Instantanee predezastru

Dacă ai depășit dulcea vârstă a copilăriei, știi deja că există situații în viață în care lucrurile se schimbă într-o fracțiune de secundă. Și, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, multe nu vor mai fi la fel. Rareori se-ntâmplă să ai pe cineva pregătit cu un aparat de fotografiat care să surprindă în pixeli momentul premergător schimbării. Adică să îți dea posibilitatea să te privești în ultimele clipe de senină inconștiență, în care nu știi ce te-așteaptă! Eu am o astfel de colecție pe care vă propun s-o vedeți azi. Nu, nu vă speriați, nu este o postare morbidă sau tragică. 🙂 Ci una care dorește a fi amuzantă, chiar dacă, din când în când, veți strânge din incisivi, imaginându-vă ce s-a-ntâmplat după.

1. Chiar înainte să afli că nu toate valurile sunt la fel de frumoase!

 .
2. Chiar înainte să afli cam cât de scumpi sunt stomatologii la tine în oraș.
 .
3. Chiar înainte să afli că „a bad hair day” poate însemna cu totul altceva decât credeai.
 .

4. Chiar înainte să afli că o bicicletă, oricât de scumpă ar fi, nu are airbaguri.

.

5. Chiar înainte să afli că a fi deasupra tuturor nu e întotdeauna un avantaj.

 .
6. Chiar înainte să afli că legea lui Murphy nu se aplică doar la felia de pâine unsă cu unt.
 .
7. Chiar înainte de a fi nevoit să porți cu tine o pernă, ca să poți sta jos.
predezastru-1
 .
8. Chiar înainte să-ți pară rău pentru orele petrecute ca să te aranjezi pentru petrecere.
 .
9. Chiar înainte ca fata ta adolescentă să înceapă să te urască pentru un an întreg.
 .
10. Chiar înainte să-ți amintești că nu ți-ai pus costumul de baie.
.
11. Chiar înainte! 🙂
 .
Sursa: e-mail

 

 

 

Advertisements

31 thoughts on “Instantanee predezastru

  1. De buna seama ca toate intamplarile acestea starnesc un val de rasete. Inainte de a rade pentru consecinte, insa ma intreb ce anume le lipseste celor implicati. Daca imi raspund ca doar mintea, atunci ma ingrozesc. 🙂

  2. ” Chiar inainte ” 🙂 de a te saluta
    recunosc ca m-au amuzat toate imaginile
    si ” chiar inainte ” 🙂 🙂 de a incheia,
    spun doar asa :
    ” Vai de picioare unde nu-i cap ” !!! 😦 😦 😦
    O seara fara grindina ! 🙂
    La mine-i cald de te sufoci
    si-auzi in cap doar urlete de foci ! 😦
    Aliosa.

    1. Mă bucur că te-au amuzat pățaniile de mai sus și îți doresc să găsești o soluție optimă pentru a combate canicula ce s-a abătut prin zona ta. Fructe, apă multă și umbră deasă să fie toată ziua și vei trece cu bine și peste asta, Sandule! 🙂

      1. De canicula de ieri cu brio am scapat
        dar asta de azi a si-necput sa arda
        si tocmai de aceea, pe fata des eu m-am spalat
        cu apa rece intr-o mare cada !!! 🙂 🙂 🙂
        As fi foarte curios sa aflu daca te-au amuzat sau nu si pe tine
        raspunsurile mele date la comentariile tale de pe ultimele posturi………………
        Marturisesc cu toata sinceritatea ca de la NUNTA nepoatei mele
        http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/05/25/
        ( cand am baut doar un pahar cu SAMPANIE seara la INTAMPINARE
        si dimineata la TORT inainte de plecare )si pana in ziua de azi,
        NU am mai consumat nici o PICATURA de alcool
        ci doar SUCURI NATURALE facute in casa din fructe peoaspete romanesti !!! 🙂 🙂 🙂
        O zi asa cum ti-o doresti , Petru !

    1. Ai dreptate și nu e cazul să ne îngrijorăm. Se întâmplă foarte rar și numai altora! 😉 Îți trimit o adiere răcoroasă de aici și sper să ajungă cu bine! 🙂

  3. Nimeni nu poate sti ce se intampla in urmatoarea secunda. Atunci cand esti mai sigur se produce inevitabilul. Este un topic care ne aduce aminte ca toti am avut situatii neasteptate care au starnit rasul-plansul.
    Va doresc o zi frumoasa iar celor din sud, sud vest si sud-est mai putin calduroasa.

    1. Doar că noi n-am avut norocul să imortalizăm neprevăzutul ce s-a abătut asupra noastră.
      Săru-mâna pentru vizită și pentru răcoarea urată! La mine e bine acum. 🙂

  4. Salutare, dragă Petru! Şi bine te-am regăsit. M-au amuzat tare mult imaginile “pre-dezastru”. Deşi…. pentru unii nu cred că a fost deloc amuzante situaţiile respective. Să iei un ciocan în dinţi…. nu-i de colo! Mai bine de noi, cei care doar privim.
    Numai bine, dragă Petru! 🙂

  5. Bine ne-am regăsit, dragă Alex! Ai dreptate: cea mai dureroasă lovitură e în dinți și reparație costă pe măsură. Dar tot e bine când putem face haz pe socoteala altora, în speranța să nu se inverseze rolurile.
    Zile frumoase și plăcute, prietene! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s