Terapie prin șocuri (I)

MOTTO: Fie soața cât de rea, /  O iubesc, că e a mea, / Și n-o dau la nimenea!

Parcă s-ar fi prăbușit cerul pe mine atunci când mi-am dat seama că am rămas singur. Cine mi se va mai cuibări în brațe noaptea, ca o pisicuță în căutarea căldurii? Cu cine voi lua micul dejun, prânzul și cina, flecărind vrute și nevrute despre colegi, vecini și prieteni? Alături de cine voi pleca la un film, la iarbă verde sau în concediu? Cu cine mă voi certa adesea, ca doi copii fără minte, ca apoi să ne împăcăm cu sărutări, mângâieri tandre și un amor îndelungat?

Opt ani de zile dintr-o căsnicie sunt suficienți pentru a-ți crea unele dulci deprinderi de care n-ai vrea să te mai lipsești, chiar dacă nu-s toate benefice. Nu degeaba se spune că-i rău cu rău, dar mai rău îi fără rău! E dureros și trebuie mult timp până reușești să o uiți pe nevasta care nu mai e lângă tine, să nu te mai bântuie chipul, vocea și mirosul ei inconfundabil. Iar eu nu eram atât de puternic încât să rezist de unul singur unui astfel de șoc emoțional. Noaptea nu puteam să dorm, ziua nu făceam față serviciului și sufletul îmi sângera încontinuu. Aveam nevoie de ajutor, iar doctorul părea soluția cea mai la îndemână.

Doamna Popescu era o femeie micuță și simpatică, la care am apelat uneori, atunci când aveam nevoie de un tratament sau un concediu medical plătit, pentru a merge la pescuit cu prietenii. M-a ascultat și de data aceasta cu înțelegere și mi-a înțeles pe deplin tragedia. Și ea a avut parte de un divorț dureros, în urmă cu mulți ani, și de atunci nu a mai avut încredere în bărbați. Locuia singură, alături de patru dulăi mari pe care îi îngrijea cu cea mai mare afecțiune. Gura lumii spunea că acei câini îi țin loc și de bărbat, dar probabil că erau bârfe generate de invidie.

După ce mi-am expus suferința, Popeasca mi-a promis că totul se poate rezolva pe cale naturală, fără medicamente care să-mi tulbure mintea.

– Ascultă-mă bine și o să vezi că viața o să-ți surâdă din nou. Tu ai nevoie de o gudă, care să fie mereu alături de tine, să te satisfacă emoțional și fizic. E ființa care te poate iubi cu adevărat și în același timp e sigur că totul rămâne între voi.

„O gudă?!” M-am întrebat eu în gând. „Așadar, doamna doctor îmi recomandă o prostituată pentru a mă trata? Hmm, dacă e una curățică și frumoasă, n-aș putea face mofturi…”

– Da’ nu e cam scump, doamnă Popescu?

– Ei aș! Nu trebuie decât să-i dai de mâncare, să o iubești, să o îngrijești și să ieși cu ea la plimbare. Atâta poți să faci, nu?

– Sigur că da! Doar că eu nu cunosc niciuna…

– Lasă că știu eu mai multe! Am să-ți aleg una de rasă, tânără și frumoasă. Caută-mă mâine după-amiază acasă.

Am ieșit din cabinet cu o stare de spirit schimbată în bine, dar și cu emoții adolescentine. Tratamentul prescris de doamna doctor mi se părea fantastic și încercam să-mi închipui cum va arăta fata care mi-l va administra. Să fie blondă, brunetă sau roșcată? Înaltă, scundă, subțirică, voluptoasă, cu țâțe mari și forme apetisante? Toată noaptea mi-a stat gândul la frumusețea pe care o voi cunoaște a doua zi, că somnul tot nu s-a legat de mine.

La ora când știam că Popeasca vine acasă, eu eram deja la poarta vilei impozante, așteptând-o. Menajera ei m-a invitat înăuntru și mi-a spus să iau loc în hol, că doamna s-ar putea să întârzie. Și a avut dreptate, fiindcă doctorița o fi mers să-mi aducă „guda” pe care mi-a promis-o. Când a apărut în ușă era însoțită de doi câini mari de rasă, pe care îi ținea cu greu în lesă. M-a salutat cu voioșie, adresându-mi-se:

– Ei, ce părere ai?

Mirat de întrebare și mai uitându-mă odată în jur, m-am exprimat:

– Despre ce?! Că nu văd nicio gudă!

