16 curiozități bizare despre sex

Curiozități despre prostituție

* În timpul Cruciadelor, starea de bine a trupelor era asigurată: în anul 1270, peste 10.000 de prostituate însoțeau soldații.

* În timpul domniei lui Carol cel Mare, călugărițele practicau prostituția pentru a-și mări veniturile.

* În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în bordelurile soldaților germani, prostituatele erau notate. Dacă una dintre ele primea 3 calificări negative, era împușcată.

* Dintotdeauna, culoarea roșie a fost asociată cu prostituția. În 1254, o lege le obliga pe femeile care practicau această meserie să-și vopsească trupurile în roșu, pentru a se distinge de femeile „cinstite”. Din același motiv, regele Angliei, Edward al III-lea, le obliga pe prostituate să-și poarte hainele pe dos.

viata_sexuala

Afrodisiace și poțiuni magice

* Într-o vreme, Pentagonul punea la cale dezvoltarea unei bombe cu efect afrodisiac. Aceasta ar fi trebuit să dezvolte la dușman o atracție irezistibilă între soldați, neutralizându-i în acest fel.

* Chiar și astăzi, în unele regiuni ale Brazililei, încă se prepară „cafeaua dragostei”. Tradiția spune ca femeia să-i prepare o cafea iubitului ei, pe care să o filtreze printr-un chilot purtat. Această băutură se pare c-ar avea efect afrodisiac.

* În timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, în ajunul căsătoriei, viitorul mire făcea o baie în bălegar, pentru a preveni penele sexuale.

* În Antichitate, ficatul unui tânăr ucis în stare de excitație era cel mai căutat afrodisiac.

Ciudățenii despre infidelitate

* În Grecia antică, amantul unei femei măritate era pedepsit în public: i se băga o ridiche în anus sau era epilat.

* Până în secolul al XVIII-lea, nașterea de gemeni era asociată cu adulterul. Se credea atunci că bărbatul nu poate să fecundeze decât un ovul, iar 2 bebeluși înseamnă 2 fecundări, deci un al doilea tată. Mămicile de gemeni erau condamnate să sufere disprețul societății.

* În Italia, până în anii 1960, tradiția spunea că bărbatul să-i ofere o pușcă sau un pistol viitoarei lui soții, cu care ea să-l poată ucide dacă era infidel.

* În Anglia secolului al X-lea, regele Edmond adopta măsuri aspre contra infidelilor, având în vedere creșterea alarmantă a cazurilor de adulter. Femeile infidele erau pedepsite prin tăierea nasului și urechilor, iar amanții lor erau alungați din regat.

Ciudățenii anatomice

* În Evul Mediu, femeile își machiau în întregime organele genitale, pentru a-și excita partenerii.

* La unele femei, vaginul poate avea dimensiuni ieșite din comun: uneori vaginul este atât de mare încât prin el poate pătrunde capul unui bărbat, alteori e atât de mic încât actul sexual devine imposibil.

* Un studiu a arătat că obiectul cel mai dificil de scos dintr-un vagin este o minge de biliard.

* În SUA, din ce în ce mai multe femei se operează pentru a-și micșora vaginul, ceea ce le conferă senzații mai intense în timpul actului sexual.

* În Malaezia, un bărbat de 34 de ani, sub influența drogurilor, și-a tăiat penisul, l-a fript și l-a mâncat.

Felația – o extravaganță?

* În SUA, felația este legală doar în 6 state.

* Femeile din Babilon nu erau foarte încurajate să practice felația. Ele riscau să li se scoată ochii dacă se întâmpla să rănească sexul unui bărbat.

* Sexul oral cambodgian este o felație care se realizează cu ceai cald în gură.

Practici sexuale și detalii surprinzătoare

* În cultura japoneză, șchiopătatul ușor este un gest de mare senzualitate. Pentru a seduce, fetele învață să șchiopăteze fin.

* Potrivit unui explorator britanic din secolul al XIX-lea, în Somalia bărbații aliniază femeile unele lângă altele și o aleg de soție pe aceea care are posteriorul cel mai bombat.

* În Japonia, studentele își rotunjesc veniturile în fiecare lună vânzându-și chiloții murdari în sex-shop-uri. Aceștia sunt foarte populari, uneori găsindu-se și la tonomate.

Homosexualitate, travestiți și transsexuali

* În Tailanda, un studiu al armatei a demonstrat că 16% dintre soldați au avut cel puțin un raport homosexual.

* La maiași, bărbații nu puteau să întrețină raporturi sexuale cu femeile înainte de căsătorie, de aceea ei foloseau sclavi homosexuali pentru a-și satisface nevoile fiziologice.

* În secolul al XIX-lea, travestiții fabricau sâni falși din carne moale de porc, pe care o decupau apoi sub forma unui sân.

