E-mail

Nu-mi place, și nici nu cred că se cuvine, să scriu un articol înainte de a răspunde la comentariile precedente sau la postările pe care le apreciez cel mai mult. Uite că am ajuns în situația jenantă în care vine seara și nu o să-mi fac datoria, așa cum sunt obișnuit. Mai ales că o foarte bună prietenă mă asemăna cu un ceas, care nu e chiar elvețian, și se poate strica uneori.

Am avut niște vise cu iepurași drăguți, iar asta m-a făcut să cred că ziua n-o să-mi fie perfectă, pentru că ce e bun și frumos în vis, nu e de bun augur în realitate. S-a dovedit de dimineață, când nu am reușit să intru pe adresa de e-mail, după aproape o oră de încercări. Degeaba am încercat să schimb parola și chiar să resetez programul, parcă eram un necunoscut și încercam să intru prin efracție.

Desigur că m-am gândit la ce-i mai rău, am închis laptopul și am plecat în Baia Mare să-mi scot biletul pentru Băile Tușnad. Am ajuns în ultimele minute, dar măcar aici am avut noroc. Soarta are două fețe, și e bine să lași să se întoarcă amândouă. Mai ales că am petrecut o zi bună cu soră-mea și vărul meu, savurând câte o cafea macchiato și câte un cheese-burger la McDonald-ul din Baia Mare. Pentru mine, era ceva nou, mai ales că am făcut comanda din mașină și tot așa am fost servit, ca-n filmele americane.

Surpriza cea mai plăcută îmi era rezervată acasă, când am constatat că-mi merge iarăși e-mailul! Nu știu ce s-a întâmplat, dar m-am bucurat enorm și am încercat să răspund la cât mai multe mesaje, de pe blog sau de oriunde. N-o să reușesc să fac față, dar promit că mâine recuperez. Pe cuvânt de blogger cu vechime! Nu spun câtă, până la aniversare! 🙂

Eunucul: Răzbunare cu preaviz (II)

– Astăzi vom fi din nou patru la masa de joc, anunță cu emfază Calup, în timp ce își făceau intrarea Dragoș și Bombonel.

– Numai de cărți nu-mi mai arde mie, se plânse imediat cel din urmă. Tu nu ai înțeles gravitatea situației? Doar ți-am explicat totul la telefon, deși nu cred că a fost un lucru înțelept. Poate suntem ascultați…

– Mai termină odată cu paranoia asta!, interveni agentul Dragoș. Vă temeți de un coate-goale, care nici nu-i sigur că mai trăiește. Ia să se arate, că-i facem felul și a doua oară.

– Și tu vii cu aberații d-astea, Tatuatule?, interveni nervos Calup. Omul ăsta e mort și îngropat, iar scorneala cu nu știu ce Eunuc vine de la târfa de Angela. Vă temeți de o stafie, de parcă a-ți fi copii.

– Nevastă-mea n-avea de unde să știe anumite lucruri, decât de la Romi, nu se lăsă mai prejos primarul.

– Poate c-ai vorbit prin somn și ea a fost pe fază. Sau poate ai fost beat și te-ai scăpat, așa cum îți stă în obicei. Hai că mă scoți din sărite cu fanteziile tale! Mai bine faceți cunoștință cu Rita, noua mea comoară.

O blondă înaltă și foarte frumoasă tocmai intrase în încăpere, făcându-l pe Dragoș să scoată un oftat de surprindere, iar pe Bombonel să rămână nemișcat pentru un timp. Părul ondulat cu talent, ochii de un albastru pătrunzător, îmbrăcămintea pretențioasă și aerul de doamnă aleasă, o recomandau de la sine.

– Să nu credeți că numai aspectul e de ea. Femeia asta joacă pocher la fel de bine ca și voi. Tocmai a venit din Italia și îmi pun mari speranțe în această investiție, care n-a fost deloc mică.

Calup râse cu poftă și o invită pe Rita să se așeze la masă.

– Să înțeleg că tu o sponsorizezi și la cărți?, întrebă Dragoș. Nu prea e corect…

– Ascultă! Îi dau o sumă de pornire, iar ea mi-i înapoiază cu dobânda corectă. În rest, nu avem niciun amestec unul cu celălat. N-aveți decât să fiți cu ochii pe ea, iar dacă trișează, o omor cu mâna mea. Nu-i așa, iubi?

– Nu-mi plac oamenii care înșeală la cărți și nu am făcut-o niciodată, se auzi glasul melodios al frumoasei, după care au împărțit cărțile.

