Scrisoarea unei bătrâne către o ființă tânără

De o tinerețe frumoasă au parte mulți, însă de o bătrânețe frumoasă – prea puțini.

Zilele trecute, o ființă tânără mă întrebat cum e să fiu bătrână. Recunosc că m-am pierdut puțin cu firea, deoarece eu nu mă consideram a fi bătrână. Văzându-mi reacția, ființa s-a zăpăcit, de aceea i-am spus că întrebarea ei este interesantă, și mă voi gândi la ea și în curând îi voi răspunde.

„Am decis că bătrânețea este un dar. Cred că pentru prima dată pot spune că astăzi sunt persoana care îmi doream cândva să fiu. Nu, bineînțeles că nu e vorba despre corpul meu! Uneori acest corp mă lasă disperată – ridurile, pungile sub ochi, petele pe piele, fundul lăsat.

Adesea mă șochează bătrânica ce s-a mutat cu traiul la mine în oglindă, însă nu obișnuiesc să-mi fac multe griji pe seama acestei cauze, și neliniștile îmi trec repede.

Pentru nimic în lume nu mi-aș schimba prietenii extraordinari, viața remarcabilă, familia mea adorabilă, ca să am mai puține fire de păr sur și o burtă mai dreaptă.

Cu cât îmbătrânesc, devin mai îngăduitoare cu mine, mai puțin critică.

Am devenit prietenul meu. Nu-mi fac reproșuri pentru că am mâncat cu un biscuit mai mult, pentru că nu mi-am strâns patul, pentru că mi-am cumpărat această șopârlă de ciment prostească, de care nu am nevoie, dar care oferă grădinii mele un aer avangardist.

Am dreptul să mănânc prea mult, să nu strâng după mine, să fiu extravagantă. Am fost martoră la cum prea mulți prieteni au părăsit această lume prea devreme, înainte să înțeleagă, înainte să încerce marea libertate ce o oferă bătrânețea. Cine și ce treabă are dacă citesc până la patru dimineața și dorm până la amiază?

Dansez cu mine însămi, ascultând melodii minunate, și, dacă-mi vine să plâng pe seama iubirii plecate, ce să-i fac, plâng. Voi merge pe plajă în costum de baie care abia de-mi ține corpul umflat, dacă vreau, mă voi scufunda în valul oceanului, în ciuda privirilor pline de compătimire din partea ființelor tinere, îmbrăcate (dezbrăcate?) în bikini. Ei tot vor îmbătrâni.

Uneori sunt uitucă, ce-i drept. Dar mă rog, nu toate în viață merită memorate, iar despre ceea ce contează cu adevărat îmi voi aduce aminte la sigur.

Desigur, în toți acești ani, inima mi-a fost frântă nu o singură dată.

Cum poate să nu ți se frângă inima, dacă ți-ai pierdut iubitul sau când copilul suferă sau chiar când o mașină îți lovește câinele drag? Însă, inimile frânte sunt izvorul puterii noastre, al înțelegerii, al compasiunii. Inima ce nu a fost frântă niciodată, e sterilă și curată, nu va cunoaște niciodată bucuriile imperfecțiunii.

Soarta este binevoitoare cu mine, dându-mi să trăiesc până la peri suri, până când râsul meu tânăr s-a întipărit pe vecie în brazde adânci pe față. Închipuie-ți câți oameni n-au râs niciodată, câți au murit înainte ca părul să li se acopere cu brumă?

Pot spune „nu” absolut sincer. Pot spune „da” absolut sincer. Pe măsură ce îmbătrânești, e tot mai ușor să fii sincer. Duci grija părerii altora tot mai puțin. Nu mai am dubii și rezerve în privința mea. Am câștigat chiar dreptul să greșesc.

Așadar, răspunzând întrebării tale, pot spune: îmi place să fiu bătrână. Bătrânețea m-a eliberat.

Îmi place persoana care am devenit. Nu voi trăi veșnic, dar atât cât sunt aici, nu voi pierde timp făcându-mi griji pentru ce a putut să se întâmple, pentru ce nu s-a întâmplat, nu-mi voi face griji în legătură ce ceea ce se poate întâmpla.

Și voi mânca desert în fiecare zi.”

28 thoughts on “Scrisoarea unei bătrâne către o ființă tânără

  1. Eu sunt deja în faza experimentării celor de mai sus. De acord. Doar cu desertul nu mă împac. Prefer covrigii de Buzău, nucile și alunele sărate. O prăjitură mi-ar murdări laptopul și nu risc.

  2. Are dreptate. Și eu sunt în faza asta.
    Consider că mi-au trebuit toți anii aceștiaa ca să aflu că nu contează așa de mult regulile, cât ceea ce simți. Iar acțiunile ar trebui să respecte și ele simțul, nu neapărat regula. Asta pentru că, regulile de bun simț oricum se aplică de cei care simt!

    1. Asta cu bunul simț nu e neapărat apanajul celor mai în vârstă. Dacă nu-l ai din vreme, poți ajunge la vârsta senectuții, tot un necioplit. Ceea ce nu e cazul tău și sper că nici al multora dintre noi.

  3. Chiar zilele aceasta intrebam cand o sa am timp si pentru mine ….insa chiar ca trebuie sa ne rasfatam un pic…cu un desert o ciocolata ceea ce ne place cel mai mult…o seara minunata iti doresc.

    1. Dacă respectăm măsura, nimic din ceea ce ne place nu ne poate face rău. Totul e să știm care-i acea măsură, în orice caz înainte de a ne sătura. Iată că reușesc să-ți urez și eu o seară superbă, dragă Gabi!🙂

  4. Eu am fost cam dezamagit fata de concluzia ca intelepciunea varstei a 3a ar consta in libertatea de a manca desert mai des ! Adica nu asta sper eu cel mai mult pt mine cand voi ajunge de varsta pensionar…ce speram eu mai mult ar fi fost sa imi fie oferita speranta ca voi reusi sa devin mai dezinvolt si mai competent in
    interactiunea mea sociala, fara a ma
    simti obligat sa mananc desert, de cate ori imi e oferit de vreo gazda ! Sa imi permit sa zic doar asa simplu “Nu vreau !” si gata, fara sa ma mai chinuiesc sa gasesc vreo scuza social acceptabila politicoasa !

    1. Cred că alegerea desertului ca exemplu a fost mai mult metaforic, reprezentând de fapt eliberarea de orice reguli privind menținerea siluetei sau chiar și a unora de ordin etic sau moral. La urma urmei, unui bătrân i se permit și i se iartă mai multe, precum unui copil, de altfel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s