Loghin

Fiecare generație de copii are Baubaul ei, menit să-i sperie și chiar să-i pedepsească pe cei mici, dacă fac vreo trăsnaie. Personajul imaginar vine în ajutorul părinților care vor să-și țină neastâmpărații în frâu, pe cei ce n-au frică de vergea sau de Dumnezeu, dar se tem de ființele fantastice și îngrozitoare care sălășluiesc în întuneric sau în locuri mai puțin umblate.

În localitatea copilăriei mele, s-au găsit mai multe astfel de sperietori, născocite de cei mari. Pe lângă Nenea Șoarec, despre care ne spuneau părinții noștri că ne mușcă dacă intrăm în cămară și umblăm la borcanul cu smântână, mai erau și alții, în funcție de locul în care ne-am fi aventurat. Dar cel mai înfricoșător baubau, și valabil pe toate ulițele comunei, era Loghin.

Loghin era un om sărman, fără vârstă, cu haine ponosite și mereu închise la culoare, cu ochii negri și un chip brăzdat de riduri dese, un mers târșâit și o voce șoptită, rareori auzită. Ce-l făcea mai înspăimântător, chiar și pentru oamenii mari, era meseria lui: spălător de morți.

Toate familiile din împrejurimi îl chemau mai întâi pe el, atunci când aveau un deces în familie. Locuia într-o cămăruță întunecată, fără curent sau alte facilități, de unde venea imediat când era solicitat. Noi, cei mici, ne ascundeam pe unde apucam, dar îl pândeam, totuși, curioși. Omul intra în casă mormăind un salut și luându-și basca de pe cap. Știa deja cine-i mortul, iar treaba lui nu necesita amânare. Întotdeauna era la fel: un pahar mare de pălincă înainte și unul după. Între ele, i se punea la dispoziție un lighean, un săpun și o cârpă, cu care mergea singur în camera mortului pentru a îndeplini ritualul. Când era cazul, primea și un aparat de bărbierit. Dura cam o jumătate de oră, iar plata era mereu acceași: o sută de lei. Unii, mai avuți și mai miloși, îi dăruiau în plus niște haine de-ale răposatului și o plasă cu mâncare.

La plecare, mormăia iar ceva și ieșea discret din casa îndoliată. Copiii care reușeau să urmărească scena, aveau un subiect grozav și înfricoșător de povestit a doua zi pe ulițe. Nimeni nu-l cunoștea îndeaproape și nici rude n-avea Loghin, de parcă ar fi picat din cer. Mulți îl asemuiau cu moartea și își făceau cruce după ce treceau de el. Pentru noi era însă Baubaul cel mai de temut, și atunci când părinții ne speriau că o să vină după noi, stăteam cuminți la locurile noastre, ca nu cumva să ajungem pe mâinile lui, cum au pățit-o atâția cunoscuți.

Loghin a trăit multă vreme și a spălat mulți morți. Nimeni nu știe ce făcea cu banii, că nu se vedea să cheltuie și nici mare băutor nu era. Deși nu ne venea să credem, în cele din urmă a murit și el, dar nu se știe dacă s-a găsit cineva să-l spele. Cert este că mulți l-au regretat, întrebându-se cum vor proceda de acum înainte.

Astăzi, fiecare are sau găsește câte un ”loghin” de ocazie, din familie, prieteni, vecini sau cunoscuți. Și acum se spală și se bărbieresc la fel cei care mor acasă, dar trebuie să rămână secretă identitatea celui care o face. Firește că nimeni nu vrea să recunoască o astfel de lucrare, chiar dacă e mai sărac și acceptă o plată generoasă pentru ea. Sunt oameni căsătoriți, cu copii, cu vecini și neamuri care i-ar face de rușine, iar ei nu vor să ajungă spaima copiilor și oroarea maturilor, precum Loghin.