Calup avusese dreptate, ba mai mult, Rita câștiga aproape la fiecare pot mai mare, în timp ce Bombonel o privea tot mai răutăcios. Nici Dragoș n-avea gânduri de admirație pentru necunoscută, doar grăsanul zâmbea mulțumit și admirativ. În cele din urmă, tot primarul fu acela care explodă:

– Asta e prea de tot! Pe mine nu mă duci de nas, doamnă, sau să-ți spun „domnule”? Cunosc eu stilul acesta de joc. Cine ești, de fapt?

– Ce vreți să spuneți, domnule?, se apără femeia, scandalizată.

– Chiar așa, ce te-a apucat, Bombonel?, întrebă și Calup.

– Nu vă dați seama cu cine avem de-a face? E o deghizare, dar pe mine nu mă înșeală. Este chiar El!

– Care el, omule?, se miră iar grăsanul.

– Eunucul! El este!, și sări cu mâinile la podoaba capilară a Ritei, începând să tragă cu toată puterea de păr.

Femeia zbiera de durere, încercând în zadar să se elibereze de trupul și strânsoarea bărbatului. Văzând că presupusa perucă nu vrea să se desprindă, Bombonel încercă să-i smulgă sânii și să-i care pumni peste față, de parcă înnebunise. Degeaba încercau ceilalți doi să-l oprească prin cuvinte și apoi prin forță, nu aveau puterea necesară, iar femeia era tot mai maltratată. Văzând că nu-i chip să-și apere investiția, Calup își scoase cuțitul și îl înfipse în spatele lui Bombonel.

– Numai eu am dreptul să-mi bat femeile!, se justifică el în fața uluită a lui Dragoș. Cine o mai dorește cu fața și corpul pline de vânătăi?

Corpul primarului se destinse tot mai mult, alunecând de pe Rita, pe podea. În ochii larg deschiși se putea citi mirarea și ciuda, în egală măsură, neștiind de ce îl lasă puterile, iar „podoabele” Eunucului nu vor să se desprindă, cu toată insistența. Femeia se trase într-un colț, plângând și tremurând toată. Părea că nici ea nu-și dă seama ce se întâmplase și îi privea încă temătoare pe ceilalți.

– Bănuiesc că nu mai e cazul să chemăm Salvarea, reflectă Dragoș. Asta e a doua crimă la care mă faci părtaș, măi Calup. Iar acum nu-i vorba doar de un om obișnuit, ci de un primar. Pe ăsta cum îl mai ascunzi?

Grăsanul se așeză pe scaun, epuizat de efortul fizic și psihic.

– A fost legitimă apărare, după cum ai văzut. Dacă nu interveneam, o omora pe Rita, și cine îmi plătea paguba? Că oricum mi-era dator vândut.

– Lasă că te plătea el în felul lui. Câte contracte ai primit prin primărie…

– Termină! Trebuie să găsim o soluție. Că și tu ai fost călare pe el, deci ești complice.

– O, nu, nu! De data asta nu mă mai convingi. Tu l-ai înjunghiat, tu să te descurci. Eu mă spăl pe mâini.

Confesiunea unui chirurg cardiolog

Confesiunea chirurgului cardiolog Dr. Dwight Lundell

„Noi, medicii, datorită pregătirii noastre, cunoștințelor și autorității pe care o reprezentăm, dobândim în cele mai multe dintre cazuri un ego destul de mare, care tinde să ne împiedice să recunoaștem atunci când greșim.

Așa că, iată! Recunosc deschis că am greșit. Chirurg cardiolog fiind, cu peste 25 de ani de experiență, perioadă în care am efectuat peste 5.000 de intervenții chirurgicale pe cord deschis, astăzi e ziua în care voi încerca să îndrept răul făcut cu ajutorul unor dovezi medicale și științifice.

M-am pregătit timp de mai mulți ani de zile alături de mulți alți medici proeminenți, medici etichetați ca fiind „formatori de opinie”. Sufocați de literatura de specialitate, noi, formatorii de opinie, am insistat asupra faptului că afecțiunile cardiovasculare sunt rezultatul nivelurilor mari de colesterol în sânge.

Singura terapie acceptată era reprezentată de prescrierea de medicamente pentru scăderea colesterolului și recomandarea unei diete care restricționa sever aportul de grăsimi. În cazul celei din urmă, desigur, am insistat asupra scopului său de a duce la scăderea colesterolului și la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare. Abaterile de la aceste recomandări erau considerate a fi de natură eretică și puteau duce, eventual, la deschiderea unor cazuri de malpraxis. Nu funcționează!

