Duș rece sau fierbinte?

Duș rece sau fierbinte? Care este mai bun pentru sănătate?

Un om obișnuit petrece în medie peste 4.000 de ore la duș, în decursul vieții sale. Numai că toate această perioadă de timp este pierdută în zadar, dacă persoana în cauză nu cunoaște acele detalii, care fac diferența dintre un duș energizant și unul care are ca efect creșterea stării de somnolență, după cum reiese dintr-un studiu recent.

dus

Se pare că dușul făcut de dimineață are efect energizant doar dacă sunt respectate niște reguli clare, altfel acesta are efecte contrare intenției celor care preferă să se spele dimineața. De fapt, un duș sau o baie fierbinte este recomandat de medici doar celor care au dificultăți cu somnul, tocmai în vederea obținerii unui somn lin.

Motivul acestei recomandări? Ei bine, atunci când ieșim dintr-un duș fierbinte și organismul nostru întâlnește aer mai rece, această diferență de temperatură duce în mod sigur la o scădere subită a temperaturii corporale, fapt ce provoacă și o liniștire și calmare a minții. Acest tip de dușuri fierbinți este, deci, ideal seara, înainte de culcare, și în niciun caz dimineața, înainte de începerea activităților zilnice.

Pentru energizarea atât de trebuincioasă dimineața, specialiștii care au studiat diversele tipuri de îmbăiere și efectele lor asupra organismului uman recomandă dușurile alternative cald-reci.

Conform sfaturilor acestora, după terminarea dușului propriu-zis, cu efect principal de curățare a pielii, trebuie intrat sub un jet de apă cât se poate de rece, pentru o perioadă de circa 30 de secunde. După acest moment, trebuie intrat sub un duș cât se poate de fierbinte, unde se stă de asemenea timp de 30 de secunde.

Această alternare rece-fierbinte are ca efect dilatarea vaselor capilare, creșterea fluxului sangvin și stimulează per total întreg organismul. Spre final, înainte de a ieși din cadă, experții recomandă încă o secvență de duș rece care să dureze tot 30 de secunde, nu mai mult.

Acest gen de hidroterapie rede-cald-rece este folosită de mii de ani de către finlandezi, pentru care sauna nu este un lux, ci o necesitate. În Finlanda există peste 2 milioane de saune la o populație de circa 5 milioane de locuitori, iar 99% dintre finlandezi se folosesc de beneficiile saunei cel puțin o dată pe săptămână.

Sursa: Business Insider

Planeta Paradis: Incursiunea

„Viața merge înainte”, și-au zis fiecare dintre cei cinci pământeni rămași pe planeta Paradis. Iar munca e cel mai bun medicament pentru tămăduirea sufletelor rănite, cicatrizarea rănilor și încercarea de a uita momentele dureroase. Astfel că Relu a devenit cel mai obsedat de finalizarea proiectelor și, în special, pe acela cu balonul, unde îl avea ca partener pe Bogdănel. Florica și bărbatul ei nu vedeau cu ochi buni timpul pierdut pentru o astfel de idee fantezistă, dar clătinau din cap și îi lăsau să-și vadă de treabă, sperând că vor abandona de bunăvoie și-l vor ajuta pe Gavrilă la ridicarea morii.

Dar zilele s-au făcut săptămâni și chiar a trecut de o lună, timp în care aparatul celor doi încăpățânați se apropia de momentul testării. Chiar și gazul produs de ei era suficient de concentrat pentru a întreține arderea și a fi posibilă îmbutelierea lui în burdufurile etanșe. Obsesia zborului îi acapara tot mai mult pe cei doi participanți la construcție, dar parcă Relu era catalizatorul unei desprinderi de pământ, căutând parcă o salvare în alte zări. Conflictul a izbucnit când toate erau gata, iar balonul umflat îi îmbia la urcare. Dacă Relu voia să aibă o experiență atât de periculoasă, nu puteau și n-aveau dreptul să-l oprească, dar era o nebunie să-l ia și pe Bogdănel. Pe de altă parte, băiatul nici nu concepea să lipsească de la primul zbor, mai ales că fusese planul lui, la care lucrase toată iarna și apoi până în mijlocul verii.

