La pețit (II)

Ca să ajung în localitatea Pomi, trebuia să trec Someșul cu bacul sau să ocolesc circa 60 de kilometri prin Baia Mare. Firește că am ales prima variantă, și am plătit 5 lei pentru traversarea cu motocicleta. Acolo își avea domiciliu o fată pe care am cunoscut-o în piața din Seini, mereu însoțită de maică-sa, o femeie căruntă și cu chipul brăzdat de riduri adânci. La ultima întâlnire, m-a invitat seducător să o vizitez acasă și mi-a explicat cum pot ajunge.

Casa lor era mai degrabă un bordei din chirpici acoperit cu paie, iar pe jos cu pământ, chiar și în singura cameră. Mai avea un antreu mic și o prispă îngustă, iar curtea foarte limitată era încadrată de un gărduleț improvizat din vrejuri de floarea-soarelui. Dar fata era frumoasă și înaltă ca un fotomodel în devenire, cu părul lung și îngrijit, pieptul bine proporționat, picioare lungi și expuse exact cât trebuie de sub rochia viu colorată. O chema Nicoleta și m-a cucerit complet de la primele sărutări lungi și complexe, de ziceai că a făcut școala în Franța.

Erau dulci și incitante aceste schimburi de fluide, dar trebuia să mă limitez la ele, fiindcă orice încercare de a înainta cu mâna pe sub rochie îmi era imediat zădărnicită prin gesturi ferme și șoapte dulci precum: ”Vezi că s-ar putea să intre mama peste noi” sau: ”Sunt fată mare, și ne-ar omorî tata de ne-ar prinde”. În consecință, după ore întregi de îmbrățișări și țucături intense, mă întorceam acasă cu regrete amare în suflet și dureri atroce în părțile sensibile. Trebuia să găsesc o cale prin care iubirea noastră să atingă absolutul, plăcerea unei relații complete fără nicio altă reținere. Dar cum puteam face asta, când părinții intrau periodic în cameră, iar ea nu avea voie să iasă nesupravegheată?

În cele din urmă, am mizat pe pasiunea bătrânului pentru alcool și, la următoarea vizită, m-am prezentat cu două sticle de vin spumant, un deliciu rar pentru sărmanul om. Între paharele pe care le goleam împreună, i-am explicat că nu mă mai pot întoarce acasă cu motocicleta, iar el m-a liniștit spunându-mi că voi dormi la ei. Calculasem, în prealabil, că era foarte probabil să dorm cu Nicoleta, fiindcă în camera-dormitor nu era decât un pat și jumătate. Jumătatea aceea era o improvizație pe care dormea mereu moșul, iar pe patul cel mare urma să dormim ceilalți.

După ce s-a cherchelit bine, omul s-a trântit în așternutul lui și a început să sforăie sănătos. Am dat și eu semne de oboseală, iar bătrâna a înțeles aluzia și a pregătit patul. Doar că, la repartizarea locurilor, am fost tare dezamăgit când am văzut că eu și Nicoleta trebuia să dormim la margini, fiind despărțiți de maică-sa. Vinul m-a adormit destul de repede și pe mine, dar după câteva ore am fost trezit de o mână care mă pipăia. Am simțit groază și repulsie la gândul că baba are astfel de dorințe, și m-am retras cât de mult se putea. O a doua încercare am respins-o cu hotărâre, după care a urmat o liniște tocmai bună pentru a-mi gestiona gândurile sumbre, precum întunericul complet din jur. Cu greu am mai reușit să ațipesc, tresărind cu frică la fiecare mișcare.

Tot eu m-am trezit primul și către dimineață. Prin gemulețul mic al bordeiului se strecurau câteva fire de lumină, iar în cameră începeau să se distingă lucrurile. Mi-am ridicat capul să cercetez împrejurimile, și atunci parcă am fost lovit cu leuca. În mijlocul patului dormea Nicoleta! Probabil că se strecurase acolo după ce adormise maică-sa, apoi a încercat să-mi ofere ceea ce jinduisem de atâta vreme. Cu inima bătând puternic, m-am apropiat încet de ea, dar era prea târziu. Baba a simțit ceva și s-a ridicat ca un uliu din pat. Băuse și ea vreo două pahare din vinul dulce, dar acum îi trecuse efectul. Așa că a privit cu dezaprobare la rocada indecentă și i-a cerut fetei să se ridice imediat din pat. Iar eu m-am îmbrăcat necăjit și am plecat cu coada între picioare. Și cu aceeași durere.

