Cum îți influențează personalitatea anotimpul în care te-ai născut?

Personalitatea oamenilor este influențată de anotimpul în care s-au născut, cei născuți vara fiind mai temperamentali, nativii din lunile de toamnă mai puțin depresivi, iar persoanele născute iarna fiind optimiste, potrivit unui studiu al cercetătorilor maghiari citat de dailymail.co.uk.

personalitate

Cercetătorii maghiari au studiat 400 de persoane, corelând anotimpul în care s-a născut fiecare participant cu personalitatea sa, și au ajuns la concluzia că oamenii născuți în anumite perioade ale anului au o mai mare probabilitate de a avea anumite trăsături ale personalității.

Experții spun că acest lucru e o consecință a faptului că anotimpurile influențează anumite substanțe chimice din creier, cum sunt dopamina și serotonina, hormoni care controlează starea de spirit.

Potrivit studiului, copiii născuți vara sunt mai predispuși la a suferi de schimbări bruște ale dispoziției la maturitate. Pe de altă parte, persoanele născute primăvara tind să fie pozitive în atitudine, pline de energie și optimiste.

De asemenea, studiul a descoperit că persoanele născute toamna suferă mai puțin de depresie, iar cele născute iarna se enervează mai greu.

„Analiza noastră a fost făcută pe 400 de persoane, cărora le-am corelat anotimpul în care s-au născut cu tipul de personalitate. În esență, s-ar părea că data nașterii poate crește sau descrește riscul privind dezvoltarea unor tulburări de personalitate mai târziu, în timpul vieții. În prezent, cercetăm dacă există sau nu markeri genetici legați de anotimpul nașterii și starea de spirit predominantă”, a declarat Xenia Gonda, autoarea principală a studiului prezentat duminică la Berlin, la conferința anuală a Colegiului European de Neuropsihofarmacologie (ECNP).

Sursa: Mediafax

28 thoughts on “Cum îți influențează personalitatea anotimpul în care te-ai născut?

  1. Ei bine, primăvara nașterii mele nu mă definește ca și personalitate. Și nu e de mirare. Trecând de acest aspect, sper că ai zâmbit astăzi. Dacă nu, îți dau eu un zâmbet, sau mai multe!

    1. În schimb, primăvara în care m-am născut și-a pus amprenta așa cum trebuie pe caracterul meu. Probabil contează și anul.😉
      Orice zâmbet venit de la tine mi-e benefic!🙂

    1. Astrologii se iau după planete, însă cercetătorii care au făcut studiul de mai sus se bazează pe anumite substanțe chimice care sunt stimulate de anotimpuri. Fiecare cu specializarea și instrumentele lui.
      O săptămână norocoasă!🙂

  2. Eu sunt spre sfarsit de vara…asa ca…😉 In orice anotimp ne-am naste si sub orice semn astral, e bine sa traim demn si sa incercam sa fim cat se poate de buni, nu?!🙂 O saptamana buna tie si tuturor, cu liniste si mult spor!🙂

    1. Înseamnă că ești cu ascendență în toamnă, deci nu prea ești dispusă la depresii.😉 Dar, precum bine spui, fiecare dintre noi ne formăm propriul caracter prin educație, iar celelalte împrejurări ne afectează mai puțin.
      Zile frumoase și plăcute îți doresc, la rândul meu, Ileana!🙂

  3. Salut, Petru !
    Nu sunt de acord cu rezultatele studiului de fata ! 😦
    Eu sunt nascut in plina IARNA iar optimismul despre care se vorbeste aici,
    e departe de a ma caracteriza ! 😦
    De exempu :
    – Nu sunt deloc OPTIMIST in privinta INFAPTUIRII promisiunilor electorale facute de actualul presedinte atata timp cat merge ” la brat ” peste tot cu haita portocalie iar la PARIS a fost insotit de ” unguent ” ce pentru a-i sta in preajma presedintelui, a acceptat sa-l slugareasca fara a fi remunerat !!! 😦 😦 😦
    In alta ordine de idei, sa ne bucuram ca Dumnezeu ne-a dat in urma cu 165 de ani, un mare POET, un GENIU al literaturii romanesti si universale,
    un LUCEAFAR ce straluceste si azi mai mult decat toti politicienii nostri ! 🙂

    O zi edenica !🙂
    Aliosa.

    1. Bună dimineața, dragă prietene! Poate că nu-i de vină anotimpul sau zodia în care te-ai născut, ci faptul că te lași influențat prea mult de ceea ce se întâmplă în politică. După cum vezi, politica nu face fericit pe nimeni, nici măcar pe cei care ajung în vârf. Ei au doar senzația de împlinire, de fericire, dar sunt mereu în alertă, ca nu cumva să fie „săpați” de ceilalți oportuniști.
      Găsește-ți bucurii în alte preocupări, pe care le cunoști bine, cum ar fi sportul, mișcarea (schiul) și literatura. Chiar apropierea zilei de naștere a lui Eminescu e un bun motiv de bucurie pentru toți românii. După cum vezi, și el s-a născut tot iarna.
      S-auzim numai de bine, Sandule!🙂

    1. Și eu sunt de acord că luna mai este cea mai frumoasă lună a anului și o aștept mereu cu simțurile pregătite. Amândoi fiind firi optimiste, nu putem contrazice studiul cercetătorilor maghiari. O zi încărcată de iubire îți doresc, dragă Gabi!🙂

    1. Se pare că societatea a fost mai tare ori anturajul nu a fost cel mai potrivit. Dar e bine că sufletul ți-e sensibil la frumos, iar ăsta e un dar care-i influențează benefic pe cei din jurul tău.

  4. Studiul asta imi aminteste de ceea ce spune horoscopul chinezesc. De exemplu cei nascuti in zodia bivolului si primavara vor munci mult de-a lungul vietii. Sotului i s-a potrivit mai ales dupa cinci ani de cand ne-am casatorit… Altui “bivol” nascut iarna i se prezice ca nu va munci mult, fiind ca un bivol iarna, mai in repaos.
    Sunt nuante si nuante, caci depinde mult de educatie, conjunctura. Cel nascut primavara tinde sa depuna mult efort, cel nascut iarna tinde sa fie mai relaxat.

    1. Fiecare cu calitățile și năravurile lui, cu avantaje și dezavantaje. Cei mai harnici or fi fiind și mai temperamentali, mai arțăgoși sau depresivi; pe când cei mai relaxați, ca să nu zic comozi, probabil că sunt liniștiți, calmi și înțelepți în decizii. Să aibă toate zodiile și bune și rele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s