Regele cauciucului

V-am spus că Rică e inventator? Cred că am omis acest detaliu, tocmai fiindcă prietenul meu nu a brevetat încă nimic, deși mi se laudă cu tot felul de inovații prin gospodărie. Recent, a venit la mine mai emoționat ca niciodată și mi-a spus în șoaptă, deși nu era nimeni în preajmă:

– Frate, am construit Mașina Timpului!

Mi-a venit să râd, bineînțeles, dar el păstra aceeași figură serioasă și încărcată de emoția unei mari realizări.

– Hai, nu mă lua cu vrăjeli d-astea!, i-am răspuns atunci, iritat. Așa ceva nu există, că au încercat și alții mai deștepți.

– Adică mă faci prost?!, se supără imediat Rică. Haide să-ți arăt ceva.

Și m-a târât în garajul lui, pe care nu-l vizitasem de ani de zile, fiindcă prietenul meu nu avea mașină. Acolo trona un fel de cabină din sticlă mată, care nu părea ieșită din comun. Doar după ce am intrat înăuntru am fost impresionat de numărul de butoane, ceasuri și mini-ecrane afișate de jur-împrejur. Când apăruse această „jucărie” aici și, mai ales, când avusese Rică timp să o construiască, erau primele întrebările care mi-au răsărit în minte. Dar nu am avut timp să le expun, deoarece prietenul începuse deja să manevreze comenzile.

– Ce faci acum?, am exclamat eu mirat.

– O să-ți dovedesc că nu sunt prost!, mi-a răspuns Rică cu îndârjire.

– Și cum o să faci asta?

– Vom călători în trecut.

– Ai mai făcut-o sau ești la faza experimentală?

– Nu trebuie să fie mare lucru, doar am calculat totul. În ce dată suntem azi?

– 22 octombrie 2015.

– Ok. Fixez data cu exact zece ani în urmă. Așaaa…

După câteva setări și butonări, s-a auzit un țiuit și apoi totul s-a luminat complet în jurul nostru. N-a durat mult și, după revenirea la normal, am ieșit curioși din cabină și din garaj. Nimic nu părea să se fi schimbat, iar Rică a întrebat un vecin în ce an suntem. Acesta l-a privit mirat și i-a răspuns sec:

– 2015, luna octombrie, ziua 22.

– Nu se poate, se înciudă prietenul meu în timp ce mă distram pe socoteala lui.

Ne-am urcat amândoi la el în apartament să bem o cafea și să povestim pe seama experimentului eșuat. Ne-a servit nevasta lui Rică, iar omul a cerut ziarul de azi.

– Ai răbdare, bărbate, că-i numai ora zece, i-a spus Mioara. Știi doar că ziarele nu vin decât după amiază.

– De când vin așa târziu, se enervă Rică. Întotdeauna au venit dimineața.

– Tu ai băut ceva sau te-ai dilit? Poate vrei și pâine proaspătă la ora asta!

Rică mă privi ciudat și apoi mă luă de mână. Prima oprire a fost la chioșcul de ziare, unde ni s-a confirmat că încă n-au sosit publicațiile de azi, iar la magazinul din apropiere nu se găsea decât pâine de ieri. Apoi am vrut să luăm un taxi, dar nu am văzut niciunul, așa că ne-am înghesuit într-un tramvai, care ne-a dus la sala de fitness unde lucra Rică. La prima vedere totul părea la fel ca înainte, dar înăuntru se putea sesiza lipsa unor aparate foarte solicitate, cum ar fi cele de alergat pe bandă. Nimeni nu părea să fie deranjat de acest lucru, iar la întrebările noastre, toți ne priveau năuci.

– Extraordinar!, a avut Rică o revelație.

– Ce e așa de extraordinar?

– Am călătorit într-un univers paralel, unde nu s-a inventat cauciucul, benzile transportoare și alte componente indispensabile unei tehnologii avansate! Îți dai seama? Cu cunoștințele noastre putem să devenim cei mai vestiți și bogați oameni din această lume. Tot ceea ce realiza Elastimpex România în universul nostru, vom face numai noi doi și vom revoluționa industria de aici prin benzi transportoare de uz general sau placa din cauciuc făcută de noi. Dar și multe alte invenții și inovații din cauciuc, ce vor aduce un progres uriaș și imediat acestei societăți.

L-am privit pe Rică radiind de fericire și, după ce am chibzuit, i-am întrerupt entuziasmul:

– Eu zic să ne întoarcem de unde am venit. Nu-mi mi-ar plăcea lumea asta, chiar dacă aș fi cel mai bogat om. Poți să ne duci acasă?

– Acasă?! Da, să mergem acasă și să sărbătorim!

Pe drumul înapoi, am încercat degeaba să-l conving că nu-i bine să rămânem în acest univers. Salvarea a venit când, după ce ne-am așezat la masă, în jurul ei s-au adunat cei opt (!) copii ai lui Rică. Se părea că în această lume nici prezervativele n-au fost încă inventate. Doar așa s-a decis prietenul meu să revenim în universul nostru, iar eu am putut astfel să vă povestesc prin ce am trecut.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015