Dar avea o „muncă” dragă:

Să prindă peștii la șpargă,

Și venea cu ei alene,

Tot umfându-se în pene.

.

Per total a fost iubit,

Regretăm că a murit,

Și-n ansamblu pot să spun

Că a fost un „băiat bun!”

Postare făcută în ianuarie, 2012, imediat după eveniment, pe blogul meu de pe „Esențe Literare”.