Eunucul: Iza (VII)

Romi nu se precipită deloc, deși avea în față perfecțiunea întruchipată, iar mirosul de piele proaspăt îmbăiată îl întărâta. Îi cuprinse corpul cu brațele și se lipi de el, așezându-l paralel pe salteaua luminată discret, dar cu atât mai excitant. Mâinile se transformară în aripi, iar degetele în pene fine ce mângâiau fiecare centimetru din comoara ce-o avea alături. Întâi de-a lungul părului, pornind din creștetul capului, cu dexteritatea unui hair stylist ce simte personalitatea fiecărui fir și îl încurajează să se afirme. A urmat atingerea tandră a feței, precum a unui nevăzător dornic să descopere pentru prima dată înfățișarea iubitei sale.

Pe măsură ce mâinile eliberau teritorii de ten și coborau spre alte părți, buzele fierbinți ale tânărului intrau într-o exploatare mai minuțioasă și mai senzuală. Nimic nu scăpa nesărutat, iar fiecare tresărire a Izei era analizată și interpretată adecvat de simțurile celui care le provoca. Ochii, nasul, obrajii, cu insitență pe lobul urechilor și o adăpare continuă din izvorul nesecat al buzelor subțiri și fremătătoare. Gâtul era o delicatesă pe care a savurat-o pe îndelete, zăbovind la el prelung în drumul spre sânii care-l așteptau precum niște stânci ce se doreau cucerite.

Fiecare oftat sau geamăt era primit cu satisfacție de Romi, încurajându-l să insiste în zonele respective până la o explozie de plăcere. Nici mâinile femeii nu aveau stare, ci îl îndrumau involuntar spre ținte sensibile și încărcate de recompense sonore. Corpurile li se unduiau în așternut ca într-un dans pe o muzică compusă ad-hoc, ba domoală și în surdină, ba cu zvâcniri neașteptate și cu note stridente. După ce li s-a oferit sânilor atenția cuvenită, gura înfocată a tânărului se insinuă încet către buric, ca o haltă binevenită înainte de gara principală. Iar acea gară fusese pregătită în prealabil de degetele fine ale impiegatului. Iza era epilată, deși trăia în pădure de multă vreme!

Cucerirea zonei fierbinți a fost făcută ca pe o filieră complexă, fără grabă și cu multă atenție la detalii. Pe măsură ce buzele tânărului se apropiau de labii, icnetele femeii se înmulțeau, devenind tot mai puternice. Apoi, la prima atingere dintre cele două zone umede care se așteptau, s-a auzit un oftat prelung de plăcere și mulțumire. De acum înainte totul era euforie și fiecare mișcare provoca alte și alte orgasme, ca într-o avalanșă. Iar Romi nu se opri până la semnalul Izei:

– Ooooh, ooooh! Aaaah, aaaaaaah! Oprește-te că nu mai poooot!

Doar atunci și-a ridicat tânărul capul dintre petalele femeii și s-a întins alături. Era clar că nu o dezamăgise, iar asta îl făcea să se simtă minunat. Pe de altă parte, Iza, deși extenuată, voia să-l răsplătească pentru plăcerile oferite cu atâta talent și generozitate. Îl mângâie în zona unde ar fi trebuit să aibă un penis, dar își aminti că nu e o metodă potrivită în acest caz. Se ridică să-l sărute prelung pe buze, pe față și apoi pe gât și urechi. Astfel descoperi că bărbatul era foarte sensibil la felul cum îi mușca blând loburile urechilor, producându-i astfel plăceri intense. Era un secret de care s-au bucurat amândoi, râzând și îmbrățișându-se, până au adormit.

– Lasă-mă să merg cu tine după cumpărături, a rugat-o Romi, dimineață, după ce s-au trezit.

– Nu se poate, dragule! Îți dai seama ce ar spune sătenii? Chiar și așa se uită la mine ca la o intrusă și mă bârfesc de câte ori au ocazia. Îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă or să mă vadă la braț cu un tânăr frumos. Eu, care m-am căznit să arăt cât mai șters.

