Curiozități despre anul bisect 2016

Anul 2016 este bisect. Asta înseamnă că luna februarie are 29 de zile. Dacă astronomic totul se reduce la o explicație simplă, din punct de vedere al numerologiei anul bisect dezvăluie o serie de curiozități.

Din patru în patru ani, luna februarie are 29 de zile. Acești ani pot fi recunoscuți după faptul că numărul lor se divide cu 4. Un lucru ciudat, însă, se întâmplă atunci când vorbim de anii care se termină în două zerouri, sau anii seculari precum 2100, 2200 etc. ”De exemplu, 2100, deși se împarte la 4, nu o să fie an bisect. Anii care se termină în două zerouri, anii seculari – așa se numesc – sunt bisecți doar dacă primele două cifre sunt divizibile cu 4. Următorul an bisect va fi 2400, pentru că anii seculari sunt bisecți doar din 400 în 400 de ani”, spune Ovidiu Ignat, directorul Complexului Astronomic din Baia Mare.

De asemenea, există și supersitiții legate de anul bisect: în acest an se spune că nu este bine să te căsătorești, dar nici divorțul nu este recomandat – se crede că mirii vor divorța destul de repede. Nici schimbări majore, precum locul de muncă, rezidența ori culoarea părului nu sunt de bun augur în acest an, potrivit superstițiilor, precum nici demararea proiectelor mari, ca și construcția unei case, achiziții scumpe ori demararea unor afaceri.

O credință aparte spune că o dată la patru ani, ciupercile din pădure devin, toate, otrăvitoare, de aceea, în acest an nu se culeg ciuperci. Credința populară mai spune că argintul este cel care ne ferește de necazuri, de aceea se recomandă purtarea bijuteriilor de argint. Acestea ajută la întărirea aurei energetice, scrie aceeași sursă.

Anii bisecți pot fi recunoscuți și după faptul că atunci au loc olimpiadele de vară. Persoanele născute, însă, pe 29 februarie, se pot considera pe cât de ghinioniste, pe atât de norocoase. Asta pentru că majoritatea spun că în anii bisecți se serbează o singură dată, în timp ce în restul anilor, își pot ține ziua de două ori, atât în 28 februarie, cât și în 1 martie. (a.s.)

Sursa: ”Graiul Maramureșului”

21 thoughts on “Curiozități despre anul bisect 2016

  1. Știi, eu cunosc o persoană născută pe 29 februarie. Indiferent că-i anul bisect au ba, de pe 28 februarie până pe 1 martie tot într-o aniversare o ține!😆

    1. Deduc că îi place să petreacă și are cu cine! Mie nu-mi place să fac mare caz de ziua mea, dar nu-mi dau pace prietenii, neamurile, vecinii, care vor să-i cinstesc, firește.😉

  2. Am avut un coleg nascut pe 29 februarie si ne distram spunand ca nu imbatraneste ca are aniversare numai din patru-n patru ani,un pictor talentat de fapt.Argintul imi place foarte mult asa ca o sa port cu placere.Ciuperci n-o sa manac,mi-a placut foarte mult articolul prezentat de tine.Un weekend minunat iti doresc.

    1. De ce să nu mai mănânci ciuperci, dacă-ți plac?! Lasă superstițiile și fă un papricaș pe hribe, imediat când apar, că tare-s bune și sănătoase.😉 Deocamdată poftă mare la champignon, că se găsesc în magazin!🙂

  3. Salut Petru !
    Multumesc pentru informatiile postate ! 🙂
    ” Graiul Maramuresului ” frumos graieste
    Prin TINE, lumea-ntreaga il citeste ! 🙂
    Daca si la tine-i RECE,
    poate de frig iti va trece ,
    de te vei immbraca in….

    Weekend frumos ! 🙂
    Aliosa.

    1. Chiar că e rece încă afară, mai ales dimineața, dar înăuntru mi-e cald și stau de obicei în pijamale.😉 La vară va fi mai rău, când și pielea de pe mine o să fie prea mult.🙂
      Mersi frumos pentru vizită și melodie, Sandule! O duminică mai bună decât a mea!🙂

    2. Buna dimineata Petru !
      Precis la usa ta a sunat pe la ora 7:31 a.m. ” menajera” sau “vecina” 🙂
      caci altfel, nu-mi justific de ce de la commentul meu nu ai raspuns…………….
      Iar daca iti reamintesc ca raspunsul meu la comentul tau postat pe
      http://aliosapopovici.wordpress.com/2016/03/12/
      asteapta la randu-i un raspuns, nedumierirea-i si mai mare ! 🙂
      O duminica dpdv termic ,mai frumoasa ca cea de pe meleagurile Padurii Nebune ! 🙂
      Aliosa.

      1. Duminica, n-are de ce să vină menajera atât de dimineață!😉
        ”Puțintică răbdare, monșer”, că intru eu peste tot, să văd ce și cum.😀
        Oricum, îți mulțumesc pentru invitație și sper că am fost elocvent, cât de cât.🙂

  4. Informatii utile , de unele acum am aflat , draga Petru….ciupercile otravitoare/argintul sunt lucruri aflata datorita tie ! Legat de sarbatoriti, cunosc persoane care nu-si tin ziua decat o data la patru ani si chefuiesc “cumulat”…strang banii pe patru ani si pleaca in tinuturi exotice 1/4 ani si petrec,petrec ,petrec,petrec…🙂 🙂 🙂 Sa ai o seara plina de sens !

    1. Cred că și eu aș fi preferat să-mi sărbătoresc ziua doar în ani bisecți. Ce-i mai rar, e și mai bun, iar așteptarea e mai dulce decât faptul în sine, mai ales că, de obicei, evenimentul nu corespunde așteptărilor. Toate cele bune și frumoase!🙂🙂

  5. Si eu cunosc pe cineva nascut pe 29 feb si petrece pe 28. Cred ca e ciudat asa. Mi-au placut curiozitatile, sunt multe lucruri pe care nu le stiam. Sa ai o zi placuta!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s