Plăceri solitare

* În Japonia, acum multă vreme, erau organizate concursuri de erecție. Bărbații trebuiau să-și mențină erecția cât mai mult prin mângâieri, fără să ejaculeze. Concursurile aveau drept scop întărirea spiritului de luptător al participanților.

* În 1887, masturbarea era considerată un păcat. În acele vremuri, un bărbat a inventat un aparat echipat cu o sonerie ce îi prevenea pe părinți când copilul lor avea o erecție.

* În secolul al XIX-lea, era interzis importul de bideuri franceze în Marea Britanie, deoarece „obiectul diavolului” îi incita pe englezi să se masturbeze.

* Un sexolog german, Kraft-Ebing, se opunea deschis masturbării, deoarece, din punctul său de vedere, această practică putea duce la bisexualitate.

* Numeroși medici din secolul al XVI-lea credeau că practica regulată a masturbării ducea la creșterea în dimensiuni a penisului.

* La Milano, în 1995, pentru a reclama dreptul la sex în închisoare, trei deținuți s-au refugiat pe acoperișul penitenciarului și s-au masturbat pe rând timp de 3 zile și 4 nopți, în fața forțelor de ordine.

* Un studiu australian realizat în 2003 a demonstrat că bărbații care ejaculează de peste 5 ori pe săptămână în tinerețe, au de 3 ori mai puține riscuri să se îmbolnăvească de cancer la vârstă adultă.

Virginitate și apetit sexual ieșit din comun

* În secolul al XVI-lea, bisericile erau locurile de întâlnire pentru cuplurile adultere. Aici se practica sexul în grup, iar în cazuri extreme, chiar violurile colective urmate de crime.

* Împărăteasa chineză Wu Hu avea un apetit sexual atât de mare încât îi obliga pe demnitarii care o vizitau să îi facă un cunnilingus în semn de supunere.

* În secolul al XVII-lea, nobilii făceau des orgii. Mai multe cupluri se întâlneau într-o caleașcă și se abandonau plăcerilor trupești. Se spunea că mișcările caleștii în mers făcea coitul mai voluptos.

Perversiunile – mai răspândite decât ai crede

* Zoofilie: în 1948, un raport asupra sexualității americanilor a arătat că 65% dintre bărbații care locuiesc la țară întrețin raporturi sexuale cu animale.

* Incest în Grecia, mai exact în satul Douneika, o veche tradiție spunea că tinerele femei să fie deflorate de propriul tată sau de un unchi înaintea căsătoriei, ca noaptea nunții să nu fie dureroasă. Viitorii miri erau sodomizați, pentru a învăța să fie blânzi cu soțiile lor.

* Necrofilie: egiptenii se temeau ca cei care se ocupau cu îmbălsămarea cadavrelor să nu le violeze femeile, de aceea ei păstrau corpurile defunctelor la domiciliu, până când descompunerea devenea vizibilă.

* Scatologie: sultanul marocan Moulay Ismail, în semn de favoritism, trimitea excrementele sale femeilor din harem.

* Odinism: un psiholog din secolul al XIX-lea povestea într-unul din studiile sale cazul unui pacient fetișist care fura chiloții murdari ai femeilor și îi întindea pe pernă înainte de a se culca, deoarece adora mirosul de urină.

Sado-masochism – o practică excentrică?

* În Antichitate, medicii recomandau flagelarea și băile reci ca remediu pentru impotență.

* În domeniul sadismului, există o categorie de persoane, numite „epinglofile”, care nu ajung la orgasm decât după ce au înfipt ace în pieptul partenerului lor. Există chiar prostituate specializate în acest tip de serviciu, care cer foarte mulți bani pentru prestațiile lor.

Paradoxuri despre sexul anal

* În unele state din SUA, cum este Nevada, sodomia era un delict care se pedepsea cu condamnarea la moarte în anii ’50-’60.

* În 2007, un studiu național francez a scos la iveală că 37% dintre femeile acestei țări și 45% dintre bărbații heterosexuali au practicat, cel puțin o dată în viață, sexul anal.

* Tot în Franța, un bărbat a fost condamnat pentru viol conjugal deoarece și-a introdus un deget în anusul soției în timp ce aceasta dormea.

Fluide corporale și fantezii sexuale

* Ludovic al XIV-lea adora să facă dragoste cu femei la ciclu și afirma că nu există un afrodisiac mai bun ca menstruația.

* În Evul Mediu, medicii tratau ciuma și furuncurile cu sânge din menstruație.

* Cantitatea medie de spermă emisă prin ejaculare este de 2-6 ml. În cazurile extreme, cele de hiperspermie, cantitatea poate ajunge până la 10 ml.

* Spermatozoizii sunt expulzați prin penis cu o viteză medie de 45 km/h.

* În timpul orgasmului, unele femei, numite „femei-fântână”, pot să expulzeze până la 50 ml dintr-un lichid inodor și fără gust, a cărui proveniență nu se cunoaște încă.

