Cât de atenți sunt bărbații la nevoile femeilor

Doar 57% dintre femei au orgasm în timpul unui contact sexual cu partenerul, reiese dintr-un sondaj. Spre comparație, bărbații au orgasm în 95% dintre cazuri.

orgasmomxhandgrabbingsheet

La sondaj au participat 2.300 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.

O parte din explicație ține de anatomia femeii, spun cercetătorii, dar și de atenția și timpul pe care bărbații îl dedică pentru a le oferi plăcere partenerelor. Jumătate dintre femeile intervievate au precizat că în instanțele în care nu au avut parte de orgasm au fost aproape, însă partenerul a „pierdut” momentul.

Totodată, în jur de 38% dintre femei susțin că nu au avut parte de suficientă stimulare a clitorisului, organ erectil care ajută semnificativ la atingerea unui orgasm.

Femeile au acuzat și că nu primesc suficientă atenție din partea partenerului. Cu toate că 78% dintre persoanele intervievate au spus că partenerilor le pasă dacă ele au orgasm, 78% dintre femei au precizat că a existat cel puțin o circumstanță în care partenerul a avut orgasm fără a se interesa de plăcerea lor.

Mai mult, 67% dintre femeile care au participat la sondaj au recunoscut că au fost nevoite să simuleze un orgasm.

Sursa: Mic

20 thoughts on “Cât de atenți sunt bărbații la nevoile femeilor

  1. Știi ce e aiurea? Că în era asta atât de computerizată și cu acces maxim la informație, de toate felurile, audio, video, scrisă, apar astfel de sondaje dezamăgitoare pentru femei.

      1. Adica, femeile sunt 50 % frigide, si barbati aproape toti virili. 🙂 Of, acuma stiu de inseala barbatii.😉

  2. Dacă măreau intervalul până la 50 de ani ar fi fost surprinşi de rezultate, cred că procentul de femei creştea simţitor! Evident, procentul de femei satisfăcute!🙂 Ce părere aveţi?

  3. Ce ți-e şi cu sondajele acestea… ☺ Unele te pun pe gânduri, altele te pun pe fugă, sunt şi unele care te pun pe burtă. La propriu. ☺ Sex în procente sau procente sexoase. ☺

  4. In era postcomunista, 99,99 % dintre FEMEI simuleaza ORGASMUL !!! 🙂 🙂 🙂
    Dovada ?😦
    Scaderea NATALITATII !!! 🙂 😦 🙂
    O zi faina, Petru !🙂
    Aliosa.

      1. ” Numarul AVORTURILOR ramane ALARMANT de MARE ”😦
        mai ales in randul TINERELOR” libere si frumoase ”😦 de varste MICI de tot si care, NEGLIJATE de MAMELE lor ” cu buzele RUJATE si OCHII iesti din orbite ”🙂 😦 ( dupa Traian Basescu citire ) 🙂
        se duc in baruri, discoteci si pe linia de centura pentru a se DISTRA………………
        si-n final ajung in patul nenorocitilor imbogatiti cu ajutorul LEGILOR
        facute special pentru ei si cei care le-au INITIAT si APROBAT ! 😦
        O zi buna, Petru !🙂

  5. Totul se rezumă la situația unei țări exploatate de conducători: sărăcie, lipsă de educație și prejudecăți. Dar să nu uităm că acei conducători provin dintre noi, iar dacă i-am ales, înseamnă că-i merităm.😦
    Cu aceeași considerație, Sandule!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s