Fără CAFT – Misiune îndeplinită

Am promis, la începutul dietei, că voi reveni cu informații despre capacitatea mea de a trece peste dieta fără cafea, alcool, ”femei” și tutun. Ei bine, astăzi s-a împlinit o lună de când am intrat în acest regim, pe care l-am urmat în toată regula. E drept că am băut o cafea cu trei zile înainte, pentru a nu intra dintr-o dată în toate drogurile, și trebuie să recunosc că atunci a fost cea mai plăcută licoare de care-mi amintesc! Doar după ce faci o pauză îndelungată, îți dai seama ce bun e un lucru de la care te-ai abținut. De aceea vă recomand să încercați și voi această abstinență.

Azi, am băut din nou pălincă, iar efectul ei a fost mai exagerat ca de obicei. Mai mult: după ce am mâncat, șampania cu care am sărbătorit (și de ziua nepoatei, care a fost cu două zile înainte), mi-a pus capac și a fost musai să dorm o oră. Dar măcar m-am întors în obicei și o să mă obișnuiesc curând, așa cum am făcut-o în fiecare an. Fără exagerări și fără frustrări, că am primit și unele reproșuri atunci când am intrat în dietă.

Măcar am dovedit că nu-s dependent de niciun viciu, iar corpul a eliminat toxinele de genul celor la care am renunțat. Acum, pot să intru în normalitatea mea și să vă salut cu mai mult entuziasm. Chiar și vecinul meu, Ștefan, o să fie mai bucuros fiindcă o să-și recapete un client bun pentru a-și vinde pălinca. E drept că mi-o dă pe cea mai bună, fără să știe nevastă-sa. 😉

De aceea am întârziat cu postarea pe astăzi și cred că o să observați diferența de exprimare. E vorba de câteva pahare bune de pălincă! Pe care vi le doresc și vouă! 🙂

Advertisements

38 thoughts on “Fără CAFT – Misiune îndeplinită

  1. Acum am inteles, tu ai vrut Caft-ul sa te aduca in stare zen, sa fii pregatit de Superblog spring 2016, sa poti trece ușor precum fulgul prin fiecare proba. Daca tu esti multumit, e tot ce conteaza!

  2. Bravo! Felicitări! Eu una n-am observat pe aici vreo diferență, așa cum îți era ție teamă. Am făcut și eu pauză la cafea, vreo trei săptămâni. Prima după pauză a avut un gust divin. A, F și T nu e cazul la mine. Sau mă rog, B în loc de F. 😀 😀 Deci eu chiar sunt abstinentă. :))))

      1. :))) Da’ de ce tocmai de B îmi zici? Restu’ nu contează? :))))) Las’ că ești încă verde, n-ai trecut de 70. Parcă dăduseși sfoară-n țară. Aștept rezultate. 🙂

  3. Te cred şi eu că ai toate motivele să sărbătoreşti după ce ţi-ai încheiat ceea ce ţi-ai propus şi ţi-ai demonstrat că tu eşti stăpân pe tine nu viciile te domină şi te coordonează. Felicitări.
    Ai o noapte liniştită şi numai bucurii! 🙂

  4. Bine ca ai sursa buna de palinca si-i prin prejma , draga Petre,,,,da , totusi io despre “femei ” te-am mai auzit vorbind pe blogul tau de curand…deci cu gandul ai fost la tot ce ai renuntat in aceasta luna ! Oricum felicitari pt ambitia ta de ati dovedi ca poti renunta la vicii ! Sa ai o seara tihnita ! Seara faina ! ❤

    1. Ai dreptate și îmi fac mea culpa. Gândului nu-i pot comanda, oricât de mult aș încerca, dar totuși ceva rezultate am avut și la acest capitol. 😉
      Zile cu soare și aer de primăvară! ❤

      1. Doamne ajuta! Suntem fragili, asa e, nu stim cand ne poate lasa uzina asta ce ne intretine… Ca o mai alimentam cu cate un viciu nu foarte nociv, eu sper sa nu contribuie la naruirea ei.

  5. Salut Petru !
    E foarte bine ca ai reusit sa renunti la asa-zisele “vicii” ( dupa tine) , necesitati dupa altii ! 🙂
    Felicitari ! 🙂
    Ai grija insa la PALINCA ca de la ea ajungi urgent la CAFEA samd ! 😦
    O seara placuta, o noapte linistita si-un weekend pe placul tau ! 🙂

    Aliosa.

    1. Ieri am consumat numai pălincă și șampanie, fără cafea. Poate că nici șampania nu trebuia să o desfac, fiindcă mi-a dat o ușoară durere de cap. Sau o fi fost din cauza întreruperii. 😉
      Foarte frumos cadoul tău cu semne gingașe de primăvară! Mulțumesc și îți doresc zile însorite și parfumate de natură, Sandule! 🙂

  6. Sa-ti fie roadele bogate, dupa aceasta abstinenta neinduplecata! 🙂
    Noi obisnuiam sa bem un pahar de vin sau mai ales de bere duminica la pranz, dar dupa ce socrul a renuntat la ele (aaa, sotul renuntase mai demult, el nu e prieten deloc cu alcoolul, dar nu refuza un pahar de vin de calitate, preferabil dulce), nici noi n-am mai baut decat la marile ocazii. Asa ca acum doua guri de cidru din ala slab ma ameteste putin, iar dupa 300 ml zici ca am baut tarie! :))

    1. Cidru nu am gustat niciodată, deși am auzit atâtea despre el.
      Pe când trăia încă tata, avea o vie mare și în fiecare an scotea circa 800 litri de vin. Astfel că de mici eram obișnuiți să bem câte un pahar, înainte de masă. Acum nu prea am voie din cauza tensiunii, dar cu tăriile n-am probleme. 🙂

  7. Bravo,Petru! Asta ti-a demonstrat in primul rand puterea ta de a duce la bun sfarsit o promisiune facuta cu tine insuti. Ai reusit sa te abtii de la anumite lucruri propuse de tine. Sa stii ca e mare lucru. Nu esti dependent decat de propria-ti vointa. Si pt. asta eu te felicit.
    Eu nu cred ca as putea renunta la cafea, de ex. mai mult de cateva zile. In rest? Merge! 🙂 Dar cafeaua sau alte bunatati culinare (cum ar fi pizza pe care o prepar eu acasa!) sunt lucruri la care chiar nu pot renunta. Pe cat posibil, eu imi personalizez stilul de viata si de a manca dupa cum simt eu ca e mai bine si totul e ok.
    O seara binecuvantata sa ai! 🙂

    1. Speranța și convingerea că fac un lucru necesar m-au mobilizat și mi-au dat tărie. Când știi că, după o perioadă de timp, te așteaptă o răsplată, perioada de privațiuni devine mai suportabilă și te rezumi în a număra zilele sau chiar orele care trebuie să mai treacă. Iar apoi ți se pare că timpul de așteptare a fost cel mai plăcut. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s