– Cum să nu vezi? Dar astea ce-s? Sunt cățelele din care trebuie să-ți alegi una! Guda pe care ți-am promis-o ieri!

Atunci a mai căzut un cer peste mine! Mi-am dat seama că termenul de „gudă” are două înțelesuri: prostituată sau cățea. Iar eu omisesem ultima variantă. Nu mai știu ce scuze am scornit pentru a scăpa din situația jenantă, dar am plecat apoi ca din pușcă. A fost un șoc care mi-a mai atenuat, pentru scurt timp, durerea inițială. Dar rana nu se vindecase încă.

31 thoughts on “Terapie prin șocuri (I)

  1. Știi, Petru ? Unii mai înțelepți ca mine spun cum că, atunci când Dumnezeu ne răpește ceva sau pe cineva drag, o face pentru a ne atrage atenția asupra altor lucruri pe care le avem și nu ni se cuvin și pentru a ne atrage atenția asupra lor. Oricât de cinică ar fi „explicația” asta, ea are și o valoare certă, „de utilizare”. Ne îndeamnă să deschidem ochii larg și să privim în jur. Nu doar pentru a reevalua ceea ce avem și a le da importanța pe care, probabil, o merită, valoare pe care noi am ignorat-o, voit sau nu, considerând că ele, acele lucruri din jurul nostru ni se cuvin de drept, ci și pe cele la care am fost orbi până atunci. Și, da, în redefinirea a ceea ce avem sau în descoperirea unor lucruri noi, pot interveni și aspecte cu nuanțe amuzante, așa cum este cea descrisă de tine. E parte din viață, Petru și faptul că, mai greu, cu piedici, cu durere sau zâmbind atunci când găsim ori o vorbă bună, ori alinare, ori un fapt divers care ne condimentează hazliu parcursul, nu înseamnă altceva decât că, slavă Domnului, încă trăim. Cu amintiri ce dor și clipe care sunt. Cum ne sunt și cum ne vor fi, depinde doar de noi. Important e să nu ne batem joc de timpul pe care-l mai avem și să avem curajul să ne asumăm visele, oricât de nebunești ar putea să pară.

    1. Acum, că au trecut ani mulți și amintirile s-au sedimentat, privesc înapoi cu umor și sper că și cu mai multă înțelepciune. Dar atunci, fiind tânăr și impulsiv, eram în stare să-mi iau viața sau să ucid din gelozie. Mă bucur că am reușit să trec peste acele depresii – și n-au fost puține -, fără să apelez la gesturi disperate, care nu s-ar mai fi putut repara cu nimic.

      1. totul e cat se poate de bine! ai fi putut sa faci cea mai mare greseala a vietii. cum ar fi sa fi adoptat una sau mai multe catele, fara pedigree… sau raul suprem, o pisica!!!

  2. Ne aducem aminte deseori de persoanele dragi care nu mai sunt intre noi,cu trecerea timpului ne doare mai putin dar totusi au un loc aparte in viata noastra,fiecare am trecut prin momente grele dar am avut puterea sa trecem peste ele! O zi minunata iti doresc!

    1. E bine să nu uităm momentele și persoanele importante din viața noastră, altfel și experiențele acumulate s-ar pierde în van. Numai să nu privim înapoi cu mânie și nici măcar cu supărare. Primește cele mai bune și senine gânduri din partea mea, dragă Gabi!🙂

      1. Da, Petru, e extrem de benefic sa judecam totul cu detasare. Unii mai devreme, altii mai tarziu, afla ca nu trebuie sa puna nimic la inima si sa ia totul asa cum vine.
        Trebuie invatata aceasta deprindere de a fi uman, fara sa iti omori inima cu regrete, remuscari etc. Nu ii ajuti cu nimic pe ceilalti daca oftezi, suferi si iti incarci inima cu sentimente “inaltatoare” de iubire si grija materna/paterna. Iubeste, dar nu uita ca nu stapanim viitorul.

  3. Salut, Petru !
    Povestea de mai sus, mi-a facut seara mai vesela 🙂
    mai ales ca eram intrigat de MANIPULAREA facuta de un post tv.basist ( acum pedelisto-penelist ) ca la IASI s-au strans MII de oameni sa-l aplaude pe Iohannis cand colo, fomistii s-au dus acolo, dupa o amarata de PORTIE de FASOLE cu CARNATI si-o cana cu VIN fiert 😦

    Interesant in poveste e faptul ca DOCTORITA DIVORTATA 😦
    are MENAJERA si o VILA IMPOZANTA
    cand toti MEDICII se plang ca au SALARII MICI…………………….
    O seara frumoasa,
    fara “guda”-n casa ! 🙂
    Aliosa.