Advertisements

19 thoughts on “Loghin

  1. Cred ca fiecare comunitate are Loghin-ul sau….mai ales in mediu rural. Eu nu imi amintesc de un asa bau-bau…In fine , imi amintesc doar despre o vecina de a bunicii materne , o femeie simpla , dar cam rea.In fine , acum ,cand ma gandesc la ea , realizez ca femeia nu era rea , ci incerca sa isi faca dreptate. Bunica mea locuia intr-o casa cu curte comuna.Doamna asta locuia la intrare in curte , la poarta…Era zona de case din Constanta.Evident , eram destui nepoti in curte , care ne fataiam pe poarta toata ziua buna ziua si tranteam poarta pe care , sotul doamnei , trebuia sa o repare pe cheltuiala lui,chestie care ii everva pe acestia.Ei bine , doamna vecina tot timpul ne dracuia si tipa la noi , copiii,iar bunica si celelate vecine sareau cu gura pe ea.Uneori ieseam prin curtile adiacente , in strada , numai sa nu mai trecem prin fata vecinei de la poarta. Si cum eram mai obraznici , bunica ne ameninta ca ne da pe mana doamnei X , vecina de la poarta! 😀

    1. Tot un fel de bau-bau era, din moment ce erați amenințați cu ea. Ba fiind vecină, era un pericol permanent pentru voi. Am avut și eu o astfel de tanti, ce locuia vizavi de noi și nu ne dădea voie să trecem peste podul din fața curții ei. Iar de o făceam, dădea cu pietre în noi. 🙄

  2. Este o meserie ca oricare alta.
    Nu știu pentru ce ne-am rușina dacă practicăm o anume meserie? Știu că unele sunt neplăcute, dar… cineva trebuie să le facă și pe acestea.

    1. Prin unele sate și orășele mai ferite, persistă prejudecăți și concepții mai aparte. Babele șoptesc pe la pomeni cum că o femeie sau alta a frământat aluatul pentru colaci imediat după ce și-a spălat bărbatul decedat. Iar aceste bârfe îi fac pe unii, mai sensibili, să evite a consuma din pomana mortului.

      1. Dacă renunțăm la logică, atunci babele au dreptate. Dar eu credeam că logica a început a fi omniprezentă. Știu și mă conving pe zi ce trece că nu eu am dreptate.

  3. Frumoasa povestire… ce ar fi lumea satului fara aceste personaje? Atata timp cat ele exista si satul nostru va exista, sursa reala de povesti. Iar stilul tau de a le reda e inconfundabil… imi vine sa spun ca-l cunosc si eu pe Loghin! Sper ca mai ai asemenea amintiri!!!

    1. De data asta a fost rândul meu să-ți răscolesc amintirile. Sper ca aceste nostalgii să genereze alte povestiri din copilăria ta, cu care să ne mângâi frumos sufletul, cum prea bine știi tu s-o faci. 🙂

  4. Talentul tau de povestitor e inconfundabil,asa de real ai descris povestea lui Loghin ca imediat mi-am adus aminte de o poveste frumoasa din copilarie, am avut o vecina foarte in varsta, o domnisoara batrana si bogata,avea o gradina foarte mare plina cu pomi, de mar, nuci si pere. Odata facea prajitura cu nuci, a pus nuca macinata amestecata cu zahari si un pic de lapte fiarta sa raceasca afara pe terasa, noi fiind mai multi copii, am mancat tot inainte sa raceasca. Ce sa suparat! Scandal intre vecini, dar am fost absolviti de pedeapsa fiindca si eu eram printre ei si pe mine ma iubea foarte mult! Un weekend minunat iti doresc!

    1. Frumoasă și dulce pățanie, ce caracterizează copiii pofticioși și puși pe năzbâtii. Bine că nu s-a terminat cu pedepse și astăzi ți-o poți aminti cu plăcere! Să-ți fie sfârșitul de săptămână benefic și binecuvântat, dragă Gabi! 🙂

  5. In Moldova nu stiu nimic despre cine spala mortii. Aici in Nasaud nu e nimic deosebit, o batrana din vecini stiu ca venit cand a murit soacra-mea. Cand a murit tata, mama a chemat pe cei care imbalsameaza. Cred ca spalarea mortilor nu se mai practica decat ca traditie. Ramane doar imbalsamarea. Nu stiu pe mine cu ce ma speriau, daca ma speriau… dar pe fratele meu il speriam la nevoie cu “nenea mosu’ “. Era un om care semana la descriere cu Loghin, dar era chemat de catre persoanele singure sa le ajute in gospodarie, la munci simple, ca sa ii dea si lui un ban de mila.

