Bărbatul se cufundă apoi în amintirile nopții care-l readusese parcă la viață. De unde până atunci a crezut că n-o să mai simtă plăcerea de a iubi și de a fi iubit, perspectiva se schimbase total și îi dădea speranțe la un viitor promițător. Încerca un sentiment pe care nu-l mai trăise până atunci, o dragoste generoasă și răsplătită la fel de nobil de către femeia cu care o împărtășise. Aceasta trebuia să fie iubirea adevărată, pe care o căuta frenetic de când era copil?! În sfârșit, frământările luau sfârșit, chiar atunci când totul părea pierdut. Trebuia să-i spună Izei ce simte, să se asigure că și ea avea aceleași sentimente.
Băiatu îl trezi din visare, prin schelălăituri tot mai dese și o nervozitate în comportament. Se făcuse târziu, pe neobservate, și Iza trebuia să fi venit. Au pornit amândoi spre lăcașul lor, dar au fost dezamăgiți să vadă că nu era nimeni acasă. Câinele n-avea tihnă și îl îndemna la drum, pe poteca străbătută dimineață. Era foarte posibil să se fi întâmplat ceva, iar, la gândul ăsta, inima lui Romi începu să bată frenetic. Nici nu și-a dat seama când și cum a ajuns la marginea pădurii, fugind neobosit după patrupedul care se tot uita în urmă. Și l-a dus direct la locul unei scene devastatoare.
Înainte de hotarul dintre pajiște și pădure, într-un perimetru de verdeață călcat bine în picioare, zăcea trupul pe jumătate dezgolit al femeii iubite. Părul des și tineresc îi era răsfirat și amestecat cu firele tomnatice de iarbă, iar chipul abia i se distingea prin sângele închegat. După câteva clipe de zăpăceală, în care nu știa cum ar trebui să acționeze, Romi cedă instinctului și se aplecă deasupra ei, căutând un semn de viață. Îi ridică atent capul și așa mai descoperi o rană urâtă, provocată de o piatră de care se lovise probabil în cădere. Atunci sesiză parcă ideea unei respirații slabe, care-i insuflă nădejdea unei posibile minuni. Ochii Izei se luptau să se deschidă, iar buzele se chinuiau să silabisească ceva.
– Draga mea, stai liniștită… îi sugeră bărbatul, neștiind cum ar putea să-i fie de ajutor. Să te duc acasă?… sau să merg după ajutoare?
Un „nu” stins se putu percepe. Apoi, după un efort major:
– Lasă-mă să mor… aici… în natură. Ce frumos eee… asfințitul! Eu mă duc… la întâlnire… cu părinții.
– Cine ți-a făcut asta? Spune-mi, cine!, se revoltă bărbatul scuturând-o involuntar și lăsându-și lacrimile să curgă peste chipul femeii.
– Să nu… mă răzbuni… pe mine…te rog… să mă ierte… Dumnezeu…
A urmat un oftat prelung… și toate au încremenit: buzele, ochii, pieptul și Romi. Așa arăta moartea, în cea mai cumplită înfățișare a ei. Soarele își adunase toate razele, plecând impasibil la culcare, un motiv pentru Rică să-și revină din tânguire. Nu înainte de a mai săruta o dată buzele și fruntea iubitei și a o mângâia cu tandrețe. O mânuță de-a ei era cu pumnul încleștat într-o aprigă strânsoare, ceea ce stârni curiozitatea bărbatului. După un efort apreciabil, reuși să desfacă pumnișorul și să dezlege misterul: era un inel, probabil smuls de la agresor.
Nu a fost deloc ușor drumul spre casă, mai ales că Romi era încă slăbit. Dar determinarea face minuni, iar noaptea era și așa prea lungă. Până dimineață, avea tot timpul să care trupul, să sape un mormânt și să se gândească la răzbunare, chiar dacă Iza îl rugase să uite. El nu putea să meargă mai departe, ca și cum nimeni n-ar fi de vină pentru moartea ei. Poate că era egoism și voia să se răzbune pentru el, pentru dragostea pierdută, pentru viitorul distrus. Era ciudat că nu simțea oboseala, ci doar furia care clocotea în el sub presiune. Trebuia să se elibereze cât mai curând, chiar dacă apoi ar fi murit. Oricum, viața nu-și mai avea rostul și asta era a doua oară când a ajuns la această concluzie. Dacă, totuși, va mai trăi, nu putea rămâne aici, unde amintirile l-ar covârși. Va pleca departe și se va pierde printre oameni, printre vorbe deșarte și interese meschine. Să pună un dop gândurilor și sentimentelor și să destupe o altă sticlă. Fără iubire și compasiune, ci cu pragmatism și plăți onorate.
Mai era ceva petrol într-o canistră, suficient pentru a da foc lucrurilor din grotă. Nimeni n-avea dreptul să pângărească locul în care a murit și înviat, unde a cunoscut cel mai bun suflet și cea mai pură iubire. Poate doar ursul, cel care a fost primul chiriaș. A oprit doar câteva lucruri mărunte de-ale Izei, iar la celelalte a privit absent cum ard. Și ușa a eliminat-o, ca niciun om să nu poată ghici că aici a locuit cineva. Către dimineață, un fum dens se scurgea încă din fosta locuință, dar vântul îl împrăștia suficient de repede pentru a trece neobservat din depărtare. Atunci au pornit către comuna din apropiere, un om și-un câine.
