Zâmbete-n prag de Crăciun

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* O doamnă se urcă în taxi și îi spune taximetristului:
– Vă rog să fiți atent că sunt mamă a opt copii.
Taximetristul se întoarce și răspunde doamnei:
– Eu să fiu atent?
.
* Cu câteva zile înainte de nuntă:
El: – Dragă, am hotărât cu prietenii să organizez o petrecere a burlacilor…
Ea: – Aha! Vin cât încape, curve și toată noaptea le-o trageți în toate găurile!
El: – Nu, dragă, doar câte o bere, liniștiți, vom povesti…
Ea: – Tu pe cine minți? Crezi că eu nu am fost la petreceri de burlaci?!
.
* Un băiețel la școală:
– Sora mea Alinuța este la facultate, sora mea Alinuța este la facultate, sora mea Alinuța este la facultate.
Învățătoarea curioasă întreabă:
– La ce facultate, puiule?
– La facultatea de medicină.
– Și ce face acolo, puiule?
– Stă liniștită într-un borcan.
.
* – De unde vin cărbunii, Bulă?
– Din Popescu!
– Cum din Popescu?!
– Păi, așa mi-a șoptit el: din mine… din mine…
.
* Un copil mic s-a pierdut în supermarket și plânge necontenit. Oamenii din jur îl liniștesc spunându-i că îi vor găsi mama și îi dau sfaturi:
– Trebuia să te ții de fusta mamei.
– Nu am ajuns!
.
* Într-o zi de luni, un ardelean merge cu porcul în târg să-l vândă. La un moment dat se apropie de el un domn mai bine îmbrăcat, la costum, cravată… și-i spune omului nostru:
– De vânzare porcu’?
– De vânzare?
– Arată bine! Ce-i dați să mănânce?
– Păi… resturi… ce rămâne de la noi, dăm la porc.
În cazul ăsta, dați-mi voie să mă legitimez: sunt de la Protecția Consumatorului. Cum puteți să-i dați porcului să mănânce resturi? Dacă se îmbolnăvesc consumatorii? Un milion de lei amendă.
A doua săptămână, iar vine ardeleanul cu porcul în târg. De el se apropie un alt om bine îmbrăcat, care-l întreabă:
– De vânzare porcu’?
Ardeleanul, mai nervos puțin:
– De vânzare…
– Da’… ce porc fain!
– Da, e fain…
– Nici nu miroase a porc!
– Da…
– Dar ce-i dați să mănânce?
– Păi… pizza, cartofi prăjiți, cola… ce mâncăm noi îi dăm și la porc.
– Da? În acest caz, dați-mi voie să mă legitimez: sunt de la Protecția Copilului. Știți câți copii din lume mor de foame? Și dv. îi dați porcului pizza și cola?? Un milion de lei amendă!
A treia săptămână, iar vine omul nostru în târg cu porcul. Și acum vine la el un domn bine îmbrăcat, la costum și la cravată:
– De vânzare porcu’?
Ardeleanul, și mai nervos:
– De vânzare…
– Da’ ce porc fain!
– Da, fain…
– Da’… ce-i dați să mănânce?
– Nu știu.
– Cum, nu știți că mănâncă porcul dv.??
– Nu știu dom’le! Eu în fiecare dimineață îi pun o sută de mii în troacă și el își cumpără ce vrea!!!
.
* Pleacă peștișorul de aur în vacanță și-i încredințează toate treburile rechinului, spunându-i:
– Treaba e simplă, dacă te prinde vreunul îi îndeplinești trei dorințe și gata!
După o săptămână se întoarce peștișorul și-l întreabă pe rechin despre cum a fost. Rechinul îi spune că l-a prins cineva.
– Și ce-ai făcut?, îl întreabă peștișorul.
– I-am spus că-i îndeplinesc trei dorințe
– Și ce-ai mai făcut?
– Mi-a cerut un castel!
– Și ce-ai făcut?
– I-am dat un castel.
– A doua dorință?
– Mi-a cerut femei.
– Și ce-ai făcut?
– I-am dat femei.
– A treia?
– Mi-a cerut să aibă bărbăția până-n pământ.
– Și ce-ai făcut?
– I-am mâncat picioarele…
.
* Un rabin este invitat să țină un discurs într-o sinagogă. Vine rabinul, se așază pe locul lui de frunte și tace. Toți se uită la el, dar acesta rămâne mut. Un enoriaș se apropie de rabin și-l întreabă:
– De ce nu începi să vorbești?
Rabinul răspunde:
– Mi-am uitat dinții acasă.
Fuge enoriașul acasă la rabin și-i aduce protezele. Atunci începe rabinul discursul și vorbește, vorbește, o oră, două… Se apropie enoriașul de rabin și-i spune:
– Este tare târziu, te rog termină.
Răspunde rabinul:
– Ce să fac!

