Memoria Lucicăi

Pe Lucica o văd adesea la cumpărături, în piață sau prin magazine. E văduvă de doi ani și de un an primește pensie prin același poștaș care-mi aduce mie ziarele. Doar că stă la scara vecină, la același etaj, dar tot singură. Câtă vreme i-a trăit bărbatul, ieșeau împreună în oraș și erau aproape de nedespărțit în timpul liber. Pierderea suferită o fi afectat-o foarte mult, schimbându-i radical modul de viață, iar pensionarea a contribuit și mai mult la aceste modificări derutante pentru un om de 60 de ani, mai ales dacă memoria începe să-l lase.

Pentru că Lucica era cam uitucă de felul ei, chiar și dinainte de a îmbătrâni. Atâta vreme cât l-a avut pe bărbat alături, a apelat la el în chestiuni care țineau de memorie, iar el îi era de mare ajutor. Dacă uita unde-s cheile sau portmoneul, îi amintea el sau căutau împreună. El purta și plasele cu cumpărături și nu le-a rătăcit vreodată. Acum însă, Lucica nu avea pe nimeni alături și de multe ori își uita portmoneul sau chiar câte o pungă cu lucruri prin diverse locuri. Norocul ei a fost că aproape întotdeauna le primea înapoi. Vânzătoarele o cunoșteau și păstrau plasele uitate până o revedeau, pentru a i le restitui. Chiar și în cele două dăți când și-a pierdut portmoneul, l-a primit acasă. O dată prin poștă, dar fără banii care-i avea în el, iar altădată tot prin grija unei vânzătoare. E drept că avea actele în el și lumea putea să afle al cui este.

Doar că ultima dată și-a pierdut cheile de la apartament, nemaiputând intra nici în bloc. A fost să ducă gunoiul și, neavând buzunare, a ținut cheile în mână. Însă pe parcurs, distanța fiind destul de mare, le-o fi scăpat pe undeva. Degeaba a refăcut ea traseul pe care și-l amintea, uitându-se în dreapta și-n stângă. Le-o fi găsit altcineva și, neștiind ale cui sunt, le-o fi luat totuși pentru a-i întreba pe cunoscuți . Dar cine să știe că sunt ale ei?! A fost nevoită să apeleze la un vecin pentru a-i forța ușa. Apoi să i-o repare la loc. I-a plătit omului, dar se gândea cu frică la următoarea dată când își va pierde cheile, știindu-se uitucă. Trebuia să facă ceva în acest sens, iar ideea care i-a venit i s-a părut salvatoare. Dacă-și va scrie numele și adresa pe un carton și-l va atașa de chei, cel care le va găsi o să știe ale cui sunt și o să i le returneze, așa cum s-a întâmplat cu plasele și portmoneul. Zis și făcut.

La vreo două luni după asta, după cum se temuse, Lucica a rătăcit din nou cheile, doar că mai avea un set de rezervă, pe care-l lăsase la vecin. Spera ca în scurt timp să le recupereze și pe cele pierdute, doar avea toate datele la ele. Surpriza i-a fost însă cu mult mai mare și mai dureroasă decât își putea ea închipui. Venind într-o amiază de la dispensar – unde a trebuit să zăbovească mai bine de trei ore pentru analize – și-a găsit apartamentul aproape gol. Dispăruse televizorul, frigiderul, mașina de spălat, cuptorul cu microunde și multe alte lucruri. În schimb, pe masa din bucătărie, apăruseră cheile, ca un fel de batjocură pentru încrederea ei în oameni. L-a alertat pe vecin, dar acesta nu văzuse pe nimeni, iar pe scara aceea nu locuiau efectiv alte familii, mulți fiind plecați în străinătate sau la țară.  A venit și poliția, iar când agentul a aflat povestea cheilor pierdute, a rămas perplex de prostia femeii și chiar a mustrat-o. A urmat o investigație greoaie la capătul căreia au fost găsiți vinovații, dar nu și lucrurile furate.

