Există al șaselea simț?

Un studiu din Australia sugerează că oamenii au capacitatea de a detecta schimbări în mediu, chiar dacă nu pot descrie asta cu acuratețe.

al-saselea-simt

Dacă poți detecta prezența oamenilor pe care nu îi poți vedea sau ai capacitatea de a detecta un pericol atunci când ai presentimente, atunci poate că vei fi dezamăgit când vei afla că oamenii de știință au exclus posibilitatea existenței celui de-al „șaselea simț”.

Un studiu realizat timp de un an de oamenii de știință de la Universitatea Melbourne, publicat în jurnalul One, a scos la iveală faptul că unii oameni pot detecta schimbări în mediu, chiar dacă ei nu reușesc să le descrie cu acuratețe. Cu toate acestea, oamenii de știință au declarat că acest fenomen nu se produce ca urmare a vreunei abilități supranaturale, ci, mai curând, în baza unor indicii culese de simțurile convenționale precum văzul.

În studiu, cei 48 de voluntari au primit perechi de fotografii ce surprindeau o femeie. În unele cazuri, în una dintre poze, înfățișarea femeii era schimbată de o coafură nouă sau de prezența unor ochelari. Fiecare imagine putea fi observată timp de 1,5 secunde, între imaginile dispuse existând o pauză de o secundă. Ulterior, subiecții au fost întrebați dacă a apărut vreo schimbare în imagini și dacă o pot identifica dintr-o listă de 9 variante.

Rezultatele au indicat că deși subiecții puteau „simți” că s-a produs o schimbare, ei nu o puteau exprima în cuvinte. În timp ce acest rezultat poate părea ca o confirmare pentru unii subiecți care considerau că au al șaselea simț, oamenii de știință susțin că aceste constatări indică tocmai contrariul.

„Ceea ce au făcut oamenii a fost să proceseze informații pe care nu le puteau verbaliza dar pe care le culegeau, adesea inconștient. Într-un fel, fenomenul seamănă cu un tablou abstract: nu înfățișează nimic ce ar putea fi etichetat, precum un munte sau o mare, dar uitându-te la el poți culege multe informații”, a declarat dr. Piers Howe de la Melbourne School of Psychological Sciences.

„Informația a fost suficientă cât să le spună că s-a produs o schimbare, deoarece ei puteau să își dea seama că imaginea a fost modificată, însă nu reușiseră să culeagă suficiente informații pentru a spune în ce consta schimbarea. Mulți au crezut că au o abilitate cvasi-magică”.

De asemenea, Howe a mărturisit că a început cercetarea după ce una dintre studentele lui i-a spus că posedă al șaselea simț. „Mi-a spus că are abilitatea de a se uita la o persoană și de a-și da seama dacă a trecut printr-un eveniment neplăcut. Ea a mai spus că a știut când o cunoștință a fost implicată într-un accident de mașină, chiar dacă persoana nu avea semne vizibile că ar fi rănită. Eu i-am spus că este posibil ca ea să nu fi reușit să identifice semnele verbale, dar să le fi observat fără a fi conștientă de asta”, a povestit cercetătorul.

„Primim o multitudine de informații pe care nu le verbalizăm. De exemplu, acest lucru se produce adesea atunci când dispare ceva. Dacă, în camera de alături, copiii mei fac foarte multă gălăgie și apoi devin tăcuți subit, nu realizez că ceea ce mă sperie este tocmai faptul că ei fac liniște. În subconștient devin alertat și merg în camera unde constat că ei fac liniște tocmai pentru că fac vreo năzdrăvănie. Iar ăsta nu este al șaselea simț”, a mai explicat Howe.

ESP, un termen larg care descrie totul de la telepatie la clarviziune, a fost studiat din anii ’30, însă Howe susține că cercetarea lui a fost prima care a arătat că oamenii pot simți informații pe care nu le pot verbaliza.

Sursa: The Gurdian

Advertisements

Cine ești tu, femeie?

Unii spun că prima impresie contează, în timp ce alții sunt convinși că ultima e cea care ne va rămâne veșnic în memorie. În ceea ce te privește, cred că niciuna din aceste păreri nu ți se potrivește, sau cel puțin asta-i concluzia mea. M-ai impresionat de când te-am văzut prima dată și continui să o faci de câte ori te întâlnesc, chiar și atunci când se întâmplă de mai multe ori pe zi. Caut să te citesc și să descopăr de unde vine această dulce atracție.

