Întâlnire nepotrivită

Era prima vacanță de vară a Dianei, de când intrase la Facultatea de Filologie, iar Relu era pregătit să-i ofere tot ce-i mai bun. Au trecut doi ani de la moartea părinților lor și nu era ușor pentru niciunul dintre ei să uite tragicul accident de pe șosea, dar nici perioada grea care a urmat, cu inimi frânte și lipsuri materiale acute. Fiind mai mare cu trei ani, Relu a preluat cea mai mare parte din greutăți, renunțând la școală și angajându-se ca electrician. A plătit cu dificultate datoriile către bancă și a insistat ca sora lui să-și continue studiile, chiar dacă asta însemna o cheltuială în plus. Numai pe ea o mai avea și asupra ei își revărsa acum toată dragostea de frate și de prieten.

Pentru prima zi, s-a gândit că locul în care s-ar simți amândoi cel mai bine ar fi pe malul retras al Someșului, acolo unde-i învățase tatăl lor să pescuiască și unde au petrecut momente de neuitat, ani la rând. Aveau un loc greu accesibil, dar cu atât mai ferit de vizitele altor amatori, iar peisajul din jur era minunat și liniștit totodată. Și-au încărcat rucsacurile cu alimente, băutură, momeli și haine pentru o zi și o noapte. Relu și-a pus pe bicicleta lui și micul cort, de două persoane, pentru orice eventualitate. Au început să pedaleze tocmai când se iveau primele raze de soare.

Mersul pe două roți a durat circa 20 de minute, după care au fost nevoiți s-o ia pe lângă biciclete, calea fiind în multe locuri necălcată de picior omenesc, de o bună bucată de vreme. Locul îi aștepta la fel de primitor și de tăcut ca și în vremurile bune, iar ei s-au bucurat intens de această revedere. Diana și Relu au trecut la despachetat, la ridicarea cortului și pregătirea lansetelor. Fiecare din ei știa ce are de făcut și treaba mergea parcă singură. Când totul a fost gata, a urmat o gustare pe pătură, stropită cu o pălincă veche și galbenă, pentru Relu, și un vin de roșcă din cultura proprie, pentru Diana.

Povestirile au început să curgă de la sine și Relu se bucura să asculte întâmplările din viața de studentă a surorii lui. O privea cu admirație în ochi și parcă-și regăsea mama și tatăl cuprinși în acea privire exuberantă. Chiar și vocea ei tânără și melodioasă îi isca nostalgii profunde. S-au retras apoi la umbra unui salcâm ce străjuia malul Someșului și de unde puteau supraveghea îndeaproape orice mișcare solicitare a firului. Și capturile nu au întârziat să apară, e drept că nu din cele de palmares. Dar era frumos și bine, iar ei se distrau de minune!

Timpul trecea repede și seara a venit pe nesimțite. Diana era bucătăreasa și peștii fripți de ea pe jăratic erau mai buni ca niciodată. Vinul, pălinca și cafeaua completau acest meniu deosebit, iar dialogul lor era arareori întrerupt de momente de liniște și contemplare. Mai ales când stelele au început să invadeze cerul și să le stârnească admirația. Ar fi trebuit să intre în cort și să se odihnească vreo câteva ore, dar nu se puteau desprinde de malul apei și de spectacolul ceresc.

Trecuse cu bine de miezul nopții, când, în liniștea care-i înconjura, au auzit un sunet ciudat, care i-a făcut să se uite în sus. După câteva secunde de mirare, le-a atras atenția un punct de lumină ce-și mărea diametrul. Nu era o stea căzătoare și nici altceva cunoscut, dar se apropia chiar de locul unde erau ei. Lumina crescândă s-a transformat într-un obiect zburător de mărimea unui microbuz, care a aterizat chiar în micuțul luminiș din apropiere, în timp ce amândoi frații priveau cu gura căscată și se întrebau dacă nu cumva visează.

Sci-Fi-Illustrations-by-Peter-Elson-7-600x424

Dar nu visau. O ușă glisantă s-a dat la o parte și o ființă înaltă, ce părea om, a pășit pe iarbă. S-a oprit câteva clipe, părând că-i examinează, apoi s-a apropiat încet. La lumina lunii au putut vedea că avea capul acoperit cu o cască neagră, precum cea de motociclist, cu proeminențe în dreptul urechii și a gurii. Îmbrăcămintea-i era mulată pe corp și nu lăsa să se vadă nicio bucățică de piele. Ajuns în fața celor doi înmărmuriți și fără putința de a scoate vreun sunet, s-a oprit și de sub cască s-a făcut auzită o voce suavă, care te făcea să crezi că-i o melodie îngerească:

– Salut, Relu și Diana.