Au urmat multe ore de discuții în contradictoriu, însoțite de lacrimi din partea Floricăi și a lui Carmen, de argumente și contraargumente, de asigurări că plimbarea nu este periculoasă și de promisiunea solemnă din partea lui Relu că băiatul nu va păți nimic. Ridicarea era prevăzută pentru dimineața următoare și Gavrilă a insistat să-i echipeze pe cei doi nesăbuiți cu o pușcă, muniție, arbaletă cu săgeți, o sabie din colții șarpelui marin, binoclu, apă, merinde și haine. Pentru orice eventualitate. Aparatul de zbor era echipat cu o ancoră, care putea fi aruncată atunci când distanța de la pământ devenea prea mare.

Ziua se anunța liniștită, tocmai fiindcă vântul nu-și făcea simțită prezența. În timp ce se îmbrățișau de despărțire, Florica i-a avertizat încă o dată să nu zăbovească mult în aer, iar imediat după coborâre să pornească spre casă. Carmen își strânse la piept tatăl, scăpând involuntar încă o lacrimă. Ar fi vrut să fie mereu alături de el, dar știa că nimeni n-ar fi acceptat s-o lase și pe ea în nacela balonului. Poate că data viitoare… Numai să se întoarcă teferi și cât mai curând.

Ridicarea a fost lină și emoționantă, în timp ce mâinile tuturor fluturau în aer. Balonul plutea pe verticală, nehotărât în a o lua în vreo direcție. Apoi, încetul cu încetul, se simți o adiere lină ce-i împingea ușor spre est. Era un semn bun, că dacă ar fi navigat spre ocean ar fi trebuit să arunce ancora imediat. Priveliștea ce se întindea la picioarele lor, le amintea vag de primul contact cu planeta, când au admirat-o prin hubloul navei extraterestre. Dar acum era și mai frumos, mai real, știind că incursiunea e o încununare a eforturilor depuse de ei pentru a-și cunoaște mai bine locul în care trăiesc, planeta primită în dar. Și aveau ce să vadă.

Pădurea deasă se perinda încet sub ei, lăsând la iveală câte un luminiș răzleț, din care unul le-a atras atenția prin niște construcții masive înconjurate de un gard înalt și turnuri de veghe. Probabil era o proprietate a halanilor. Pe măsură ce balonul se înălța, vântul își sporea intensitatea și aparatul prindea o viteză prea mare. Relu socoti că era deja timpul să se ancoreze, altfel exista pericolul să treacă de zona arborilor, neavând apoi de ce să se prindă. Au aruncat peste bord piesa de metal prevăzută cu gheare și legată de o funie suficient de lungă. Aceasta a măturat un timp crestele copacilor, după care, printr-o smucitură, s-a simțit agățarea ei. Părea că totul e bine și nu mai era nevoie decât să aștepte coborârea lină, timp în care se puteau desfăta cu priveliștea.

Doar că a urmat o pală puternică de vânt, care a solicitat prea tare funia și a dus la ruperea ei. Balonul, scăpat din prinsoare, a început să urce brusc, favorizat de atmosfera rece întâlnită la înălțime. Pe măsură ce pământul se îndepărta, curentul de aer era tot mai puternic iar cei doi pasageri se simțeau neputincioși în mâna sorții. Relu socoti că-i necesar să-l îmbărbăteze pe Bogdănel printr-o îmbrățișare și un surâs încrezător, dar privirile amândurora exprimau îngrijorarea. Pădurea dispăruse și vedeau acum o câmpie întinsă, cu lacuri și ierburi înalte, străbătută pe alocuri de râuri sau turme mari de animale. Viteza de croazieră devenise prea mare, la fel și înălțimea la care se aflau. Degeaba era focul stins, aerul cald se păstra prea bine în balonul bine lipit, asigurându-i de o călătorie cu mult mai lungă decât s-ar fi așteptat.