De atunci, Lucica nu mai merge singură la piață, ci doar cu o vecină alături. Îi pare rău după lucrurile furate, dar mai mult după memoria care o părăsește tot mai mult. Se teme că într-o zi n-o să-și amintească nici cum o cheamă sau unde locuiește și atunci se roagă mai fierbinte s-o ia Dumnezeu și s-o ajute să-și întâlnească bărbatul.

32 thoughts on “Memoria Lucicăi

  1. Asa vin batranetele pentru uni, e trist dar tot mai des intalnesc oameni uituci. Cateodata ma duc sa aduc ceva din garaj, cand ajung acolo, stau si ma gandesc, dupa ce am venit… nu imi aduc aminte, ma duc inapoi la locul de unde am pornit spre garaj imi amintesc, si uite asa din nou ma intorc spre garaj. ei bine lucrurile nu se repeta, caci daca sar repeta ar fi un dute-vino toata ziua:)))

    1. E greu când ne lasă memoria, mai ales când suntem singuri. Cred că tocmai singurătatea e un factor important ce accelerează procesul de îmbătrânire a creierului. Mintea, și implicit memoria, e stimulată prin socializare și dialog.

  2. E trist, foarte trist ce ai povestit, Petru!😦
    Inteleg foarte bine drama acestei femei, fiindca si mama mea se confrunta cu aceasta problema de vreo doi ani incoace si problema se acutizeaza, din pacate, pe masura ce trece vremea si nu prea are leac, desi noi, copiii l-am cautat!Dar mama are 84 de ani! Are momente cand nici nu ma cunoaste cand ma duc la dansa si e cutremurator sa te intrebe mama ta “tu cine esti”…
    In ce ma priveste, memoria a fost si ramane punctul meu forte, dar va fi groaznic sa constat intr-o zi ca s-a deteriorat simtitor, fiindca mereu am zis ca memoria mea e de 24 de karate!🙂 Ma consolez cu cele spuse de Eminescu…” ca si uitarea- e scrisa-n legile omenesti!”

    P.S. Am mai zis, ma repet, astept sa-ti citesc si cartea…Tare frumos scrii!Felicitari!

    1. Pentru că tot ai adus vorba de mamă, îmi amintesc că și a mea s-a stins tot din cauza deteriorării activității cerebrale (senilitate). În ultimele luni de viață nu-și mai recunoștea casa și uneori nici pe noi, cei apropiați. Astfel s-a închis în sine și numai ea știa (sau nici ea) la ce se gândea toată ziua. La urmă a intrat într-o letargie totală, refuzând chiar și mâncarea.
      Pentru a evita sau întârzia astfel de probleme, e bine să ne antrenăm mereu mintea și memoria, așa cum facem cu trupul.
      Îți mulțumesc foarte mult pentru apreciere. Prima carte („Revolta din ogradă”) e în chinurile facerii și o să mai dureze, pentru că e un drum nou în ce mă privește.

  3. Nu s-a consultat cu altcineva cand si-a scris adresa langa chei… Putea sa scrie adresa acelei vecine la intelegere cu ea. Cel mai rau e cand credem ca suntem singuri si nu avem ajutor…

    1. Era, precum bine zici, bine să apeleze la sfaturile unor vecini sau cunoscuți, dar ea fusese obișnuită să se consulte doar cu bărbatul ei. Iar de la o anumită vârstă e foarte greu să-ți schimbi obiceiurile, mai ales că moartea partenerului a bulversat-o.

  4. Foarte frumos și cu talent ai istorisit povestea Lucicăi. Din păcate bătrânețea e grea pentru toată lumea. Mă înduioșează și pe mine cei în vârstă… Bine că nu a fost și ea acasă când au călcat-o hoții, că putea fi chiar mai rău.😦
    Nu cred că pot participa la concurs, pentru că trebuie să ai blogul vechi de cel putin trei luni, iar eu am doar o lună si un pic🙂 Next time!!!