Epigrama care mușcă (CXXIX)

Zeci de gospodari au ajuns la spital după ce s-au accidentat la tăierea porcului.

BLESTEMUL PORCULUI

Neținând cuțitul bine,

S-a înjunghiat pe sine,

A conchis atunci amicu’:

– Ghiță-și vinde scump șoricu’!

Asigurări auto

Acesta nu este un advertorial în care să vă recomand vreun asigurator auto ce se ține de cuvânt și are prețuri convenabile. Dimpotrivă, dacă asigurările RCA nu ar fi obligatorii aș zice să nu aruncați banii pe fereastră, ci mai bine să-i economisiți pentru a vă putea plăti singuri stricăciunile provocate de incidente sau accidente. De ce să ținem în spinare niște birocrați care nu fac altceva decât să vă ofere o poliță de asigurare, iar când se întâmplă să apelezi la clauzele contractuale, să constați cu amărăciune că ei nu le respectă? Trebuie să faci o mulțime de drumuri, să plimbi o grămadă de hârtii, iar dacă ai norocul să ți se aprobe decontarea reparației, aceasta se va face după luni sau chiar ani de așteptare.

Polițele RCA se scumpesc din nou, iar felul în care se aplică departajarea pe categorii de risc este cel puțin anormal. Tinerii sunt considerați șoferii cei mai predispuși la accidente și sunt taxați ca atare, chiar și de zece ori mai mult decât un adult de peste 30 de ani. E adevărat că sunt multe exemplele în băieții de bani gata conduc ca niște inconștienți și provoacă probleme în trafic, dar nu trebuie să-i băgăm pe toți în aceeași oală. De ce să plătească până la trei sau patru mii de lei și tinerii care au permis de zece anii și nu a făcut niciun accident? O așa mare diferențiere nu există nicăieri în lume, dar noi suntem mereu campioni la recorduri negative.

Asigurările RCA ar trebui să vină în sprijinul șoferilor loviți de necaz, iar sumele strânse prin plata fiecăruia să fie folosite în acest scop și nu doar în salarizarea și premierea angajaților asiguratorului. A devenit o obișnuință să plătim RCA-ul, fiindcă ne obligă legea și de aceea căutăm să fie cât mai ieftină, că oricum nu ne bazăm pe corectitudinea contractului. E un fel de sinecură pe care o dăm unor birocrați, ca să mânce și gura lor o pită. La fel cum plătim polițistul care ne cere să-l găsim noi pe cel care ne-a tâlhărit; pe parlamentarul care merge doar două zile pe săptămână la lucru, doar ca să doarmă sau să-și citească e-mailurile; pe cei de la ISU, care apelează la pădurari și pecari pentru a recupera cadavrele victimelor unor accidente aviatice…

Statul încurajează mereu incompetența, fără să se implice în desființarea firmelor care trăiesc ca niște paraziți pe spinarea contribuabilului. Guvernanții sunt mulțumiți să ia TVA-ul, iar cetățeanul păgubit să se descurce cum o putea, în instanță. Pentru orice drept care-i e încălcat, trebuie să umble prin tribunale ca să fie despăgubit. Prin urmare, mulți renunță mai bine la ce i se cuvine, decât să se judece luni sau ani de zile. Pe asta se bazează șmecherii de la asigurări sau din alte domenii similare. Că noi suntem obligați să ne asigurăm, dar ei nu-s obligați să ne despăgubească. Nu le ajung banii și pentru asta. Iar drumurile rămân tot proaste, deși plătim o grămadă de bani pentru a fi reparate. Are statul grijă ca banii să ajungă în anumite buzunare.

Invitație în Maramureș

Imagini preluate de pe Google

De ce „sar” femeile peste cea mai importantă masă a zilei?

Femeile sunt preocupate de aspectul fizic, pentru care preferă ca dimineața să își aranjeze părul și să se machieze, decât să ia micul dejun, iar kilogramele în plus reprezintă un alt factor din cauza căruia acestea nu mănâncă dimineața, se arată într-un sondaj, potrivit dailymail.co.ok.