Nu le venea să creadă! Străinul le cunoștea numele și vorbea o română perfectă. După câteva momente de derută, au reușit să răspundă câteva cuvinte bâlbâite. Necunoscutul le-a întins mâna și i-a rugat să-l ierte pentru apariția neobișnuită. Încet, încet, uimirea celor doi s-a estompat, făcând loc curiozității. L-au invitat pe noul venit să ia loc pe un scăunel pescăresc și dialogul s-a înfiripat. Astfel au aflat că în fața lor era chiar un extraterestru cu un nume greu de pronunțat, dar care suna a patru vocale consecutive: Eiua. Venea de pe o navă-mamă ce staționa pe partea nevăzută a Lunii și misiunea lui era să-i studieze pe oameni, mai precis pe Relu. Făcea asta de aproape un an pământesc și deja știa aproape totul despre el și sora lui. Întrebat cum de cunoștea atât de bine limba, Eiua le-a explicat că are implantat în cască un traducător instantaneu, atât la urechi, cât și la gură, pentru mai multe limbi pământene.

Printre nenumăratele întrebări puse, Relu și Diana nu au uitat să-l poftească pe musafir la masa lor nocturnă. Mai aveau pește prăjit, slănină, legume, pâine și pălincă. Eiua a refuzat politicos mâncarea, spunând că stomacul lui nu-i obișnuit cu așa ceva, dar a servit din tărie cu ajutorul unui pai ce-i intra prin cască. I-a plăcut foarte mult efectul și se simțea că devenise mai vesel. Chiar a botezat băutura cu numele de „apă veselă”. Pe la ora patru, extraterestrul s-a ridicat și le-a spus că e momentul să plece. A promis, însă, că o să vină și în noaptea viitoare, la aceeași oră. I-a rugat chiar să-i aducă niște apă veselă, pentru a-i duce și șefului său de pe nava-mamă. Diana l-a rugat să-și dea jos casca, pentru a-i vedea chipul, dar Eiua a refuzat categoric, motivând că vederea înfățișării sale i-ar putea provoca un șoc foarte puternic. Fata a râs și l-a asigurat că nimic nu ar putea-o speria. Străinul era de neînduplecat și s-a îndreptat spre navă. L-au condus până la intrare și au reușit să vadă o parte din interiorul ei. Nu prea au înțeles cum funcționează, dar au fost impresionați de interiorul luminat puternic și cu un design simplu.

Și-au strâns încă o dată mâna și Eiua a intrat, iar ușa s-a închis după el. Apoi, cu un sunet lin, aparatul s-a ridicat, provocând un suflu puternic ce-i răvăși părul lung al Dianei. După câteva secunde, naveta a dispărut în imensitatea cerului, ca și cum n-ar fi fost. Cei doi frați au rămas mult timp, însă, cu ochii înspre locul în care-o văzuseră ultima dată. Apoi s-au trezit ca dintr-un vis și au început să comenteze. Era ceva nemaipomenit și parcă nici acum nu le venea să creadă. Așa i-a prins dimineața, când au împachetat și au plecat spre casă. Erau deja nerăbdători să vină momentul reîntâlnirii cu extraterestrul și toată ziua n-au putut să pună geană pe geană, chiar dacă nu dormiseră o zi și-o noapte.

Înainte cu câteva ore până la lăsarea serii, cei doi frați erau deja pe malul Someșului, pregătiți pentru o nouă întâlnire. Bineînțeles că nu spuseseră nimănui despre aventura lor, dar cine i-ar fi crezut? Până după miezul nopții li se lungiră gâturile de atâta privit înspre stele. Dar naveta nu a venit decât la aceeași oră ca ieri, când așteptarea lor a fost răsplătită. Diana a fugit să-l întâmpine pe Eiua, dornică să-i audă vocea de care era atât de atrasă. Extraterestrul i-a salutat și le-a strâns mâna, după care dialogul dintre ei a continuat cu alte mii de întrebări și răspunsuri. Pământenii i-au oferit o damigeană de pălincă și un pahar din care să bea cu ei. Eiua i-a făcut cadou Dianei o brățară pe care clipeau niște lumini colorate, dar numai când naveta era prin preajmă. Astfel puteau să știe când vor fi vizitați de prietenul lor de pe altă planetă. O planetă din aceeași galaxie cu Terra, doar că era la o distanță de 8 mii de ani lumină.

Diana insista ca Eiua să-și dea jos casca, iar acesta refuza mereu cu politețe, însă mereu hotărât. Orele au trecut prea repede și a venit din nou clipa despărțirii. Tocmai când extraterestrul făcea primii pași spre navetă, iar Diana pășea alături de el, Relu a văzut cum o lansetă se zbătea puternic, riscând să fie trasă în apă. A sărit să o prindă și s-o ancoreze mai bine până avea timp de dril. Dar n-a apucat s-o lase din mână, când a auzit un țipăt înfricoșător. A întors imediat privirea spre aparatul lui Eiua și l-a văzut pe acesta cum tocmai îndesa casca pe cap. Apoi, cu gesturi rapide, a intrat în navetă și a decolat imediat. Cu pași mari, Relu a zburat parcă până la locul în care Diana era prăbușită pe spate. La lumina lunii se putea vedea cum fața ei era răvășită de o groază inimaginabilă, iar părul îi albise pe loc. Văzuse ceva atât de terifiant încât moartea i-a fost groaznică și instantanee. O imagine pe care mintea umană nu o poate suporta.