ChicElite_slogan-300x284

Nu cred că se datorează numai frumuseții tale naturale și nici zâmbetului tău larg și persistent. Sunt sigur că nici veșmintele cu care te etalezi nu pot produce un impact atât de puternic, chiar dacă sunt alese cu un gust rafinat. Să fie felul în care vorbești sau privirea-ți caldă și limpede care îi învăluie pe fiecare interlocutor, pe rând? Să fie parfumul fin ce te însoțește credincios și mă face să cred că este unic, creat special pentru tine? Sau poate mișcările tale expresive, cu un limbaj atât de dulce și apreciat? Toate astea, dar și altele pe care nu le percep încă, îți dau o eleganță aparte și te fac atât de atrăgătoare! Și totuși, cine ești tu, femeie?

Ellis-mic-250x250

Dar nu, nu-mi răspunde, ci lasă-mi mie plăcerea de a te descoperi. Deocamdată știu că faci parte dintr-o comunitate de elită, numită Chic-Elite, iar asta îți dă o aură aparte, un mister în plus pentru oricare bărbat, dar și alte femei. Mai știu că te îmbraci de la casa de modă ELLIS, ce contribuie la eleganța despre care vorbeam mai sus. Mi-ai explicat cu amabilitate că această comunitate feminină ți-a oferit multe răspunsuri și ai ajuns la un echilibru armonios între trăirile interioare și eleganța vestimentară.

Untitled1

Cu toate acestea, misterul din jurul tău persistă, ba aș putea spune că devine și mai mare. Iar acest lucru mă incită mai mult în a te descoperi pas cu pas, zi după zi. Nu mă grăbesc și chiar îmi face plăcere să îți găsesc mereu câte o nouă valență, o altă calitate la care reverberez. Poate că n-o să te descifrez niciodată în întregime, dar nici nu-mi propun așa ceva. Sunt încântat de ideea că nu o să mă satur niciodată de tine.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Brânza ca o muză

Când în frigiderul meu nu se mai găsește brânză, înseamnă că e gol. Semn că trebuie să-mi iau plasa și să găsesc un vad bun de aprovizionare, cu cele mai diferite și delicioase sortimente. De data asta mi-am pus în gând să-i întâlnesc pe Toni și Toni jr., despre care auzisem că au sortimente foarte apreciate, dar și un mare talent în a le promova. Pentru că, după cum am mai spus cu alte ocazii, eu am fost mereu un fan brînză, mândru și consecvent în a căuta perfecțiunea gustului.

Întâlnirea de gradul zero a avut un impact emoționant pentru mine, fiind parcă inhibat în fața vitrinei și a carismei de care dădeau dovadă cei doi, îmbiind cumpărătorii cu vorbă dulce și fraze bine meșteșugite:

11238214_853537951406536_8464564313676558831_n

– ”Luați brânză de la noi,/ Că vă scapă de nevoi!” Sau: ”Hai serviți Brânza Pufoasă,/ Ce face cinste pe masă!” Ori: „Acest sortiment e apetisant ca o savarină împărțită sub clar de lună cu iubita”.

Auzind aceste creații originale, nu m-am putut răbda să nu le pun întrebarea care mă frământa:

– Dar cum de vă vin aceste inspirații, atât de plăcute urechilor și generatoare de pofte?

Toni m-a privit șăgalnic, parcă încercând să-mi citească dorințele, și mi-a zis zâmbind:

– Tocmai brânza pe care o vindem e muza care ne inspiră, că ea ne stimulează trupul, sufletul și mintea.

Atunci interveni Toni jr., la fel de spontan ca și tatăl său:

– Brânză Pufoasă de-ai gustat,
Imediat te-a inspirat,
Și o să-ți curgă în creații,
Metafore și comparații.

Toni-Jr

– Ai văzut ce poet e juniorul dacă a mâncat brânză de la Delaco de când era mititel? Ia gustă și dumneata din această minunăție magică și ai să vezi cum îți merge mintea.

Și mi-a oferit o mostră din produsul atât de apreciat de toți cei din preajmă. N-am stat pe gânduri, ci m-am grăbit să-i urmez sfatul, iar gura mea a simțit o simfonie de senzații gustative pe care le-a împărtășit cu bucurie întregului corp. Simțeam cum papilele îmi dansează într-un ritm dat de creierul ce devenise mai vioi și neastâmpărat.

– O astfel de delicatesă cred că ar înlocui cu succes ambrozia pe care se spune că o savurează zeii, am exclamat eu fără să-mi dau măcar seama.

