Planeta Paradis: Mobilizarea generală

Războiul nu mai putea fi evitat, așa cum speraseră cei mai mulți dintre halani și pământeni. În două-trei zile, ronii vor invada plaja și apoi podișul, după ce vor mătura pământul cu tunurile lor mari. Apoi se vor duce mai departe, incendiind totul până la fuiul din vârful muntelui și măcelărind tot ce le va sta împotrivă. Dar oricât de mică șansă de contracarare aveau, trebuiau să o fructifice cu orice sacrificii. Marele Șef era pus în situația de a lua cele mai grele decizii și toată lumea aștepta să primească ordine.

Florica insistă să o pună pe picioare pe Zakala, în timp ce halanii tocmai de asta se temeau. Ei ar fi vrut să elimine odată definitiv acest pericol din interior, că oricum nu le mai era de folos, iar morții cereau răzbunare. Nu le stătea în caracter să pedepsească prin moarte, dar acum era un caz cu totul ieșit din comun, iar Bobo tare s-ar fi bucurat să-i plătească pentru moartea Lacăi. Noroc că Relu avea o mare autoritate și i-a mai temperat pornirile prin investirea în funcția de șef al echipei ce o va păzi pe Regină, alături de Gavrilă, Carmen și alți 8 vânători înarmați cu puști artizanale și arbalete. Camera lui Relu urma să fie locul de detenție pentru prizonieră, iar el o va vizita cât mai des cu putință.

Deocamdată, Marele Șef și Bogdănel au poposit în mijlocul poporului, pentru a-l coordona. Numeroasele catapulte fabricate în aceste zile trebuiau coborâte de pe munte și nu era un lucru ușor. Noroc că ele au fost făcute dincolo de podețul peste canion, iar cele mai mari se puteau transporta în bucăți. Odată ajunși la apă, le-au urcat pe niște plute improvizate pe loc, restul drumului fiind simplu până în deltă. O altă echipă importantă era formată din vânătorii cu experiență, ce cunoșteau bine toate secretele pădurii și ale celor mai ascunse locuri. Ei aveau misiunea să adune șerpi veninoși, albine și viespi cu înțepături periculoase, precum și mușuroaie de furnici otrăvitoare. Toată natura era pusă în slujba apărării și alungării unui dușman numeros și necruțător.

De asemenea, femeile, copiii și bătrânii care se mai puteau mișca, erau cuprinși în mobilizarea generală, aducându-și aportul la pregătirile pentru marea bătălie. Era nevoie de mii de săgeți, de suliți mari și mici, de otravă cât mai multă și de grenade artizanale. Unii s-au accidentat grav și chiar fatal lucrând la așa ceva, dar ceilalți continuau fără să se plângă. Cei mai mulți erau săpătorii, aproape două sute. O parte dintre ei au fost trimiși să sape capcane în calea inamicului, iar ceilalți au rămas să umple saci cu nisip sau să facă tranșee pe platou.

Și catapultele au fost împărțite în două. Cele puternice, care puteau arunca departe, erau potrivite pentru grosul trupei, masat în apropierea casei. Iar cele mai mici au fost camuflate în apropierea pădurii pârjolite. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării și fiecare știa acum cu precizie ce avea de făcut. Ideea că vor muri pentru libertate, făcând astfel cinste neamului lor, le dădea un curaj și o mândrie cum nu mai simțiseră până atunci. Iar cinstea de a primi sarcini importante de la Marele Șef, o ființă superioară venită să-i ajute, era un sentiment aparte, ce-i fascina și atenua oboseala acumulată după zeci de ore de muncă.

Zakala își revenise și ceru să-l vadă din nou pe Relu. Trecea din nou prin aceeași fază: de furie, mirare și neputința de a-și folosi corpul la capacitatea lui obișnuită.

– Iar m-ai răpit, sălbaticule?, au fost cuvintele cu care l-a întâmpinat pe pământean. Unde sunt acum și cine e femeia asta?

Se referea la Florica, ce se purta foarte bine cu ea și îi zâmbea mereu.

– Ești în casa mea, dar ești încă bolnavă și slăbită. Femeia e o prietenă bună, care provine și ea de pe planeta aceea îndepărtată.

– Iar povestea aia cu planeta ta! Dar mai încetează cu fanteziile astea de divinitate! Ți-am explicat că numai eu vin din ceruri și nimeni altcineva nu-mi poate fi egal. Spune-mi, ce se întâmplă afară?

– După cum știi, războinicii tăi au ars pădurea și au drumul liber până la noi.

– Foarte bine! Acum nu mai aveți scăpare. Nu trebuie decât să aștept venirea țamorului, care-mi va prezenta prizonierii.

– Nu vei avea parte de această bucurie, Zakala! Suntem hotărâți să ne dăm viața cu toții, până la ultimul copil. Iar victoria voastră va fi amară, cu pierderi grele și fără mari beneficii.

– Așa zic toți, până ajung în lanțuri și spumegă de ciudă. Aș putea să-ți demonstrez cât de slabi sânteți, dacă aș vrea să ies de aici. Dar m-am săturat să mă bat singură cu tine, cu voi, ființe mărunte. Aștept să vă văd îngenuncheați și atunci mă voi ridica din nou, precum soarele.

Un zâmbet răutăcios se făcu vizibil pe chipul Reginei, dar era totuși un zâmbet, deci ceva rar și frumos ca o floare periculos de atractivă.