Tradiții și năravuri

Marele antropolog și etnograf german, Julius Lips, arăta similitudinea unor obiceiuri dintre diferitele popoare. Se referea le… cerșetorie! Larg răspândită, de la laponii de la Polul Nord, până la negrii bantu din fierbintea Africă.

Savantul german spune că pe la sfârșitul neoliticului au apărut în ținuturile noastre europene primele acumulări de produse, în special alimente pentru iarnă. Alții, din diverse motive, între care se găsea și lenea, nu puteau să pună mai nimic deoparte.

Cam pe la timpul solstițiului de iarnă, cei urgisiți de soartă nu mai aveau cum și ce să-și procure de-ale gurii și urlau, în sensul propriu al cuvântului, de foame. Cete de „urlători” înconjurau sălașurile celor mai norocoși, care mai aveau de mâncare.

Cei „bogați” împărțeau puținul lor cu ceilalți, unii răniți de animale sălbatice sau de triburi dușmane, alții cu prea mulți copii. Dar, uneori, se lăsa cu jaf și cu omor.

Trecând vremea, „urlătorii” s-au transformat în „colindători”. Sărăcimea și puturoșii satului „colindau” pe cei harnici și avuți ca să primească și ei ceva de hrană. Dacă nu primeau „urlau”, fluierau, înjurau și scuipau – blesteme țărănești de peisaj!

Dâra de mei și de sare are rolul unei bariere magice. Sarea și meiul sunt produse, reprezintă rodul unei munci! Hărnicia împotriva lenei. Rodul muncii împotriva obrăzniciei puturoșilor!

Cerșetoria rituală, în mii de ani, a luat forme din ce în ce mai sofisticate, preluând motive creștine și devenind, prin lungimea în timp a practicării ei, un obicei folcloric. Dar, rămâne tot… cerșetorie!

Pregătindu-mă să plec la Sibiu, unde am fost invitat să petrec perioada Crăciunului, nu am putut să nu mă indignez, încă o dată, de cerșetoria agresivă, vulgară, practicată în București, sub camuflajul „sărbătorilor de iarnă”. Bande de ciudați urlă până la disperare și sperie pruncii și cățeii din blocurile populare. Sunt urmați de stoluri negre de ciorditori și de aflători. Alaiul hoților-cerșetori este încheiat de vaietele lugrube ale unei amărâte care cântă doină de jale și de moarte înaintea sărbătorii solare a Nașterii Pruncului. Doamne, iartă-mă, poate păcătuiesc, dar o fac cu credința că ceea ce se întâmplă nu este normal, nu este creștin, nu este românesc!

Copil fiind, am apucat, la țară, serbările noastre de Crăciun. Începeam să colindăm cu „Steaua” în ziua de Ajun. În ziua de Crăciun, dimineața, cântam la biserică. Apoi cu toată familia, zeci de persoane, cântam cât ne țineau gurile colinde vechi și înțelepte, la marea masă de Nașterea Domnului. Apoi, de Anul Nou, plugușorul, sorcova, capra, mascații… la zilele potrivite și știute.

Obiceiurile variază de la regiune, la regiune și martori îmi sunt Speranția, Pamfilie, preotul Simeon Florea Marian, Olteanu, Gorovei, Ghinoiu și mulți alți distinși etnografi și folcloriști, dar nicăieri nu se transforma, ca acum, într-o „lună a cadourilor” de tip comunist. Mea culpa, nici măcar nu este comunistă, ci consumistă!

Peste toată această hoție și cerșetorie, promovată de multimedia incultă și vulgară, la câteva minute, în București, se aude pocnetul asurzitor al unei petarde. Interzisă prin lege, dar cui îi pasă. În niciun caz celor care le pun în vânzare! Pe lângă că sunt extrem de periculoase, toate aceste pirotehnii, pocnitori, petarde, artificii etc. etc. și sunt mărturii bilanțurile medicale de la sfârșitul fiecărui an, cu zeci de ochi scoși, arsuri cât cuprinde, degete și mâini smulse, dar și case întregi și căpițe de fân arse, ei bine, pocnitorile au și o influență spirituală extrem de nefavorabilă!

