Viața mea și Internetul

Înainte de toate, vreau să mulțumesc sponsorului MediaDOT.ro, care îmi oferă ocazia unui articol despre un subiect atât de important pentru mine. Locuind într-un orășel mic, în care ajunge mai greu progresul tehnologiei, am intrat pe Internet doar acum șapte ani. Deși aveam calculator de multă vreme, îl foloseam doar pentru jocuri și alte programe pe care le încărcam în prealabil. Nici nu-mi închipuiam pe atunci ce înseamnă navigarea pe Internet, iar timpul meu liber era dedicat lecturii, pescuitului și televizorului.

logo_mediadot_patrat_mic

Citeam mult mai mult ca acum, chiar și atunci când eram la pescuit cu prietenul meu, Mitru. Mulți pești mi-au scăpat din cauza sau datorită acestei preocupări, iar ceilalți pescari se amuzau pe seama mea și se lăudau cu capturile lor. Dar aveam și eu satisfacție atunci când ei stăteau degeaba toată ziua, iar eu mă alegeam, totuși, cu o lectură plăcută. Serile le petreceam în fața televizorului, dar neavând multe canale, vedeam filme de pe casete. La început era mare lucru să ai un video – costa cât un autoturism la mâna a doua – și plăteam mult pentru o noapte de „cinematecă”, organizată de cei mai pricopsiți. După 5-6 filme văzute consecutive, într-o atmosferă nesănătoasă, eram frânți de oboseală și dormeam aproape toată ziua.

Și totuși, îmi amintesc cu o dulce nostalgie de acele vremuri, astăzi, când viața mea s-a schimbat foarte mult. Din cele 200 de casete cu filme, nu mai am nici măcar una, iar aparatul video stă nefolosit de ani de zile. De când am cunoscut Internetul, timpul meu este calculat în așa fel încât să-mi pot petrece minim 6 ore în fața calculatorului. La început au fost jocurile de tot felul, melodii dragi sufletului meu, filme de top, rețele de socializare, dialoguri cu prieteni din întreaga lume, dar și cumpărături de la câte un magazin online hdd. Aproape în fiecare zi găseam ceva nou și extraordinar, care mă făcea să trăiesc intens într-o altă lume, cu totul diferită de cea care mă înconjoară.

A durat patru ani până am reușit să-mi fac primul meu blog și odată cu asta prioritățile mele s-au modificat radical. Zi de zi scriam mai mult, exprimându-mi gândurile încătușate atâta vreme. Nu mai aveam timp de jocuri sau rețele sociale, fiindcă eram absorbit în a schimba opinii cu ceilalți bloggeri, ce aveau aceeași pasiune ca și mine: scrisul. În plus, ponderea cumpărăturilor prin Internet creștea pe zi ce trece, mai ales în domeniul IT, unde ofertele sunt foarte atractive, după cum vedeți aici. E o lume aparte, intensivă și frumoasă, în care intru zilnic și o voi face atâta vreme cât voi trăi.

Se poate spune, pe bună dreptate, că și viața mea se împarte în două părți total diferite: înainte și după Internet. Atâta vreme cât nu am un lucru, nu poțsă jinduiesc după el, dar după ce am cunoscut lumea online, simt că nu aș putea trăi fără ea. I-aș duce mereu dorul și cred că nimic altceva nu i-ar putea lua locul. Dar imaginația omului e nemărginită și cine știe ce invenție ne poate rezerva viitorul. Așa cum n-aveam habar de Internet, în urmă cu doar două decenii, nici nu putem bănui ce alte facilități extraordinare ne așteaptă.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2014

47 thoughts on “Viața mea și Internetul

      1. Fiecare blog de-al meu are specificul lui. Nu prea sunt legata de un anume mod de a impartasi impresiile. Sunt ca o salupa care navigheaza printre insulite si acosteaza cand pe bloguri personale, cand pe blogurile altora, cand pe fb… In departare vad atatea insulite!! Merg mai departe si le voi cerceta! Prietenii insa imi raman mereu aproape!🙂

