Mărțișoare la SuperBlog spring

Sunt sigur că ați ghicit despre ce e vorba. Începe un nou concurs SuperBlog spring, deodată cu primăvara și explozia de mărțișoare. Eu n-am talentul unui artizan, ce poate face din orice obiect banal o bijuterie demnă de a fi etalată pe pieptul unei fete. Nu am fost atât de priceput la orele de lucru manual. Dar nu pot nici să stau cu mâna în sân, fără să încerc măcar a realiza ceva, după puterile și priceperea mea.

Această ocazie mi-o oferă chiar SuperBlog spring, care vine cu propuneri din cele mai diverse. El îmi trimite materialele, iar eu încerc să realizez câte un mărțișor cât mai atrăgător. Să fac o mini-bijuterie din cuvintele cele mai potrivite. Uneori îmi iese, alteori nu prea, dar ar fi păcat să nu încerc. Mă bucur când sunt răsplătit cu note mari, dar cred că-i spre binele meu dacă nu se întâmplă prea des. Altfel, cu mă știu mai hipertensiv, aș putea să am probleme cu cordul la o surpriză prea mare.😉

Așadar, acesta e articolul prin care îmi anunț participarea la concurs. Urez succes și multă inspirație participanților, iar celor de pe margine le cer să fie îngăduitori cu noi, cei care ne vom testa imaginația. Nu neapărat pentru premmii, ci mai mult pentru plăcerea de a concura. Să fie-ntr-un ceas bun!

62 thoughts on “Mărțișoare la SuperBlog spring

      1. Multumesc, Petru de incredere. Dar eu stau deja prost cu increderea in evaluarea corecta a juriului in aceste competitii… Respect pe toti participantii, cu toate acestea😉

  1. O idee foarte bună! Sunt convins că ne vei încânta din plin cu meșteșugul „mărțișoarelor din cuvinte” – care vor merge la inimile doamnelor si domnișoarelor..
    Numai bine, dragă Petru și succes din plin. Să ai un sfârșit de săptămână cât mai vesel!😀

    1. Sper să meargă la inimile doamnelor și domnișoarelor care poposesc pe acest blog, dar și la cele din juriu.😉
      Îți mulțumesc din inimă, dragă Alex, și-ți doresc o duminică încântătoare!🙂

      1. Multumesc frumos Petru! ceva bun iese cu sigurantam asa cum a iesit de fiecare data, insa daca nu este corectitudine din partea celor ce jurizeaza…😉 O zi frumoasa de martisor si tie, doar e primavara pentru toti Petru!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s