”Mai știu un cuplu din București care e încrucișat adulterin de vreo opt ani și continuă să dezvolte o frumoasă, trainică și excitantă prietenie. Tot anturajul știe cu ce se îndeletnicesc soțul uneia și soția celuilalt, dar evident că nimeni nu-și asumă riscul să dezvelească statuia trădării.
Cristi, Anca, Mugur și Sorana sunt un fel de formațiune ciudată. Primii doi sunt căsătoriți unul cu altul, ceilalți doi la fel. Numărul unu e cuplat pe ascuns cu numărul patru, iar numărul doi își îneacă amarul în numărul trei. De-a lungul acestor ani minunați, niciunul nu și-a ținut gura. Mai devreme sau mai târziu, fiecare s-a spovedit cuiva din cercurile de prieteni. Așa a ajuns povestea și la mine, ei nu mi-au zis direct, că mă știau gură și tastatură bogată – era o chestiune de timp până ajungea chestiunea în ziar și uite că au stat bine cu intuiția. Vă rog să apreciați faptul că nu dezvălui identitatea completă a nimănui, din principiu. În cazul lor, destinul a aranjat lucrurile destul de bine.
Cristi, soțul Ancăi, și Sorana, soția lui Mugur, se caracterizează printr-un metabolism foarte ciufut, motiv pentru care au acumulat 30, respectiv 20 de kilograme de-a lungul și de-a latul căsniciilor. Fapt care i-a nemulțumit pe partenerii legali, Anca și Mugur. Și în timp ce aceștia din urmă stăteau la o bere în oraș și se plângeau că li s-au cam durdulit sufletele-pereche, le-a venit ideea să se mai vadă și în particular (așa, ca-ntre slabi), nu doar în patru. La rândul lor, bufleii Cristi și Sorana se întâlneau cam des, ca să schimbe regimuri de slăbire, până când s-au trezit că mai schimbă și ceva fluide interesante de prin corp. Așa au început să înnoade mațele unei prietenii până atunci curate. Partea bună e că adrenalina dorinței ilicite i-a motivat pe toți patru să-și țină și căsniciile, și amantlâcurile intacte, ca să nu mai vorbim de prietenia care dăinuie și azi, cum vă spuneam.”
Autor: Simona Catrina
racoltapetru6 
Încurcate sunt căile Domnului! Până la urmă, toată lumea e fericită, nu? :))
Nu știu dacă toată lumea, dar majoritatea-i cea care contează în democrație. 🙂
Eu vorbeam de cei patru implicați. 😀
Așa-i, dar eu mă gândeam și la prieteni, vecini sau chiar cei care citesc povestea lor. 😉
Amin!
🙂
Doamne ferește… de așa prieteni!!!
Oare mai sunt și altfel de prieteni?! 🙄
Fiecare cum intelege si alege sa-si traiasca viata…In fond daca toti 4 sunt fericiti!!! (Oare?!… de bine ce fiecare dintre ei a ales si alternative, inseamna ca ceva pute inDanemarca…deci intre ei, ca si perechi si prieteni). Eu, una, n-as putea trai o astfel de viata. Dar fiecare dupa cum a fost creat si dupa alegerile pe care le face in viata.
E drept că suntem diferiți și ceea ce pentru unii e de neconceput, pentru alții devine incitant și musai de experimentat. Doar că nu ne e scris în frunte și nu știm la ce să ne așteptăm de la cei din jurul nostru.
Prietenia asta foarte strânsă între cupluri eu nu prea o văd sănătoasă. Ceva sau cineva tot trebuie să iasă încâlcit din ea :))
Măcar de ar fi făcut schimb de parteneri, oficial. Am cunoscut un asemenea caz de încrucișare, în care au trăit apoi fericiți, până la moarte. Chiar dacă aveau și copii.