Pocnitorile au fost mereu interzise. Și nu pentru că pot cauza moartea prin sperietură, stop cardiac, a unei bătrânele respectabile, așa cum s-a mai întâmplat, dar pentru că în spațiul spiritual creștin european, pirotehniile aduc focul satanic, răul, moarte, boală și nenoroc.

Bubuiturile tobei și pocniturile din bici, sunt însă, benefice. De ce? Pentru că sunt vibrații ale aerului, produse mecanic, nu prin foc. Iar elementul aer este imediat după elementul apă și îl împinge pe scara timpului. Pentru cine a uitat sau pur și simplu nu știe, iarna are ca element apa, primăvara aerul, vara focul și toamna pământul. În astrologie se spune că apa și aerul fac șampanie, dar apa și focul produc explozie, sunt adverse.

Focul pocnitorilor provine de la celălalt capăt al pământului, fiind expresia unei alte filosofii de viață, a unei alte religii, cu alte obiceiuri. Pe care obiceiuri le respectă chinezii cu umilință, dar să rămână în China, lucrurile nu trebuie amestecate. Pocnitorile și artificiile pot fi folosite într-un spațiu european și creștin într-o singură zi: Anul Nou chinezesc, nu de sărbători creștine. Se anulează însăși semnificația a ceea ce serbăm!

Lumea a uitat de prăvălia lui Vodă Caragea! În timpul și după ciuma îngrozitoare care a decimat țara în vremea domniei sale, au fost 40.000 de morți într-un singur an, de exemplu, și s-au luat măsuri sanitare excepționale. Dublate de un blestem înfiorător al mitropolitului Țării Românești pentru cei care nu respectau regulile sanitare.

Același blestem infam s-a repetat la prăvălia care interzicea oricui să pușce de Crăciun și Anul Nou, cum că mirosul de pucioasă este infernal și atrage demonii, nenorocirile și bolile. „Acela ce va pușca de ziua Nașterii Domnului sau de Anul Nou, va avea parte de atâtea necazuri și boli în anul care să vie!”

Acum ce să zic, vorba lui Dimitrie Cantemir: „prostimea este leneșă” și decât să pocnească voinicește din bici, obicei românesc și creștin, mai bine aprinde fitilul unei petarde, este mai comod. Dar dacă ar ști că va avea parte de un necaz sau o boală pentru fiecare pocnitoare?

Sursa: e-mail

27 thoughts on “Tradiții și năravuri

    1. Felicitari ! 🙂
      Omul cat traieste invata, iara eu traind, invat mereu ! ( este deviza mea ) .
      La cat mai multe ” DISTRIBUIRI ” inclusiv pe blogul meu ! 🙂
      Sandu.

  1. Transformarea unor tradiții în momente “consumiste” cum bine ai spus, este urmarea sistemului care încearcă să conducă lumea.
    Tradiția spune că trebuie să aducem ofrandă ritualică, aceasta fiind reprezentată de colacul oferit colindătorilor. Așa cum nici din livadă nu culegi până la ultimul fruct, lăsând acolo și pentru călătorul însetat sau flămând, dar și pentru paserile cerului!

    Iar focul… Oare am uitat de focurile ritualice de purificarfe de pe la noi? Focurile ritualice se practică încă, în primăvară și în toamnă, cu săritura peste el, ca să ne fie viața mai curată și să fim feriți de boli!

    Nu vreau să comentez noile “obiceiuri” apărute în București. Ele sunt inventate de, cum bine spuneai, oamenii leneși, dornici de un câștig facil, fără muncă.

    1. A dărui cu ocazia Crăciunului, a sfârșitului de an și începutul unuia nou, e un ritual binecuvântat și creștinesc, dacă nu e viciat de interese sau fală. O bună parte din cei care primesc, au ajuns să nu mai prețuiască gestul și chiar să fie selectivi în ce li se oferă. Nu mai acceptă mere, nuci sau colaci, ci vor și cer chiar cu insistență să li se dea bani, băutură și produse din carne. Altfel, pe lângă colinzi, îți este dat să auzi și blesteme sau vorbe de ocară.

