Adevărul despre dragostea la prima vedere

Evenimentele din trecut sunt mereu rescrise, modificate, pentru că memoria noastră nu este ca o cameră video, care înregistrează exact, ci tinde să adauge situații actuale peste ce s-a întâmplat în trecut.

dragoste-prima-veder

Potrivit unui studiu realizat de Northwestern Medicine, mai corect ar fi să spunem că memoria noastră rescrie trecutul, nu îl redă. Amintirile primesc mereu un update inconștient, fiind completate cu informații noi, actuale, scrie Eurekalert.

Spre exemplu, când ne amintim de momentul în care ne-am văzut pentru prima dată iubitul/iubita, este posibil ca sentimentul acela puternic pe care îl simțim să nu fi existat atunci, ci să fie o proiecție în trecut a iubirii noastre de acum, precizează Donna Jo Bridge, de la Universitatea Northwestern.

Psihologii spun că acest fenomen apare pentru a ne ajuta să ne adaptăm la schimbările care au loc permanent în jurul nostru și să ținem cont de ce este mai important acum. „Memoria nu este o cameră video, ea editează, rescrie evenimentele, ca să creeze o poveste care să se potrivească în prezent. Construiește ceva actual”, spune Donna.

Procesul de modificare a trecutului are loc în hipocampus, arată acest studiu. La testare au participat 27 bărbați și femei. Ei au fost rugați să rețină mai multe imagini cu diferite obiecte amplasate pe anumite fundaluri, iar la final să-și amintească pe ce fundal se afla fiecare obiect.

„Memoria este menită să ne ajute să luăm decizii corecte în prezent, de aceea trebuie să fie la zi. Din acest moment, informațiile relevante astăzi pot suprascrie amintirile vechi”, explică Joel Voss, autorul studiului. Rezultatul a fost publicat în Journal of Neuroscience.

Sursa: Northwestern

21 thoughts on “Adevărul despre dragostea la prima vedere

  1. Interesant!…🙂 Mereu m-am întrebat multe în legătură cu acest lucru.. amintirea și amintirile🙂
    Foarte interesant articol …și poate așa se și explică de ce ne amintim..cu drag atmosfera unui loc sau a unei situații, pe de o parte, ..dar ne mai amintim cumva și ce se mai întâmpla sau ceea ce gândeam/simțeam atunci, exact în acele momente (unele chestiuțe nu neapărat plăcute și nu neapărat ..dragi nouă întotdeauna), deși amintirea per ansamblu e una ok.
    Hmm.. de exemplu, de multe ori ne amintim cu foarte mare plăcere un eveniment, dar ne amintim și detaliile fizice sau mai obiective care l-au însoțit și care nu au fost tocmai toate plăcute și întocmai cu senzația cît de cât ok cu care am rămas după ce totul a trecut. De parcă pe moment ne concentrăm pe detalii obiective, fizice, fiziologice, materiale, practice, ..partea hard, să zicem, …iar după ce a trecut ne concentrăm și ne reamintim cumva și subiectivul, ..partea soft, ca să zicem așa, ..adică “frumosul” care era cumva în noi dar pe care noi nu l-am simțit pentru că eram focusați pe …palpabil și imediat.
    Deci, poate nu “rescriem” ci cumva doar reedităm, adăugând acele aspecte de natură subiectivă pe care le-am omis la fața locului, și nu neapărat în legătură cu momentul prezent.
    Cine știe?.. Mă mai gândeam, … Poate este și un mecanism de apărare al “creierului” de a se adapta și ..readapta retroactiv, sau …poate mai este și un mod foarte ingenios de-al Vietii, strecurat în Natura Umană, de a ne spune, “Hei, toate trec! Nu le mai luați pe toate chiar așa de ..material și practic în serios și voi.” 🙂 Mai concentrați-vă și pe frumusețea momentului așa cum este el, soft și …diafan, nu?
    Îmi cer scuze, ..am cam dat buzna, așa cu “micul” meu comentariu, sper că nu am deranjat…, dar repet, întotdeauna m-a fascinat acest subiect…. Deeeci, … mulțumesc pentru articol!🙂
    (și încă o dată, scuze..)

    1. Scuzele tale sunt de prisos, fiindcă mi-a făcut plăcere faptul că ai înțeles exact sentimentul pe care-l simt și eu, la fiecare amintire de demult, pe care încerc să o înțeleg și să o retrăiesc. Și eu am fost impresionat de acest articol și m-am gândit că are o mare doză de adevăr, resimțit adesea de fiecare dintre noi, poate că fără să ne dăm seama.