– Ai văzut că deja funcționează!, au constatat deodată amândoi Toni.

Atunci mi-am dat seama că am găsit ceea ce căutam de multă veme, iar frigiderul nu-mi va mai fi niciodată gol. Sunt sigur că nici muza nu mă va mai ocoli, ci va veni mereu pe un nor alb și pufos, precum e brânza care mi-a vrăjit simțurile.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Cele mai neinspirate tatuaje pentru aeroport

Ce nu e bine să îți tatuezi pe corp în eventualitatea în care vrei să circuli cu avionul. Cu siguranță vei sări în ochii securității aeroportului cu un astfel de tatuaj.

tatuaj bombaTatuajul bombă

tatuaj osama binladenTatuajul Osama Bin Laden

Tatuajul testament

Tatuajul comando sinucigaș

tatuaj foarfecaUn tatuaj tăios

pistol ascunsTatuaj cu pistol ascuns

atentatele teroriste de la 11 septembrieTatuaj 11 septembrie – atentatele teroriste

tatuaj arabicTatuaj în limba arabă

greu de ucisTatuaj „Greu de ucis”

Doza de fericire

Cu toții ne căutăm fericirea, iar uneori o găsim fără să ne dăm seama. Unii se scaldă în ea, beau cu polonicul din izvorul împlinirii, în timp ce alții și-o împart cu cumpătare, pentru a se bucura zilnic de acest minunat sentiment. Cred că nici în acest caz nu e indicat abuzul, care poate duce la dependență.

Eu îmi iau doza zilnică de fericire în fiecare dimineață, într-o ceașcă de cafea, alături de prietenii sau vecinii care mă vizitează. Joia, în schimb, e rândul surorii mele să mă caute și să povestim lângă licoarea aburindă. De fiecare dată când vine, ea e cea care pregătește ceștile și apoi face cafeaua după cum știe că-mi place. Cu ceva timp în urmă, însă, i-am pregătit o surpriză care s-a dovedit de proporții.

Auzisem de la cineva de MagazinulDeCani.ro și m-am gândit că și fericirea e mai mare dacă e servită într-un ambalaj frumos și îmbietor. Am intrat pe site și m-am minunat de multitudinea de căni originale, pentru gusturile și pretențiile cele mai rafinate. Dintre atâtea căni pictate nu m-am putut opri doar la una-două, gândindu-mă că fiecare eveniment sau ocazie e frumos să fie reflectat și prin astfel de minunate creații.

Prima cană la care m-a impresionat e cea care îmi amintește de toamna blândă și darnică, cu frunze ruginii și fructe aromate.

Nu puteam să uit că urmează iarna, iar o cană bine înfofolită îmi sugerează să mă echipez și eu corespunzător.

Uneori, mai ales seara, prefer să beau un ceai și să citesc o carte bună, iar cana care urmează e foarte sugestivă în această privință.

Acestea sunt doar câteva căni personalizate, dintre cele pe care le-am comandat și cu care le-am înlocuit pe cele banale. Soră-mea, obișnuită să-mi pună mereu în aceeași ceașcă veche, a rămas mută de uimire când a văzut noul set. M-a felicitat pentru idee și, totodată, pentru inspirația pe care am avut-o în alegerea lor. De atunci, e mult mai încântată să mă viziteze și, de fiecare dată, își alege cu atenție cana potrivită pentru cafeaua din acea dimineață. Iar doza de fericire e completă.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

 

Bancuri care nu se veștejesc

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* În 2012 se credea că e sfârșitul lumii, iar reprezentanții statelor de pe planetă s-au adunat să găsească o soluție. Americanii se grăbesc să prezinte primii un model de arcă, care să asigure supraviețuirea tuturor tipurilor de viețuitoare. Japonezii etalează caracteristicile unei super nave care să salveze cele mai luminate minți ale lumii, și tot așa până când… vine rândul românului. Întrebat ce soluție a găsit, el răspunde:
– Nu ne facem încă griji, noi suntem cu un secol în urmă!

* La o nuntă, toți bărbații căsătoriți au fost rugați să stea lângă persoana care le face viața frumoasă. Barmanul, aproape c-a murit sufocat.

* – Care e deosebirea dintre un elvețian bogat și unul sărac?
– Cel sărac își conduce singur Mercedesul.

* În ajunul de Paști, copiii au împrăștiat prin curte ouă colorate în diferite culori: albastre, roșii, verzi… Cocoșul s-a apropiat de ouă, le-a privit lung și apoi a spus grav:
– Da, va trebui să am o discuție foarte serioasă cu păunul.

