Planeta Paradis: Solia

Ronii erau pregătiți să-l doboare pe străinul care se apropia călare pe zifar și le făcea semne de departe. Doar curiozitatea i-a convins să-l lase să aterizeze, după care l-au înconjurat amenințători. Omul nu era înarmat și ținea mâinile departe de corp, vrând să arate clar că are gânduri pașnice. De el s-a apropiat un tânăr mai arătos și îngrijit, ce părea să fie Țamorul armatei și mâna dreaptă a Reginei.

– Ești norocos că trăiești încă, străine! Ce cauți în acest loc?… Înțelegi ce-ți spun?

Relu dădu din cap și afișă o figură calmă, surâzătoare:

– Am venit să ne înțelegem în pace. Noi suntem locuitorii acestui ținut și nu ne place să ne războim, dar nici nu vom permite să fim alungați sau subjugați.

– Care voi? Cine și câți sunteți? Voi ne-ați răpit zeița? Spune-ne unde e sau te facem noi să vorbești!

– Ho, ho, hooo… Regina voastră e bine și o să revină doar dacă mă întorc nevătămat. Altfel prietenii mei o vor ucide cu cea mai mare plăcere.

Ronii din jur au început să se agite nervoși, vociferând și îndemnând la violență. Doar tânărul i-a putut domoli, după o îndelungă lămurire.

– De unde știm noi că-i adevărat? Zakala e nemuritoare și de neînvins, iar tu poți fi un escroc sau un spion inamic.

Străinul scoase atunci un lănțișor cu o steluță sclipitoare și îl arătă Țamorului:

– Recunoști această bijuterie?

Uimirea celor din jur era evidentă când au recunoscut podoaba de pe capul Reginei lor.

– Noi suntem halani, mulți și viteji. Ne ascundem după fiecare copac, iar voi nu ne puteți vedea. Dovadă-i faptul că am reușit să o răpim pe Zakala. Nu vă vrem răul, dar dacă veți continua să înaintați, distrugând pădurile, vom apela la forță. Nici nu veți ști ce vă va lovi, pentru că toată natura se va întoarce împotriva voastră. De aceea vreau să facem o învoială: vă îmbarcați pe corăbii, cu toate mărfurile și armele, și porniți spre casă. Când veți fi la distanță de țărm, noi o vom elibera pe Zakala și-i vom da un zifar pentru întoarcerea printre voi. Asta-i tot ce vă cerem.

Tânărul conducător era încă uluit și nu știa ce să facă. Nici gloata nu era la unison, unii îndemnând la torturarea străinului, alții la omorârea lui, iar o parte încerca să-i liniștească, explicând pericolul în care se afla Zakala. Într-un târziu, Țamorul răcni către gărzile sale, roșu de furie:

– Luați-l de aici și duceți-l în cortul meu. Până-i vom hotărî soarta, păziți-l cu mare atenție.

Trei vlăjgani s-au repezit la Relu, aruncându-l la pământ și imobilizându-l. Lănțișorul Zakalei a trecut în posesia conducătorului și străinul a fost târât spre locul de detenție, cu îmbrânceli și lovituri de picioare. A urmat o lungă întrunire a celor 40 de comandanți, în frunte cu Țamorul, care căuta să-i tempereze pe cei mai aprigi. Din câte bănuia Relu, se părea că acest ron era îndrăgostit până peste cap de Regina lor, deși căuta să ascundă acest păcat de neiertat. Și, de obicei, pretendenții la aceeași mână se cam recunosc între ei. Trecuse cu mult de amiază pe când prizonierul a fost adus din nou în fața judecătorilor săi. De data asta nimeni nu mai vocifera, ci doar Țamorul a vorbit:

– Trebuie să fii nebun sau tare curajos dacă ai riscat o astfel de solie, străine. Ar trebui să te pedepsim aspru pentru această îndrăzneală, ba chiar obrăznicie. Iar apoi să vă ucidem tot neamul vostru de sălbatici, de primitivi și canibali. Și nu ne este deloc greu să vă cucerim locurile. Uită-te doar în jurul tău! Avem o armată numeroasă și modernă, invincibilă în fața oricăror adunături. Mai avem și binecuvântarea zeilor, care ne-au trimis-o pe Zakala să ne conducă. Crezi că poți să ne păcălești pe noi, tu, biată ființă neajutorată? Mă miră doar că ne știi limba și călărești un zifar, semn că ai ceva minte. De aceea ne-am gândit să-ți mai dăm o șansă. Te duci frumos acasă și o eliberezi pe Regina noastră. Doar ea poate hotărî ce vom face în continuare. Dacă a fost bine tratată și crede că meritați mila ei, noi vom pleca de unde am venit. Dar dacă nu vine până mâine la această vreme, nimic nu vă mai poate salva. O să pornim cu toată forța spre casele și familiile voastre și nu o să aveți parte de niciun pic de îndurare. Iar pe tine te voi găsi oriunde te vei ascunde și te voi ucide cu mâna mea. Ai înțeles, străine?