Aceste recomandări nu mai pot fi apărate din punct de vedere moral și științific. Descoperirile care au avut loc în urmă cu câțiva ani, descoperiri potrivit cărora inflamația peretelui arterelor este cauza reală a afecțiunilor cardiovasculare, ne conduc încet către o schimbare de paradigmă în ceea ce privește modul în care va fi abordată tratarea afecțiunilor cardiovasculare și a altor afecțiuni cronice.

Vechile recomandări au creat epidemii de obezitate și de diabet, ale căror consecințe au surclasat epidemiile de ciumă din istorie în ceea ce privește mortalitatea, suferința umană și consecințele economice grave.

În ciuda faptului că un procent foarte mare din populație își administrează statine costisitoare și în ciuda faptului că am redus conținutul de grăsime în dietele noastre, mai mult ca niciodată, anul acesta, oamenii vor muri de afecțiuni cardiovasculare.

Statististicile desfășurate de American Heart Association arată că peste 75 de milioane de americani suferă în prezent de boli de inimă, 20 de milioane au diabet zaharat și 57 de milioane au pre-diabet. Aceste afecțiuni afectează oameni din ce în ce mai tineri, într-un număr din ce în ce mai mare în fiecare an.

Spus într-un mod limpede și simplu, fără prezența inflamației în organism, colesterolul nu s-ar acumula pe peretele vaselor sanguine și nu ar cauza afecțiuni cardiovasculare și accident vascular cerebral. Fără inflamație, colesterolul ar circula liber prin tot organismul, așa cum e natural. Inflamația este cea care face ca acest colesterol să rămână blocat.

Inflamația nu este complicată – acesta este răspunsul natural de apărare al organismului împotriva unui invadator străin, cum ar fi o bacterie, toxină sau virus. Ciclul natural de inflamare este perfect pentru a-și proteja organismul de acești invadatori. Cu toate acestea, dacă vom expune organismul la toxine sau la alimente pentru care organismul uman nu a fost făcut să proceseze, apare o afecțiune numită inflamație cronică.

Ce om grijuliu s-ar expune în mod voit și în mod repetat la alimente sau la alte substanțe despre care este cunoscut faptul că pot aduce un prejudiciu organismului? Ei bine, poate fumătorii, dar aceștia au făcut această alegere voit. Ceilalți dintre noi am urmat recomandările generale în ceea ce privește dieta, o dietă săracă în grăsimi și bogată în carbohidrați polinesaturați, necunoscând faptul că producem un prejudiciu repetat vaselor noastre sanguine. Acest prejudiciu repetat creează inflamația cronică care provoacă boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet și obezitate.

Permiteți-mi să repet: prejudiciile repetate și inflamația la nivelul vaselor sanguine este cauzată de o dietă săracă în grăsimi.

Care sunt principalii vinovați pentru apariția inflamației cronice? Spus într-un mod simplu, aceștia sunt carbohidrații foarte procesați (zahăr, făină și toate produsele obținute din acestea) și consumul în exces de uleiuri vegetale omega 6, cum  ar fi cele de soia, de porumb și de floarea soarelui, uleiuri care se regăsesc în conținutul unui număr mare de alimente procesate.

Petreceți câteva momente imaginându-vă o perie aspră frecată repetat pe pielea moale până când aceasta devine roșie, într-o stare apropiată de sângerare. Să spunem că faci asta de mai multe ori pe zi (…), timp de cinci ani. În cazul în care ai putea tolera acest periaj dureros, vei suferi de o sângerare, o zonă infectată și umflată care ar deveni din ce în ce mai afectată cu fiecare periaj repetat. Aceasta este o modalitate foarte bună prin care poți vizualiza procesul inflamator care ar putea avea loc în corpul tău chiar acum.

Indiferent de locul unde are loc acest proces inflamator, extern sau intern, este același lucru. Am privit în interiorul a mii și mii de artere. O arteră afectată arată ca și cum cineva a luat o perie și a frecat-o în mod repetat. De mai multe ori pe zi, în fiecare zi, alimentele pe care le consumăm pot crea mici leziuni care se pot transforma în leziuni mult mai mari, determinând organismul să răspundă, în mod continuu și în mod corespunzător, cu inflamația.