– Pot să mă deghizez și eu. Am arăta ca un cuplu de bătrânei cuminți.

Iza zâmbi și îl sărută înainte de a se ridica de lângă el.

– Tot ar bătea la ochi. Lasă că o să mergi de altădată, singur. Doar n-o să stai mereu sechestrat în această văgăună. Trebuie doar să te mai înzdrăvenești.

– Măcar să te însoțesc până la ieșirea din pădure, pentru a cunoaște drumul.

De data asta, Iza nu mai obiectă, iar Romi se grăbi să se îmbrace. Câinele dădea și el fericit din coadă, știind că-i rost de o plimbare. Cărarea prin pădure era prea ascunsă pentru tânăr, și numai ochii unui cunoscător o putea ghici. Un avantaj față de cei care le-ar fi dorit răul și ar fi vrut să le găsească ascunzătoarea. După o bucată de mers, au ajuns la o potecuță vizibilă, de unde femeia îi ceru să se întoarcă înapoi. Era riscant să-i vadă cineva, iar pentru el era încă prea mare efortul. O să-l ajute câinele să găsească drumul spre casă, în caz că nu l-a reținut. O sărutare pătimașă a fost pecetea despărțirii, urmată de o îmbrățișare prelungă și priviri drăgăstoase. Ce lung va fi timpul pentru ei până la revedere!

Băiatu îl conduse vioi pe Romi, la întoarcere, parcă știind că el e călăuza. Doar că tânărul era prea incitat pentru a sta între patru pereți. O baie rece și apoi o vizită la Râpa Ursului l-au mai liniștit puțin.

Advertisements

Tactică de adeziune

Nu-i deloc ușor să fii căpitanul unei echipe sportive, iar dacă e vorba de șah, e și mai stresant. Zilele trecute, m-a chemat directorul instituției la care lucrez și mi-a vorbit pe un ton rece, cum nu o mai făcuse până atunci:

– Pătrule, sunt foarte dezamăgit de rezultatele echipei noastre de șah. Mi-ai promis cei mai buni oameni, victorii cu care să ne mândrim și trofee cu care să umplem vitrina clubului. Eu v-am oferit tot sprijinul logistic și material, am avut răbdare și încredere în voi, dar cu ce m-am ales? Ce se întâmplă? Unde sunt campionii de care pomeneai și victoriile cu care te lăudai?

– Domnu’ Ardeleanu, am avut, și mai am încă, probleme cu integrarea. Vedeți dvs., toți membrii echipei sunt foarte buni, dar fiecare are familie, iar aceasta are o influență negativă la prezența în timpul pregătirii și, mai ales, la meciuri. Trebuie să găsesc o soluție prin care să-i sensibilizez și să le demonstrez că șahul e la fel de important în viață precum munca, învățătura sau… fotbalul atât de popular.

– Nu știu cum vei proceda, dar te avertizez că, dacă nu apar rezultate, voi desființa echipa, iar tu o să rămâi și fără loc de muncă.

Cu o asemenea persectivă, era musai să găsesc o soluție urgentă. Se impunea o ședință cu toți cei 20 de șahiști, dar și cu familiile lor, în speranța că-i voi convinge să fim uniți în același țel. Știam că junioara noastră nu era lăsată de părinți să vină la club, de teamă că întâlnește băieți ciudați; unul din juniori era îndemnat de tată să meargă mai degrabă la fotbal; un alt jucător avea probleme cu nevasta de câte ori o partidă dura mai mult ș.a.m.d.

Locul întâlnirii era decisiv, pentru a crea impresie și a-i convinge pe toți să vină. De aceea am ales rețeta unui eveniment reușit, un hotel din zona centrală a Bucureștiului, care oferă o găzduire excelentă și pentru cei mai pretențioși oaspeți. E vorba de hotel Golden Tulip Times, cu un centru de conferințe ce beneficiază de lumină naturală și dotări din cele mai moderne. Date fiind condițiile și prezentarea făcută din timp, aici au venit toate persoanele vizate, depășind cifra de 60. Aveam mână liberă și trebuia să câștig de data asta, deși jocul era mai greu și nu se desfășura pe tabla cu 64 de pătrățele.