      1. Exact, …de exemplu mereu după o vacanță frumoasă, mare sau munte, vară sau iarnă, țară sau ..abroad, bineînțeles cu peripețiile ei și cu plusurile și minusurile de rigoare (că doar nu pot fi toate perfecte, nu?), revin la rutina zilnică și îmi revin și în minte/suflet frânturi din zilele de ..călătorie de parcă sunt/au fost/vor rămâne ..magice. Sunt toate învăluite într-o aură de frumos și bine ..și perfect, de parcă nu știu, am fost pe altă planetă, nu alta, sau cel puțin pe altă lume. Parcă detaliile obiective, pe care mi le reamintesc în continuare, pălesc de tot (și eu învăț din ele, doar sunt experiență câstigată în timp, nu?), dar atmosfera și senzația rămasă în ..amintire e de o calitate cu totul și cu totul specială, ..nici nu găsesc cuvinte să o descriu… Aaa, ba da ..indescriptibilă.🙂 Probabil ține și de fiecare în parte cum “procesează” experiențele și ceea ce i se întâmplă, ..dar nu vreau să intru în detalii ..tehnice, nu, nu..
        Oricum, acel “imperfect” de care mă tot plâng eu/ ne plângem noi – că doar oameni suntem și avem fel de fel de așteptări care mai de care mai +/- realiste la un moment dat – deci acel imperfect ..poate totuși este chiar “foarte perfect”. Doar noi cu “pretențiile” noastre de moment ne tot gândim cu ..dacă si cu parcă ..și comparăm, ..și ne tot merge mintea în toate părțile, ..și uităm “să ne bucurăm de bucuria momentului” pur și simplu așa cum este el, “bun” sau “mai puțin bun”… nu contează. Oare cum ar fi dacă n-am mai face acest lucru?!
        Oricum, cred că ceea ce încerc eu, și “sistemul meu de navigație” prin ale vieții, să fac este cumva să simt același sentiment plăcut al momentului și în prezentul respectiv, înainte ca acesta să treacă, …cumva dincolo sau măcar în același timp cu aspectele practice ale momentului (E prea cald.., E prea frig.., Cât costă suvenirul acela?.., Oare unde-am pus camera?.., Unde-o fi copiluțu’?.., Oare mai durează mult până vine autocaru’?.., etc.. samd..) Dar cred că asta ar fi deja “a fi în două locuri (ale minții) în același timp”, nu? Ce mai tupeu pe capul meu… hi hi hi
        Ei bineînțeles, că există și explicația conform căreia ar exista memoria afectivă (sentimente, emoții) și una obiectivă (informații, date concrete) și depinde pe care ..buton apasă dragul de el creieraș, cum și în care moment, …ei dar asta e deja altă poveste,
        ..deja aici cred că am depășit demult limita alocată de cuvinte..🙂 Cred că iar trebuie să chem “scuzele” în ajutor… Heelp!🙂 Gata, am fugit. Și încă o data, mulțumesc pentru ocazia de a atinge acest subiect mult drag mie,,,
        De fapt, cred că acel cuvânt “retrăiesc” spune totul și eu doar merg în spirală pe-aici (GPS-ul meu trebuie serios resetat)…🙂

  2. Eu trebuie sa fiu sincer si sa zic ca efectiv nu am inteles ideea principala din articol plus ce legatura are amintirea mea deosebit de placuta despre ce mult imi placea mie sa majoc sub masa din casa lui bunica (de lemn masiv, si cu o platforma asa dedesubt, o adevarata cetate deosebit de racoroasa si umbroasa plus asa exact potrivita pt o gramada de aventuri si sentimente deosebit de placute pe care le tin asa minte ca fiind fost ff placute si atunci dar si acuma daca ma gandesc la ele, efectiv tin minte racoarea si linistea…era asa oarecum similar cum poate fi uneori intr-o biserica….adica chiar am amintiri de sentimente similare ulterioare si din cateva biserici) cu dragostea la prima vedere ? Adica asa ff vag cum ca e un sentiment care gadilaplacut simturile,ma rog, insa asa exista multe sentimente placute si nu toate au de a face cu indragostirea. Ca de fapt pt mine indragostirea, desi un sentiment placut, de obicei nu e un sentiment chiar asa de linistit, ci de obicei amestecat cu anxietate, si chestii gen ca ti se usuca gura, si capeti tahicardie, si ti se largesc pupilele, adica cu exces de adrenalina si sistem vegetativ simpatic, care astea nu sunt asociate cu jucatul la racoare pe sub masa sau contemplatul unor icoane in biserici, astea din urma fiind asociate cu scaderea pulsului si chestii de relaxare. Dar ambele sunt deosebit de placute asa ca sentimente.

    1. E adevărat că articolul abordează o temă mai amplă și controvesată, iar „dragostea la prima vedere” e doar un capitol, pentru exemplificare. Părerea mea era oricum formată și sunt convins că îndrăgostirea pe care o simt unii reprezintă mai mult o dorință sexuală, care poate să dispară la fel de repede precum a venit. Cât despre amintirile pe care ni le formăm în timp, am întâlnit exemple concrete, ce confirmă studiul făcut mai sus. Același eveniment, petrecut în trecut, este relatat cu totul diferit de două persoane martore la el, adăugând sau eliminând inconștient anumite fapte.

  3. Articolul acesta care nu spune care este legătura dintre reconstruirea ,,realității trecutului” nostru și așa-zisa dragoste la prima vedere, e tare hazliu.
    Râd!