Cu toate că noi ne bucurăm de gustul unei prăjituri dulci, corpurile noastre răspund alarmant, ca și când la nivelul organismului tocmai a sosit un invadator străin. Alimentele bogate în zahăr și în carbohidrați simpli, sau prelucrate cu ajutorul uleiurilor omega 6 pentru a le spori termenul de valabilitate, au dominat dieta în ultimii ani. Aceste alimente au otrăvit încet pe toată lumea.”

Dr. Dwight Lundell, M.D.

Sursa: e-mail

Propuneri pentru zâmbete

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Paznicul cimitirului intră în biroul șefului cu cererea de demisie:
– Ce s-a întâmplat?
– Domnule, este peste puterile mele. Toată ziua merg prin cimitir și citesc: ”Aici zace…”, ”Aici se află…”, ”Aici se odihnește”…”. Singurul care lucrează sunt eu.

* Două fete:
– Fată, sunt bine machiată?
– Nu!!! Încă ți se vede fața!

* Nimănui nu îi pasă de tine până nu ești frumos, bogat sau mort!

* Un polițist oprește o blondă pentru viteză:
– Permisul pentru conducere, vă rog!
– Cine să vă mai înțeleagă? Ieri mi l-ați luat și azi vreți să vi-l arăt!

* Vine soacra la noră și primul lucru pe care îl face – trece cu degetul peste televizor și vede că e prăfuit.
Soacra:
– Dragă noră, știi ce proverb există pentru asemenea situație?
– Sigur că da, mamă-soacră: „scroafa noroi găsește oriunde!”

* De ce numai proștii au noroc în viață?
Pentru că deștepții n-au nevoie. Și-l fac singuri.

* – Ce face in țigan după ce fură un telefon?
– Îl pune pe ”mucles”.

* Un băiat mergea pe stradă și găsește un baston de polițist. Mai încolo vede un polițai și se duce să-l întrebe:
– Nenea polițist, am găsit un baston, e al dumneavoastră?
– Nu, în niciun caz, pe al meu l-am pierdut!

* Toată viața mea a crezut că aerul e gratis, până când am cumpărat o pungă de chips-uri.

* La 50 de ani de la căsătorie:
– Nevastă, dacă mă superi, îți spun adevărul.
– Spune, Mitică!
– Să știi că acum 50 de ani, când te-am cunoscut, eu am fluierat de fapt după un taxi.

* Ardeleanului să nu-i zici bancuri joia, că râde duminica în biserică…

* Un ardelean aleargă în gară să prindă trenul, dar nu reușește. Plin de năduf, trage clopul pe ceafă și zice:
– No, bine-i să aibă omu’ lucru lui!

* Înainte de a pleca în armată, ardeleanul smulge toate florile din grădină. Motivul? Lenuța! Nu cumva să facă copii din flori!

* O femeie frumoasă merge la ginecolog… Când o vede, tot profesionalismul doctorului zboară pe fereastră. Imediat, îi spune să se dezbrace. După ce femeia se dezbracă, doctorul începe să o mângâie pe coapsă. În timp ce o mângâia, o întreabă:
– Știți de ce fac asta?
– Da, îi răspunde ea, căutați zgârituri sau anomalii dermatologice.
– Corect, a spus doctorul.
Apoi a început să-i mângâie sânii.
– Știți de ce fac asta?, întrebă el.
– Da, spune ea, căutați noduli care ar putea indica un cancer la sân.
– Corect, răspunde doctorul.
În final, se suie pe ea și începe să performeze… O întreabă:
– Știți ce fac acum?
– Da, spune ea, luați un sifilis, pentru care am venit la consultație…!?

* Un polițist găsește, la colț de stradă, un puști care vinde ceva în grămăjoare mici. Acesta îl întreabă pe băiat, cu un aer sever:
– Mă, ce faci tu aici?
– Vând sâmburi de măr, domnule.
– Și la ce sunt buni ăștia?
– Dau minte, domnule.
– Bine, dă-mi și mie de doi lei…
– Polițistul ia sâmburii și începe să se îndepărteze, mestecându-i.
La un moment dar, se oprește și se întoarce la băiat, luându-l la rost:
– Mă șmechere, cu doi lei cumpăram un kil de mere și aveam mai mulți sâmburi!
– Vezi, nene, nici nu ai mâncat bine sâmburii, că ți-a și venit mintea la cap!

