Planeta Paradis: Ronii

Peisajul țărmului liniștit de cu seară se schimbase ca printr-o magie neagră și acum totul părea desprins dintr-un coșmar. Zeci de bărci mari, ticsite cu oameni și mărfuri, acostaseră sau erau pe cale să ajungă la mal. Toate proveneau de pe o corabie pântecoasă ancorată în larg și cu pânzele strânse, ale cărei catarge se înălțau semeț în zare. Probabil că nava sosise în plină noapte și debarcarea începuse în liniște, chiar înainte de a se lumina de ziuă. Pe mal coborau numai bărbați înalți, bărboși, cu părul lung și încâlcit, majoritatea fiind echipați cu platoșe, scuturi greoaie și arme de tot felul: de la sulițe, săbii, ghioage, arcuri cu săgeți și până la puști și pistoale rudimentare. O categorie aparte erau niște semeni de-ai lor, îmbrăcați simplu, fără instrumente de luptă, și care părea că aveau rolul de hamali. Sub stricta supraveghere a soldaților și suportând cu stoicism poruncile gălăgioase, acești supuși descărcau butoaie și lăzi voluminoase, tunuri și muniție, precum și niște animale nemaivăzute pe acest continent.

Era vorba de niște bivoli mari, de dimensiunile unor elefanți pământeni, puternici și agitați, ce cu greu puteau fi struniți pe parcursul transportului. Fiecare creatură, legată în lanțuri grele, avea nevoie de o barcă a ei, alături de cei 4-5 hamali care o însoțeau depunând mare efort să o liniștească. Dar cea mai interesantă apariție pentru Relu și Bogdănel au fost cele șase patrupede cu aripi, debarcate cu atenție în acel moment. Ai fi zis că-s niște cai cu picioare lungi și subțiri, doar că aveau capul mai mic, coada consta în niște pene lungi și drepte, iar corpul le era acoperit de un puf alb. Albe le erau și aripile legate bine cu niște funii mai delicate a căror strânsoare era controlată periodic cu atenție.

Toate aceste imagini se derulau prin fața celor doi prizioneri cercetați îndeaproape de cel mai masiv dintre luptătorii care-i treziseră din somnul greu. Individul era un uriaș de vreo doi metri și jumătate, cu o claie de păr roșcat și o barbă de aceeași culoare, ce-i acoperea fața și pieptul masiv. Brațele goale, ce-i ieșeau dintre fiarele platoșei, erau acoperite cu tatuaje de luptă și chipuri hidoase, probabil menite să-i înfricoșeze pe cei din preajma lui. Namila îi pipăia cu agresivitate, îi mirosea și le adresa tot felul de cuvinte necunoscute. Atenția lui a fost atrasă de lănțișorul cu cruciuliță al lui Bogdănel, pe care i l-a smuls de la gât, admirându-i culoarea aurie, apoi de obiectele găsite în apropierea captivilor. Examină cu interes pușca de vânătoare cu lunetă, arbaleta și sabia, fiind foarte mulțumit de pradă. L-a impresionat chiar și binoclul, după ce și-a dat seama la ce servește.

Roșcatul a dat apoi niște ordine și doi din soldații lui au plecat cu prada, timp în care ceilalți doi păroși le-au legat cu brutalitate mâinile de corp celor doi prizioneri. Se lămuriseră că n-aveau cum comunica în felul acesta și au început să-i împingă spre mijlocul unei mulțimi de luptători, ce tocmai puseseră piciorul pe plajă. Au fost îmbrânciți și obligați să se plece în fața unui individ care părea să fie șeful cel mare. Asta datorită aerului superior cu care-i privea pe cei din jurul lui, dar mai ales felului în care era îmbrăcat.  O haină lungă și viu colorată, cu fireturi aurii și zorzoane din metal nobil ce-i atârnau din belșug pe piept. Capul îi era acoperit cu o tiară sclipitoare în care erau încrustate pietre prețioase de diferite culori. De gât îi atârna un lanț gros auriu, ce avea la capăt o ancoră în miniatură, iar la ambele mâini purta brățări din aur masiv. Spre deosebire de tovarășii lui, nu avea ca armă decât o sabie prinsă la brâu, cu mânerul și teaca tot din aur, bineînțeles. Dar nici n-avea nevoie de alte instrumente de luptă, fiind înconjurat mereu de soldați care-l apărau de orice gest îndrăzneț și se închinau cu smerenie, ori de câte ori îi simțeau privirea ațintită asupra lor.