M-am întâlnit cu Nicoleta după câțiva ani. Se măritase și avea o fetiță, dar mi-a spus că tot la mine se gândește. Și eu îmi amintesc adesea de ea, însă îmi zic că n-a fost să fie.

 

Advertisements

33 thoughts on “La pețit (II)

  1. De unde se vede ca sloganul
    ” intre DOUA nu ma ploua ” 🙂 😦
    este doar pentru cei norocosi ! 🙂
    Degeaba ati GANDIT la fel ( tu si fata cu parul lung)

    cand NOROC nu e, nici DRAGOSTE nu e !!! 🙂 😦 🙂
    Seara faina Petru ! 🙂
    Aliosa.

    1. Nu pot să mă plâng de noroc în dragoste, că n-ar fi cinstit. Doar că, precum la pescuit, mai mult îți stăruire în minte capturile pe care le-ai scăpat, decât cele pe care le-ai adus la mal. Și parcă îs și mai atrăgătoare alea de care n-ai avut parte. 😉
      O zi apropiată de perfecțiune, Sandule! 🙂

    1. Rebreanu….?!? Totusi…mi se pare ca e un stil diferit chiar daca e vorba asa in mare tot de intamplari din mediul rural…

      1. Sigur, stilul e diferit. Dar e savoarea asta românească, curată, petrecută la sat, unde fata e nurlie și mai vrea mai nu se lasă… unde observațiile autorului ironizează oarecum protagoniștii, cu umor și blândețe. Îmi place mult cum Petru abordează acest stil. Mă trimite cu gândul la Prislopul lui Rebreanu, chiar și la satul lui Agârbiceanu… 🙂

    2. Aprecierile tale mă copleșesc și mă încurajează în aceeași măsură. Îți mulțumesc și sper să recidivez cu alte povestiri de acest gen, dacă muza mă va ajuta. 🙂

    1. Chiar ăsta era și scopul pentru care am scris-o: să provoc ceva zâmbete celor care o parcurg, că și eu am zâmbit amintindu-mi acele momente. Îți mulțumesc pentru complimente și sper să ai o zi benefică și binecuvântată, draga mea prietenă! 🙂

  2. Buna dimineata Petru ! 🙂
    Lasand la o parte gluma ” intre doua nu ma ploua” 🙂 ,te felicit pentru frumoasa POVESTE
    care, dupa umila mea parere , se va REGASI si in
    NOUA ta CARTE de POVESTI , nu-i asa ? 🙂
    Poate ma va ajuta Dumnezeu sa particip si eu la LANSAREA acelei carti
    precum m-a ajutat sa particip si la lansarea CARTII de POVESTI pentru COPII
    ” Iarna cu Mos Craciun” , autor , doamna AURORA GEORGESCU
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/11/24/
    POVESTEA ta imi intareste convingerea ca
    ” Tot ce-i ROMANESC nu piere ” 🙂

    Sa ai parte de o DUMINICA superba prietene ! 🙂
    Aliosa.

    1. Și totuși, ar fi unele năravuri românești de care ar trebui să ne debarasăm. 😉
      Prima carte cu povestiri maramureșene e dată de mult la tipar, doar că autorul care mi-a promis să-mi scrie prefața, mă tot amână. Cred că o să renunța la el și o să apelez la un om mai serios.
      S-auzim multe de bine, Sandule! 🙂

  3. Foarte fain ne-ai povestit întâmplarea, dragă Petru! Deh, când nu e să fie…. oricât te-ai strădui, nu iese și pace! Dar bine ai zis, rămân în suflet amintirile și chipurile dragi…
    Te salut cu drag! 🙂

    1. Mă bucură mult aprecierea ta, dragă Alex! Îmi mai descarc și eu sufletul, retrăind astfel momente de neuitat ale nebunaticei tinereți. Nostalgice vremuri apuse, cu posibilități nelimitate parcă.
      Numai gânduri bune, cu urările aferente! 🙂

  4. Eh, tot ai parte de putina consolare, daca ti-a zis ca tot la tine se gandeste. Inseamna ca ori ai impresionat-o ca barbat, ori a fost o aluzie/invitatie la o reluare a relatiei. Oricare din variante te avantajeaza.
    Cel putin acum, dupa ce au trecut atatia ani si regretele s-au terminat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s