Cum să cucerești pe cineva: știința dezvăluie cele mai bune metode de flirt

Flirtul chiar funcționează. De fapt, oamenii de știință susțin că el este mai eficient decât aspectul fizic în ceea ce privește cucerirea unui potențial partener.

flirt-bar

Dr. Monica Moore, psiholog în cadrul Universității Webster din St. Louis, a realizat o cercetare în baruri, mall-uri și alte locuri în care tinerii merg pentru a cunoaște alți oameni, cu scopul de a observa efectele flirtului. În urma studiului, ea a concluzionat că nu indivizii care arată foarte bine sunt cei care au mai mult succes, ci cei care își semnalează disponibilitatea și încrederea prin tehnici de bază ale flirtului, precum contactul vizual și zâmbetul. Simplul fapt de-ai indica celuilalt că ești disponibil te avantajează, indiferent dacă ești bărbat sau femeie.

Ce tip de flirt funcționează mai bine? Două tipuri de flirt sunt universale: zâmbetul și contactul vizual.

În cartea ei, ”The Mating Game: A Primer on Love, Sex and Marriage”, Pamela C. Regan explică faptul că ”indiciile care spun despre tine că ești disponibil se bazează pe aceleași comportamente nonverbale, pentru a comunica interesul romantic. Zâmbetul și contactul vizual par a fi metodele universale folosite de bărbați și femei pentru a transmite că sunt interesați într-un sens romantic”.

Cu toate acestea, se pare că nimic nu spune mai bine ”sunt interesat/ă de tine” ca atingerea. Aceeași autoare, nota în cartea ”Close Relationship” cum sunt interpretate tipurile de atingere. Astfel, atingerea pe umăr sau strângerea de mână indică faptul că individul este interesat doar de amiciție, în timp ce atingerea feței indică interesul pentru o relație romantică. În altă ordine de idei, atingerea taliei sau a antebrațului, pot reprezenta semnale ambigue, ce pot avea mai multe înțelesuri.

Chiar și așa, oamenii de știință au indicat că, uneori, chiar și o atingere ușoară a mâinii face ca un bărbat să aibă mai mult succes în obținerea unui număr de telefon de la persoana de care este atras. Însă, așa cum este de așteptat, această reușită depinde de context. Comportamentul este perceput diferit în funcție de locație. Cu cât mediul este mai formal, cu atât persoana interesată trebuie să facă semne mai evidente pentru a-i fi înțeles mesajul.

Totuși, deși femeilor le este permis aproape întotdeauna să își atingă interlocutorul, pentru bărbați s-ar putea să nu fie la fel de ușor. Iar studiile au indicat că, bărbații nu au la fel de multe șanse ca femeile, atunci când folosesc atingerea pentru a flirta. În schimb, metoda care funcționează în rândul lor este aceea care implică etalarea dominației sociale.

”Rezultatele au indicat că bărbații care au inițiat un succes romantic cu femeile au etalat un număr mai mare de indicii nonverbale, comparativ cu bărbații care nu au avut succes. Mai exact, bărbații care au avut succes s-au angajat în mișcări de <maximizare a spațiului> (adică și-au poziționat corpul în așa fel încât să ocupe mai mult loc), au aruncat mai puține priviri spre persoanele vizate, și-au schimbat mai des locația în bar și au etalat mai puține atingeri nereciproce față de cei din jur”, a mai notat Pamela Regan în Close Relationships.

Sursa: Barking Up the Wrong Tree

Bășina fetei

Iulișca era bine împlinită la trup, dar fără complexe în societate, mai ales de când îl cunoștea pe Iliuță. Și băiatul își uita complet timiditatea în preajma fetei, astfel că se completau de minune. Nu pierdeau niciun prilej să se întâlnească, iar a doua zi de Paște părea să fie cea mai potrivită să petreacă mai mult timp împreună. Nu singuri, pentru că părinții fetei voiau să fie mereu cu ochii pe ea, ci împreună cu alți băieți, alături de care mergea la stropit. Iulișca mai avea o soră frumoasă și un frate, Piști, care își chemase prietena la dans, într-o camera spațioasă, pregătită din timp pentru o zi de distracție.