8888-golden-tulip-times

La început au fost impresionați de hotel, de sala de conferințe, iar apoi de expunerea făcută. Le-am explicat că sunt cei mai buni, că șahul e o treabă serioasă, un pașaport diplomatic peste granițele județului și a țării. Dacă vom înțelege acest lucru și vom fi uniți, atunci și victoriile ne vor surâde, transformându-ne într-o familie mare și fericită. După ce am răspuns la întrebări, a urmat mutarea decisivă: o masă la restaurantul Good Old Times. Acolo ne-am apropiat și mai mult, apreciind la unison preparatele savuroase cu care am fost tratați, dar și băutura care ne-a încălzit și eliberat de rețineri. Acum puteam să sper la o legătură puternică între noi, cu rezultate pe măsură. Și nu m-am înșelat, iar întâniri de acest fel au mai avut între noi, campionii și familiile noastre.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Un buchet pentru mireasă

Țin minte totul de parcă ar fi fost ieri. Veneam de la mare și tocmai trecusem de București, bucuros că am scăpat de aglomerație și aveam înainte doar drumul liber. Era o seară de sâmbătă și mă gândeam să cinez la un restaurant mai puțin pretențios, într-o localitate de pe traseu. Tocmai ce am intrat în Săftica și am găsit localul situat în apropierea șoselei. Parchez mașina și intru într-o sală mare și frumos decorată. Prea frumos și prea repede m-am bucurat, fiindcă mi s-a explicat că localul era închiriat pentru nuntă, deci nu puteam să iau masa acolo. Mă conformez cu regret și fac cale întoarsă, la autoturism, cu gândul să poposesc în altă localitate. Doar că mașina nu mai voia să pornească. Tocmai acum mă lăsase bateria.

Mă gândeam ce aș putea face într-o seară ca aceea și într-un loc în care nu cunosc pe nimeni. Prima grijă era să-mi astâmpăr stomacul, pe care-l neglijasem de multe ore, dar magazinul din apropiere era deja închis. În acel moment am văzut cum se apropie alaiul de nuntași, cu mirii în centru. Foamea mi-a dat ghes să mă amestec și eu printre ei, că tare-mi făcuseră cu ochiul aperitivele de pe mese. Astfel am intrat din nou în local și am ocupat un loc într-un colț. Lăsând rușinea la o parte și înfruntând privirile curioase ale comesenilor, am atacat o farfurie și o sticlă cu apă minerală. Cei din apropiere, s-au molipsit de pofta mea și au făcut la fel.

LivrareFloriBucuresti

Doar că n-a trecut multă vreme și a început strigarea darurilor. E adevărat că eram sătul, dar nu se cuvenea să o șterg fără a arăta pic de recunoștință pentru bunătățile din farfurie. Mă uit în portofel și constat că m-aș fi făcut de rușine cu darul meu, la sumele pe care le auzeam că se dau. Atunci mi-a venit ideea salvatoare. Știam din anul trecut, de la competiția SuperBlog, despre siteul LivrareFloriBucurești și iată că acum aveam ocazia să-i contactez și, prin ei, să mă salvez din această situație jenantă. Bine că restaurantul avea wireless și am putut intra prin telefon la florărie online. Apoi am sunat și am făcut o comandă flori, expunându-le situația și rugându-i să mă ajute printr-un curier flori. Vocea de la telefon a fost foarte amabilă și mi-a făcut o recomandare pentru livrare buchete, foarte convenabilă buzunarului meu și potrivită evenimentului la care eram părtaș.

 

Ceea ce m-a uimit mai mult, a fost rapiditatea cu care a sosit curierul cu autoturismul pe care scria florărie cu livrare, exact pe când starostele era în dreptul meu. Am făcut semn băiatului să se apropie și, luând buchet din mâna lui, l-am oferit direct miresei, explicându-i calitatea mea de autoinvitat. Au fost amuzați cu toții, iar mirii au ținut neapărat să facă o poză cu mine și buchetul de un alb imaculat, ba chiar și cu curierul salvator. Tot mirii au insistat să rămân la masă până dimineață, iar a doua zi m-au ajutat să-mi găsesc o baterie. Și uite așa am ieșit cu bine dintr-o situație care părea greu de rezolvat. Doar cu un buchet de flori, ce-i drept unul rafinat. De atunci știu unde să apelez și pentru alte ocazii.

flori9

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Fără inhibiții

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Dialog, în parc, între doi pensionari:
– Bine mai era în trecut, măi Nae. Aveam trei amante și nu-mi ajungeau, acum avem o nevastă și nu știu pentru ce.

