Ce coșmaruri au de obicei femeile, spre deosebire de bărbați

Bărbații și femeile sunt foarte deosebiți și când vine vorba de vise sau temeri ascunse. Cercetătorii canadieni au aflat cât de variate sunt coșmarurile, în funcție de genul persoanelor care suferă de această tulburare de somn.

cosmar

Psihologii de la Universitatea din Montreal au analizat aproximativ 10.000 de vise, dintre care 253 de coșmaruri și 431 de vise urâte. Coșmarurile sunt visele din care oamenii se trezesc în toiul nopții, iar visele urâte sunt cele care au un impact emoțional mai slab, deși neplăcut.

În urma acestei cercetări, analizând relatările subiecților despre visele avute, psihologii au înțeles că sentimentul dominant într-un coșmar nu este frica, ci tristețea, confuzia, dezgustul. De cele mai multe ori, femeile care au avut coșmaruri au vorbit despre violența fizică, scandaluri, răpiri și infidelitate. Prin urmare, tema comună este conflictul interpersonal.

În cazul bărbaților, coșmarurile au inclus scene de război, cutremure sau incendii, adică diferite dezastre, scrie Daily Mail. Tot ei visează mai multe insecte sau alți dăunători.

Cercetarea se bazează doar pe jurnale ținute de subiecți, nu pe chestionare formulate de experți. Psihologul Antonio Zadra spune că, deși nu sunt o boală în sine, coșmarurile pot afecta serios sănătatea oamenilor. Cei care au deseori această problemă, se tem să mai doarmă sau nu mai pot dormi după ce se trezesc noaptea, din cauza unui coșmar.

Potrivit psihologilor, toți oamenii visează, dar mulți uită ce au visat de îndată ce se trezesc. Cei care dorm mai profund își amintesc însă visele. Acestea au loc în faza de somn REM, care apare de 3-5 ori într-o noapte. Vestea bună pentru cei care au deseori coșmaruri este că acestea se pot trata. Există tehnici de vizualizare, care îi învață să schimbe scenariul visului așa cum doresc.

Deocamdată nimeni nu știe de ce oamenii visează și de ce au coșmaruri. Profesorul Zadra, care studiază de 20 de ani tulburările de somn, spune că o explicație este că visele sunt o formă de interpretare și de rezolvare a problemelor de peste zi. O altă variantă este că ele reflectă o disfuncție, o întrerupere a sistemului nervos.

Surse: Daily Mail, Universitatea Montreal

Advertisements

33 thoughts on “Ce coșmaruri au de obicei femeile, spre deosebire de bărbați

  1. Să mă lămureşti tu pe mine de ce nişte ani am visat tsunami-uri. Eu, la mal de mare aveam un astfel de coşmar. Iar eu tot timpul eram în vârf de bloc sau clădire. Între timp, am mai diversificat visele. Acum majoritatea sunt interesante. :))

      1. Oaiii, ce interpretare pe ne-gustul meu. :))) Eu cred că era instinctul de supraviețuire de alergam pe scări tot timpul. Și c-o pătură după mine. 😀

  2. Mai bine de mine ca NU VISEZ nimic noaptea ! 🙂
    In speranta ca nu vei avea nici un ” cosmar ”
    in timpul somnului ce va veni peste cateva ore, postez ceva
    ” FOARTE TARE, FOARTE FAIN” ! 🙂

    Daca nu-ti place,
    sincer, n-am ce-ti face
    dar melodia e antrenanta
    si blondina, apetisanta ! 🙂
    O seara faina, Petru ! 🙂
    Aliosa.

    1. Se putea să nu-mi placă, Sandule?! 😉
      Doar mă mir când zici că nu visezi nimic noaptea. Cercetătorii spun că toată lumea are vise, dar unii nu și le amintesc, din diferite motive.
      O zi cu multă poezie bună, în amintirea marelui Eminescu! 🙂

  3. Fain….deci si femeile au cosmaruri ! Oricum , statistic femeile traiesc mai mult decat barbatii …o fi de la vise/cosmaruri ?! Sa ai o noapte lina cu vise dintre cele mai placute !

  4. Petru,tocmai mi-am amintit ca spre dimineata visam ca am facut curatenie intr-o camera cu vedere la strada , dintr-o casa si ca m-am enervat rau….m-am trezit gatuita asa….parca urlasem pe bune. :))))))))

    1. Cred că ar fi indicat ca, de fiecare dată când avem coșmaruri, să găsim o explicație pentru a nu se repeta. Doar visele frumoase ne odihnesc și ne binedispun. Cele mai frumoase urări, dragă Gabi! 🙂

  5. Sa ne fereasca Dumnezeu de cosmarul live 🙂 , in vis mai trece dar fata in fata, pe fata… e ….
    Fac si cosmarurile parte din viata noastra, eu le cunosc, am si dat mana cu ele 🙂 Vise frumoase Petru! 🙂

    1. Și eu am avut parte de multe coșmaruri, mai ales în copilărie și adolescență, atât de reale încât aveam impresia că le-am trăit cu adevărat. Pe parcurs, am învățat să mă ghidez printre vise și să ies din ele atunci când nu-mi sunt pe plac. 😉
      Eu îți doresc visuri frumoase și împliniri, Ileana! 🙂

  6. Vise de noapte. Nu sunt , spre binele nostru , dese aceste vise. Cosmaruri au si femeile si barbatii si copiii. Totul vine din subconstient, ce ne preocupa, ce ne nemultumeste, ce ne-a speriat ….
    Va doresc un sfarsit de saptamana cu multe bucurii si vise frumoase, fara cosmaruri. Astazi se implinesc 167 de ani de la moartea marelui nostru poet M.Eminescu. Sa ne rugam pentru spiritul lui care nu inceteaza sa trimita lumina acestui popor pe care l-a iubit asa de mult.

    1. Chiar așa cred și eu. Dacă suntem optimiști, și visele noastre vor fi plăcute.
      O zi de sărbătoare pentru suflet și cuget, asortată cu cele mai frumoase versuri eminescine!

  7. Eu visez extrem de rar. Cred că n-am vreme. Dar când mi se întâmplă nu dau importanță pentru că bunica mea, pe care probabil că ai observat că o citez foarte des, mi-a spus întotdeauna când încercam să-i spun: „treacă cu noaptea!” 🙂

  8. Eu uit ce visez… rar se intampla sa imi aduc aminte. Cand am stat in Bucuresti, visam ca alunec de pe peronul metroului pe şine. Ma salva tot timpul cineva, ca in filme :)) dar aveam o problema cu treaba asta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s