Culori pierdute

Îmi plac culorile naturii din fiecare anotimp. Verdele câmpiei din mijlocul verii, ruginiul frunzelor de toamnă, albul imaculat al zăpezii proaspăt căzute, albastrul florilor de liliac ce ne înfioară primăvara. Sunt culori pe care le vedem mereu în jurul nostru și de fiecare dată suntem impresionați de combinațiile lor. Dar nu toți le percepem cu aceiași ochi, nu avem toți norocul să le admirăm în toată splendoarea lor. 900.000 de români sunt discromați, iar eu mă număr printre ei.

În DEX nu exist cuvântul discromat, ci discromazie – tulburare a vederii cromatice prin incapacitatea de a percepe una din culorile fundamentale. O astfel de tulburare poate să-ți schimbe radical viața sau să treacă aproape neobservată, în funcție de împrejurări. Fratele meu era atras de șoferie, dar a picat la examen, tocmai fiindcă nu deosebea roșul de verde. Toată viața lui a suferit din cauza acestui eșec. Și eu am o frică patologică de Planșele Ishihara, pe care oftalmologul mi le pune în față. Anul acesta, când a trebuit să-mi schimb permisul de conducere, am trecut prin același chin și am recunoscut că sunt discromat. „Parcă-i un făcut! Astăzi am avut parte de o sumedenie de discromați!”, a comentat medicul. Dar mi-a trecut pe fișă: „Apt”. Am înțeles că acest test nu este relevant pentru obținerea permisului și mă întreb atunci de ce se mai dă.

Dar nu acesta este cel mai mare necaz pe care-l am din cauza acestei tulburări – că nu pot să-i zic boală -, doar la semafor știu că întotdeauna becul de jos este cel verde. Mi-am dat seama de câtă frumusețe sunt privat atunci când oftalmologul mi-a îngăduit să mă uit prin niște ochelari speciali. Eram uluit când am văzut cum arată cu adevărat culorile! Erau atât de vii și minunate încât aș fi vrut să nu-mi mai dau jos acele lentile fumurii! Parcă aterizasem  într-o altă lume, o lume paradisiacă pe lângă care eu treceam mereu, văzând-o în culori șterse. Cred că dacă aș fi perceput adevăratele nuanțe ale vieții, altul mi-ar fi fost destinul, alte preocupări m-ar fi atras. Iar desenul și pictura ar fi primat între ele.

Dar nu vreau să mă plâng deloc. Viața este frumoasă, chiar privind-o prin ochii unui discromat. Deși nu percep adevărata față a culorilor, tot le caut și le admir. Cu cât sunt mai vii, cu atât mai bine. În sinea mea îmi imaginez cum arată cu adevărat și mă bucur. Știu că ele sunt acolo, iar alții le pot vedea în toată splendoarea lor. Și iarăși mă bucur, pentru ei, pentru voi.

31 thoughts on “Culori pierdute

  1. Si prietenul fiicei mele are ceva asemanator, nu stiu exact, ca nu stiu daca vreun medic i-a pus vreun diagnostic. Nu vede nuantele asa cum le vede majoritatea, uneori si culorile le asorteaza altfel decat noi. A luat carnetul de sofer in acest an, fara probleme. Stia deja cum trebuie sa se orienteze ca sa se descurce pe strada si la medic.🙂
    Intr-un fel sau altul, nimeni nu percepe realitatea asa cum este. Toti avem zone “intunecate”. De exemplu ma gandesc la sah. N-am mai jucat de multi ani, dar jucand anul trecut, am vazut ca “tactica” mea (inexistenta) ma duce in acelasi loc: raman incet-incet cu regele si una-doua piese, moment in care matul este inevitabil.😀
    Mi-ai dat o idee, oare nu se pot confectiona niste ochelari din astia in mod artizanal? Oare baiatul de care am povestit stie de ei?🙂
    Banuiesc ca stiu cum vezi. Ca atunci cand deschizi o poza cu program de modificare si ii dai o dominanta de culoare. Oare? Tu vezi intr-o nuanta dominanta sau cum? Ai pe calculator ceva program din asta? Incearca un program de pe net, daca esti interesat – http://www.pizap.com.

  2. Eu încurc culoarea galbenă cu cea portocalie, verdele cu roșu, negrul cu maro, albastrul cu violet sau mov și tot așa. Nu știu dacă e o anomalie transmisă genetic, că soră-mea n-o are și nici mama sau tata nu s-au plâns de așa ceva.
    Interesant programul recomandat de tine. Am să-l parcurg mai pe îndelete.🙂

    1. Nu cred ca asta se transmite de la rude, astea sunt insusiri ale fiecaruia. Sa-mi fie iertata comparatia, dar e tot asa cum se nasc oameni care au afinitati pentru cei de acelasi sex cu el (cel putin aparent). E un joc atunci cand se formeaza informatia din care suntem creati. Bolile apar si se transmit “ereditar” din cauza ca este o informatie care trebuie purtata pana este “vindecata” psihic. Tot asa ca stangacii si dreptacii. Informatia aia trebuie asezata cumva… si se aseaza cum… cade.