* Un moșulică bătea des pe la ușile doctorilor. Într-o zi, ajuns la un spital, se adresează unei funcționare de la fișier:
– Am nevoie de un doctor, specialist de ochi și de urechi.
– Nu avem un astfel de doctor. Dar pentru ce vă trebuie?
– Pentru că una văd și alta aud!

* La cei 70 de ani ai săi, o văduvă avea din nou un pretendent, pe Bulă. Odată, acesta după ce a mângâiat-o pe genunchi, i-a spus:
– Acum, o să zici, probabil, că pot să te privesc, dar să nu te ating.
– Oh, Bulă, îi răspunse aceasta, la vârsta mea poți să mă atingi, dar să nu mă privești.

* Mulți ani, soția mea a fost asistenta unui magician. Cred că a învățat câteva trucuri bune de la el. De exemplu, vin ieri de la muncă, intru în dormitor, mă vede și strigă:
– Abracadabra!
Și, deodată, ce să vezi?… Prietenul meu, Răzvan, a ieșit dezbrăcat din dulap. Am râs cu lacrimi, săracu’ Răzvan, mi-era milă de el, cred că se întreba ce dracu’ s-a întâmplat de a ajuns gol la mine în dulap!!!

* Bulă, destul de trecut, face curte asiduă unei tinere văduve.
– Spui că mă iubești, îi zice ea. Dă-mi o dovadă.
– La vârsta mea, stimată doamnă, trebuie să fiu crezut pe cuvânt.

* Era un tip la frizerie. Și cum stătea el acolo la tuns, a văzut în oglindă o gagică drăguță care stătea acolo. Se întoarce către ea și-i spune:
– Păpușică, ești atât de drăguță, nu vrei să ne întâlnim mai târziu?
Femeia: – Sunt măritată!
– Și ce dacă?! Spunei-i soțului tău că te duci la spital să vizitezi o prietenă…
– Spune-i tu, el e cel care te rade în cap…

* – Nu mă pot căsători cu bărbatul pe care mi l-ați ales voi! E prea bătrân!
– Ei, și, ripostează mama, doar nu trebuie să-l fierbi!

* – Frau Merkel, avem foarte mulți refugiați la graniță… (zice ministrul de interne).
– Din Siria?, lasă-i să intre (zice Merkel).
– Nu, germani! Vor să iasă!

* Ați priceput vreodată, de ce ăștia de la bănci își țin pixurile de la ghișee legate?
Dacă eu am încredere să-mi risc banii cu ei și ei ar trebui să aibă încredere să-și riște pixul cu mine!

* Merg doi bărbați pe drum, în fața lor merge o fată. Primul bărbat:
– Uite ce picioare frumoase.
– Dar ce păr minunat, spune al doilea.
– Dar ce dinți sănătoși, spune iarăși primul.
Auzind asta, fata se întoarce și întreabă:
– Dar de unde știi că dinții mei sunt sănătoși?
– Păi drăguță, fără dinți sănătoși nu ajungi să ai așa fund mare.

* S-a pierdut un motan, nu are laba stângă spate, o ureche și jumătate de coadă.
E castrat și răspunde la numele Norocosul.

* Bărbatul modern nu plânge niciodată – ca să nu îi curgă rimelul…

* Se întâlnesc doi prieteni:
– Spune-mi și mie cum reușești să te menții atât de slab?
– E simplu… Mă hrănesc cu dragostea soției…

* Se întâlnesc iar doi prieteni:
– Salut! Ce faci? Cum o mai duci?
– Salut! Bine… Puțin blegită și pe stânga…

* El: – Ciao gagiko, nu vreai sa shti kum arat in realitate?
Ea: – Nu, mi-e de ajuns să văd cum scrii!