* O blondă, într-un spital, se adresează unui bărbat îmbrăcat într-un halat alb:
– Sunteți ginecolog?
– Nu, dar pot să arunc o privire!

* Un polițist este întrebat la examen dacă știe cum se efectuează cele patru operații matematice:
– Apoi, după cunoștințele mele, adunarea se face cu goarna, scăderea cu popa, împărțirea cu polonicul și înmulțirea cu femeia…

* Blonda în mașină:
– Nu înțeleg, aici văd trei pedale, dar eu am doar două picioare!

* Soțul vine acasă și-o prinde pe soție cu amantul în pat. Șocat, întreabă:
– Ce se întâmplă aici?
Soția se uită la amant și zice:
– Ți-am spus că-i prost?

* – Pot să vă iau comanda, domnule?, întreabă chelnerul.
– Da, spuneți-mi, vă rog, cum este pregătit puiul?
– Nimic deosebit, domnule, îi spunem verde în față că urmează să moară.

* – Bună ziua! Numele meu este George Marin și sunt negociator la Poliție, trimis să discut cu tine. Ce s-a întâmplat? De ce te-ai urcat pe acoperiș la supermarket?
– O aștept pe nevastă-mea!
– Hai să discutăm până vine ea… Nu ar fi cazul să faci vreun gest necugetat… Nu te arunca, îți promit că vom rezolva orice problemă…
– Nu mă arunc, domnule! N-auzi că o aștept pe nevastă-mea? Lasă-mă în pace!
– Păi, acolo sus?
– Da! Aici sunt în siguranță! Vine cu mașina!

* Doi țigani se plimbă pe marginea unui șantier, poate-poate iese ceva de ciordiles… Unul cade în groapa cu var și, panicat, strigă:
– Rupiiii, dă-mi o lopată, mâncați-aș!!!
Celălalt, în sictir:
– Ha mo, mâncați-aș, de un minut ești alb și deja vrei să muncești?

* Vine o babă la doctor:
– Doctore, mi-am rupt piciorul!
– Ai limbrici!
– Cum, domnule, să am limbrici?
– Nu mă învăța mata pe mine cum să-mi fac meseria!
– Dar mi-am rupt piciorul. N-are nicio legătură cu limbricii!
– Păi, cum ți-ai rupt mata piciorul?
– M-am urcat în cireșul meu înalt și am căzut.
– Vezi! Te-a mâncat în cur să te urci în cireș!

* „Zilele trecute m-am dus și eu, pentru prima dată, la restaurantul ăla de fițe din centrul Bucureștiului. Am comandat o apă plată și-o cafea. Dintr-o dată, stomacul a început să-mi facă feste. Muzica mergea destul de tare. Lume multă în local, eram aproape de bucătărie, așa că nu mi-am făcut probleme că mi-ar auzi cineva vânturile. Și încercam să le dau în ritmul melodiei. Mă mai și legănam… să le dau, când pe stânga, când pe dreapta, chipurile că m-aș arcui simțind muzica. După două melodii, mă potolesc și eu. Îmi termin și apa și cafeaua… și-mi arunc un ochi în local. Toată lumea mă privea cu dispreț.
De-abia atunci am realizat că ascultasem muzica la mp3-ul meu”.

* Un tip merge la un bordel, dar având prea puțini bani este refuzat. Totuși, pentru a-și bate joc de el, bodiguardul îi găurește o scândură, spunând:
– Asta avem pentru banii tăi!
Zis și făcut; tipul revenea și bodiguardul îi tot găurea câte o scândură. În una din zile, fiind ocupat, îi oferă o scândură negăurită:
– Ce e asta?, întreabă mirat tipul.
– Pentru clienții fideli, avem bonus și câte o virgină!

Regele cauciucului

V-am spus că Rică e inventator? Cred că am omis acest detaliu, tocmai fiindcă prietenul meu nu a brevetat încă nimic, deși mi se laudă cu tot felul de inovații prin gospodărie. Recent, a venit la mine mai emoționat ca niciodată și mi-a spus în șoaptă, deși nu era nimeni în preajmă:

– Frate, am construit Mașina Timpului!

Mi-a venit să râd, bineînțeles, dar el păstra aceeași figură serioasă și încărcată de emoția unei mari realizări.

– Hai, nu mă lua cu vrăjeli d-astea!, i-am răspuns atunci, iritat. Așa ceva nu există, că au încercat și alții mai deștepți.