    1. Și ”nenea moșu’” era printre cei cu care ne speriau părinții, la fel ca alte invenții spontane de-ale lor. O altă frică pe care am avut-o în copilărie a fost cea de fulgere și trăsnete, la vederea și auzul cărora mă ascundeam sub pat. Probabil izvorâtă tot din povestirile cu tragedii de acest fel ale bătrânilor.

      1. Fulgerele si trasnetele ma atrageau in aceeasi masura cat ma si speriau. Dar nu fugeam de ele. De intuneric ma temeam, dar mi-a trecut de cativa ani. Asa, de la sine! Nu prea am auzit povesti. Decat de la bunica ce locuia la oras. Eu fiind la tara. Povesti stiam din ce mi-au citit altii si din ce am citit eu mai apoi.

  6. Si eu aveam babaul meu in copilarie. Culi era un om, un tigan, cu o inima cat o roata de car dar pentru ca avea un defect la ochi, chipul lui era cat se poate de hidos. Toti copiii eram amenintati ca “vine Culi” daca nu le faceam pe plac celor mari. Eu eram preferata lui Culi, imi aducea bomboane cand venea, cu treaba, la noi. Desi nu refuzam niciodata bomboanele ce mi le oferea, imi era teama de el. Cert este ca nici astazi nu ma dau jos din pat, pe intuneric. Culi e onmiprezent in subcontientul meu.

    1. Copiii sunt ușor de influențat și oricine poate deveni o sperietoare pentru ei, chiar dacă se comportă frumos și are gânduri bune. Ajunge ca părinții, educatorii sau alte persoane din anturajul lor să le creeze o iluzie. Pe de altă parte, cei cu adevărat răi, pot rămâne neetichetați pe merit, tot de aceleași persoane. Eu am scăpat de demonii copilăriei. 🙂

  7. Ha ! Ha ! Ce inseamna locul si timpul ! Initial, cand am citit titlul plus primul rand cu cuvantul Baubau…am crezut ca va urma un articol satiric despre sperietoarea de a uita combinatia de “log in” la computer ! Mai ales ca la serviciu am un program care ma pune sa tot schimb parolele la diverse chiar des, plus decalat una fata de alta, nu toate in aceeasi zi pt toate sistemele, plus nu ma lasa sa aleg parole simple, trebuie din alea cu litere mari si cifre plus si simboluri…ha ! Ha !..asa ca mai mereu uit care parola am schimbat-o plus uit si parola, asa ca log in-ul
    chiar a ajuns o problema cam “de
    groaza” !

    Cat despre servicii funerare pt decedati, eu crescand in mediu urban, mai mereu cred ca am avut impresia ca exista servicii funerare cu profesionisti, asa ca orice profesionist, cu uniforme, cu manusi, plus de varsta pre-senila, nu de tip mos ponosit care te poate speria !

    Dar si eu am auzit sperietoarea cum ca te pot fura tiganii, dar nu cred ca m-a speriat mama direct ca ma da la tiganul ala care striga “fiare vechi” trecand prin fata blocului. Aceluia eu ii stiu vocea, si era o voce baritonala chiar placuta ! Plus era chiar destul de tanar si imbracat chiar ok, avea introducerer-adevar costumul cam ponosit, si poate nu chiar ff curat, insa avea si vesta, si sacou, era costum edwardian la 3 randuri plus de fibra naturala cu lana adevarata, de o culoare chiar eleganta, gri fumuriu, plus avea si o esarfa placut contrastanta portocalie innodata la gat !

  8. Fiind un orășel cu relativ puțini locuitori, pe la noi au ajuns mai târziu firmele cu servicii funerare profesioniste, pe care, oricum, nu toată lumea și le permite. Cine are bani, nu trebuie să facă mai nimic, ci doar să dea un telefon, că se ocupă ei de spălatul mortului, de groapă și de transport. Poate chiar și de mâncare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s