Agentul sub acoperire

În piața noastră de alimente aveam trei păstori apreciați, care aduceau mereu brânză proaspătă, făcută de ei și familiile lor, după cum susțineau fiecare. Pe unu-l chema Ungureanu Ștefan, pe-al doilea Vrânceanu Gheorghe și pe cel de-al treilea Moldovan Ion. Pe mesele lor se găseau tot felul de brânzeturi și clienții se înghesuiau să cumpere în fiecare joi, când e ziua de piață, pentru a le ajunge toată săptămâna.

Doar că în utimul timp s-a produs un dezechilibru major între cei trei păstori, iar baciul Ungureanu și cu Munteanu erau din ce în ce mai pizmași pe baciul Moldovan. Lumea a sesizat că brânza celui din urmă era mai bună și mai variată decât a celorlalți și, ca urmare, se înghesuiau să cumpere de la el. Deși nimeni nu știa mare lucru despre Moldovan și nici nu-i văzuseră careva animalele, el avea caș și brânză de oaie, capră și vacă, proaspete sau afumate, toate cu un gust ce te vrăjea de la prima îmbucătură. Numai cei care veneau mai târziu erau nevoiți să cumpere de la ceilalți doi păstori, fiindcă Ion vindea repede și dispărea iute de la tarabă.

Necăjiți nevoie mare, ciobanul Ungureanu și cu cel Vrânceanu s-au întâlnit la birt și s-au socotit ei, la un pahar de tărie, cum să scape de cel Moldovan. Niciunul nu știa unde locuiește, cu atât mai puțin unde-și ține oile, caprele și vacile, dar erau hotărâți să afle. Și au umblat ei zile și nopți în șir, întrebând în stânga și-n dreapta, dacă n-a văzut cineva casa și stâna lui Moldovan, însă fără niciun rezultat. Ba la urmă, fiind nervoși de neputința lor, au atentat la turmele altor ciobani, care i-au prins și, după ce le-au administrat o bătută, i-au dat pe mâna poliției.

Pe Ionică Moldovan l-am cunoscut mai bine câteva luni mai târziu. Până atunci doar cumpăram brânza și cașul de la el, după care-mi vedeam de drum, mulțumit de achiziție. Doar după ce am aflat pățania celor doi păstori invidioși, curiozitatea mea a fost stârnită și zăboveam mai mult pe lângă taraba lui. Cu timpul ne-am împrietenit și a ajuns să aibă încredere în mine. Mi-a povestit care-i secretul lui, iar acum sunt liber să vi-l spun și vouă, fiindcă a plecat pe alte meleaguri.

Moldovan Ionică – dacă ăsta i-o fi numele real – era de fapt agent de vânzare sub acoperire și un mare Fan Brânză, care vindea bunătăți de la Delaco! De aceea nu avea nicio turmă, deși marfa lui era din cea mai delicioasă și variată. Lumea era mulțumită și cumpăra săptămânal, mai ales că și Ionică era șugubăț, atrăgând clientela și prin glumele de bun gust, care se asortau cu calitatea brânzei oferite spre gustare și apoi vândută garantat. Îmi lipsește Ionică, dar nu și delicatesele lui, pentru că acum știu unde să le găsesc. Dar voi poate-l întâlniți prin piețele sau magazinele pe care le vizitați. Ascultați-i recomandările și gustați din mostrele lui. Veți vedea că am dreptate și brânza oferită de el e cea mai bună. Dar și umorul!

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2014