Eunucul: Iza (VI)

Astfel au trecut aproape două luni, timp în care rănile lui Romi se cicatrizaseră bine, iar între cei doi pustnici se închegă o relație aparte. Era greu pentru amândoi când Iza trebuia să plece în treburile ei, fiecare așteptând să se reîntâlnească. Un motiv în plus pentru bărbat să se căznească în a se recupera cât mai repede. În plus, nu putea concepe să fie întreținut de o femeie care trebuia să depună mari eforturi pentru cumpărăturile pe care le aducea.

Firește că primii pași au fost grei, dar mai ales prima examinare a trupului ciopârțit, atunci când a scăpat de pansamente și s-a spălat pe îndelete într-un ciubăr din grotă. A urmat apoi ieșirea din întunecime, când ochii lui au întâlnit din nou lumina naturală, nările i-au fost inundate de mirosul verde al pădurii, iar pașii îi călcau șovăielnic peste mușchiul moale dintre pietre, căutând să-și mențină echilibrul. De undeva se auzea un susur vioi de apă ce cădea ca un refren neîntrerupt, precum o chemare. Trebuia să profite de absența Izei, care prea îl menaja, și să exploreze împrejurimile.

Brațele își recăpătaseră vigoarea și se putea prinde de peretele stâncos, iar picioarele goale i se pliau printre spațiile strâmte ce le găsea pe panta abruptă de coborâre. Era dornic să-și demonstreze sieși ce poate, fără să se mai gândească la felul cum va reuși să urce înapoi. Bucuria că a reușit l-a încurajat și mai mult să găsească izvorul de apă ce nu putea fi departe. L-a și găsit, nu peste multă vreme, moment în care a avut parte de o priveliște extraordinară. Un văl de apă se scurgea de pe o stâncă aflată la vreo zece metri înălțime, iar la cădere, într-un tău ce-i ajungea doar până la genunchi, se scălda, complet dezbrăcată, Iza.

Era pentru prima dată când o vedea descoperită mai mult decât chipul și mâinile, iar șocul a fost năucitor. Corpul ei era făcut parcă la comandă de un artist desăvârșit, fără cusur și cu contururi perfecte. Zveltă ca o fată mare, nu i-ai fi dat mai mult de douăzeci de ani. Părul blond se scurgea de-a lungul trupului, mângâindu-i coapsele ca niște spice udate de ploaia verii. Sânii rotunzi și semeți se bucurau de libertate și apă, după atâta încorsetare. Era o priveliște care l-a fermecat și întristat în aceeași măsură pe bărbatul ascuns după copaci. Parcă nu mai văzuse niciodată o femeie atât de frumoasă, iar acum, pe când are privilegiul s-o găsească, trebuia să se mulțumească doar cu privitul și să înghită în sec. Pentru că el, de fapt, nu mai era bărbat.

Cu toate acestea, ochii nu i se puteau desprinde de la ceea ce vedea și a rămas așa până când Iza s-a îmbrăcat. Degeaba își repeta în gând că-și face singur rău, nu se putea opri, iar imaginația îl copleșea cu scenarii amoroase în care amândoi se desfătau într-un amor nebun. Din această cauză l-a reperat Iza, care a roșit când și-a dat seama că a fost spionată. Romi a îngăimat niște scuze bâlbâite, după care au pornit amândoi spre sălaș. În zilele și nopțile care au urmat, Romi simțea cum arde pe dinăuntru de fiecare dată când o știa atât de aproape pe Iza, și totuși atât de departe. Oare ea știa ce-l frământă? Bănuia prin ce chinuri trece, după ce a văzut-o în toată splendoarea ei? Și chiar dacă ar fi știut, ce putea face? Să-i plângă de milă sau să-l invite să plece, în speranța că o va uita. Poate chiar asta ar trebui să facă. De aceea își făcu curaj și îi mărturisi ce gândea. Femeia îl ascultă și nu păru deloc surprinsă, dar nici nu era de acord cu plecarea.

– Am crezut că mutilarea îți va elimina orice motiv de atracție față de sexul opus, dar se pare că undeva în subconștient tu te consideri același bărbat. Creierul tău refuză să accepte realitatea și își dorește viața dinainte, deși nu se mai poate. Trebuie să te convingi de asta și sunt gata să te ajut până la capăt. Poate că după aceea te vei resemna și îți vei găsi echilibrul necesar. Avem nevoie unul de altul și sper să ne ajutăm reciproc.

– Cum poți tu să mă ajuți? Doar m-ai ajutat destul, iar restul depinde de mine. Nu poate nimeni să-mi redea ce am pierdut.

– Nu pot, într-adevăr, dar pot să te fac să realizezi ce ești acum. Un eunuc, care e firesc să nu mai poată face dragoste.

– Și cum vei face asta? Trebuie să fii un psihiatru foarte priceput și să pierzi multă vreme cu mine.

– Nu-mi trebuie studii și am nevoie doar de o ședință. Fără teorie, ci doar practică. Dezbracă-te.

Lui Romi i se păru că n-a auzit bine, dar ceea ce vedea îl convinse că nu se înșelase. Iza începu să-și dea hainele jos, una câte una. Atunci a înțeles despre ce e vorba.

29 thoughts on “Eunucul: Iza (VI)

  1. O linie narativă care curge firesc, fără opinteli, fără giumbuşlucuri artistice care nu ar face altceva decât să îngreuneze acţiunea şi să distrugă imaginea de ansamblu.
    Dialoguri naturale, nimic forţat. Personaje construite cu răbdare – reiese asta de fiecare dată.
    Place.🙂 Spor în continuare!

    1. Mă bucur că apreciezi stilul acesta, care mă caracterizează și îmi place, chiar dacă e simplu și direct. Voi pune mereu pe prim plan acțiunea și caracterul personajelor, fără a tărăgăna firul narativ cu artificii literare elaborate. Mulțumiri efervescente!🙂

  2. Buna ziua Petru !
    Frumoasa in continuare povestirea
    si-i astept cu interes continuarea ! 🙂
    Remarca din final este de-a dreptul provocatoare
    si de aceea , ma abtin a o comenta……………

    Cum azi la mine-i mare SARBATOARE,
    ca foarte bun prieten ce imi esti ,
    te INVIT sa-mi faci ONOARE
    de a fi cel dintai INVITAT cu stare
    ( a se citi PALINCA din dotare ) 🙂
    sa-mi fii alaturi si chiar la degustat pahare

    in cinstea persoanelor virtuale
    ce se vor prezenta la a mea SARBATOARE !!! 🙂 🙂 🙂
    Cu prietenie,
    Sandu.

    1. Ieri am avut multă bătaie de cap cu articolul pentru SuperBlog, despre călătorii. De aceea n-am mai apucat să răspund la toate comentariile și să te vizitez la aniversare. Am făcut-o astăzi, cu scuzele de rigoare.🙂
      Zile frumoase și vesele, Sandule!🙂

      1. Normal ca va fi inainte mai greu…hai sa nu zicem chiar rau. Eu sunt o optimista incurabila, chiar daca am si eu stari de incertitudine si/sau pesimism. E omeneste. Stiu ca nimic trainic nu se face fara sacrificii, determinare si perseverenta, nu?! Iar in cazul de fata, cu multa rabdare, care vine din multa iubire.🙂 Oricum, cred ca povestea ta, Petru, se va termina cu bine, asa presimt eu…😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s