Trifoi

Îl vedeai în fiecare zi cum se plimba pierdut pe malul șanțului din fața casei sale sărăcăcioase. Era bătrân și surd, iar cei care țineau să-i dea binețe trebuiau să strige. Atunci tresărea, privirea i se ridica din adâncurile rigolei și zâmbea discret celui care-l salutase. Doar preț de o clipă, fiindcă imediat după aceea își continua căutarea meticuloasă, sprijinindu-se de bastonul cioplit în casă, chiar de el. Uneori se apleca cu greu și culegea ceva dintre ierburile necosite de multă vreme. Privea atent la frunzulițele mărunte, numărând în șoaptă și dând apoi din cap, dezamăgit. Foarte rar îl surprindeai exultând de fericire pentru ce găsise și apoi mergând vesel și în pas mai vioi spre poarta curții sale. Parcă ținea în căușul palmei o comoară neprețuită, pe care o admira și o arăta tuturor celor pe care-i întâlnea în cale sau îl vizitau acasă. Era un trifoi cu patru foi.

Berti era un pensionar bolnăvicios și liniștit. Pasiunea lui de-o viață a fost să stea în fața porții și să vadă cum trece lumea, să răspundă la saluturi și la scurtele întrebări de politețe. Făcea asta în fiecare zi, imediat după ce venea de la serviciu și lua masa, până seara când se întuneca. Rareori îl vedeai dând cu mătura prin curte sau aruncând câteva boabe găinilor. S-a pensionat devreme, din cauza unei boli profesionale la plămâni, și de atunci hobby-ul lui s-a transformat în căutarea trifoiului cu patru foi. Zi de zi, ore în șir, cu o răbdare admirată de vecini și cunoscuți, el patrula zeci de metri de-a lungul șanțului. Se întâmpla să treacă o săptămână, fără să găsească vreun exemplar, și atunci era trist. Alteori găsea câte unul în câteva zile la rând, iar chipul îi radia încontinuu de fericire. Avea el un caiet în care păstra sute de astfel de trofee și pe care-l scotea în zilele ploioase pentru a mângâia cu privirea fiecare frunzuliță presată și uscată. Firește că le arăta cu o mare mândrie și celor care-i treceau pragul.

Odată cu venirea toamnei, căutările lui Berti deveneau mai febrile, simțind că nu mai are mult timp pentru o astfel de plăcere. Îmi amintesc că în acea zi l-am văzut peste măsură de fericit. A avut norocul să găsească două fire cu trifoi cu patru foi în același loc și venea acasă zâmbind cu gura până la urechi. Mi le-a arătat și mie, cu grijă să nu le sufle cumva vântul, iar eu l-am felicitat pronosticându-i norocul ce-l așteaptă și pe care se baza. Apoi a intrat în casă pentru a împărtăși marea bucurie nevestei și fiicei sale.

Către seară am auzit sirena Salvării care s-a oprit la poarta sa. S-a aflat imediat că Berti făcuse un stop cardiac, iar resuscitarea nu a avut succes. Omul murise fericit, ținând în mână cea mai prețioasă captură de care a avut parte.

Advertisements

51 thoughts on “Trifoi

  1. Trist… si nu prea. Nu asa facem toti, cautam ceva toata viata, ne mai bucuram din cand in cand…? Numai ca ar trebui sa ne bucuram si de altceva, si de soare, si de iarba, si de zapada… de atmosfera sarbatorilor de iarna, oricum ar fi ele, tot sarbatori sunt…

  2. Omul a trecut dincolo fericit….
    Si cu toate astea suna a tristete….te agiti toata vita pentru un scop anume si uiti sa te bucuri de ceea ce este in jurul tau.Si cand sa o faci , sari parleazul la cele sfinte….

    1. Asta-i era firea și nu avea pretenții mari de la viață, știind că nici nu-și putea permite. Și totuși, sunt lucruri mai frumoase, ce nu costă și de care ne putem bucura. Fără să exagerăm.

    1. Eu cred ca noi suntem trifoiul cu patru foi, pe noi trebuie sa ne cautam, sa avem incredere in noi si sa facem ceea ce ne aduce bucurie si implinire. 🙂

      1. 🙂 Ai alta varianta? 😆

        Eu cred ca suntem trifoiul cu patru foi, pe … trebuie sa ne cautam, sa avem incredere in … si sa facem ceea ce ne aduce bucurie si implinire

  3. Cei bătrâni, săraci, surzi și bolnavi sunt cei mai bogați oameni de pe pământ. Pentru că știu să miroasă, recunoscând…viața!

  4. O interesanta povestioara
    ce ar trebui sa doara
    pe mai marii TARII
    acum in toiul verii
    caci oameni ca BERTI din pacate
    vor rasari cu sutele de mii peste noapte
    in ” ROMANIA lucrului bine facut ” !!! 😦 😦 😦

    Sa te fereasca Dumnezeu de GRINDINA ! 😦
    Aliosa.

