”Furtul” iubitului sau iubitei altcuiva este o practică destul de frecventă și chiar dacă pe moment pare ceva revoltător, este doar începutul unei noi relații care, teoretic, are șanse să fie împlinită. Pentru prima dată, cercetătorii au analizat consecințele unui asemenea început și modul în care noul cuplu astfel format are sau nu viitor.
Potrivit sondajelor, aproape jumătate dintre americani recunosc că au fost seduși în timp ce aveau o altă relație. Astfel, 63% dintre bărbați și 54% dintre femei au în prezent o relație formată după ce actualul partener i-a ”furat”.
Până acum, psihologii evoluționiști susțineau că acesta este un comportament natural, pentru că oamenii sunt înclinați să caute un partener în acest mod, chiar și inconștient. Desigur, aceste teorii sunt greu de demonstrat, dar este posibil să aflăm urmările acestui comportament și situația relațiilor formate astfel.
Un studiu recent, coordonat de psihologul Joshua Foster, a vrut să arate dacă aceste relații diferă de cele începute în alt mod și dacă poate fi intuit modul în care se vor sfârși. Astfel, partenerii care au fost luați dintr-o altă relație erau mai puțin mulțumiți de actuala relație și mai interesați de perspectiva unei alte aventuri.
În cadrul studiului au fost monitorizați voluntari heterosexuali. Atât bărbații, cât și femeile care au fost ”furați” aveau o tendință mai mare de a înșela, iar în timp interesul lor pentru noua relație a scăzut tot mai mult.
Dintre voluntarii care au participat la studiu, între 10% și 30% dintre participanți fuseseră în situația de a renunța la o relație din cauza noului partener. Pentru Foster, rezultatul studiului este clar: o persoană care și-a părăsit în trecut un partener ca să fie cu altul va avea tendința să facă din nou același lucru.
Aceste persoane sunt de obicei egoiste, narcisiste, dau dovadă de puțină empatie și își doresc aventuri în afara relației.
Studiul a fost publicat în Journal of Research in Personality.
Sursa: io9
Studiul e una, practica ne omoară! :))
Ca întotdeauna și cam în orice domeniu. 🙂
Swingerii intră în categoria asta? 🙄
Trebuie să recunosc că grație ție am aflat care-i treaba cu swingerii. Foarte interesant, dar nu cred că sunt incluși în studiu. 😀
Cred ca nici un studiu din lume nu va reusi sa ajunga la o formula matematica prin care sa se poata afla comportamentul ulterior al oamenilor in functie de actiunile anterioare. Se pot face doar statistici care nu pot ajuta pe nimeni, este ca determinarea traseelor tuturor bulelor dintrun pahar cu sifon:”interesant dar fara nici un fel de folos”. Ar trebui sa intereseze mai mult moralitatea de a te baga intro relatie dar si faptul ca atat cei ce se lasa “furati” precum si cei care isi “vaneaza” astfel partenerii (i-as numi “butterfly”), au mari sanse sa se manifeste si in viitor la fel, nefiind capabili de sentimente profunde si nici de stabilitate emotionala. Oricum, relatiile din care provin cei “vanati” n-au cum sa fie decat false, deci oricum fara viitor…
Era de așteptat, fără să fie nevoie de cercetări, că aceia care înșeală o dată, vor fi tentați să o mai facă. Așadar, studiul demonstrează ce era deja de presupus. Firește că există și excepții, ca întotdeauna.
In concluzie ,, a înşelat cu tine, te va înşela şi pe tine,,
Exact!
Respectul reciproc intr-o relatie bazata pe incredere o sa dureze sigur, minciunile oricum ies la iveala! O seara frumoasa iti doresc!
Mare lucru e încrederea asta, și din ce în ce mai rar întâlnită în zilele noastre. Gelozia, în schimb, face ravagii. Să fii mereu iubită și încrezătoare în cei pe care-i iubești, dragă Gabi!
Eu nu stiu cum e posibil sa furi un om dar am auzit ca se poate si se practica. Este vorba dupa parerea mea de imoralitatea ambilor. Daca nu exista respect si sentimente adevarate se intra intr-un astfel de joc unde se fura unul pe celalalt de adevar si corectitudine.
Dacă e doar din auzite, tot e bine! Mai rău e când treci prin astfel de experiențe și nu ești genul care să te răzbuni prin adoptarea aceluiași comportament. Parcă vorbesc din experiență.
O duminică cu mult mai bună decât se arată vremea și vremurile! 🙂
Furt?… Si pe cine sa dam vina? Nu prea cred se poate fura partenerul (a), doar matematic 🙂 . eEu cred ca unde nu este iubire devarata vine furtul 🙂 si se duc de buna voie :)) . Razbunarea e arma prostului, iar suferinta nu se poate compara, dar se poate trata. Ignor oameni care se scuza, cand de fapt ei sunt acuzati de ei insusi fara sa isi dea seama. Dar…din pacate traim zile naive, multi dintre noi 🙂 Noapte buna Petru!
Firește că ai dreptate când spui că într-o iubire adevărată nu se întâmplă astfel de „furturi”. În multe cupluri există doar atracția fizică, care dispare după un timp, fiind înlocuită de atracția față de altă persoană, confundată iarăși cu dragostea. O săptămână luminată și plină de bucurii, Ileana!
Aoleuu…incarcate sunt caile domnului 🙂 O zi frumoasa Petru! 🙂
Deh, cu naravul sa nu te pui niciodata, ca cel din fire n-are lecuire. Nici eu nu mai am incredere in persoane care m-au tradat (inselat) si/sau in cele care m-au mintit. La fel ca si concluzia studiului: sunt convinsa ca cel care a facut asta o data, o va face si ulterior…pt. ca asa-i sta in fire. Si cu firea n-ai cum sa te mai lupti sau iti consumi energia intr-o lupta inutila. Si atunci mai bine…pas! Viata merge numai inainte si mult mai bine fara cei “furati”! 🙂
Dacă oamenii ar avea concepția că o căsătorie se face o dată pentru totdeauna, iar o nouă opțiune e o excepție extrem de rară, atunci și căsniciile ar fi trainice. Dar foarte mulți dintre noi consideră căsătoria ca un joc de loto, la care poți cumpăra oricând alt bilet.