Planeta Paradis: Înfruntarea

Ziua decisivă sosise, iar Relu, Bogdănel și Iakan planificaseră ca evadarea să aibă loc în timpul ultimului zbor de recunoaștere. Era riscant, dar numai așa mai aveau șanse să scape cu viață. În timpul nopții, profitând de chefurile obișnuite ale ronilor, pământenii se strecurară în cortul lui Soto, de unde și-au recuperat lucrurile confiscate. Cu ajutorul hamalilor, le-au legat apoi de zifarii cu care urmau să zboare, plasându-le sub aripile încă legate ale zburătoarelor. Dar tocmai când se pregăteau de plecare, a intervenit ceva neprevăzut, dându-le peste cap tot planul.

Suita Țamorului nu mai părea dispusă să încalece, iar namila de Soto se propti în fața celor doi proscriși. După chipul lui satisfăcut, își dădeau seama că erau ai lui și primise învoirea să facă ce vrea cu ei. Roșcatul puse ochii pe Bogdănel și îl îmbrânci cu forță în mijlocul cercului care se formase. Băiatul, luat pe nepregătite, căzu pe iarba bătătorită de zifari, în timp ce Relu se zbătea între brațele altor doi luptători. Soto își propti apoi un picior pe victimă, împiedicându-l să se ridice și scoțând tacticos sabia din teacă. Era hotărât să-l decapiteze și îi arăta celuilalt prizonier că el urmează dacă-i mai duce cu vorba.

În aceste momente decisive, Relu își căuta cu disperare cuvintele potrivite pentru a-l face pe Soto să se răzgândească. Din micul vocabular însușit de la Iakan, a găsit câteva expresii jignitoare la adresa celui care se dădea mare erou omorând un copil. Asta l-a făcut pe roșcat să-și iasă din pepeni și să-și schimbe abordarea. Turbat de furie, apucă o sabie de-a unui soldat apropiat și o aruncă spre pământeanul ce se zbătea. În acel moment, brațele i-au fost eliberate, tocmai la timp ca să poată prinde arma. Lupta începuse, iar cei din jur așteptau cu nerăbdare să-l vadă răpus pe străinul cel pipernicit.

Singura șansă a lui Relu era să se bazeze pe iuțeală, căci la capitolul forță era de departe depășit. Își aminti lecțiile primite de la prietenul lui, Iakan, și căută să urmeze întocmai indicațiile. Soto era mare și puternic, dar se enerva repede și nu mai gândea cu luciditate. Asta se vedea deja prin atacurile dezlănțuite pe care le întreprindea uriașul, la care Relu se eschiva mereu, înfuriindu-l și mai tare. Săbiile erau grele și o parare directă nu era decizia cea mai bună. Cu toate acestea, arma trebuia să fie mereu pregătită pentru atac sau apărare, în funcție de ocazia ivită.

Soto ataca mereu ca un taur care vede roșu în fața ochilor, iar Relu zburda ca un titirez în jurul lui. Oboseala trebuia să-și facă efectul mai rapid asupra primului, mult mai solicitat și datorită platoșei metalice greoaie. Socoteala ar fi putut da rezultate dacă pământeanul nu s-ar fi împiedicat în iarba încâlcită, scăpând sabia din mână și căzând pe spate. Crezând că are ocazia loviturii finale, războinicul ron își puse toate puterile în execuția de grație, înfigând cu putere sabia. Noroc că Relu a reușit o răsucire, iar arma a intrat pe lângă el, adânc în pământ. Acum era momentul decisiv: profitând de încăpățânarea namilei de a-și recupera neapărat mândrețea de instrument, pământeanul se rostogoli ca fulgerul printre picioarele crăcănate, scoțând totodată pumnalul de la brâul lui Soto. Cu aceeași iuțeală, înainte ca acesta să se dezmeticească, îi sări în spate și îl înjunghie adânc la baza gâtului, acolo unde plăcile metalice nu mai puteau să-l apere.

Roșcatul nici nu și-a dat seama ce s-a întâmplat, căzând în genunchi și privind mirat sângele care-i șiroia peste tot. Mâinile lui cercetau locul rănii, iar ochii exprimau o cruntă mirare și deznădejde. Aceeași uimire și dezamăgire era vizibilă pe chipurile amuțite ale ronilor. Iar tăcerea profundă nu prevestea nimic bun pentru cel care a avut curajul să-l ucidă pe cel mai bun războinic din armata ronilor. Privirile își schimbau rapid căutătura, devenind din nou amenințătoare și mult mai crunte.