    1. Până-i trifoiul pe vale
      Nici în coate nu ne doare,
      Dar dacă s-a ofili,
      Vai de capu’ nost a hi.
      Nu cade grindină decât unde-i arșiță, iar p-aici nu-i cazu’ amu. 🙂

      1. Ma bucur ca de GRINDINA ai scapat
        caci altfel, ar fi fost mare pacat
        ca intr-o clipa de furie cereasca
        RECOLTA sa se prapadeasca ! 😦

  5. Emoţionantă povestea de viaţă a bătrânului căutător pasionat de trifoi “norocos”. A plecat din această lume cu bucurie în suflet, după ce a strâns atâtea “comori”…
    Numai bine, dragă Petru! 🙂

  6. Fiecare dintre noi cautam ca in fiecare zi sa adaugam cate ceva intre filele cartii vietii noastre. Fiecare adauga ce poate sau ce are. Este posibil ca sa nu ramana nimic dupa noi daca tot ce lasam nu reprezinta ceva pentru indiferent cine. Spearanta intr-un noroc oarecare nu repezinta o avere.

    1. Aș zice că e bine să lăsăm ceva apreciat și de alții, după trecerea în neființă. Ceva educativ și/sau material pentru a le creea o premisă pentru o viață mai împlinită. Mai mult educativ, bineînțeles!

      1. Din pacate, fiecare isi duce viata pe proprii umeri fara sa ia aminte la sfaturile celor dinainte si desigur poate repeta aceleasi greseli. Chiar daca contextul social, economic sau tehnologic este altul greselile sunt aceleasi pentru ca tin cont doar de natura umana. Asa ca ce poti sa lasi in urma ?
        Un exemplu, o dovada, o existenta exemplara, o descoperire, o imagine desavarsita? Tot ce ne-a reprezentat, luam odata cu noi. 😀

      2. Din păcate, cum bine zici, majoritatea iau totul cu ei. Cu ce au venit în lume, cu aia pleacă, nelăsând moșteniri demne de a fi memorate. Să nu-i uităm însă pe aceia care ne-au lăsat cultura muzicală, literară, științifică sau de oricare altă natură, doar folositoare să fie. Chiar și un om de rând poate să lase măcar o livadă sau o casă făcută cu mâna lui. Ceea ce nu e cazul în exemplul de mai sus.

  7. A sperat zi de zi la ceva ce nu era chiar asa usor de gasit.si’a facut un vis..si totusi a reusit sa isi indeplineasca visul.Asta la facut extrem de fericit 🙂 ..o zi mirifica!

      1. Nu cred ca trebuie sa lasi musai ceva material in urma ta. Dau ca exemplu dascalii, interpretii de muzica si or mai fi. Eu nu am de gand sa las ceva material. Mi-i de ajuns felul cum ii invaluiesc pe prietenii mei cu ceea ce sunt. Dar Berti nu a avut copii? Si… de ce spui ca familia e nefericita? Nici tatal meu nu a lasat ceva consistent in urma, lasand la o parte faptul ca a fost dascal si a avut doi copii. Cartile stranse se vor risipi incet-incet, deoarece valoarea lor nu e mare pentru anticariate si implicit colectii, iar noi, copii, nu avem spatiu sa gazduim atatea volume. Nu in asta sta valoarea unui om. Fiecare are menirea lui pe pamant, dar trebuie sa ne multumim “cu putin” de la unii, pentru ca ei nu au avut destine celebre, dar au fost rotita fara de care mecanismul lumii nu ar fi mers. Asa si familia lui. Trebuie sa se multumeasca cu “acel putin”. El e o lectie pentru familia lui. El s-a dus, lectia e vie.

  8. E drept că partea spirituală e mai importantă, iar educația primează în fața bunurilor materiale. Dar la fel de adevărat e că totul trece prin burtă, iar copiii și femeile casnice o duc greu după ce singurul care câștiga în familie se stinge. După moartea lui Berti, nevasta lui a rămas doar cu o mică pensie, în timp ce fiica nu se poate angaja, fiind bolnavă. Noroc cu primăria, care-i mai sprijină cu ajutoare.

    1. Aici se vede/o sa se vada felul cum inteleg oamenii sa se ajute intre ei, de la primar pana la… vecin, si cat de multa incredere au in ele insele, aceste persoane. Caci cine striga, capata pana la urma. Si se mai vede si legislatia, care a permis unora pensii de handicap fara motiv, in timp ce cei cu adevarat in nevoie nu primesc decat prea putin. Ca de! Aceiasi bani se impart la mai multi… Si din alta perspectiva, sunt persoane cu handicap care ar putea sa lucreze, dar statul nu le pune la dispozitie mijloacele necesare. Aproape in fiecare vineri seara ascult cele 20 de minute ale emisiunii pentru nevazatori “Ochiul interior” si aflu cat de bine se pot descurca daca au avut “norocul” sa aiba educatie, studii si o firma care sa-i angajeze. Un tanar nevazator a invatat la un liceu normal si a luat la bacalaureat media 9,50. Toate notele i-au fost peste 9,00. 🙂

  9. Felicitari pentru felul in care ai imbracat povestea! Imi plac nascocirile tale toate si le citesc, cand am putin ragaz, mai mult pentru forma in care le redai. Desigur si temele sunt de apreciat. Te felicit, inca odata!

    1. Te rog să mă crezi că nu e o născocire, eu doar am „îmbrăcat-o” puțin, precum ai menționat. Fiecare vecin, prieten, cunoscut are povestea lui de viață, iar eu caut să o redau cât se poate de fidel și atrăgător. Îți mulțumesc mult pentru aprecieri!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s