În timp ce te rujai

Timpul e foarte prețuit în zilele acestea și e o adevărată artă să ni-l împărțim cum trebuie. În funcție de cum reușim, el ne poate deveni aliat sau inamic. Prima variantă e o binecuvântare pentru liniștea noastră, dar e o adevărată catastrofă când intrăm în criză și toate încep să ne iasă pe dos. Eu, cel puțin, nu mai judec normal dacă nu m-am încadrat în baremul de timp, indiferent că sunt în fața tablei de șah, la volan, la serviciu sau înaintea unei întâlniri cu tine. Iar ultimul caz era cel mai frecvent întâlnit, dar și cel mai stresant.

farmec_superblog_proba

De ce? Pentru că nu mă puteam prezenta oricum în fața ta, era nevoie de o pregătirie morală și, mai ales, fizică. E drept că sunt bărbat și nu pierd mult timp în fața oglinzii, dar mai știu că ești foarte atentă și pretențioasă la felul cum arăt. Iar în aceste vremuri, chiar și reprezentanții sexului tare pun mare accent pe întreținerea corpului, mai ales că Farmec ne oferă soluții ideale pentru asta. De aceea am spus că era stresant, dar nu mai este, în ciuda faptului că mă surprinzi adesea cu vizite neașteptate, cum a fost cazul celei de azi.

depilatoare

Am rămas fără cuvinte când mi-ai bătut la ușă, invitându-mă la teatru, iar apoi la o cină romantică. Cu toate acestea, nu m-am panicat, ci ți-am cerut un răgaz pentru a mă îmbrăca. În acest timp, tu ai intrat în baie să-ți împrospătezi rujul șters de sărutarea mea prelungă. Exact timpul necesar ca să mă depilez cu o cremă depilatoare pentru piele normală. Doar trei minute am avut nevoie, fiind o cremă depilatoare bărbați specială și ușor de utilizat, care are întotdeauna efectul WOW în privirea și exclamațiile de admirație ale tale.

Nu ți-am dezvăluit niciodată acest secret, dar sunt convins că și tu le ai pe ale tale, gama de epilare Farmec conținând produse diferențiate, atât pentru bărbați, cât, mai ales, pentru femei. Cum ar fi cele cu extract de Orhidee – pentru piele normală -, cu extract de Argan – pentru pielea deshidratată și o depilare rapidă -, cu extract de Vanilie – pentru pielea sensibilă. Să nu te superi că am tras cu ochiul la aceste oferte, dar așa sunt eu: curios din fire. Acum, că suntem amândoi gata, hai să ieșim și să impresionăm lumea.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Advertisements

16 thoughts on “În timp ce te rujai

  1. Ai dreptate, in special, femeile sunt foarte atente si pretentioase la modul cum arata barbatii, nu doar si ele 😀
    Eu zic, ca articolul tau este cel mai perfect promo pentru produsele la care faci publicitate! Bafta in continuare!!!

  2. Citit cu atentie si bagare de seama ! Mi-a placut ! De multe ori barbati nu prea iau in seama aspectul lor 🙂 , cand vor citi , sigur va lua la cunostinta 🙂 . Fain articol, Felicitari si succes pe mai departe Petru ! 🙂 Zi placuta.

    1. Mă bucur că ți-a plăcut pledoaria mea pentru farmecul bărbaților și sper să aibă efect asupra celor care-l citesc și au nevoie de unele îmbunătățiri. Soluții sunt, doar voință mai trebuie. 🙂 Rămâi mereu frumoasă în suflet și la trup, Ileana! 🙂

  3. Salut Petru !
    Fain articol ! 🙂
    Cum sunt BARBAT, nu ma RUJEZ dar folosesc produsele FARMEC destinate barbatilor ! 🙂
    Bafta in competitia SSB 2016 ! 🙂
    Weekend minunat ! 🙂
    Aliosa.

    1. Știam eu că ești un bărbat modern, care știe să se folosească de produsele bărbătești, marca Farmec. 🙂
      Mersi pentru aprecieri și urări, Sandule! 🙂
      Un sfârșit de săptămână pe placul inimii tale! 🙂

  4. Pe la noi se spune ca “barbatul trebuie sa fie un pic mai frumos decat “dracul”:) 🙂 :)- lucru cu care nu sunt de acord iar pledoaria ta pentru “farmecul” femeilor , dar si a barbatilor este benevenita ….sa ai o zi minunata si un w/e plin de bucurii ! 🙂

    1. Au apus acele vremuri, când era suficient ca un bărbat să aducă acasă cât mai mulți bani. Astăzi, când tot mai multe femei ajung să câștige foarte bine, e necesar ca bărbatul să aibă și alte „arme” de cucerire. 😉 S-auzim numai de bine! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s