Comandantului i se aduse la cunoștință situația celor prinși, iar namila roșcată îi prezentă lănțișorul găsit. După ce-l cercetă cu atenție, la rândul său, individul îi privi cu interes pe cei doi amărâți aplecați în fața lui, dezbrăcați până la brâu și plini de nisip. Le arătă lanțul și îi întrebă ceva de mai multe ori. Relu pricepu cam ce dorea să afle și dădu din cap afirmativ. Încercă să se ridice, dar unul dintre soldați îl doborî la loc. Încercă din nou, strigând spre comandant și arâtând că vrea să fie dezlegat. Curios, acesta făcu semn să i se îndeplinească dorința. Prizionerul arătă apoi prin gesturi cât mai convingătoare că, acolo de unde vine el, există mult aur și îi poate conduce.  Chipurile celor din jur se înveseliră de îndată ce prinseră ideea, iar șeful cel mare radia de mulțumire. Mai ceru niște lămuriri cu privire la distanța și direcția în care trebuiau să meargă, dar Relu îl asigură că în trei sau patru zile vor ajunge.

Pe mal, au început să se înalțe corturi de diferite mărimi. Cel mai mare și atrăgător era al comandantului, în jurul căruia se înălțau altele, de diferite mărimi. Într-unul mic și marginal au fost conduși și cei doi captivi, deveniți călăuze spre locuri promițătoare. În drumul spre noua lor locuință, Bogdănel găsi prilejul să-și exprime nedumerirea:

– De ce le-ai vorbit despre halani și aur? Acum n-o să se lase până nu-i vor găsi și jefui.

– A fost singura cale prin care ne-am câștigat dreptul de a trăi și timp pentru a ieși din această situație. Până la capătul celălalt al continentului este însă cale lungă.

– Cine sunt acești sălbatici și de unde vin oare?

– Cred că sunt roni, băiete, și vin de departe.

Advertisements

33 thoughts on “Planeta Paradis: Ronii

      1. Solutii exista intotdeauna! O sa-l reglezi in functie de cum te simti de la un timp la altul. Utiizarea unei pozitii fixe imperfecte duce la probleme. Asa ca… mana ta va dansa ca sa isi pastreze tonusul. 🙂

  1. Ma bucur ca ai venit cu un nou episod! Ai grija de tine, ca noi avem multa rabdare. Am gasit intr-o fantana de pe Planeta Paradis! 😉
    Nu s-au intamplat multe in acest episod, dar descrierile minutioase si planul lui Relu sunt excelente, plan care deja imi infierbanta imaginatia! 🙂

    1. Și eu mă bucur să activez din nou, fiindcă îmi dă o stare de spirit plăcută.
      Drumul eroilor din povestire se anunță lung și periculos, dar plin de aventuri.
      O zi de joi însorită, precum e cea din Maramureș, îți doresc, dragă prietenă! 🙂

  2. Ziua buna, draga Petru! Si multa, multa sanatate!
    Foarte frumoasa poveste. O alta lume, exact ca in povesti. Astept continuarea.
    Numai bine si o zi frumoasa! 🙂

  3. Buna ziua Petru! Ma bucur foarte mult ca ai revenit! Imi imaginez ca nu iti este usor sa scrii, insa tu esti puternic si vei trece cu siguranta si peste asta.
    Si eu ca si toti ceilalti asteptam continuarea, insa avem rabdare! 😉
    O zi frumoasa! 🙂

  4. Bine ai revenit, Petru !
    Sincer, mi-au lipsit postarile pe blogul tau si comentariile pe blogul meu ! 🙂
    Sper din toata inima ca in cel mai scurt, durerile ce le acuzi sa treaca iar tu sa redevii bloggerul plin d viata cum te stiu ! 🙂
    Doamne ajuta ! 🙂
    O seara placuta ! 🙂
    Cu prietenie,
    Aliosa.

    1. Aceleași lipsuri le-am simțit și eu în săptămâna de concediu auto-impus, dragă prietene. Dar, în tot răul trebuie să căutăm ceva bun și asta ar fi metoda prin care să pot scrie fără a-mi obosi prea tare brațul.
      O zi cât mai însorită îți doresc, Sandule! 🙂 Că pe la mine este! 🙂

  5. Offf! Bine ai revenit, Petru! Si ne conduci iarasi prin Paradis. 😉 Mi s-a lungit de tot curiozitatea de a afla ce se mai intampla pe- acolo…Astept continuarea cu acelasi neastampar. 🙂 Dar ai grija de sanatate ca, stii tu vorba aia…E mai buna chiar si decat Paradisul! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s