    1. Am urmărit și eu imaginile televizate din Iași, dar și al patrulea accident de circulație produs de Ludovic Orban, care ține neapărat să conducă și de nu se pricepe.
      S-a văzut că vinul și cârnații au fost împărțiți după festivitate, fiindcă oamenii cântau și dansau anemic, dar dacă erau băuți și hrăniți dinainte, nu mai zăboveau prin piață.
      O duminică cu multe zâmbete îți doresc, Sandule!🙂

  4. Terapia prin şocuri, este precum sunt furtunile şi seceta care dau vigoare unui copac pentru a-şi împinge rădăcinile adânc în pământ încât să poată supravieţui. Cu cât au rădăcinile mai adâncite, cu atât copacul este mai stabil şi-nfruntă vânturile puternice şi seceta de la suprafaţa pământului. Fără furtuni şi fără secetă, rădăcinile unui copac nu vor săpa adânc în pământ. Doar când se confruntă cu situaţii de criza îşi înfing rădăcinile cât mai adânc în pământ pentru a căuta sursa care să-i menţină în viaţa, — izvoarele subterane. În acest fel, copacul se stabilizează împotriva condiţiilor climaterice dure de la suprafaţa pământului.
    A şa se-ntâmplă şi cu noi. Furtunile şi seceta din viaţa noastră, fac acelaşi lucru şi pentru noi. Fără ele nu am avea nici un motiv să săpăm adânc în noi înşine pentru a găsi forţa necesară care ne susţine, ne stabilizează şi ne ţine în viaţă.

    Un week-end superb îţi doresc, Petru!🙂

    1. Aceeași părere o am și eu despre modul în care ne putem fortifica din experiențele dure prin care trecem de-a lungul vieții. Cu cât sunt mai puternice, cu atât ne întăresc mai tare, cu condiția să nu clacăm, să nu cădem într-o depresie ireveribilă care poate fi fatală pentru cel slab. Numai prin voință și perseverență ne putem căli sufletul și trupul, indiferent de greutățile prin care trecem.
      Să-ți fie duminica binecuvântată, Ștefania!🙂

  5. Am citit și am cumpănit dacă să spun ceva, sau să aleg să tac. Acum, cu trecerea anilor, lucrurile s-au cicatrizat într-un fel. Însă, ai spus cândva că ești pregătit să o cauți (pe acea ea) și în următoarea viață, dacă va fi să fie! Tot răul înspre bine!

    1. Nu a fost singura femeie din viața mea, dar a fost prima și asta m-a afectat foarte mult. După un timp, ea a revenit spășită, dar era prea târziu pentru iertare. Cunoscusem femei mai bune și mai iubitoare și s-a dovedit, precum bine spui, că tot răul a fost spre bine. A fost nevoie doar de timp și de răbdare.

  6. Superb articol! Chiar daca în spate ascunde o poveste tristă, aceasta este trecută, iar articolul mi-a adus un zâmbet larg pe buze.🙂 Cred că stilul tău de a povesti l-aș recunoaște de la o poștă, are ceva aparte, încântă și ajunge exact unde trebuie.😀

    1. Îți mulțumesc tare mult pentru apreciere și mă bucur că te-am făcut să zâmbești. E bine să găsim partea haioasă și pozitivă din fiecare experiență și să învățăm din ea.🙂

  7. Tu imbraci orice poveste intr-o aura anume, Petru! Si chiar daca am descoperit in poveste un episod trist din viata ta, ai facut tu in asa fel , incat momentul”guda” sa-mi aduca zambetul pe buze! Sa-ti fie bine, Petru! Ca meriti!

    1. Dacă aș fi păstrat mult timp în mine toate frustrările și remușcările pe care le-am simțit în unele momente ale vieții, astăzi n-aș mai fi fost dispus să zâmbesc sau n-aș mai fi fost deloc.🙂

      1. Si asta e o arta pe care daca o stapanesti, ai o viata linistita, incantatoare, captivanta. Sa stii sa dai drumul la emotiile incercate, nu sa le tii in tine prizoniere si sa le rumegi pana te termina.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s