D-ale internetului

„Vorbeam deunăzi cu Lilica la telefon. E singură, fără obligații, drăguțică, la 40 de primăveri, nevorbită, nemângâiată, neținută în brațe puternice de bărbat. Se plângea că nu-i cere niciun mascul adevărat prietenia pe Facebook, că numai moșuleți perverși, care fac pipi cu sondă urinară, obsedați, schizofrenici fanatici, indieni cu bulină în frunte și pârnăiași stătuți o roagă să iasă cu ei în oraș la o cafea.

– Măi fato, blochează-i, dă-le cu „delete” la nas, nu le răspunde!, i-am zis eu rânjind și gândindu-mă la câți îmi cer și mie asta!

– Da’ vreau și eu unul matur ca al tău, să ude grădina dimineața, să mă pună să-i spăl ciorapii, să facem piața împreună…

– Tu n-ai grădină, stai la bloc, o întrerup din visare.

– Nu contează. Să-mi ude mușcata de pe balcon.

– Păi caută, e plin facebook-ul de băieți singuri, ba chiar și de însurați dornici să-și înșele amantele, nevestele, iubitele, coțofenele și pisicile. Vrei să ți-l dau pe Răzvan?

– Mmmm. Dac-ar fi așa de simplu. El ce-ar zice?

– Nu știu. O să-l întreb.

(Nu l-am întrebat, firește. Eram dilie?!). Dar mi s-a făcut milă de Lilica. Săraca! Ce ghinion să aibă! Ultima oară s-a întâlnit cu un bărbat căsătorit, care avea vreo doi copii. Ăla cică n-a mai putut trăi de zbucium, după ce a văzut o poză de-a ei pe FB. Tipul era șofer pe mașina de piper. Distribuitor de mirodenii. Mișto muncă, nu? Să tot cari foi de dafin și scorțișoară, ba în Pantelimon, ba în Tecuci, ba la Caracal. Ce poate fi mai romantic, mai plin de poezie? Se întâlneau în oraș, seara. Ea urca în mașină, țup, țup, el întăulat și plin de sevă demara în trombă (avea o nevastă cam obosită, se culca devreme, puteai să dai cu tunul lângă ea, nu se mai trezea, neam!).

Ajungeau în pădure, la Băneasa, și intrau tăcuți în spatele mașinii. Făceau amor peste pachetele de mirodenii. Aoleu, duduia tabla pe biata autoutilitară! Se cutremurau pereții și se bălăngănea brăduțul care atârna la oglindă. Lili îl iubea serios, cu patima femeii adulte: 30% disperare, 70% foame de sex. Scârțâia piperul alb sub omoplații ei, foile de dafin foșneau la coate, iar boiaua, al dracului de iute, se freca de șalele bietei fete și chestia asta îi făcea pe amândoi să lăcrimeze și să strănute sporit timp de o săptămână.

– Haapciu! Vai, Dano, știi cum arăt după o întâlnire cu Mișu?, îmi povestea ea la telefon, trăgându-și mucii din când în când și trănutând. Sunt varză! Mi se umflă ochii de piper, cred că sunt alergică, haaapciu! Doamne! Scuză-mă, stai să-mi suflu nasu’. Frrrrrr! Așa… am coatele inflamate, bucile, genunchii, hapciu! Merci, săru’mâna! Ce mă fac? Frrrr! Am luat pastile, am fost la farmacie, hapciu! La doctor, mi-a dat ceva, Fenistil, da’ nu mai pot. Frrrr! El vrea numai în piper să ne iubim. Nu e corect! Mă ustură până-n ficați. Hapciu! Frrrrr! Băi, am fost la ginecolog, mă crezi? Mi-a intrat boia de ardei iute acolooooaaaapciu! Frrrr! Tu știi în ce hal sunt? Rană, carne vie, stau p-o bucă acum când vorbesc cu tine. M-a întrebat doctorița: doamnă, dar cu ce v-ați dat, cu ce cremă? Am mințit-o că am greșit tubul și, adormită fiind, m-am uns cu pastă de dinți. Nu știu dacă m-o fi crezut, dar o lună n-am voie să am contacte sexuale. Și mi-e un dor de Mișuuu! Frrrrrrr! De pieptul lui păros și puternic, hă, hăăă, frrrrr!

Biata fată! Râdeam să-mi pocnească splina-n mine, abia mă abțineam să nu hohotesc. Nemernicul ăla de Mișu nu vroia să vină la ea acasă, în apartamentul de două camere din Militari, cochețel, mititel, de fată mare care ține la curățenie. Îi era teamă să nu fie filat. Auzi la el „filat”! Cine dracu se credea?

Legătura cu piperul a ținut-o vreo juma de an pe Lilica mea. Începuse să se scofâlcească, să fie oribilă, nici mă-sa, tanti Nina, n-o mai cunoștea. Umflată la bot, la ochi, mirosind a vanilie și-a scorțișoară, de ziceai că-i toată o cană cu griș și lapte, umbla ca năucă prin București, cu gândul la Mișu-pișu.

Până la urmă a renunțat el la ea. ( – Auzi, dragă? Io nu știu cu ce pana mea îți dai pă mutră, da’ nu-mi mai place dă tine dăloc! Ai și slăbit, iete, ți să vede coastili, țîțili s-a fleșcăit, bleah!). Și nu i-a mai răspuns nici la telefoane, nici la SMS-uri, iar pe FB a blocat-o. A plâns Lilica, a oftat, apoi s-a oprit. Și iar a pornit în căutare de soți. Oare de data asta ce va găsi?”

Sursa: e-mail