Planeta Paradis: Pe urmele Reginei

Nu tare ar fi vrut Relu să se îndepărteze de Zakala, dar negocierea cu ronii nu putea fi făcută de altcineva. Acum era nerăbdător să ajungă înapoi la fui, unde o lăsase pe prizonieră, sub o pază numeroasă și atent selectată. La casa de de pe malul oceanului nu ar fi avut condițiile necesare și prezenta un pericol iminent pentru familia lui. Chiar și așa, o presimțire sumbră îl încerca pe măsură ce se apropia de destinație.

Putea să vadă, încă înainte de aterizare, agitația neobișnuită care cuprinsese toată așezarea, iar bănuielile i s-au adeverit imediat după ce a ajuns la sol. Regina evadase din închisoarea improvizată, adică dintr-o cameră închisă și bine păzită. Halanii nu aveau spații de detenție, ei pedepsind cu exilarea orice faptă care le încălca legile. De aceea nici nu știau cum trebuie să se comporte un temnicer, chiar dacă printre ei era și Bogdănel. Astfel că, atunci când doi luptători au intrat să-i ducă ceva de mâncare, Zakala le-a luat viața cu ușurință și fără să aibă vreo armă. De abia apoi s-a înarmat cu două săbii și a făcut cărare printre bărbații de afară.

Norocul celor care nu i-au stat în cale, deci și al lui Bogdănel, care era cu Carmen la o scaldă în apa termală. Opt halani au fost omorâți și mai bine de zece, răniți, printre care era și Ucu. Bobo a scăpat neatins, ba a reușit să o rănească destul de grav la brațul drept pe Regină, cu o săgeată. Altfel, măcelul ar fi fost și mai mare. Oricum, era o tragedie majoră din toate punctele de vedere și nu era timp de pierdut, chiar dacă aveau morți de înhumat și răniți de îngrijit.

Mai mult ca probabil că Zakala o luase spre nord, în speranța că va ajunge la oamenii ei. Relu a adunat imediat două echipe de câte opt luptători, care au pornit în căutarea fugarei, pe căi diferite. Primul grup îl conducea el, iar pe al doilea, Bogdănel, care era însoțit și de Bobo, bun căutător de urme și un sprijin de nădejde în luptă. Comunicarea dintre cele două echipe se făcea periodic, prin semnale acustice și luminoase. Echipa Marelui Șef trebuia să ajungă pe drumul cel mai scurt la Florica și Gavrilă, pentru a-i proteja de eventuala vizită a Reginei.

Erau conștienți de misiunea deosebit de periculoasă, mai ales că începea să se întunece și se vedeau nevoiți să aprindă torțe. Astfel deveneau ținte ușoare pentru cazul în care evadata s-ar fi decis să atace. Relu își ținea oamenii aproape, iar unul dintre ei „citea” fiecare semn sau urmă găsită. Nu erau multe și niciuna încurajatoare, așa că mergeau mai mult după instinct, ținând drumul drept spre râul Sumur. Ochii jivinelor luceau adesea în preajma lor, dar focul le ținea la o anumită distanță. Nu a fost o surpriză când au găsit leșurile mai multor capani sălbatici. Era opera Zakalei, care s-a apărat cu succes de atacurile haitei, folosind doar săbiile. Cu toții sperau că o vor găsi undeva leșinată sau lipsită de vlagă, din moment ce era rănită și istovită.

Dar când au ajuns la apă, deazmăgirea le-a fost mare văzând că le lipsește o ambarcațiune, chiar dacă fusese bine ascunsă. De parcă Regina ar fi cunoscut locurile sau era expertă în orientare. Bine că nu puseseră ambele canoe alături, căci astfel, trei halani și Relu s-au îmbarcat în cea aflată mai în aval. Ceilalți vânători au pornit la întâlnire cu echipa lui Bogdănel.

Acum putea Marele Șef să reducă din distanță, ținând cont de faptul că ei puteau vâsli câte doi, în timp ce Zakala era singură și se folosea doar de o mână. Dar mai ales că, în multe locuri, apa se scurgea lin. Însă, cu tot efortul depus, nu au avut parte de întâlnirea așteptată, iar grijile creșteau în intensitate. Era trecut de miezul nopții când au ajuns la prietenii lui și de abia atunci a răsuflat Relu ceva mai ușurat. Zakala nu trecuse pe aici. În schimb oboseala își spunea cuvântul și aveau nevoie de câteva ore de odihnă. Oricum se impunea un nou plan de căutare.

Dimineață, înainte ca altcineva să bage de seamă, Relu porni singur mai departe. Se frământase ore în șir și ajunse la concluzia că era mai bine pentru toți așa. Oriunde ar fi, Zakala o să-l caute în primul rând pe el, pentru a se răzbuna. Desprins de ceilalți, o convingea mai ușor să-l atace, iar soarta va decide ce se va întâmpla mai departe.

După câteva calcule și căutări, pământeanul găsi canoea Zakalei, abandonată în apropierea Deltei. Câteva pete de sânge arătau că sângerarea nu se oprise sau că fusese rănită și în atacul capanilor din pădure. Urmele duceau, așa cum era de așteptat, de-a lungul plajei, spre intrarea în pădurea ce ocolea golful și se întindea apoi până la tabăra ronilor.

11 thoughts on “Planeta Paradis: Pe urmele Reginei

  1. Imi place cum ai continuat, nu vedeam o victorie rapida in cazul unei confruntari directe intre armate. Nici asa nu e rapid, dar in modul asta e mult suspans si au sanse sa castige. Relu are de a face cu prostia ronilor, niste increzuti, si cu ingamfarea reginei. Inteligenta combinata cu strategii si tactici eficiente e de partea lui! 🙂

    1. Mă bucur că nu ți-am înșelat așteptările și sper să nu o fac nici în episodul viitor. Mi-e frică și mie să-i pun pe cei doi eroi față în față și caut o soluție prin care totul să iasă bine. 🙂

    1. Nimeni nu e perfect și orice păcătos poate fi adus pe calea cea dreaptă, zice, în esență, Scriptura. Poate că-i valabil și pe altă planetă.
      Îți doresc o zi de joi, măcar cum e cea de pe la noi, draga mea prietenă! 🙂

  2. Salut prietene !
    Mi-ai dat o idee buna
    vorbind despre REGINA
    caci in capu-i cu cununa
    vegheaza o MINTE strabuna ! 🙂
    ” Pe urmele Reginei MARIA ”
    de mult eu am pornit
    dar despre EA pledoaria
    inca nu a incoltit …………..
    Pana atunci frate,
    e musai sa citesti
    raspunsul dat recet in parte
    despre Statiunea BALTATESTI !!! 🙂 🙂 🙂
    O zi frumoasa iti doresc atat tie cat si persoanelor ce-ti viziteaza blogul ! 🙂
    Aliosa.

  3. Ce lovitura de teatru ! Zakala facand partie cu sabiile printre halani si capani asa ca in Mad Max ! Insa totusi ca o lebada cu o aripa ranita…ffff frumos coregrafiat.

Leave a reply to Poteci de dor Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.