Cei trei flăcăi au lăsat la urmă casa în care le așteptau fetele, de unde nu mai aveau de gând să plece până către seară. Acolo au început cu ciocnitul ouălor roșii și a paharelor de vin, după care s-au pus la masa încărcată cu bunătăți. Glumeau și mâncau, râdeau și se sărutau, iar Iulișca era sufletul petrecerii, îmbiindu-i cu preparate făcute, cică, de mâna ei. Iar pentru a fi mai convingătoare, ea se sacrifica prima gustându-le, indiferent că era vorba de ouă, salată de boeuf, șuncă sau prăjituri. Muzica bine aleasă de pe internet curgea aproape întruna și în curând au început să danseze. Când mai molcom, strângându-se cu patos în brațe, când mai sprinten, tropăind apăsat pe podelele de lemn.

Doar în pauzele scurte se opreau feciorii să-și tragă sufletul, sorbind câteva picături de vin, gustând din prăjituri și din gurițele dulci ale mândrelor. Apoi porneau din nou iureșul învârtitului, ce-i drept cam iritați de prezența printre picioarele lor a lui Zoli, fratele de numai cinci ani al lui Piști și Iulișcăi. Astfel s-au zbenguit neobosiți câteva ore, timp în care Iulișca și Iliuță au fost de nedespărțit la masă și la dans, ochi în ochi, mână în mână și multă vreme gură în gură.

Și toate s-ar fi terminat cu bine dacă n-ar fi intervenit acel moment catastrofal, când cerul parcă s-a năruit peste voluptoasa fată. După un dans frenetic, profitând de pauza dintre două melodii, Iliuță și-a strâns cu ardoare iubita la piept, probabil prea tare și pe neașteptate, încât s-a auzit foarte clar un sunet prelung și puternic de aer comprimat ieșit printr-un orificiu cărnos. Toți cei de față au tresărit ca la un tunet în zile senine, nefiind siguri de unde provine acest fenomen bine cunoscut. Doar Iulișca se înroșise până la urechi și se vedea clar că e implicată în această trâmbițare ce preceda un miros fetid, ca de ouă stricate. Iar dovada supremă a vinovăției sale a venit chiar din gura micuțului Zoli:

– Iar s-a bășit Iulișca!

La care fata s-a desprins brutal din brațele partenerului, părăsind furtunos încăperea. Firește că petrecerea s-a destrămat imediat după clipele de amuțeală și jenă, cu toții mergând către casele lor. Iliuță simțea că are o mare parte din vină pentru cele întâmplate, dar nu știa cum să reacționeze. Mama lui îi spusese de atâtea ori că fetele nu se bășesc, iar dacă totuși se întâmplă uneori, aerul degajat de acest fenomen e plăcut, mirosind a rozmarin. Să se fi înșelat mama lui, ori Iulișca e o excepție?

Celor doi li s-au mai încrucișat drumurile prin sat, dar se străduiau să fie cât mai departe unul de celălalt, fără să-și poată spune un cuvânt sau să se privească în ochi. Căci vestea se răspândise și mulți tineri și tinere își dădeau coate când o vedeau pe sărmana fată trecând pe aproape. O fi fost și motivul pentru care s-a mutat, cu toată familia, într-o localitate îndepărtată.

E bine să-ți meargă rău la serviciu?

Cercetări recente realizate la University of Liverpool sugerează că, în ciuda a ceea ce se crede, a nu te simți bine la locul de muncă poate avea urmări pozitive, în timp ce atmosfera plăcută poate avea consecințe negative.

servici

Rolul emoțiilor încercate la locul de muncă a fost explorat recent de dr. Dirk Lindebaum și prof. Peter Jordan, care au ajuns la concluzia că ar trebui reconsiderată ideea că atmosfera plăcută de la locul de muncă are invariabil egecte pozitive, iar atmosfera dezagreabilă – efecte negative.

Această idee, spun ei, omite un aspect: acela că trebuie luate în considerare diferențele legate de context, care afectează rezultatele.

De exemplu, furia nu duce mereu la urmări negative și poate fi folosită în mod pozitiv, pentru a lua atitudine împotriva unor nedreptăți. În asemenea cazuri, furia poate preveni repetarea unor asemenea nedreptăți în viitor.

De asemenea, o atmosferă constant pozitivă la locul de muncă nu duce mereu la amplificarea stării de bine și la creșterea productivității, căci îi poate face pe oameni să se complacă în această stare și să devină superficiali.

În cadrul echipei, și situațiile negative pot avea efecte bune; ele înseamnă mai puțină concordanță în gândire și deci mai multe discuții între salariați, ceea ce poate mări eficiența echipei.

Concluzia studiului contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care dinamica pozitivă sau negativă a grupului afectează mediul de lucru și își găsește aplicații practice în gestionarea relațiilor între angajați.

Sursa: Science Daily