* Elevii din Calafat, încântați de noul pod peste Dunăre: – Am auzit că nu mai trebuie să luăm Bacul!

* Mi-a povestit o colegă de grupă:
„Mă întâlneam cu un băiat. Peste un timp am hotărât să închiriem un apartament în doi și să-l plătim în jumătate. După un an, am aflat că apartamentul e al lui.”

– Știai că a face o fată să râdă e al doilea cel mai bun mod de a o determina să se culce cu tine?, am întrebat-o pe noua mea prietenă.
– Într-adevăr? Și care e primul?, a întrebat ea.
– Să-i pui un cuțit la gât… i-am răspuns.
– Ha-ha-ha!, se amuză ea.
– Bravo, ai făcut o alegere înțeleaptă!

De ce le plac bărbaților femeile care poartă tocuri înalte?

Chiar dacă sunt incomozi, pantofii cu tocuri înalte le fac pe femei să pară mult mai atrăgătoare. Este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Bretagne și publicat în revista Archives of Sexual Behavior.

pantofiFemeile care poartă acest tip de pantofi sunt considerate mai sexy, spune autorul studiului, Nicholas Gueguen.

Cercetătorii au realizat 3 experimente la care au luat parte femei din Franța. Ele au purtat costume negre identice, cu fustă albă, dreaptă. Cele mai multe erau brunete, pentru că de obicei femeile blonde sunt considerate mai atrăgătoare decât brunetele, conform unor studii anterioare. Doar pantofii lor erau diferiți.

Bărbații abordați nu știau că iau parte la un studiu. Femeile le-au cerut acestora ajutorul pentru a realiza un chestionar. Ele au purtat pe rând pantofi fără toc, apoi pantofi cu un toc de 5 cm și în final pantofi cu toc înalt, de peste 8 cm.

Bărbații abordați de femeile care purtau tocuri mai înalte erau mult mai dispuși să le ajute, să stea cu ele pentru a răspunde la chestionar. 82% dintre bărbați le-au ajutat pe acestea, în timp ce doar 42% au fost amabili cu femeile atunci când ele purtau pantofi fără toc.

În al doilea experiment, femeile scăpau pe jos o mănușă, în timp ce mergeau. În cazul celor care aveau tocuri înalte, 93% dintre bărbați s-au grăbit să le ridice mănușa și să fugă după ele ca să le-o dea înapoi. Doar 62% au făcut acest gest pentru femeile care nu purtau tocuri.

Pentru ultimul experiment, femeile care purtau pantofi diferiți au fost așezate lângă un bar, la masă, astfel încât pantofii lor să fie vizibili. Femeile care aveau tocuri înalte au fost abordate de bărbați după aproximativ 7,5 minute, în timp ce femeile fără toc au așteptat peste 13 minute până să fie abordate.

Experimentele confirmă ipoteza că bărbații consideră aceste femei mai atrăgătoare, potențiale partenere. Prin urmare, efortul de a purta acest tip de pantofi merită, atunci când femeile vor să fie cât mai plăcute de bărbați.

Gueguen crede că pantofii cu toc înalt sunt acum asociați cu senzualitatea, din cauza modului în care au fost prezentați publicului de mult timp. Mereu a existat o asociere clară între tocurile înalte și femeile sexy. În plus, tocurile mari schimbă mersul femeilor, astfel că ele își mișcă mai mult șoldurile și coapsele. Cu toate acestea, chiar și pozele cu femei care poartă tocuri înalte sunt mai apreciate de bărbați.