Sondajul, efectuat pe un eșantion de 2.000 de persoane, a fost realizat online de One Poll Survey, pentru a marca Farmhouse Breakfast Week (26 ianuarie – 1 februarie).

În urma cercetării, s-a constatat că cea mai importantă masă a zilei este ignorată de una din trei femei, pentru că acestea sunt preocupate de aspectul fizic. Astfel, 29% dintre femeile participante la sondaj au spus că sunt prea ocupate să-și aranjeze părul și să se machieze ca să mai aibă timp să mănânce dimineața.

De asemenea, una din șase femei nu ia micul dejun din dorința de a pierde în greutate, 14% dintre participantele la sondaj declarând că nu mănâncă dimineața pentru că vor să slăbească. Un sfert dintre femei sar peste micul dejun, o dată sau de mai multe ori pe săptămână, în timp ce 12% au recunoscut că nu iau niciodată micul dejun. Totodată, una din patru femei a spus că nu are timp să mănânce pentru că doarme mai mult.

Durerile abdominale, dar și alte efecte sunt resimțite de aproape jumătate dintre femeile care sar peste micul dejun. Două din cinci femei recunosc că le este foame în mijlocul dimineții, 29% au spus că se simt obosite și fără energie, iar 15% dintre femei au probleme în a se concentra.

Printre prioritățile femeilor dimineața se numără aranjarea părului, urmată de îngrijirea corporală și alegerea hainelor pentru ziua respectivă.

În schimb, în cazul bărbaților, micul dejun reprezintă un loc important pe lista priorităților, fiind al doilea lucru pe care îl fac dimineața.

„Nu există dovezi care să arate că, dacă nu iei micul dejun, vei putea pierde în greutate și există cercetări care arată că persoanele care mănâncă dimineața au mai multe șanse de a avea o greutate ideală decât cele care sar peste micul dejun. Poate fi normal ca oamenii să nu simtă senzația de foame imediat cum se trezesc, dar este absolut în regulă să mănânce ceva în câteva ore sau să ia un mic dejun mai ușor”, a spus dieteticianul și nutriționistul Azmina Govindji.

De asemenea, un studiu realizat anul trecut de cercetătorii americani a arătat că persoanele care sar peste micul dejun prezintă un risc crescut de a suferi un atac de cord. Studiul a evidențiat că persoanele în vârstă care nu mânăncă dimineața sunt mult mai predispuse la a suferi un atac de cord sau să moară din cauza unei boli coronariene, comparativ cu cai care mănâncă dimineața.

Totodată, s-a constatat că lipsa micului dejun, precum și mesele foarte târzii pot provoca schimbări ale metabolismului care duc la boli coronariene.

Sursa: Mediafax, Daily Mail

Planeta Paradis: Filă de istorie

Halanii erau matinali, astfel că ziua a început devreme, cu o masă frugală servită direct la „domiciliul” invitaților. Apoi a venit Ucu, poftindu-i pe toți la o plimbare prin fui. Primul obiectiv a fost lacul termal, în care au fost încurajați să se scalde, alături de alți amatori care se hârjoneau în apă. Firește că pământenii erau mereu în centrul atenției, mai ales când și-au dat jos din haine și au intrat între ceilalți. Temperatura apei era ideală la suprafață, dar pe măsură ce se scufundau devenea mai ridicată, până la fierbinte. Se aflau, cu siguranță, în apropierea unui vulcan a cărui lavă se scurgea prin subteran.

Au urmat vizitele prin camerele săpate în stâncă: locuința lui Cali, unde i-au cunoscut pe cei trei urmași ai Marelui Șef, doi băieți gemeni și o fată; lăcașul de rugăciune, cu desene reprezentându-l pe Zalu; fierăria, care i-a impresionat cel mai mult. Fierarul era cel mai scund om dintre halani, având doar un metru înălțime, pe nume Bobo. Din spusele lui Ucu, reieșea că nici măcar nu făcea parte din neamul lor, ci din cel al „tochilor”, o specie de canibali războinici. L-au găsit rănit în mijlocul pădurii și a rămas printre ei, renunțând la canibalism și făcând un cuplu ciudat cu cea mai înaltă femeie din fui, Laca.

Nici această femeie, ce avea o statură de peste doi metri, nu era de origine halană, fiindcă în trupul ei curgea sânge de ron, cei mai periculoși oameni cu care au venit în contact. A urmat o istorisire amplă și dificilă, având în vedere dificultățile de limbaj, dar cu ajutorul lui Hita și Șivu, dând dovadă de multă răbdare și imaginație, Ucu a reușit în mare parte să le povestească un moment crucial din istoria nu prea îndepărtată a omuleților din vârful muntelui.

