O brumă de zâmbete

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un tip se destăinuie prietenului său:
– Mi-am făcut casa rotundă.
– De ce așa ciudată? Rotundă?
– A aflat soacră-mea că îmi fac casă nouă și m-a întrebat dacă va fi un colțișor și pentru ea.

* Soția mea mi-a spus că divorțează din cauza obsesiei mele pentru telenovele. Dacă mă va părăsi sau nu…, aflați săptămâna viitoare.

* Un tip abia evadat din pușcărie, încercând să scape, o ia pe un drum izolat de țară, merge ce merge și vede pe unul legat și dezbrăcat la marginea drumului. Se duce la el și îl întreabă:
– Ce ai pățit?
– Am luat pe unul la ocazie, mi-a zis să opresc aici, m-a bătut, m-a legat, mi-a luat hainele, banii, mașina și tot ce aveam și a plecat!
– Omule, azi chiar e ziua ta cu ghinion, îi răspunde individul în timp ce se desfăcea la șliț…

* La un azil de nebuni, o babă pe un scaun cu rotile prinde viteză pe coridor. În curbe, se înclină baba și se ridică pe două roți. O oprește un nebun și o întreabă:
– Aveți permis de conducere?
Baba îi dă o hârtie de la ciocolată și merge mai departe. O oprește un alt nebun și o întreabă:
– Aveți verificarea tehnică?
Baba îi dă o hârtie de la un pachet de gumă și merge mai departe. După colț, vede pe dreapta un alt nebun, gol și cu penisul sculat. Baba oftează:
– Off… nu văd bine… S-a pus bariera sau trebuie să suflu în fiolă?!

* Dacă un băiat îți spune ”păpușă”, nu înseamnă neapărat că ești o ”Barbie”, poți fi și o ”Chucky”.

* – Tati, Dumnezeu e alb sau negru?
– Fiule, cred că Dumnezeu e și alb, și negru.
– Tati, dar Dumnezeu e bărbat sau femeie?
– Fiule, cred că Dumnezeu e și bărbat, și femeie.
– Tati, dar lui Dumnezeu îi plac mai mult copiii sau oamenii mari?
– Cred că lui Dumnezeu îi plac și oamenii mari, dar mai mult îi plac copiii.
Bulă stă să se gândească un moment, apoi întreabă:
– Vrei să spui că Dumnezeu e Michael Jackson?

* O vecină dă peste un puști care stătea pe scări și plângea.
– Ce-ai pățit, puișor?, îl întreabă femeia.
– Tata a pățit-o, se smiorcăie puștiul. S-a lovit la deget cu un ciocan.
– Și atunci tu de ce plângi?
– Pentru că, la început, am râs.

* Întreabă mama îngrijorată:
– Te-au înjurat mulți în armată?
– Nuuu, mamă, prea puțini pe mine. Mai toți pe tine!

* Atunci când ai de studiat, pereții devin deodată foarte interesanți. De aceea mulți își aleg o carieră în construcții.

* La farmacie:
– Aveți ”AntiGrăsimin”?
– Nu.
– Dar ”CelulitoDisparin”?
– Nu.
– Dar ”AutoGreutinPierduto”?
– Nu. Domnișoară, eu cred că aveți nevoie de ”MaiPuținMâncărim!, ”MaiMultMișcăFundulin” sau ”StaiDeparteFrigiderin”!

* Barmanul către un client:
– Ce bei?
– Alocația copiilor!

* Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el în compartiment, un moldovean. Se apropie de gara Oituz și omul nostru deschide fereastra, să privească gara.
Moldoveanul: – Mărășești…
Omul: – Oituz!
Moldoveanul: – Mărășești!
Omul (convins): – Ba-i Oituz!
Moldoveanul (înfuriat): – Închidi bre jiamu, că mă rășești!

* Doamna către menajeră:
– Cred că soțul meu are o relație cu secretara.
Menajera:
– Știți dumneavoastră sigur sau o spuneți așa, doar ca să mă faceți pe mine geloasă?

* Un francez, un rus și un ardelean sunt prinși de canibali.
– O să vă mâncăm, zic ei, dar înainte vă îndeplinim o ultimă dorință.
Francezul vrea o femeie. Canibalii i-o dau, apoi îl aruncă în oală. Rusul vrea o vodcă. Canibalii îl servesc, apoi îl aruncă în oală. Ardeleanul zice:
– Eu vreau să vă așezați toți în șir, de la mic la mare, și să-mi dați fiecare câte o palmă!
Puțin uimiți, canibalii se conformează. La sfârșit, după ce ultimul canibal îl plesnește pe ardelean, acesta scoate o mitralieră de sub parpalac și îi împușcă pe toți.
– Cuuum? Aveai mitraliera și ne-ai lăsat să ne perpelim aici? De ce nu i-ai împușcat de la început?, strigă rusul și francezul din oală.
– Păi… nu eram destul de nervos!

19 thoughts on “O brumă de zâmbete

  1. ” O bruma de zambete ”
    intr-o mare de plansete
    de la guvernantii ” spagita”
    la “Generalul Cruciulita ” 😦
    caci toti m-au imbatranit
    cu-al lor apetit nepotolit
    de AVERE si BANI
    desi-s niste GOLANI
    ce se pricep la politica
    ca prostituata la gramatica
    si ca Nea Puiu de a alcatui nationala
    din fotbalistii ce beau cu ” mahalaua” 😦
    din jurul lui Corduneanu
    interlopul cu banu’ ! 😦
    O duminica placuta chiar daca ” Afara Ploua” 😦
    cum in urma cu ani a spus un mare trisor
    ce vrea acum in ” miscarea populara ” cea noua
    sa-si gasesca NEMERNICUL-IMPOSTOR un nou ” locsor ” ! 😦
    Aliosa.

    1. Frumoase și inspirate versurile tale, izvorâte din multe „năcazuri” cotidiene, iar cel cu fotbalul e printre e mai recent. Mă tem că Insukele Feroe ne vor tăia aripile pe care ne bazam și cu care speram să ne calificăm.
      Dar… s-auzim de bine, Sandule! 🙂

      1. Noroc cu INSPIRATIA lui BUDESCU caci de nu marcam in minutul 4, era vai de noi ! 😦
        Iar golul doi al aceluiasi contestat BUDESCU , a fost si pentru el o mare mirare …..

Leave a reply to racoltapetru6 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.