Să treacă iarna

Să treacă iarna ca o cură
Pe care omul o îndură,
Sperând într-o purificare,
Și-n spirit o revigorare.
.
Să treacă iarna mai alene,
Fără recorduri de troiene,
Și când o ninge cu mânie,
S-o facă mai mult pe câmpie.
.
Să treacă iarna furioasă,
Care ne sechestrează-n casă
Cu forța și-al ei potențial,
Sculptând un paradis infernal.
.
Să treacă iarna silențioasă,
Cu-mbrățișarea-i friguroasă,
Și vântul când o fi să bată,
Să aibă firea temperată.
.
Să treacă iarna și-o să vină
O altă iarnă, mai divină,
Iar în amurgul bătrâneții
O să sfârșim în iarna vieții.

La troianul de bancuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Ce declară PSD după rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale 2014:
– Dragi cetățeni, haideți să ne calmăm și să așteptăm în liniște până se anunță rezultatele finale. Chiar dacă Iohannis are deja 53%, noi tot credem că Ponta e în stare să obțină 54° și să câștige.
.
* – De ce vrea soțul tău să divorțeze?
– Din greșeală, i-am pregătit fulgi de săpun, în loc de fulgi de porumb, la micul dejun.
– Groaznic! Și a fost furios?
– Furios? A făcut spume la gură…
.
* Predica luase sfârșit și o femeie respectabilă tocmai ajunsese la mașină pentru a pleca acasă. Imediat ce s-a așezat pe scaun și-a dat seama că își uitase geanta în biserică și se duse la băncuța unde stătuse, dar geanta dispăruse.
În timp ce stătea acolo și se gândea ce să facă, preotul vine la ea și îi spune:
– Sunt convins că îți cauți geanta. Eu am văzut-o pe această bancă și m-am gândit să o iau de aici pentru a o pune la adăpost.
– O, vă mulțumesc foarte mult – îi zice femeia. Dar cu siguranță nimeni nu cred că ar putea fura în biserică.
– Nu, cred că nu. Dar după cât de bine îmi cunosc enoriașii, cred că mulți dintre ei ar putea-o considera drept un răspuns la rugăciunile lor.
.
* La câteva săptămâni după căsătoria lor, mama o întreabă pe Maria cum e cu Ion la pat. Maria îi mărturisește că Ion când vine acasă de la munca câmpului, mănâncă, se culcă și nu-i mai arde de altceva.
Mama o sfătuiește pe fată să umble și ea mai goluță, să fie mai lipicioasă, să facă în așa fel să-l stârnească. Zis și făcut.
Se îmbracă Maria într-un capoțel scurt, legat mai larg cu un cordon, iar când vine Ion acasă, după ce îi pune o farfurie cu mâncare, se așează în fața lui pe o laviță, își ridică călcâiul de la picior pe genunchi și… așteaptă.
Cum mânca preocupat de ceea ce îi pusese în farfurie, Ion ridică la un moment dat ochii din farfurie și după o secundă de uimire:
– Vezi că te-ai așezat pe pisică!
.
* Un tip este arestat și dus la secție deoarece vindea oamenilor elixirul nemuririi.
La secție, polițiștii află că individul nu numai că păcălește oamenii, dar era și recidivist, fiind arestat pentru aceeași cauză în 1794, 1856, 1928 și 2002.
.
* Înaintea unei mari bătălii, comandantul le spune soldaților:
– Soldați, azi e ziua cea mare! Vom lupta până la unu!
Din mulțime se aude o voce timidă:
– Domn’ Comandant… da’ n-am putea să luptăm până la două și după masă să fim liberi?
.
* Academia de poliție. Examen final. Proba de fizică. Întrebare unică: „Ce este mai mare, viteza luminii sau viteza sunetului? Argumentați”.
Primul polițist:
– A sunetului.
– Fals, dar argumentați!
– Păi dacă dau drumul la televizor, mai întâi se aude ceva și-apoi se vede!
Al doilea polițist:
– A luminii.
– Corect. Argumentați.
– Dacă dau drumul la radio, mai întâi se aprinde beculețul și apoi s-aude.
Al treilea polițist, geniul trupei, tânăra speranță a poliției române:
– A luminii.
– Corect, argumentați.
– Furtună!
– Excelent… ziceți!
– Tunet, fulger… întâi văd fulgerul, apoi aud tunetul!
– Excelent, argumentați!
– Păi, permiteți să raportez: ochii sunt mai în față decât urechile!
.
* – Dragule! Trezește-te! Trezește-te!
– Ce s-a întâmplat? E ora trei dimineață…
– Mi-a trecut durerea de cap.
.
* – Barbate, cum ești tu cam urâțel, dacă ăsta micu ar semăna cu tine mi-ar părea cam rău…, sincer!
– Și să vezi ce rău o să-ți pară dacă n-o să-mi semene!