Așadar, nu prea demult, cam un secol, după câte au înțeles pământenii, halanii trăiau chiar pe platoul și câmpia unde s-au stabilit Relu și ai lui. Viața le era mult mai ușoară, iar pescuitul și creșterea animalelor era principala lor ocupație. Chiar și cu o populație dublă, față de acum, fiecare familie avea casa ei.

Într-o zi nefastă, o corabie mare a ancorat în apropierea plajei și din ea au coborât niște oameni masivi, bărboși și înarmați de luptă. Halanii, fiind pașnici din fire, i-au întâmpinat cu bunăvoință, oferindu-le mâncare, băutură și diferite daruri. Dar la vederea obiectelor din aur, ochii noilor veniți s-au aprins de poftă și au cerut să li se dea tot ce aveau din acest metal. Mereu nemulțumiți de cât li se aducea, ronii au început să percheziționeze fiecare casă și chiar să-i ucidă pe cei care opuneau rezistență sau ascundeau ceva.

Două luni au durat ororile tiraniei barbare, timp în care Marele Șef de atunci era ținut prizonier în propria casă, iar fiicele lui batjocorite. La capătul acestei perioade, ronii au încărcat tot aurul pe corabie, au luat cu ei 20 de halani în robie și au început să dea foc caselor, omorând orice ființă le stătea în cale. Atunci s-a supărat Marele Zala și a ieșit din adâncul apelor. Cu o forță nemaivăzută, a lovit cu coada în nava ronilor, rupând-o în două. În zadar trăgeau ronii cu armele de foc sau atacau cu sulițe, săgeți și săbii. Zala era pornit rău împotriva celor înalți și înarmați, pe care-i strivea sau chiar îi înghițea cu totul.

A fost o baie de sânge care a durat până ce corabia s-a scufundat și Marele Zala a dispărut brusc. Cei câțiva roni care au scăpat de șarpe, au fost linșați de mulțimea halanilor stârniți de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Dar Marele Șef era mort, la fel ca mulți supuși de-ai lui, și din nefericire nu a avut băieți care să-i ia locul.

De asemenea, majoritatea caselor nu mai existau. Sfatul care a urmat a doua zi a degenerat în certuri și amenințări. În lipsa unui conducător, trei halani erau dornici să fie aleși Mare Șef și fiecare avea adepții și ideile lui. Comunitatea s-a scindat astfel în trei grupuri. Două dintre ele au decis că locul acesta nu mai prezintă siguranță, alți roni putând debarca oricând. Un grup de halani a plecat spre sud, altul – cel mai mic – spre nord, dar cei mai mulți s-au gândit să rămână. Doar că era mai bine să se retragă pe munte, unde puteau să se ascundă și să se apere mai ușor. După ce au șters orice urmă din așezare, au pornit cu toții spre noua locație.

Mai târziu s-a aflat că una din fiicele Marelui Șef rămăsese însărcinată de la roni. S-a hotărât ca ființa ce se va naște să fie sacrificată, însă fata a aflat și s-a ascuns într-o peșteră. Băiatul care s-a născut acolo nu a fost primit între halani și a trăit ca un sihastru, alături de mama lui. După moartea ei, a răpit o halancă ce a dat naștere altui băiat. La rândul lui, acesta a crescut și a fost prins  agresând sexual o halancă, fiind ucis pe loc. Femeia siluită a rămas însărcinată cu Laca, pe care a primit încuviințarea s-o păstreze.

Epigrama care mușcă (CXXVIII)

OBSESIA LUI MIHAI TRĂISTARIU

Cântărețul se gândește

Că vocea nu-l definește,

Ci doar prin implant de plete

Va avea succes la fete.