Nu vad nimic bun in astfel de prieteni, nici macar nu le pot spune prieteni. Nu nimic sanatos, iar de fericiti…?! Nici vorba, nu cred ca cineva poate sa fie fericit in astfel de caz, dar…cum spune si fata vesele: Incurcate sunt caile Domnului 🙂 O seara frumoasa Petru! 🙂
Noi nu avem sânge de francez, unde s-a inventat ”manage au trois” și chiar în patru. Dar ne ”civilizăm” cu timpul, vrem nu vrem. 🙂 Zi superbă, Ileana! 🙂
Nici nu imi doresc sa fi avut sange de francez, las asa cum sunt 😉 . O zi frumoasa Petru! 🙂
E bine daca-s doar 4! Macar e fidelitate in cuplu…vorba vine! Nu se mai trezesc cu oaresce BTS-uri colaterale!
Doamne ajuta-le!
PS. Intrebare (fireasca as zice!): intre ei, 4, au pus oare de-o uniune… daca tot o practica in cuplu ???? 😀
Mă gândesc că dacă se dau în vileag și mai fac oareșce uniune sau înțelegeri reciproce, dispare tot farmecul și se destramă frumusețea de relație. 😀
Hahaha! Frumuseii maichii!
Ha ! Ha ! O varianta de tip comentariu critic oarecum ironic al filmului Bob and Carol and Ted and Alice (1969, r Paul Mazurski, cu dnele Natalie Wood si Dyan Cannon, si dnii Elliott Gould si Robert Culp, muzica dl Quincy Jones) deconstruit si reconstruit aici pe blogul Petru Racolta dupa 46 de ani !
Am ras si m-am gandit la filmul asta si pt ca s-au potrivit oarecum nu numai subiectul “casatoriilor deschise” si insiruirea celor 4 nume dar si aniversarea filmului de aproape 50 de ani (echivalenta cu argintul in casnicii) !
Scopul, prin această preluare, a fost doar să stârnesc zâmbete. Orice analogie nu vine din partea mea.
Numai prietenie nu se numeste cea ce ai relatat mai mult degraba o relatie mizerabila!O seara superba iti doresc!
Depinde din ce punct de vedere e privită această relație. Din partea lor, e o binecuvântare. Gândurile cele mai bune, din partea mea, dragă Gabi! 🙂
La prima lectura si din titlu am fost tentat sa cred ca Patru fece parte din plural 🙂 🙂 Ar fi fost prima data cand aud ca a aparut gelozia intr-un grup de cupluri swingers. 🙂 Frumos era Patru daca ai fi amintit si de sursa de inspiratie. (Life&Stile- Simona Catrina) Asta este Patru ,, bancul vechi dar prostul nou,,
După cum vezi, imediat ce am aflat numele autorului, l-am și trecut la locul cuvenit. Că de când m-am ars cu ciorba, suflu și în iaurt. 🙂
Eu cred ca in sinea lor stiu ce si cum, dar nu vor sa oficializeze ca sa nu vorbeasca lumea (nu ca n-ar vorbi deja) si asteapta sa treacă viața.. Eu prefer sa n-am prieteni de astia..
E bine că te poți feri de astfel de prieteni. Uneori te aleg ei pe tine și nu poți scăpa prea ușor de ei.
Eu sunt genul care nu las prieteniile sa ajunga la intrat in casa fara sa bata, dormit unii la altii, intalniri separate unii cu altii si alte de astea desi ne ajutam si ne ajuta prietenii cand e cazul. Eu am avut prietenii de lunga durata care s-au terminat din cauza barfei si acum nu mi-as mai pune viata pe tapet. Rudele sunt rude, nu le alegi, dar prietenii ii poti alege sau macar ce relatie sa ai cu ei
Am pățit-o și eu în această privință. Probabil că de aceea îmi pot număra prietenii buni pe degetele de la o mână. Plus că locuiesc ceva mai departe de mine.
Dumnezeule dã minte multã şi poale scurte! E de-a râsu plânsu :))) :(((
Să alegem doar râsul și să lăsăm plânsul pe seama celor încornorați. Poate că și noi am trecut prin drame asemănătoare, unii fără să știm.
Foarte adevãrat! 😉 :)))