În acel moment s-a auzit o bubuitură ca de trăsnet, ce a cutremurat pământul și a speriat toată tabăra. Bucăți dintr-un car, picioare de animale și materiale amestecate cu torțe de foc zburau prin aer. Părea un atac prin surprindere al inamicului invizibil, de aceea Țamorul ordonă imediat mobilizarea spre locul impactului. Toți luptătorii se buluciră în direcția indicată, iar în preajma zifarilor nu mai rămaseră decât câțiva hamali și… cei doi prizonieri. Momentul trebuia exploatat imediat. Cu pumnalul încă în mână, Relu tăie rapid funiile zburătoarelor, fără să întâmpine vreo opoziție. Apoi, el și Bogdănel se aruncă pe Zui și Zec și îi îndemnă la galop.

Până și-au dat seama ronii că explozia provenea de la niște recipiente proprii cu praf de pușcă, detonate de Iakan pentru a crea o diversiune, era prea târziu. Zifarii erau deja în aer și nicio săgeată sau glonț nu-i mai putea atinge. Pe cel călărit de Bogdănel, ca un dar din partea prietenului lor hamal, erau fixate și două butoiașe din praful de pușcă al ronilor. Probabil că plătise cu viața curajul de a-și înfrunta semenii, iar pentru asta cei doi călăreți ai văzduhului îi erau recunoscători.

Advertisements

23 thoughts on “Planeta Paradis: Înfruntarea

  1. Supeeer! Cand am citit ca diversiunea a fost creata de Iakan si praful de pusca, am scos un “Ah!” de surprindere! Ma gandeam fie la zeita Zakala, fie la halani. Felicitari pentru surpriza, cel putin pentru mine a fost un moment fain intr-o povestire si mai faina! 🙂 Astept cu nerabdare continuarea! 🙂

  2. Sunt încântat că ți-a plăcut evadarea pământenilor, căci mă temeam să nu fie lipsită de realism. Am căutat să-i ofer cât mai multă credibilitate, dar și spectaculozitate.
    Mulțumesc foarte mult pentru apreciere! 🙂

  3. Am citit înfruntarea cu sufletul la gură, Petru. E plin de adrenalină acest episod.
    Ai scris aşa bine că pur şi simplu citind te faci părtaş poveştii.
    O zi superbă îţi doresc, Petru şi numai bucurii! 🙂

  4. Interesant ai rezolvat evadarea. Foarte ingenios. Mă așteptam să se petreacă totul exclusiv pe calcule mentale (nu confruntare directă). Relu este super-erou cu abilități nu doar mentale, dar e și un bun luptător și strateg. Faptul că dai emoții cititorului face scrierea și mai incitantă!

    1. Cred că aventura și luptele directe în care concură mintea și fizicul, într-o doză egală, este modul în care acțiunea devine mai atractivă pentru adepții ambelor tabere.
      P.S. – Azi ți-am expediat cărticica. O să mă bucur când mă vei anunța că ai primit-o cu bine. 🙂

  5. Nu degeaba in comentariul de la postarea anterioara am spus ce-am spus ! 🙂
    Felicitari pentru scenariu si regie ! 🙂
    O seara faina ! 🙂
    Aliosa.

  6. Tot pamantenii is mai destepti! 😉 Ca intotdeauna, si episodul de fata m-a captivat si m-a facut sa fiu acolo…printre eroii povestii tale. Bravo, Petru! AStept continuarea…Seara linistita tuturor!

      1. Ma crezi ca am vrut sa adaug dupa prima fraza “si moroseni pe deasupra”! 🙂 Dar n-am vrut totusi sa sune a diferente. 😉 Precum bine ai subliniat: sunt romani si asta e tot ce conteaza! 🙂
        Seara buna tuturor!

  7. Ai un stil de a povesti , ca mi-am aplecat capul , sa nu mi-l taie sabia… 😀
    Vroiam sa te intreb : te desprinzi total de realitatea inconjuratoare , cand scri sau iti mai ramane un firicel ancorat in actualitate? 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s