Pornografie și voyeurism – fapte surprinzătoare

* Pentru a trezi apetitul amantelor sale, regele Francisc I le ducea pe acestea în pădurea Saint-Germain, pentru a asista la împerecherea cerbilor cu căprioarele.

* În Evul Mediu, femeile nu erau spânzurate, pentru a evita ca bărbații să se uite sub fustele lor.

* La 76 ani și cu 350 filme la activ, Shigeo Tokuda este unul dintre actorii porno cei mai cunoscuți în Japonia.

* În SUA anilor ’80, existau mai multe sex-shop-uri decât restaurante McDonald’s.

* Pentru ca mumiile să nu se plictisească, egiptenii le puneau în morminte papirusuri pornografice.

* Un tânăr chinez i-a scris peste 700 scrisori iubitei lui, în care o cerea în căsătorie. Ea s-a căsătorit până la urmă cu… poștașul.

Pudibonderii

* În epoca victoriană, nu se cuvenea ca femeile din înalta burghezie să mănânce copanele de pui. Această bucată era considerată un simbol sexual.

* În secolul al XVI-lea, pentru ca femeile însărcinate să nu vadă chipul medicului care le ajuta să nască, el trebuia să intre în cameră în patru labe.

* În SUA, până la începutul anilor ’40, cenzura cinematografică impunea ca în filme să apară camera cu două paturi separate, chiar și pentru cuplurile căsătorite. Din aceleași motive de pudoare, dacă o scenă de sărut se efectua pe un pat, bărbatul trebuia să aibă un picior pe podea.

Ce ascunde sărutul

* Atunci când romanii își sărutau nevestele, ei nu o făceau din tandrețe, ci pentru a verifica dacă acestea băuseră cumva vin, băutură interzisă femeilor.

* Un sărut activează 12 mușchi ai buzelor și 19 ai limbii.

* În fiecare secundă, 866 055 persoane se sărută în lume.

Contracepție și avort

* Dimensiunea prezervativelor nu este la fel pe toate continentele: în Asia, ea este în medie de 140 mm, în Europa de 170 mm, iar în America de 190 mm.

* Până în anii ’90, când s-a inventat pilula, metoda contraceptivă cea mai utilizată în SUA era dușul vaginal cu Coca-Cola.

* Romanii credeau că apa rece ucide sperma, de aceea după fiecare raport sexual, sclava îi făcea duș vaginal stăpânei sale.

* În Antichitate, siriencele își introduceau un burete îmbibat în oțet în fundul vaginului lor, pentru a nu rămâne gravide.

* În secolul al XIX, prezervativele erau garantate 5 ani. După fiecare utilizare, ele erau spălate, date cu talc și rulate până la utilizarea următoare.

* În China există o meserie specială: controlorul de ciclu. În scopul de a lupta contra numărului prea mare de sarcini, comitetele de control a nașterilor angajează „trimiși speciali” al căror rol este să controleze menstruația femeilor din sectorul lor de activitate. Dacă vreo femeie rămâne însărcinată, ea este imediat condusă la spital pentru a face avort.

22 thoughts on “16 curiozități bizare despre sex

  1. Da’ multe ciudăţenii s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor mai întâmpla în lumea aceasta şi când te gândeşti că toate sunt făcute de cea mai distrugătoare fiinţă a planetei şi-a moralităţii,– omul. 😦 De te şi îngrozeşti câte măgării poate face un om.

    O seară minunată îţi doresc, Petru şi numai bucurii. 🙂

    1. Ai perfectă dreptate! Pe lângă lucrurile minunate și foarte utile pe care le poate inventa mintea umană, apar, inevitabil, și tot felul de ciudățenii incredibile, izvorâte din prejudecăți, ignoranță sau din extravaganță. Noi doar ne minunăm de ele, însă unii le-au trăit pe viu.
      Să-ți fie ziua minunat de frumoasă, Ștefania! 🙂

  2. Mare ți-i grădina, Bunule! 😯 De ciudați înaintași am mai avut parte, zău! E drept, nici contemporanii n-or fi mai breji – bizareriile suferă de continuitate cronică – asta se va vedea probabil după ceva secole bune. Deocamdată să ne bucurăm că încă se mai aplică principiul persoanele de față (întotdeauna) se exclud! 😉

    Să-ți fie ziua frumoasă și fără pic de ciudățenii, Petru. 🙂

    1. Mulțam fain de urare, Bursucel! Chiar că nu-mi place să particip la ciudățenii de genul celor de mai sus, dar, să fiu sincer, mă amuză unele dintre cele care sunt enumerate ca făcând parte din trecut. Unele ar trebui să ne dea de gândit, la cât de mult dăunează prejudecățile într-o societate care se vrea liberă de constrângeri de orice fel. Dar nici să cădem în cealaltă extremă nu-i indicat. 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.