Sursa: Time

Orașul romantismului

În anii precedenți, v-am invitat să-mi fiți alături virtual în minunatele călătorii pe care le-am făcut prin oferte turistice venite de la CND Turism. Începând cu Grecia – unde am savurat delicioase mâncăruri tradiționale -, continuând cu Spania – cu o aventură neprevăzută printre taurii de la Pamplona -, după care a urmat un circuit de vis prin cele mai interesante locații din Asia, iar anul trecut am avut plăcerea să poposesc în Anglia, cu o vizită de câteva zile la celebrul castel Windsor. Aceste vacanțe speciale m-au făcut să-mi dau seama câte locuri minunate există în lume, uneori relativ aproape de noi, și cât e de frumos atunci când le vedem cu ochii noștri. Mai ales că la CND Turism, prin oferte speciale, prețul este la îndemâna fiecăruia și toate călătoriile sunt planificate riguros, iar surprizele sunt numai din acelea plăcute.

logo-vacante-nou

„Să vezi Veneția și poți să mori”, e o exprimare care s-ar potrivi și acestui oraș al romantismului, al apelor, al istoriei milenare și al inspirației pentru poeți și scriitori. Dar numai până îl vizitezi o dată, că apoi te va atrage iar și iar, ca un magnet, amplificându-ți plăcerea de a trăi și a admira frumosul. De multă vreme voiam să văd Veneția, dar de data asta n-am mai amânat. Am văzut câteva oferte turism foarte convenabile pentru un sejur de 5 zile, cu transport avion București-Roma. Două ore a durat zborul și apoi am luat autocarul până la orașul de pe apă, cale de 526 de km, adică aproximativ 5 ore de drum.

La sosire am fost întâmpinați de un ghid local care știa foarte bine românește și era deosebit de amabil, cred că avea ceva origini mioritice sau era căsătorit cu o româncă. Oricum, ne-a cazat pe fiecare, după care a luat masa împreună cu noi, timp în care a făcut un rezumat al excursiei noastre. Deși se putea bănui că suntem obosiți de călătorie, nu am urcat în camere, ci am profitat de cele câteva ore rămase din zi pentru a vizita Marele Canal. Desigur că motivul principal a fost călătoria cu barca. Surpriză a fost că, de data asta, ne-am urcat într-un autobuz de apă, unde am încăput tot grupul. Cu taxiurile de apă (gondole) vom merge cu altă ocazie, după cum ni s-a promis. A fost o plimbare în care am admirat cel mai frumos cartier din Veneția, cu clădiri mari și poduri impresionante. Ne-a prins seara în legănatul lin de ape, iar cina și somnul au fost binevenite.

Au urmat zile pline, cu orar încărcat și obiective din cele mai renumite, iar plimbările pe canale erau ca un refren de care ne bucuram de câte ori aveam ocazia. Palatul Dogilor era cap de afiș în programul nostru, cu o arhitectură gotică originală. Ghidul ne-a explicat că a fost ridicat în secolul IX și a fost reconstruit de câteva ori, fiind, de-a lungul timpului, sediu pentru senat, centru administrativ, tribunal, arhivă și închisoare.

O zi memorabilă a fost și aceea în care am vizitat Piața San Marco, cea mai cunoscută din Veneția. Și asta nu numai pentru numeroasele cafenele și buticuri de tot felul, dar și pentru masa de prânz, unde ne-am ospătat cu o pizza ca la ea acasă și spaghetele cele mai gustoase din lume. Toate stropite cu un vin alb, produs din struguri copți sub soarele darnic al Toscanei. Am constatat astfel că și italienii știu să trăiască bine ca și noi, românii.

Zilele următoare am mai văzut Laguna Veneției – un golf îngrădit de la Marea Adriatică -, Basilica Santa Maria Glorioasa dei Frari – cea mai mare biserică din Veneția -, parcul Aqualandia – loc în care ne-am distrat de minune -, Muzeul de Istorie Navală, Palatul Grassi, Basilica San Marco și Basilica Santa Maria della Salute. Ar mai fi fost multe de vizitat, dar cinci zile au trecut foarte repede. Trebuie să revin în orașul îndrăgostiților și o voi face cât mai curând, pentru că m-am îndrăgostit de el. Vă recomand să faceți la fel și veți simți că viața-i mai frumoasă.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Eunucul: Iza (VI)

Astfel au trecut aproape două luni, timp în care rănile lui Romi se cicatrizaseră bine, iar între cei doi pustnici se închegă o relație aparte. Era greu pentru amândoi când Iza trebuia să plece în treburile ei, fiecare așteptând să se reîntâlnească. Un motiv în plus pentru bărbat să se căznească în a se recupera cât mai repede. În plus, nu putea concepe să fie întreținut de o femeie care trebuia să depună mari eforturi pentru cumpărăturile pe care le aducea.