  1. Si eu vreau adesea sa multumesc internetului, a fost si este pentru mine un mijloc minunat de a lega noi prietenii, de a le gasi pe cele vechi, de a interactiona cu lumea larga. Debutul a fost cand am luat primul calculator, am vandut actiunile abia primite, cam prin 1997. Dar internet am avut abia dupa un timp, si foarte putin, prin vodafone, cateva minute zilnic. Pe calculator am jucat jocuri cu fiica mea, la inceput ii aratam eu si chiar pierdeam o ora, doua, jucandu-ma eu. Apoi dupa o vreme se juca ea si imi arata mie. Despre internet nu prea aveam idee, stiu ca daca voiai sa te angajezi, era un atuu uneori sa stii “sa lucrezi pe internet”. Mai mult nu stiam. Am vorbit cu fratele meu pe messenger inainte sa am id de messenger, pur si simplu m-am dus la un magazin ce oferea si acces pe internet si i-am spus fetei de acolo ce vreau. Se pare ca fratele meu avea id de messenger, in orice caz am vorbit cu fratele meu de pe id-ul domnisoarei, el fiind plecat peste mari si tari in interes de serviciu. Apoi am obtinut un loc de munca in 2003 si acolo mi-am facut primul cont de posta electronica, pe personal.ro. Inainte fusesem in somaj. Incet-incet am deprins tainele internetului si mi-a placut foarte mult. Din pura curiozitate si dorinta de a invata cat mai multe, mi-am facut cont pe mai toate site-urile de socializare. Asa mi-am imbunatatit si cunostintele de limba engleza, mi-am gasit fosti colegi si mi-am facut multi prieteni, unele relatii risipindu-se de la sine in mersul firesc pe meandrele vietii, ale noastre, ale tuturor.
    Internetul faciliteaza gasirea de prieteni avand diverse ocupatii in comun. Cu unul discuti literatura, cu altul impartasesti iubirea pentru flori, cu altul descoperi noi domenii. E o oferta bogata! Si nu in ultimul rand internetul duce si la intalniri directe, cand emotia intalnirii unui prieten pe care il stiai doar din poze, cel mult, te coplesteste cand il vezi in carne si oase.🙂
    Multumesc, Petru, pentru ocazia de a-mi arata recunostinta!🙂

    1. Eu îți sunt tare recunoscător pentru că ne-ai împărtășit experiențele din domeniul Internetului, foarte bogate și pe un termen mai îndelungat decât ale mele. Mi-ai amintit astfel că, pentru a-mi lua primul calculator, a trebuit să-mi fac un împrumut CAR, iar colegii mei de muncă s-au crucit când au văzut pe ce-am dat banii. Nu înțelegeau la ce folosește o astfel de cutie cu monitor și au crezut că nu-s normal la cap.🙂

  2. Trebuie să recunosc că pe mine, internetul m-a scos de multe ori din impas, iar în ceea ce privește achiziționarea de tot ce înseamnă IT la noi în familie se face doar online. Așadar informațiile de la tine sunt foarte utile.

    1. Mă bucură foarte mult aprecierea ta, care dovedește încă o dată că tot mai mulți români apelează la cumpărăturile de pe Internet. Produsele sunt mai variate și mai ieftine, totodată.

    1. Dacă nu era Internetul nu ne-am fi cunoscut și am fi rămas mai săraci cu o frumoasă prietenie. Un sfârșit de săptămână binecuvântat îți doresc, la rândul meu, dragă Gabi!🙂

  3. Ai mare dreptate! Internetul ăasta ne-a schimbat mult de tot viaţa. Ţin minte ce fascinat am fost de prima mea “navigare” pe net. Cum mi s-a părut de interesant să citesc ziare din străinătate sau să intru pe siteuri de departe. Cum distanţele uriaşe se topesc cu o apăsare de taste… Mă gândesc la ce va mai urma, căci uite în ce ritm nebunesc evoluează tehnologia.
    Weekend frumos, dragă Petru!🙂

    1. E o lume fascinantă, o tehnologie care e în continuă dezvoltare, oferindu-ne mereu alte posibilități. De aceea e bine să fim la zi cu noile gadgeturi și aplicații, altfel rămânem în urmă și ne iau peste picior cei tineri.😉
      Zile de toamnă superbă îți doresc, Alex!🙂

  4. Ca si tine , nici eu n-as putea trai fara internet .Si totusi mi-e dor de noptile cu luna in care stateam la taifas cu vecinii iar linga noi canta in surdina radioul . Lumea virtuala imi da insa posibilitatea sa descopar atatea lucruri la care poate inainte nici nu visam . Iti doresc o zi frumoasa si multa inspiratie !

    1. Nostalgia vremurilor de altădată e inevitabilă, iar memoria noastră selectează momentele cele mai plăcute, de obicei. Peste ani și ani, dacă vom mai trăi, ne vom aminti tot cu plăcere de zilele în care navigam pe internet. Cine știe ce preocupări vom avea pe atunci!
      Mulțumesc apăsat pentru urări! Un weekend binecuvântat îți doresc, Floricică!🙂

  5. Nu stiu ce credeti voi dar eu daca as auzi ca de maine nu mai exista internet fac un atac. M-ar soca asa ceva. Iar daca socul nu ma ucide, cu siguranta ar trece mult timp pana sa ma obisnuiesc fara.

    1. Nu cred că te-ar ucide, dar sunt sigur că te-ar afecta foarte mult, la fel ca pe fiecare din noi. Omul are o capacitate mare de adaptare, altfel n-ar fi ajuns în vârful lanțului trofic.

  6. Fara internet cred ca m-as remonta. M-as plictisi putin-putin la inceput. Apoi as incepe din nou sa cumpar presa, ca sa ma informez, as merge mai des la cinematograf, la teatru si la concerte -deci m-as intalnii cu prieteni si cunostinte mult mai des.

  7. Nu cred ca ar fi un capat de lume daca nu as avea internet. Este adevarat ca ma folosesc foarte mult de el. Cu siguranta m-as intalni mai des cu prietenii sa jucam tot felul de jocuri de societate – pe care de o vreme le jucam pe net, fiecare in barlogul lui, sa vorbim, sa povestim – fara emoticoane.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s