      1. Din păcate știu asta, dar pe aceștia chiar îi încadrez și eu la categoria “cerșetori” !
        Însă de noi depinde ca ei să dispară, căci dacă nu li se va mai da așa cum doresc ei, se vor retrage din “activitate” !😉

      2. E greu ca oamenii să se abțină din a da bani cerșetorilor. Mai ales că mulți dintre cei care fac astfel de pomeni, cred că așa vor fi iertați de păcate și vor ajunge mai ușor în Rai. Deci, o fac pentru ei mai mult.

  2. Foarte pertinente observații ”asezonate” cu referințele cultural-istorice și biografice. Din păcate, chiar dacă înțelegem fenomenul, el nu poate fi anulat, ci dimpotrivă. De la an la an, se va accentua și mai mult iar noi va trebui să-l acceptăm ca pe un ingredient al sărbătorilor de iarnă. La mulți ani fericiți!

    1. E adevărat că trebuie să ne adaptăm vremurilor și situației, încercând să salvăm ce se mai poate și să atenuăm tendințele nocive care se acumulează din diferite cauze. Sărbători fericite în continuare și la mulți ani!

  3. ” Prostimea este lenesa ” a spus Dimitrie Cantemir
    dar in acelasi timp, dupa mine,” prostimea ” este ignoranta, inconstienta, iresponsabila ,irationala si periculoasa
    mai ales in preajma sarbatorilor de iarna ! 😦
    Desi LEGEA permite aprinderea petardelor si a altor capse pirotehnice si artificii doar in seara si noaptea Ajunului de An Nou,
    ” prostimea cea prostita ” de vanzatorii ambulanti dar si ilegali,
    vrand sa se dea mare, aprinde tot felul de petarde periculoase ,
    de la Craciun la Boboteaza ……………….
    In alta ordine de idei, FELICITARI pentru ………………” DISTRIBUIRE ”
    si la cat mai multe caci, sincer, o postare fara cel putin un videoclip,
    e ca” NUNTA fara LAUTARI ” !🙂

    O seara de vis iar maine ,la o” STEFANIA ” sa petreci ca-n paradis ! 🙂
    Eu voi petrece cu nepotelul meu ANDREI ! 🙂
    Aliosa.

    1. Bună dimineața și o zi minunată alături de nepoțelul tău, Andrei!🙂
      Eu mă gândesc deja la o Ștefanie, chiar două, doar că sunt în spațiul virtual și am să le urez online!😉
      Recunoștință mare pentru clipul cu Paula Seling și s-auzim numai de bine, Sandule!🙂

  4. Dupa cum relatezi sarbatoriile de iarna trec printr-o schimbare pentru interese si pierd din stralucirea lor!Iti doresc in continuare sarbatori fericite la mine a inceput sa ninga frumos parca acuma e atmosfera de sarbatoare de Craciun!

    1. Mă bucur că ai parte de ninsoarea mult așteptată, care sper să vină și prin părțile mele, ca în toată țara de altfel! Măcar de Anul Nou să fim înconjurați de un alb imaculat. Un weekend binecuvântat îți doresc din tot sufletul, dragă Gabi!🙂

  5. Din păcate, pe zi ce trece tradiţiile şi obiceiurile se pierd, comercialul domină!
    Mă bucur mult că sunt interzise pirotehniile şi tare bine ar mai fi să fie interzise şi de Anul Nou. Pe lângă faptul că sunt periculoase sunt deranjante, nu au nicio fărâmă de amuzament, mai mult evidenţiază prostia! Pe mine mă disperă! Nici colindele nu mai sunt ce-au fost cândva. Acum se colindă în fugă încât colindătorii nu transmit emoţie. Păcat!