Care sunt cei mai fericiți oameni din lume?

România se situează pe ultimele poziții într-un top în care sunt prezentate țările în care oamenii se simt foarte fericiți, clasamentul fiind obținut în urma unui studiu realizat în 65 de state ale lumii, informează independent.co.uk.

fericirw

Studiul realizat de WIN/Gallup International, pentru finalul anului 2014, arată că 70% dintre respondenți sunt mai fericiți, ceea ce înseamnă o creștere cu 10% față de 2013.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 64.000 de persoane din 65 de țări, dintre care doar 6% s-au declarat nefericite, în comparație cu anul 2013, când au fost 12%. În schimb, procentul persoanelor care nu se simt nici fericite, nici nefericite a rămas constant: 23% față de 26% în 2013.

De asemenea, în urma studiului s-a constatat că persoanele care locuiesc în țări subdezvoltate sunt mult mai fericite decât cele care trăiesc în state dezvoltate. Astfel, a rezultat că Africa este cea mai fericită regiune, cu 83 de procente, urmată de Asia, cu 77 de procente.

Fiji este țara în care oamenii sunt cei mai fericiți. Astfel, Fiji se situează pe primul loc, 93% dintre persoanele participante la studiu spunând că sunt fericite sau foarte fericite.

Pe locul al doilea, se situează Columbia, cu 90%, urmată de Nigeria, cu 89%, pe locul al treilea. Arabia Saudită ocupă poziția a patra, urmată de Filipine, cu 86%.

Pe de altă parte, la nivel european, Grecia este țara în care locuitorii se simt foarte nefericiți, doar un sfert dintre respondenți declarând că sunt fericiți.

În schimb, Irak a fost declarată, la nivel global, țara în care oamenii sunt cei mai nefericiți, doar 31% dintre participanții la studiu spunând că se simt fericiți.

Pe ultimele poziții ale acestui top se clasează Bulgaria (32% persoane fericite), Hong Kong (39% persoane fericite) și Italia, România și Serbia (41% persoane fericite).

De asemenea, o perspectivă globală a studiului arată că aproximativ jumătate dintre respondenți (53%) sunt de părere că 2015 va fi un an mai bun decât 2014, Africa (75%) și Asia (63%) fiind regiunile cele mai optimiste în ceea ce privește anul care tocmai a început.

Sursa: Mediafax

Planeta Paradis: O nouă lovitură

Contracțiile au început cu vreo două săptămâni înainte de data socotită de Olguța. Poate că n-a calculat ea bine sau pe aici altfel trebuia socotit timpul, dar era clar că-i venise sorocul să nască. În acea seară de început de vară, toată familia de pământeni a intrat în alertă când femeii i s-a rupt apa. Florica îi dirija ca o moașă cu experiență și nimeni nu mișca fără aprobarea sau indicațiile ei. Relu era alături de nevasta lui dragă, vorbindu-i și ținând-o de mână. Doar că durerile erau mari și se prelungeau ore în șir. Copilul nu voia să iasă, cu tot efortul depus de mămică.