  3. Este îmbucurător faptul că s-au descoperit acei ochelari speciali care ajută persoanele defavorizate, care au această discromazie, să poată vedea culorile.
    Mai tragic, mai grav şi mai trist este pentru persoanele care se nasc fără vedere, fără nicio şansă de recuperare şi sunt condamnaţi să trăiască în întuneric toată viaţa. Eu cunosc astfel de persoane, care n-au văzut niciodată nici măcar o licărire de lumină.
    Bucură-te de această zi minunată, Petru! 🙂

    1. Ochelarii aceia nu se pot purta, mai ales în timpul șofatului, fiindcă sunt prea fumurii, reducând din acuitatea vizuală. Altfel mi-aș fi procurat și eu.😉
      Eu sunt conștient că putea să fie mai rău și mă bucur de ceea ce am. Mai ales că pot să citesc și ultimul rând de pe panoul oftalmologului, fără ochelari.
      S-auzim numai de bine, Ștefania!🙂

  4. Ma vezi violet, Petru ? Pffai, avatarul meu are parul albastru, sa stii ! Imi pare interesanta viata in culorile tale, este ca si cum ai picta-o intr-un stil original .😀

  5. Îmi pare tare rău, Petru. Într-un fel, te înțeleg. Și eu am probleme cu ochii și mi-e frică de operație, de orbire…mă înspăimântă gândul.
    Să ții la culorile tale, oricare ar fi.

  6. Că nu distingem nuanțe sau culori, încă mai este suportabil. Putem privi lumea și numai în alb și negru, sau doar în nuanțe de gri! Dar când vedem oameni ce nu disting binele de rău, care nu înțeleg valoarea omeniei, atunci cum să mai spunem că este?

    1. Din păcate, pentru cei de care spui tu, nu există ochelari, nici măcar la oftalmolog. Și nici examene obligatorii, pentru a fi diagnosticați și tratați din timp, dacă se poate.

  7. Imi pare sincer rau, Petru !😦
    Romanul insa, are o vorba :
    – ” Fereasca Dumnezeu de mai rau ” ! 😦
    Nu are rost sa ” traduc ” vorba romanului de mai sus caci stii ce-as putea spune ! 🙂
    Dumnezeu ti-a dat insa altceva in loc: inteligenta, onestitate , altruism si bunatate ! 🙂
    Sa ne bucuram cu ce ne-a dat Domnul fiecaruia dintre noi ,
    sa ne bucuram ca putem merge, gandi, judeca, vorbi , discerne si vedea cum putem …

    O seara cat mai frumoasa iar maine sa-ti aduca Mosul toate ce-ti doresti ! 🙂
    Cu prietenie,
    Aliosa.

    1. Îți sunt recunoscător pentru cuvintele frumoase și cadoul pe care mi l-ai oferit prin clipul de mai sus. La mine nu a venit Moș Nicolae, că am uitat ușa închisă, dar poate vine Moș Crăciun, deodată cu nepoata din Austria!😉
      O zi de sf. Nicolae minunată, îți doresc, Alioșa!🙂

  8. Petru, eu cred că tu vezi ochii căprui drept albaștri… așa-i?
    Dincolo de glume, tu ai culorile tale! Nu lăsa pe nimeni să ți le ia….ori să zică ceva de rău de ele.

  9. Te admir ca esti multumit desi esti un pic defavorizat ca nu poti admira pedeplin culoriile vii asa cum sunt, dar uite ca ai avut noroc la examen!Dar esti inzestrat cu un caracter deosebit de valoros, incat rar intilnim asa ceva!Mos Nicolae sa-ti aduca numai bucurii si fericire!

    1. Am avut noroc că legea nu interzice celor discromați să ia permisul de conducere. Pe vremea când a dat examen fratele meu, era altfel. O zi plină de surprize plăcute îți doresc, dragă Gabi!🙂

  10. Vezi tu, multi au ochi dar nu vad, urechi dar nu aud, simturi dar nu simt. Le-au primit ca sa le foloseasca dar nu o fac. Meritul il au acei care descopera cu ochii mintii tainele lucrurilor si al sufletului.

  11. Eu zic ca “tot raul spre bine”. Presupun ca ti s-au dezvoltat alte simturi, care sa completeze ceea ce-ti lipseste. Nici eu nu am o vedere buna, insa auzul si mirosul sunt foarte bine dezvoltate. In plus, pentru cva nu vad clar (am hipermetropie), observ foarte, foarte bine orice misca, ceea ce ma ajuta la condus.

  12. Și la mine e mirosul foarte dezvoltat, iar auzul e normal. Într-adevăr, natura omului face ca el să-și dezvolte alte simțuri, în compensația celor atrofiate. Totul este să le sesizezi și să te concentrezi asupra lor.

  13. Tatăl meu confunda verdele cu rosul. În copilărie observasem asta când jucam remi în familie. Disfuncția e ereditară (daltonism, de la Dalton cel care a descoperit-o) se transmite (genetic) unora dintre urmași (băieți). …Petru, să-nțeleg că există ochelari corectori?

  14. Sunt ochelari prin care se pot vedea culorile în mod normal, dar mi s-a spus că nu e recomandabil să fie purtați. Eu credeam că discromazia și daltonismul nu sunt sinonime, ci ultima e mai gravă.

  15. Se poate sa ma fi inselat. Particularitatile astea de vedere par a fi ereditare, adica niste gene purtatoare de informatie se regasesc la urmasi. Noradamian, mai sus, precizeaza ca daltonismul se transmite pe cale masculina, asa ca am dedus ca tu, Petru, si fratele tau, aveti discromazie, dar sora ta nu are. Ele sunt gene recesive, adica se manifesta atunci cand se intalnesc doua din astea la aceeasi persoana. De aceea apar din cand in cand, ca nu-ti dai seama daca parintii tai le-au avut sau nu. Se vede treaba ca fiecare parinte de al tau a avut gena, dar nu s-a manifestat, fiind una singura la fiecare.

    1. Cred că numai așa se explică acest fenomen. Mă bucur că m-ai lămurit într-o problemă pe care nu mi-o explicam de câteva decenii.
      Să ai o săptămână în culori cât mai vii!🙂

  16. Multzam fain pentru lămuriri. Zaraza 26, da, e vorba de o defecțiune care depinde de asocierea genelor recesive. Doar unul dintre băieții mei a moștenit această problemă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s