    1. Cred că hoții au urmărit-o înainte de a comite furtul și s-au asigurat că nu va fi acasă când vor acționa. Mersi mult pentru apreciere!
      Condiția cu vechimea de trei luni mi-a scăpat și-mi pare rău că nu o îndeplinești. Poate intri în competiția Spring SuperBlog 2015, care se desfășoară pe parcursul lunii martie.😉

  5. Ce tristă este povestea Lucicăi, povestită atât de bine de tine, Petru. Din păcate boala ei o face şi mai vulnerabilă! Dar ce este la fel de trist că şi-a pierdut încrederea în oameni.
    M-a înduioşat până la lacrimi povestea Lucicăi. Îţi mulţumesc mult pentru că ai împărtăşit-o cu noi. Uite cum ne face să fim mai atenţi cui acordăm încredere.
    Ai o seară minunată, Petru şi numai bucurii!🙂

    1. Probabil că Lucica nu a fost dezamăgită de oameni înainte de a fi prădată. Prin această zonă nu se înregistrează multe infracțiuni și lumea e mai încrezătoare în semenii din jur. Dar nu există nicăieri pădure fără uscături!
      Mă bucur mult că ți-a plăcut felul în care am redat această întâmplare din viață! O zi cât se poate de minunată îți doresc, Ștefania!🙂

  6. Poate fi ajutata cu biletele pe care sa le poarte dupa ea . Adresa, cum o cheama, ce a vrut sa faca, sa cumpere…. si bineinteles are nevoie de tratament .

    1. Un tratament cu lecitină nu strică nimănui, dacă este acceptat și urmat cum se cuvine. Dar și așa, e bine să ai pe cineva alături, care să te ajute în treburile de zi cu zi. Dacă-ți permiți.

  7. Da o poveste care m-a impresionat asa de real poti sa povestesti incat parca vad in fata mea pe tanti Lucica! Sa dea Dumnezeul sanatate multa pentru vecina care o ajuta sa se descurce cumva zilele care mai are de trait! Un weekend minunat iti doresc!

    1. Să te audă Bunul Dumnezeu și astfel Lucica să nu mai aibă probleme de acest gen! Îți mulțumesc mult pentru apreciere și-ți doresc un weekend de toamnă înmiresmată și blândă, dragă prietenă!🙂

  8. O POVESTE trista care se potriveste foarte multor romani ce-au trait si vazut grozaviile ultimilor ZECE ani de umilinte, frustrari, influientari de constiinte si manipulari ordinare facute de ordinari ce vor acum, din nou la guvernare ! 😦
    Am postat ce-am promis in urma cu ceva timp……………….

    Weekend placut !🙂
    Aliosa.

    1. Mersi mult pentru minunata postare! Am să o urmăresc pe îndelete după-amiază, când timpul se va scurge astfel mai plăcut.🙂
      Un sfârșit de săptămână minunat îți doresc, Alioșa!🙂

  9. Of, of! Biata de ea. Aşa se întâmplă de multe ori, când moare unul dintre soţi, se strică echilibrul acelei familii, iar cel rămas nu se mai descurcă la fel de bine ca atunci când avea “jumătatea” de nădejde alături… Tare neinspirată ideea cu adresa scrisa la chei. Mai bine şi le agăţa de gât, precum copiii de odinioară.
    Viaţa asta, cu poveştile ei triste…

    Numai bine, dragă Petru!🙂

    1. Uite că nu i-a venit ideea cu agățatul cheii de gât sau avea o aversiune față de această metodă des blamată. Dar e foarte adevărat că un bătrân care a trăit câteva decenii cu partenerul său și a deprins anumite tabieturi, atunci când omul drag dispare pentru totdeauna, intervine o dereglare majoră în viață și mulți nu-i fac față.
      Să-ți fie duminica o oază de revigorare, dragă Alex!🙂

  10. Să nu-mi spui că-i poveste reală!!! :(( Vai săraca! Știi și eu am prietene care au apartament în zonă. Și pentru că se întâmplă să-și mai uite cheile, lasă o pereche de rezervă la mine. Când e cazul, îmi dau un telefon și am rezolvat problema :)) Am o cutie cu colecție de chei🙂 Lucicăi îi trebuie pe cineva care să aibă soluția de rezervă🙂

    1. Din păcate, povestea e reală și numai după această pățanie s-au mobilizat vecinii pentru a o ajuta. Pentru că Lucica nu a avut inițiativa de a cere sprijinul lor, crezând că o să se descurce singură, câte zile o mai avea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s