Ceva nu era în regulă și Florica își frângea mâinile a neputință. Se gândea la cordonul ombilical, care putea fi răsucit în așa fel încât să împiedice ieșirea fătului. Poate chiar în jurul gâtului, cazuri de care a auzit frecvent. Sau poate pruncul avea o greutate prea mare, iar Olguța nu avea putința să facă față unui astfel de efort. În acest caz era nevoie de cezariană, dar cine ar fi avut curajul să taie cu cuțitul, având în vedere că nimeni nu văzuse măcar cum se face?! Poate chiar moașa de ocazie, însă știa că dacă nu ar fi izbândit, Relu n-ar fi iertat-o toată viața. Așa că nici prin gând nu-i trecea să riște.

Către dimineață, Olguța își pierduse cunoștința, iar Relu privea speriat și neputincios la trupul slăbit al femeii, ce abia mai respira. Degeaba îl întreba Florica de operație și îi aduse chiar un cuțit; n-avea putere să se miște de lângă capătul patului și să se despartă de încleștarea reciprocă a mâinilor lui cu ale nevestei sale. Era ca într-o transă și nici nu putea fi vorba să pună mâna pe acea armă ascuțită, darămite să mai taie și în carne vie. Nici Gavrilă nu voia să riște, dar a avut ideea să facă un foc în fața casei și, prin semnalele de fum, să-i cheme în ajutor pe halani. Dacă ar ajunge la timp, sigur ei știau ce e de făcut și aveau îndemînarea necesară.

Ce repede și dureros se schimbase situația! Până ieri toate păreau la locul lor și viitorul părea foarte promițător. Relu se vindecase complet de melancolia sirenelor și împreună au luat cu asalt lucrările planificate. Haznaua sau depozitul pentru resturi menajere, alimente alterate și alte deșeuri potrivite pentru producerea biogazului era gata de o lună. Halanii le-au adus materialele solicitate pentru generator și balon, iar nacela era aproape terminată. Pielea se lipea foarte bine cu o soluție naturală eficientă, iar balonul mult visat devenise realitate. Legumele din grădina Floricăi s-au făcut parcă mai frumoase decât pe Pământ și au mâncat cu o bucurie nostalgică din roșiile zemoase, ardeii mari și grași, castraveții lungi și înmiresmați, păstăile fragede și salata în buchete îmbietoare. Începeau să simtă cu adevărat binecuvântarea unui paradis și se gândeau cu mari speranțe la copilul ce va să vină. Astfel se gândea Gavrilă în timp ce, alături de Bogdănel, transmitea apelul de ajutor către singurii prieteni care i-ar fi putut ajuta.

Dar ei erau departe și până spre seară nu au reușit să ajungă, iar atunci nu se mai putea face mare lucru. Olguța era moartă, iar Relu era mai mult inconștient și a fost nevoie să i se dea o băutură sedativă pentru a-l adormi. Hita a fost cel care a scos fătul mort din femeie, după ce a tăiat-o sub ochii îngroziți ai Floricăi. Era un băiat de cel puțin șase kilograme, ceea ce explica, în mare parte, chinul prin care a trecut femeia încercând cu disperare să-l împingă afară.

Pregătirile și înmormântarea Olguței și a fătului s-au făcut rapid, profitând de somnul indus lui Relu și scutindu-l, în același timp, de niște momente și imagini devastatoare. Gavrilă și halanii au săpat o groapă, încă înainte de a se lumina, în timp ce Bogdănel o consola cum putea mai bine pe Carmen. Fetița nu mai avea lacrimi și suspina întruna, ca un tic ce se perpetua de mai bine de 24 de ore. Doar la pieptul prietenului ei simțea căldura de care avea atâta nevoie în aceste momente.