– Adică mă faci prost?!, se supără imediat Rică. Haide să-ți arăt ceva.

Și m-a târât în garajul lui, pe care nu-l vizitasem de ani de zile, fiindcă prietenul meu nu avea mașină. Acolo trona un fel de cabină din sticlă mată, care nu părea ieșită din comun. Doar după ce am intrat înăuntru am fost impresionat de numărul de butoane, ceasuri și mini-ecrane afișate de jur-împrejur. Când apăruse această „jucărie” aici și, mai ales, când avusese Rică timp să o construiască, erau primele întrebările care mi-au răsărit în minte. Dar nu am avut timp să le expun, deoarece prietenul începuse deja să manevreze comenzile.

– Ce faci acum?, am exclamat eu mirat.

– O să-ți dovedesc că nu sunt prost!, mi-a răspuns Rică cu îndârjire.

– Și cum o să faci asta?

– Vom călători în trecut.

– Ai mai făcut-o sau ești la faza experimentală?

– Nu trebuie să fie mare lucru, doar am calculat totul. În ce dată suntem azi?

– 22 octombrie 2015.

– Ok. Fixez data cu exact zece ani în urmă. Așaaa…

După câteva setări și butonări, s-a auzit un țiuit și apoi totul s-a luminat complet în jurul nostru. N-a durat mult și, după revenirea la normal, am ieșit curioși din cabină și din garaj. Nimic nu părea să se fi schimbat, iar Rică a întrebat un vecin în ce an suntem. Acesta l-a privit mirat și i-a răspuns sec:

– 2015, luna octombrie, ziua 22.

– Nu se poate, se înciudă prietenul meu în timp ce mă distram pe socoteala lui.

Ne-am urcat amândoi la el în apartament să bem o cafea și să povestim pe seama experimentului eșuat. Ne-a servit nevasta lui Rică, iar omul a cerut ziarul de azi.

– Ai răbdare, bărbate, că-i numai ora zece, i-a spus Mioara. Știi doar că ziarele nu vin decât după amiază.

– De când vin așa târziu, se enervă Rică. Întotdeauna au venit dimineața.

– Tu ai băut ceva sau te-ai dilit? Poate vrei și pâine proaspătă la ora asta!

Rică mă privi ciudat și apoi mă luă de mână. Prima oprire a fost la chioșcul de ziare, unde ni s-a confirmat că încă n-au sosit publicațiile de azi, iar la magazinul din apropiere nu se găsea decât pâine de ieri. Apoi am vrut să luăm un taxi, dar nu am văzut niciunul, așa că ne-am înghesuit într-un tramvai, care ne-a dus la sala de fitness unde lucra Rică. La prima vedere totul părea la fel ca înainte, dar înăuntru se putea sesiza lipsa unor aparate foarte solicitate, cum ar fi cele de alergat pe bandă. Nimeni nu părea să fie deranjat de acest lucru, iar la întrebările noastre, toți ne priveau năuci.

– Extraordinar!, a avut Rică o revelație.

– Ce e așa de extraordinar?

– Am călătorit într-un univers paralel, unde nu s-a inventat cauciucul, benzile transportoare și alte componente indispensabile unei tehnologii avansate! Îți dai seama? Cu cunoștințele noastre putem să devenim cei mai vestiți și bogați oameni din această lume. Tot ceea ce realiza Elastimpex România în universul nostru, vom face numai noi doi și vom revoluționa industria de aici prin benzi transportoare de uz general sau placa din cauciuc făcută de noi. Dar și multe alte invenții și inovații din cauciuc, ce vor aduce un progres uriaș și imediat acestei societăți.

logo_elastimpex_superblog sponsor 2015

L-am privit pe Rică radiind de fericire și, după ce am chibzuit, i-am întrerupt entuziasmul:

– Eu zic să ne întoarcem de unde am venit. Nu-mi mi-ar plăcea lumea asta, chiar dacă aș fi cel mai bogat om. Poți să ne duci acasă?

– Acasă?! Da, să mergem acasă și să sărbătorim!

Pe drumul înapoi, am încercat degeaba să-l conving că nu-i bine să rămânem în acest univers. Salvarea a venit când, după ce ne-am așezat la masă, în jurul ei s-au adunat cei opt (!) copii ai lui Rică. Se părea că în această lume nici prezervativele n-au fost încă inventate. Doar așa s-a decis prietenul meu să revenim în universul nostru, iar eu am putut astfel să vă povestesc prin ce am trecut.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015