”Proza” asta ”scurtă” dă semne de… roman! Dă-i bătaie, Petru!
Așa sper și eu. Mulțumesc pentru încurajare, maestre!
Cu siguranta voi citi Romanul ! Succes Petru ! O zi de sambata frumoasa ! 🙂
Fii sigură că am să ți-l trimit, dacă o să apară. O duminică cu aer de sărbătoare minunată, Ileana! 🙂
Îmi place și vreau și eu romanul. Te îmbrățișez cu drag! 🙂
Să sperăm că vom păstra legătura, iar eu voi fi onorat să-ți ofer această carte. Cu cele mai alese sentimente! 🙂
Cu mult drag!… 🙂 ❤
Foarte frumoasă imaginea de final, Petru. Gânduri bune şi spor în continuare! ☺
Nu m-am putut abține de la această formulare. O zi tihnită și, totuși, creativă, Cristian! 🙂
FRUMOS!!! O zi senina, inspiratie maxima!
Se pare că azi nu voi avea o zi senină, dar sunt buni și norii la ceva.
Mulțumesc mult!
😉
Putin m-a intristat dar sper ca Romi continua drumul in viata ca mai astepta lucruri frumoase pentru care merita sa traieasca! Un weekend superb iti doresc!:)
Era firesc să te întristeze, dacă trăiești alături de personaje, dar să nu uităm că, totuși, e o dramă, iar liniștea poate veni doar la final. Săru-mâna și îți urez o duminică tocmai bună pentru suflețelul tău, dragă Gabi! 🙂
Din ce în ce mai frumos! Bravo, Petru!
Uuuf, ce bine că-mi spui asta, Potecuță! Tot mă tem să n-o dau în bară.
Minunat, foarte frumos. Mult succes in continuare ❗
Weekend placut va doresc si numai bine .
Mulțumiri nenumărate, Beta! Mă bucur tare mult că ești alături de mine în această aventură, a mea și a personajelor! 🙂
Mi-a placut finalul si deja sunt convins ca ROMAN(nu român) va naste Eunucul tau,….Sa ai o seara pe placul inimii tale ! ❤
Sănătate, inspirație și încurajări din partea unor prieteni ca tine să fie! Restul vine de la sine. Calde salutări amicale și mulțumiri intense! ❤
Duminica minunata cu mult soare acolo prin sufletul tau curat ! ❤
Ce schimbare de situație! Citesc în continuare, nu am cum să mă plictisesc… Good jub! 😊
Recunoștință pe măsură pentru timpul acordat lecturii, mai ales că „ameninț” cu multe alte fragmente. 😉 O duminică pe cinste, Fată Veselă! 🙂
La fel, Petru! 😊
Am disparut eu o vreme dar n-am uitat de poveste. Foarte frumos!!
Sper să păstrăm, totuși, legătura! Cu orice efort.
Acum ar trebui sa mearga cu comentariile..
Acuma, chiar merg! 🙂
Salut prietene Petru !
Imi place sa stii sa imbini PLACUTUL cu UTILUL ! 🙂
Multumesc
pentru ca esti plin de umor iar postarile tale imi incarca organismul cu energie pozitiva ! 🙂
Te invidiez pentru calmul de care dai dovada in aceste zile cand POLITICIENII
se cearta pe” CIOLAN” 😦 mai rau ca SACALII pe HOITURI ! 😦
iar PUSCARIASII ies din PUSCARII pentru ca AU SCRIS 🙂 🙂 🙂 CARTI cu caracter stiintific…………..
O Duminica Binecuvantata Petru ! 🙂
Aliosa.
PS !
Epigrama ta postata la mine, este tare ca mai toate epigramele tale,
dar nici a mea nu-i de aruncat……………..
Mă bucur că m-ai atenționat de apariția răspunsului tău, și tocmai te-am vizitat pentru a vedea despre ce-i vorba. Concluzia: ai și talent de epigramist, doar că trebuie să-i înțepi pe toți politicienii! 😉
Mersi mult pentru dar și aprecieri, Sandule! 🙂
Sa fie TOTI ai DRACULUI ca toti merita “intepati” ! 🙂
Ce ti-e si cu scriitorii astia! Cand ti-e lumea mai draga, apare o schimbare neprevazuta de situatie!! Acuma imi vine sa comentez din perspectiva personajelor… 😀
Romi:
– Pai bine, Petru, m-ai lasat fara sufleur… fara partener de conversatie… Astept urmatorul episod sa vad cu cine o sa ma “distrez” mai departe in romanul tau…
Acuma să fim cinstiți: numele povestirii e Eunucul, iar Iza a fost doar un capitol din viața lui. Ce-i drept, foarte important. Sper să mai găsesc alte personaje pe placul tău și al meu, firește. 🙂
Personajele tale nu pot fi decat interesante! Esti “condamnat” sa scrii cu lipici la cititori! 🙂
Dulce condamnare! 🙂
Cursul narațiunii a intrat într-o zonă abruptă. Interesant, continuă Petru!
Într-adevăr, e un moment de cumpănă și de reflecții. Mulțumesc, Nora!