Firește că primii pași au fost grei, dar mai ales prima examinare a trupului ciopârțit, atunci când a scăpat de pansamente și s-a spălat pe îndelete într-un ciubăr din grotă. A urmat apoi ieșirea din întunecime, când ochii lui au întâlnit din nou lumina naturală, nările i-au fost inundate de mirosul verde al pădurii, iar pașii îi călcau șovăielnic peste mușchiul moale dintre pietre, căutând să-și mențină echilibrul. De undeva se auzea un susur vioi de apă ce cădea ca un refren neîntrerupt, precum o chemare. Trebuia să profite de absența Izei, care prea îl menaja, și să exploreze împrejurimile.

Brațele își recăpătaseră vigoarea și se putea prinde de peretele stâncos, iar picioarele goale i se pliau printre spațiile strâmte ce le găsea pe panta abruptă de coborâre. Era dornic să-și demonstreze sieși ce poate, fără să se mai gândească la felul cum va reuși să urce înapoi. Bucuria că a reușit l-a încurajat și mai mult să găsească izvorul de apă ce nu putea fi departe. L-a și găsit, nu peste multă vreme, moment în care a avut parte de o priveliște extraordinară. Un văl de apă se scurgea de pe o stâncă aflată la vreo zece metri înălțime, iar la cădere, într-un tău ce-i ajungea doar până la genunchi, se scălda, complet dezbrăcată, Iza.

Era pentru prima dată când o vedea descoperită mai mult decât chipul și mâinile, iar șocul a fost năucitor. Corpul ei era făcut parcă la comandă de un artist desăvârșit, fără cusur și cu contururi perfecte. Zveltă ca o fată mare, nu i-ai fi dat mai mult de douăzeci de ani. Părul blond se scurgea de-a lungul trupului, mângâindu-i coapsele ca niște spice udate de ploaia verii. Sânii rotunzi și semeți se bucurau de libertate și apă, după atâta încorsetare. Era o priveliște care l-a fermecat și întristat în aceeași măsură pe bărbatul ascuns după copaci. Parcă nu mai văzuse niciodată o femeie atât de frumoasă, iar acum, pe când are privilegiul s-o găsească, trebuia să se mulțumească doar cu privitul și să înghită în sec. Pentru că el, de fapt, nu mai era bărbat.

Cu toate acestea, ochii nu i se puteau desprinde de la ceea ce vedea și a rămas așa până când Iza s-a îmbrăcat. Degeaba își repeta în gând că-și face singur rău, nu se putea opri, iar imaginația îl copleșea cu scenarii amoroase în care amândoi se desfătau într-un amor nebun. Din această cauză l-a reperat Iza, care a roșit când și-a dat seama că a fost spionată. Romi a îngăimat niște scuze bâlbâite, după care au pornit amândoi spre sălaș. În zilele și nopțile care au urmat, Romi simțea cum arde pe dinăuntru de fiecare dată când o știa atât de aproape pe Iza, și totuși atât de departe. Oare ea știa ce-l frământă? Bănuia prin ce chinuri trece, după ce a văzut-o în toată splendoarea ei? Și chiar dacă ar fi știut, ce putea face? Să-i plângă de milă sau să-l invite să plece, în speranța că o va uita. Poate chiar asta ar trebui să facă. De aceea își făcu curaj și îi mărturisi ce gândea. Femeia îl ascultă și nu păru deloc surprinsă, dar nici nu era de acord cu plecarea.

– Am crezut că mutilarea îți va elimina orice motiv de atracție față de sexul opus, dar se pare că undeva în subconștient tu te consideri același bărbat. Creierul tău refuză să accepte realitatea și își dorește viața dinainte, deși nu se mai poate. Trebuie să te convingi de asta și sunt gata să te ajut până la capăt. Poate că după aceea te vei resemna și îți vei găsi echilibrul necesar. Avem nevoie unul de altul și sper să ne ajutăm reciproc.