Momente… terapeutice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Se anunță un concert rock. Sala plină la maxim. Organizatorii anunță că nu mai vine formația inițială, dar va cânta Adrian Copilu’ Minune.
Cântă o melodie, toți încep să fluiere și să înjure, numai unul din ultimele rânduri începe să strige: bis… bis…
Ceilalți îl iau la bătaie, însă Adrian, văzând că are succes măcar la unu, mai cântă o melodie. Istoria se repetă: bis… bis…, iar își ia omu’ bătaia…
După câteva melodii, sătui de atâta bătaie, rockerii îl lasă în pace, și apoi se aude iar: bis… bis… biserica mamii voastre de ma… ma… maneliști…
.
* Doi bețivi se întâlnesc după o noapte de beție.
– Măi, Gheorghe, dar tu ești șifonat rău, zice Ion. Ce s-a întâmplat.
– Aseară mergeam pe mijlocul șoselei, când, deodată mi s-a ridicat asfaltul în cap.
– Și ce-ai făcut?, întreabă Ion.
– Ce să fac? Am dormit toată noaptea în picioare.
.
* Am intrat pentru prima oară în Palatul Parlamentului și am exclamat:
– Vai, dar ce frumos miroase aici!…
La care un deputat, auzindu-mă, îmi spune:
– Normal, tu nu vezi câți sunt care freacă menta?
.
* Doi tipi la o cafea. Unul spune:
– Am două fete gemene.
– Și cum le deosebești?
– După alunițe. Cea blondă are alunița pe obrazul drept, iar cea brunetă pe obrazul stâng!
.
* Ea se-ntoarce pe neanunțate și-l prinde în pat pe el cu o… pitică.
– Păi bine, măi nenorocitule, nu te-ai jurat tu acum două săptămâni că nu o să mă mai înșeli?
– Dragă, nu pot așa, dintr-o dată… dar vezi bine, încerc să reduc.
.
* Examen final la facultatea de medicină. Studentul, nu neapărat unul foarte bine pregătit, se holbează neajutorat la foaia de examen. Cerința: Scrieți patru avantaje ale alăptatului. Ce să scrie? Oftează, se gândește și în final se hotărăște să scrie ce-i trece prin minte.
1. Laptele nu necesită fierbere.
2 Pisica nu-l poate fura.
3. E disponibil oricând e nevoie de el.
Și totuși se cereau patru avantaje… Oftează din nou și deodată se luminează… înșfacă stiloul și scrie:
4. E disponibil în recipiente atrăgătoare.
.
* Sună soneria. Soția disperată se roagă:
– Doamne, fă să dispară amantul, iar soțul să nu știe nimic.
La care un glas din înalturile cerului spune:
– Bine, fie…, te scap… dar când o să mori o să ți se tragă de la apă.
Soția a fost bucuroasă că a scăpat de amant, gândindu-se că în ceea ce privește apa… va avea grijă și se va feri. Peste un timp apare o ofertă de nerefuzat pentru o croazieră pe mare, împreună cu toate prietenele ei. Se duce femeia în excursie, când, deodată, începe o furtună. Femeia iar se roagă:
– Doamne, știu că mi-ai spus că o să mor din cauza apei… dar acum, gândește-te…, sunt atâția oameni nevinovați…, pentru mine o să omori toți oamenii de pe acest vas?
La care glasul răspunde:
– De-ai ști de câți ani mă chinui să vă adun pe toate la un loc…
.
* Se duce Ion la pescuit… stă cât stă, dar nu prinde nimic… Zice la un moment dat:
– Doamne, dacă-mi dai un pește mare… duc jumătate la Biserică.
Nu stă mult că a și prins un pește de 10 kilograme.
– Gata… Nu mai duc nimic la Biserică.
Peștele se zbate și cade în apă. Nemulțumit… Ion strigă spre cer:
– Doamne… Nu mai știi de glumă?
.
* – Doctore, nu știu cum să mai slăbesc, am încercat de toate, cred că am nevoie de o rețetă eficientă pentru slăbit!
– Nicio problemă. Vă prescriu cărbune.
– În praf sau în pastile?
– În saci.
– ??
– O să descărcați vagoane.
.
* – Frumoaso, ce ți-a adus moșu’?
– Nimic, că nu mai stau cu el.
.
* La postul comunal de jandarmi se prezintă un individ cu aripa mașinii înfundată.
– Domnule plutonier, aveți vaci negre în satul acesta?
– Din câte știu eu, nu.
– Dar capre negre?
– Nu, nu cred.
– Cai negri?
– Nu. De ce întrebați?
– Înseamnă că am lovit un popă.

Locul de pe Terra de unde nimeni nu s-a mai întors

„Pur și simplu au fost înghițiți. Rușii nu au reușit să explice disparițiile”

În Asia Centrală, între Kazahtan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, care adăpostea 1500 de insulițe. Cea mai mare dintre ele este Barsa Kelmes, dar și cea mai enigmatică. Insula nu mai este locuită de nimeni de foarte mult timp. În limba kazahă, numele ei se traduce prin insula dispăruților, pentru că toți cei care s-au aventurat în inima ei au dispărut. Deasupra ei apare o ceață stranie. Sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, ca o umbră a morții, pare să-și pândească victimele.

Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinși că acolo se găsește o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea, în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monștri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi.

În secolul al XIII-lea, în timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, pe această insulă se retrăgea populația din calea acestor hoarde. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile, cât stătuseră în realitate pe această insulă.

Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani. În anii 50, insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate. La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor. O echipă a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Neîntorcându-se la țărm cea de-a doua echipă, au fost alertate autoritățile.

Acestea au trimis un avion, într-un zbor de recunoaștere. Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul. Deasupra pâclei zburau niște obiecte ovale care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic, iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă.

Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir. Autoritățile au trimis în interiorul insulei câini special dresați, pentru a descoperi persoanele dispărute. Aceștia nu s-au mai întors. Autoritățile au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, iar pe caroserie au așezat mai multe aparate de măsurat.

Tanchistul a fost instruit să nu iasă din tanc și să mențină în permanență legătura radio cu cei rămași la țărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariția acestuia. Tancul a înaintat o bucată de vreme, tanchistul raporta ceea ce vedea, până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la țărm au tras tancul spre mal și au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheața. Când au deschis tancul, au constatat că tanchistul dispăruse, scrie efemeride.ro. Mostre din gheață au fost duse la Moscova pentru a fi cercetate și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.

Vadim Cernobrov, cercetător rus, vorbește despre faptul că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereștrilor, iar pâcla este un scut de protecție a acesteia. În prezent insula este nelocuită, iar autoritățile au interzis accesul.

Sursa: e-mail, Google

Șapte cepe la un leu

Știu… știu că iar vorbesc despre mâncare, dar măcar asta-i de post! Ceapa-i ieftină anul acesta și e bine să profităm de ocazie. Ieri a fost zi de piață în Seini, ocazie cu care am primit șapte cepe pentru un leu. Mai rămâne să fac rost de slănină și/sau jumere, iar apoi să mă ospătez, că eu nu postesc decât miercurea și vinerea. Să mai zică oarecare că nu m-am pricopsit!

Îmi amintesc cât de mult prețuiam ceapa pe vremea când eram la internatul școlii. Aveam un coleg mai răsfățat care primea câte 2-3 colete cu alimente de la părinți și nu prea-i plăcea să împartă cu ceilalți. Odată a primit câteva cepe frumoase, din care a lăsat vreo două să încolțească. Le scotea în fiecare zi și ne lăsa să i le admirăm, dar cei mulți dintre noi le mâncam din ochi și ne gândeam cu ciudă că-i păcat să se zbârcească bunătatea de legumă în timp ce stomacurile noastre chiorăiau de foame. Altă dată, diriginta noastră l-a trimis pe un coleg să aducă o ceapă de la bucătărie, ca să ne arate pe viu din ce e compusă. Tovarășa profesoară de biologie a desfăcut-o tacticos, strat cu strat, explicându-ne caracteristicile și valoarea ei nutritivă, în timp ce nouă ne lăsa gura apă și ne gândeam dacă o să avem norocul la o bucățică.

Eheeei… acasă era raiul pe pământ în domeniul alimentar! Mama ne tăia câte o ceapă întreagă într-o farfurie și, după ce adăuga câteva picături de ulei de floarea soarelui făcut în casă, plus un vârf de cuțit de sare grunjoasă, ne ospătam cu mare poftă toată familia. Parcă era mult mai bună ceapa de pe vremuri și nu ne plângeam niciodată precum că ne-ar ustura. E drept că și tehnica de preparare diferea, leguma fiind bătucită bine într-un tifon înainte de a fi tranșată. Plus că le foloseam numai pe cele din producție proprie. Nici nu era de conceput ca cineva să cumpere ceapă, în acele vremuri; ar fi fost o mare rușine și o dovadă de nechibzuință.

Acum mă uit la cele șapte cepe – câte una pentru fiecare zi a săptămânii – și mă gândesc cu ce să le asortez. Nimeni nu le mai mănâncă goale și au devenit prea banale pentru mulți dintre noi. Le înlocuim chiar și iarna cu roșii ori castraveți de seră sau din import, ca nu cumva să mirosim sau să ne lăcrimeze ochii. E bine, însă, ca în fiecare anotimp să folosim legumele și fructele carateristice sezonului. Iarna e timpul cepei, a usturoiului și a murăturilor. Să profităm de ele, că organismul le așteaptă.