Advertisements

32 thoughts on “Întâlnire nepotrivită

      1. Stau şi mă gândesc…la nişte posibilităţi!
        1. Spiritul Dianei e pe navă în braţele extraterestrului;
        2. Fratele ei e o fiinţă superioară, rătăcită poate şi i-a fost ştearsă memoria cumva, Diana nu era de fapt sora lui. Adică e un extraterestru important. De asta era analizat de un an pământesc.
        3. Extraterestrul era prea frumos şi nu urât.
        4. Totul e un vis. Iar personajul principal e de fapt un altcineva care prin incursiunea aceasta a lui va crea un adevărat spectacol al vieţii.
        5. Tot nu aş fi vrut să moară Diana!
        Revenind la textul tău. Citindu-l, mi-am amintit de o perioadă când scriam şi eu SF, de fapt nu era SF pur, ci nişte încercări puerile ale adolescenţei mele. Zâmbesc. Încă o dată observ simplitatea şi punerea în scenă a vieţii aşa cum este ea, scuturată de filozofii şi alte inutilităţi. Eu nu reuşesc asta nici dacă mă chinui. Îmi place!
        O readuci la viaţă pe Diana? Râd!

      2. Și eu zâmbesc… Nu, nu e niciuna din variantele pe care le-ai enumerat, însă, trebuie să recunosc, că sunt interesante. Literatura SF m-a atras din copilărie, tocmai fiindcă te surprinde prin turnura pe care o poate lua acțiunea sau prin personajele atât de diverse ce apar.
        Mă bucur că ți-a plăcut și sper să apreciezi și continuarea! 🙂

  1. Pe mine ma atrage felul tau de a povesti. SF-urile ma fac sa zambesc. Sunt un fel de “Toma necredinciosul” – nu cred pana nu vad de aceea nu-mi muncesc mintea pentru a vedea inca de acum un final. Fie cum vrei tu. Eu citesc oricum pentru ca-mi place cum o spui.

  2. Salut Petru !
    Trebuie sa recunosc ca ai o imaginatie bogata si har de povestitor !
    Felicitari ! 🙂
    Uite ceva ce sper sa-ti faca seara mai frumoasa chiar daca sta sa ploua …………..

    Aliosa.

    1. Când e vorba de natură și culori, ar fi imposibil să nu-mi placă, dragă prietene. De fapt știai acest lucru și de aceea ai ales un astfel de dar. Pentru asta-ți mulțumesc, dar și pentru că ai lecturat povestirea de mai sus!
      Să-ți fie ziua pe placul inimii tale, Alioșa! 🙂

    2. Nu numai ca are imaginatie si har de povestitor, dar se exprima cursiv si corect, intr-o limba romana frumoasa si bogata!! Nu are nevoie de cineva sa ii supervizeze textele! 🙂 Felicitari, Petru!

  3. Foarte frumoasă povestea SF, Petru, dar tristă la final.
    Şi eu credeam că se infiripă o idilă între Diana şi Extraterestru şi când colo, ea moare înspăimântată de înfăţişarea lui, bănuiesc.
    O seară minunată îţi doresc, Petru şi numai bucurii! 🙂

    1. În povestiri, ca în viață, se întâmplă și tragedii, altfel nu am aprecia suficient lucrurile bune care vin după aceea. Diana nu a murit degeaba și asta se va vedea pe parcurs.
      O zi cu soare îți doresc, Ștefania! 🙂

  4. Te las pe tine sa ma surprinzi cu continuarea! 😉
    Am citit cu pauze, astfel ca pe la inceput m-am gandit: “Aaa, trebuie sa fie un text care se termina cu reclama la branza Delaco sau mai stiu eu ce… Ha-ha-ha, cum ar fi sa faci reclama la un telefon sau aparat mai complex care cica te-ar pune in legatura cu orice extraterestru care iti viziteaza planeta!! Inca ma distreaza ideea si ma face sa zambesc de una singura! Multumesc, Petru, mi-ai facut o zi frumoasa! 🙂

    1. În schimb tu m-ai surprins prin așteptările tale! Pentru că nu începe concursul decât după 1 octombrie și până atunci am timp să-mi exersez imaginația după bunul meu plac. Iar când pot să trezesc interesul celor care mă caută, sunt mai bucuros decât dacă aș câștiga o roată mare de cașcaval de la Delaco!
      Să-ți fie și seara la fel de frumoasă precum ziua, dragă prietenă! 🙂

  5. Am venit cu sufletul la gura sa-ti citesc postarea de azi si m-ai dat pe spate, ce mai! 🙂
    Wow, ce poveste ne-ai spus, Petru, sa nu ne lasi prea mult in suspans…
    La inceput, m-am infuriat pe tine, fiindca ai ucis-o prea repede pe Diana, dar acum astept cuminte continuarea, imaginatia ta e imprevizibila!
    Zile pline de muze iti doresc, drag prieten!

    1. Îți mulțumesc că m-ai iertat pentru „crima” comisă și pentru răbdarea de care dai dovadă. Urările tale mă încurajează și sper ca și muza să-și facă datoria.
      S-auzim numai de bine, dragă prietenă! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s