– Cum poți tu să mă ajuți? Doar m-ai ajutat destul, iar restul depinde de mine. Nu poate nimeni să-mi redea ce am pierdut.

– Nu pot, într-adevăr, dar pot să te fac să realizezi ce ești acum. Un eunuc, care e firesc să nu mai poată face dragoste.

– Și cum vei face asta? Trebuie să fii un psihiatru foarte priceput și să pierzi multă vreme cu mine.

– Nu-mi trebuie studii și am nevoie doar de o ședință. Fără teorie, ci doar practică. Dezbracă-te.

Lui Romi i se păru că n-a auzit bine, dar ceea ce vedea îl convinse că nu se înșelase. Iza începu să-și dea hainele jos, una câte una. Atunci a înțeles despre ce e vorba.

Cu aer de cuceritor

Se știe că bărbații au două mari iubiri: femeia și mașina. Dar nu neapărat în această ordine. Le place ca nevasta (iubita) să fie îngrijită și se fălesc cu frumusețea ei, o scot în lume pentru a fi admirată și a stârni invidie printre cunoscuți. Se bucură când aceasta arată fermecător, se poartă impecabil, vorbește inteligent și miroase seducător.

Cam la fel se întâmplă și cu mașina, care trebuie să fie scumpă, să arate minunat, să prindă viteză mare, să aibă dotări moderne și un ambient pe măsură. Pentru că, de multe ori, o mașină de excepție te ajută mult în cucerirea unei inimi. Mă gândesc la cei singuri, cum sunt eu, nu la cei căsătoriți, care trebuie să-și recucerească în fiecare zi soția, firește.

FreonAuto

 

Iată cum am ajuns tot la mine și la autoturismul meu credincios. Îl consider o a doua casă și tocmai de aceea pun mare preț pe felul cum arată, cum se comportă în mers și ce atmosferă e în habitatul mașinii. Mai ales că sunt pescar amator, iar această pasiune mă obligă să umblu cu momeli vii și pești prin portbagaj. Se întâmplă ca unele râme să evadeze din cutii sau peștișorii mici să sară din juvelnic. Vă dați seama ce miros s-ar simți dacă nu aș lua măsuri eficiente pentru a avea mereu un aer proaspăt și chiar îmbietor. Mirosul e un simț prin care se transmite un mesaj subliminal creierului, semnal care poate fi negativ sau pozitiv.

De aceea trebuie să iau mereu măsurile cele mai eficiente pentru igienizare aer condiționat auto și curățare mirosuri, chiar înainte ca acestea să se facă simțite. De asemenea, e foarte important să fac anual o reîncărcare freon de către freon auto București, o companie cu experiență de 10 ani în servicii de climatizare. S-ar zice că e încă un drum de făcut și o coadă la care trebuie să stau, dar nu-i deloc așa. Un simplu telefon și operațiunea de încărcare freon se face la domiciliul meu, la un preț de doar 49 de lei. Nu-i așa că merită?

Vine primăvara și, odată cu ea, vin și căldurile care ne provoacă mult disconfort. E bine să fim prevăzători și să luăm din timp măsurile care depind de noi și nici nu ne costă mult timp sau bani. Un aer condiționat auto e un lucru indispensabil dacă te respecți pe tine, dar îi respecți și pe cei care urcă alături. E ca o carte de vizită invizibilă, dar cu efecte nebănuite. Nu am autoturism scump și nici nu vreau să epatez cu viteze mari. Dar îl îndrăgesc și chiar l-am botezat WonderKiller (inspirat de nr. de înmatriculare). Să nu vă gândiți la un criminal periculos, ci la unul care vrea să cucerească inimi și să omoare distanțele. Pentru asta, trebuie să arate bine, să se comporte ireproșabil și să miroase frumos, indiferent că merg la drum lung sau doar la pescuit. Pentru că nu se știe niciodată când urcă în dreapta mea o prințesă și poate să fie chiar prințesa pe care o aștept de atâta vreme.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016