Țamorul se apropie la câțiva centimetri de Relu și îl privi amenințător, de sus. Era clar că ar fi vrut să-l rezolve acum, doar că se temea pentru Zakala și, totodată, de mânia ei.

– La fel ca și voi, e nevoie să mă consult cu ceilalți comandanți ai mei. Răspunsul îl vei avea mâine, într-un fel sau altul.

După acest răspuns, ronul își apropie buzele de urechea străinului și șuieră încet:

– Ai grijă, să nu mă superi încă o dată!

Apoi porunci să fie dezlegat și să i se aducă zifarul. Începea numărătoarea inversă.

26 thoughts on “Planeta Paradis: Solia

  1. Ff palpitant…mi s-a parut ca deslusesc chiar cateva elemente prevestitor precursoare pt rivalitatea de trist augur dintre Mercutio si Tybalt (din Romeo si Julieta de dl W Shakespeare) !

    1. În zilele de astăzi, nu mai poți scrie aproape nimic fără să găsești ceva nuanțe asemănătoare, redate deja de altcineva, în trecut. Dar îmi asum riscul și promit că totul e întâmplător!🙂

      1. Pai mie tocmai surpriza asta mi-a placut…mozaicul creat de tine, (chiar daca or fi franturi din alte chestii, ca doar si acele chestii deja fac parte din noi, existand chiar si acel citat celebru despre “ca nu e nimic nou sub soare, desi nu ca sa devenim pesimisti sau sa ne dam batuti din cauza lui, ci tocmai ca sa devenim mai curajosi si mai intelepti bazat si pe literatura), mie mi se pare chiar original plus chiar
        dinamic, cu suspans, cotituri neasteptate de la un soi de tema la alta, desi cu firul calauzitor principal al unui destin de oameni prinsi in evenimente fantastice…si ce daca dupa un colt vedem pe Tybalt cu Mercutio, ca dupa altul, sau dintr-un unghi opus eu l-am vazut nu de mult sub alt capitol chiar pe Ponta…un personaj desigur lipsit total de vreun romantism sau vreo intelepciune…insa nu fac misto…ci voiam sa zic ca mie imi plac ff mult surprizele placute in literatura, si acest text al acestui mini roman posibil chiar definibil ca post-modern chiar e ff satisfacator pt mine personal, asa de la un capitol
        la altul !

  2. Mie deja mi-e frică. Și mă ascund. Sub birou (văd eu cum fac să-ncap)
    Tu ești o întreagă poveste, Petru…

    1. Nu se știe niciodată cum poate să se întoarcă roata. Doar de aceea e fantezie!😉
      O ploicică scurtă și răcoroasă îți trimit, imediat ce o primesc și eu, draga mea prietenă!🙂

      1. Nu vreau să te grăbesc. Take your time, vorba englezului. Era un mod, retoric oarecum, de-a exprima interesul pentru o scriere de acțiune și în acțiune.

      2. Eu stiu cum se zice in franceza…qui s’aime se taquine…cine se iubeste se tachineaza…in engleza, sau ma rog in lb anglo-saxone, cine te iubeste nu te prea tachineaza, ci iti da mai degraba, cred eu, direct cu ghioaga-n cap de te ameteste! Dar e ok si asa, adica mie personal mi se pare placut si gadilat/tachinat si ametit/naucit !

  3. O adevarata “punere la cale” din partea ambelor parti. Astept cu infrigurare continuarea care, sunt convinsa ca va fi la fel de captivanta… Week-end cat mai frumos sa ai, draga prietene!

    1. Îți mulțumesc pentru fidelitate și aprecieri, dragă prietenă. Emoția mi-e și mie tot mai intensă, pe măsură ce se apropie marea confruntare.
      S-auzim numai de bine!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s