  4. Dragostea la prima vedere este, mai mult, un atribut al tineretii. Daca ne gandim mai departe putem sa consideram si un alt punct de vedere. O persoana are vise, isi creeaza un ideal, isi formeaza o persoana pe care o viseaza. Constient sau inconstient cauta aceasta persoana.

    Anumite mici semnale, mici momente ii permit sa isi imagineze intr-un moment ca acel el sau ea este persoana cautata. Scenariul acesta seamana mult cu cel al dragostei la prima vedere. Este in fapt o preindragostire care devine efectiva in momentul intalnirii.O seara minunata iti doresc!

    1. E un punct de vedere foarte realist și întâlnit de multe ori în viață. Unii cred că perechea ideală trebuie să aibă calitățile mamei (tatălui) său și când acestea sunt vizibile se îndrăgostesc pe loc de un vis împlinit, precum bine spui. Să fii iubită și mereu fericită, dragă Gabi!🙂

  5. Parerea mea personala despre indragostirea la prima vedere asa cum o inteleg eu si cum mi s-a intamplat si mie, (plus cu parerea povestita la nivel total subiectiv amator pt ca nici macar nu am cautat sa aflu daca e scris ceva cat de cat serios in domeniu, inclusiv literar nu neaparat stiintific insa totusi serios asa de calitate descriptiva reala), este ca
    1. Nu reprezinta un simplu interes erotic
    2. Nu apare numai la tineri, eventual chiar asa mai naivi sau neaparat la prima indragostire
    3. Nu prea sunt sigur cat are de a face cu mama si tata (sau chiar tutorii, inclusiv bunicii), deoarece sunt aproape sigur ca este posibila si la orfani, (desi nu stiu sigur insa mi-ar parea chiar rau sa nu poata aparea si la orfani sau chiar la oameni crescuti de nanny sau diversi tutori), cat are de a face cu senzatia regasirii a ceva intim si profund familiar, desi nu struct un deja-vu propriu zis, ci ceva mai complex…insa nu stiu cum sa descriu…si daca e ceva bilateral…ceea ce se poate intampla uneori, desi mai rar, cred sincer, atunci e chiar asa ff paradisiac, nu neaparat ecstatic pasional asa furibund, insa ff minunat

    1. 1. Depinde de persoană, fiindcă gândim adesea diferit și acționăm ca atare.
      2. Ai dreptate. Nu degeaba se spune că oamenii maturi sau chiar bătrâni au dat în mintea copiilor, chiar și în dragoste. Mai e o vorbă pe la noi: „Cap cărunt, cur bolund”
      3. Chiar și în orfelinate, copiii își formează idealuri de personaje, din profesorii, educatorii sau chiar colegi mai mari. Și nu e neapărat un lucru rău, dacă găsesc idoli pozitivi.

  6. Petru, pentru mine ai dat lovitura cu articolul asta, cu toate ca eu inteleg si interpretez in felul meu rezultatele studiului. Adica eu cred ca comportamentul asta al oamenilor se explica foarte bine daca ne consideram ca emotional noi traim mereu in prezent (actualizand permanent trairile si emotiile), iar cu mintea percepem lumea cronologic.

    1. Nu știu ce să zic de lovitura dată, fiindcă acesta e doar un articol preluat și postat printre cele care-mi sunt mai dragi mie: epigramele, „Planeta Paradis” și proza scurtă pe care mi-o inspiră uneori muza. Doar că nu întotdeauna sunt în asentimentul cititorilor, dar îi înțeleg perfect. Așa sunt și eu.🙂

  7. Cu acest pasaj am publicat articolul lui Petru la mine pe facebook.🙂

    Creierul editeaza, schimba amintirile, aducandu-le la zi. Le trece printr-un filtru inconstient, astfel ca amintirile din copilarie sunt indulcite pentru ca asa credem ca “trebuie sa fie”. Iar intalnirile la fel. Despartirile nu ne mai par convenabile ca in acel moment, ci tot mai dureroase, dar doar pana in momentul cand creierul hotaraste ca timpul trebuie sa stearga durerea.
    De fapt noi hotaram totul, dar in functie de ce convingeri am ales sa avem, de care convingeri ne-am atasat. Emotiile de azi coloreaza amintirile. in roz sau in gri.

  8. Așadar emoțiile primează în fața adevărului și judecata fiecăruia dintre noi este afectată diferit. De aceea devenim subiectivi în redarea unei întâmplări, fără să ne dăm seama, dacă suntem implicați, direct sau indirect.
    Mulțumesc pentru redistribuire!🙂

  9. Și Augusto Cury scrie la fel: memoria nu este fidelă, pe de o parte, pe de alta, însă, nu există uitare. Doar credem că uităm, dar totul este înmagazinat în sertarele conștiente, subconștiente…

    1. Nici în memoria noastră, cât ar fi de tânără, nu mai putem avea încredere. Dar nici în a altora!😉
      De aceea sunt binevenite înregistrările audio-video.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s