Relu și-a revenit târziu, ca dintr-un coșmar, și poate spera ca totul să nu fi fost aievea. De data aceasta el era prioritatea numărul unu, pentru toți cei din jurul său, pregătiți fiind să facă față unei crize majore. Dar omul nu a scos niciun cuvânt și nici n-a reacționat cu gesturi extreme. Privirea lui era tristă și pierdută, dar nu disperată. Știa că visul lui se stinsese, odată cu iubirea și speranța de a fi tată. A cerut doar să se reculeagă singur în fața mormântului și a crucii proaspete, pe care nici numele nu era trecut încă. Doar că prietenii stăteau la doi pași în spatele lui, împărtășindu-i durerea. Carmen auzi chemarea blândă a lui Relu și urmă o îmbrățișare lungă între cei doi.

– Te rog să mă ierți, draga mea copilă!, șopti omul sărutând-o pe frunte.

Dar Carmen nu știa ce trebuie să ierte și primi sărutul ca pe o ușurare. Acum simțea că mai avea un părinte care o iubește.

Fiecare cu crucea lui

Vecina mea, Corina, a fost mare petrecăreață de-a lungul vieții. Făcea chefuri multe și îndelungi, la care erau invitate cele mai alese familii din județ. A doua zi, când bărbatul nu-i era acasă, unii petrecăreți reveneau să-și alunge mahmureala, iar gura lumii nu scăpa ocazie de a bârfi pe seama frumoasei și curtate doamne. Soțul nu știa sau se făcea că nu aude gura lumii, iar la o băută îl vedeai mai rar. Poate că de aceea, nevasta îi reproșa că-i un „fătălău” și-i prefera pe cei care rezistau alături de ea.

După câteva decenii de petreceri și aventuri, vestea că femeia are cancer a căzut precum trăsnetul. Îi era dragă viața, mai ales că i-a fost tare „dulce”, și ar fi făcut orice pentru a scăpa de boală. Pe lângă tratamentul cu citostatice, radioterapie și alte proceduri recomandate de medicii cei mai buni din țară, Corina a început să meargă la biserică. De unde până atunci abia călca în marile sărbători, la cununii și botezuri, de acum nu era zi în care să nu fie la slujba de dimineață, rugându-se cu înfocare și fiind mereu prin apropierea părintelui. Parcă era altă femeie.

Am văzut asta și din dialogurile prin care ne vorbea de Dumnezeu și felul în care ar trebui să fim cu adevărat credincioși. Duminica asta, de exemplu, mi-a spus cum trebuie să-mi fac corect cruce, pentru ca rugile mele să fie primite. Nu vreau să repet toate sfaturile pe care mi le-a dat, fiind foarte complicate pentru un novice ca mine. Esențial era faptul că eu nu-mi făcusem, până acum, niciodată o cruce conformă regulilor și, prin urmare, m-am rugat degeaba, făcându-i pe plac Satanei. Mă întreb, totuși, de ce e nevoie să facem școală pentru a face o cruce? Știm, din istorie, că acei martiri persecutați pentru religia lor, își făceau cruce cu limba pe cerul gurii și se spune că era bine primit de către Cel de Sus. Văd chiar și azi numeroși credincioși care, trecând pe lângă o biserică, își fac în grabă o cruce, fără a urma reguli sofisticate.

Iată cum, un om care nu prea punea preț pe religie, a devenit dintr-o dată un expert în credință și poate să dea lecții celor care se roagă de când se știu. Și asta datorită sau din cauza unei boli crunte, care i-a schimbat complet stilul de viață. Cancerul se pare că a intrat în remisiune sau chiar a fost tratat, dar credința și obiceiul de a frecventa biserica a rămas. Și asta e bine pentru ea și pentru biserică.