    Îţi las o colindă, Petru, tare dragă sufletului meu.
    Sărbători fericite în continuare îţi doresc, Petru!🙂

    1. Mulțumesc mult pentru că-mi împărtășești opiniile și pentru frumoasa colindă pe care mi-ai oferit-o, dragă prietenă.
      Țin minte că, pe când aveam doar vreo șapte ani, puteam cumpăra pocnitori cu 50 de bani de la tarabele unui circ ce poposea adesea în localitate. Le foloseam ca să speriu și eu bătrânele și persoanele mai sensibile. Se pare că unii adolescenți sau chiar maturi au rămas cu aceleași plăceri infantile, chiar dacă au o vârstă în care ar trebui să găsească un mod mai pașnic și civilizat de a sărbători.
      Să fii iubită și fericită, Ștefania!🙂

  6. Un articol binevenit care ne spune că la vremuri noi apar de obicei și schimbări, important este să păstrăm ceea ce este bun și frumos și să-ndepărtăm pe cât ne stă în putință tendințele nocive. Și pentru că suntem în preajma unui nou an, îți urez atât ție și familiei tale Un An Nou fericit cu realizări și bucurii !

  7. Eu cred ca originea colindelor este alta, nu cersetoria si nici crestinismul. Tatal meu imi spunea ca, de Anul nou, uratorii veneau cu plugul cu boi si trageau o brazda in curte, iar ziua urmatoare veneau cu Sorcova si semanau grau. Pocnetul bicelor de aici p[rovine. O urare de belsug agricol, ce e, oarecum, ca o magie. La fel cum in wodoo, cand intepi o papusa, cel reprezentat de papusa moare, la fel si in obiceiurile astea: cand semsni la inceput de an, vei avea un an cu rod bogat.
    Despre celelalte obiceiuri (Capra, Ursul etc.) – se pare ca se invocau anumite puteri pentru paza fata de duhurile rele.
    Eu am vazut ca nu e chiar asa usor sa pocnesti din bici, deci presupun ca de asta a fost inlocuit cu pocnitori. Iar colacii sau alte lucruri oferite colindatorilor cred ca reprezinta un fel de plata, un fel de recompensa, multumire fata de cei care au alungat spiritele rele.
    Acum credintele vechi au disparut, au ramas doar traditiile. Iar traditiile, ca simplu spectacol, daca si-au pierdut intelesul original, nu mai au aceeasi valoare, caci nu mai inseamna nimic. De aceea s-au transformat in cersetorie (la oras).

    1. Convingerea mea e că rădăcinile tradițiilor diferă de la o zonă la alta, de la o nație la cealaltă, iar prin migrațiile care au avut loc s-au influențat unele pe altele, determinând schimbări importante. Privindu-i și ascultându-i pe colindătorii din țara noastră, ne putem da seama că există diferențe destul de mari în obiceiurile de Crăciun și Anul Nou, iar bătrânii din diferite regiuni au alte explicații privind originea lor.

  8. Nu sunt de parere ca intre cersetori si colindatori ar fi vreo legatura de felul celei in care crede Lips. Chiar zilele astea ma gandeam mai intens la faptul ca toata magia, toate traditiile de oriunde, nu sunt decat mijloace din epoca respectiva prin care induc o anumita stare mentala omului ca sa atraga in viata lui bogatii materiale, sanatate, prosperitate. Este de fapt ceea ce putem castiga acum prin literatura motivationala. Numai un om care este convins cu adevarat ca este/va fi sanatos, bogat are/va capata acestea. Este singurul motiv pentru care exista atatea obiceiuri. Pe vremuri lumea era mai optimista pentru ca practicile traditionale ii mentineau aceasta stare. Indepartarea de traditii ne-a adus in situatia sa citim si sa cautam alte metode ca sa ne aducem binele in viata noastra.

    1. Nici specialiștii nu au întotdeauna sau în totalitate dreptate, fie ei chiar nemți. De altfel se contrazic între ei, fiecare venind cu alte explicații și dovezi din diferite zone. Eu cred că greșeala se face atunci când vor să generalizeze și să ajungă la concluzii simple, când de fapt tradițiile au motivații mult mai complicate și foarte diferite de la un popor la altul.

      1. A, concluziile lor difera doar pentru ca au convingeri diferite. Suntem diferiti si asta e provocator. Nu exista un adevar, ci fiecare detine adevarul lui. Tie iti face bine ceaiul de…, mie ceaiul de… Asa functioneaza realitatea. Realitatea are milioane de fatete, depinde fiecare ce vrea sa vada.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s