Ce culoare îți place mai mult: roșu sau albastru?

Ce culoare îți place mai mult: roșu sau albastru? Preferința îți dezvăluie personalitatea, arată un studiu psihologic

Persoanele irascibile chiar „văd roșu în fața ochilor”, în situații în care persoanele cu o fire mai calmă percep altfel cromatica imaginilor văzute. Iar preferința pentru roșu în locul albastrului poate indica o personalitate mai ostilă, arată un studiu care a analizat vechea asociere psihologică a roșului cu agresivitatea, furia și pericolul.

rosualbastru

Cercetătorii au constatat că, atunci când oamenilor li se arătau imagini în care existau atât roșu, cât și albastru, fără ca vreuna dintre culori să predomine, oamenii cu personalități ostile tindeau să vadă imaginea mai curând roșie.

Autorii studiului, specialiști de la North Dakota State University, consideră că asocierea ar putea avea o componentă legată de evoluție și ar putea data de foarte multă vreme: strămoșii vânători-culegători ai omului asociau probabil și ei roșul cu amenințarea și pericolul.

Studiul – considerat a fi primul care analizează legătura dintre personalitate, ostilitate și culoarea roșie – a implicat mai multe experimente.

Într-unul dintre acestea, cercetătorii i-au întrebat, pur și simplu, pe participanți dacă preferă roșul sau albastrul. Participanții au completat apoi teste pentru determinarea tipului de personalitate. Analiza comparativă a arătat că persoanele care aleseseră roșul tindeau să fie mai ostile în relațiile interpersonale.

Într-un al doilea test, participanților le-au fost arătate imagini modificate astfel încât să conțină albastru și roșu, dar niciuna dintre culori nu predomina, iar imaginile puteau fi descrise ca fiind atât roșii, cât și albastre. Persoanele care le-au perceput drept roșii obținuseră un scor cu 25% mai mare al indicatorilor ostilității, la testele de personalitate.

„Persoanele ostile au gânduri ostile, gândurile ostile sunt implicit asociate cu culoarea roșie, de aceea oamenii ostili sunt înclinați să vadă mai des această culoare”, afirmă autorii în articolul publicat în Journal of Personality.

Într-un al treilea test, participanților li s-au prezentat scenarii imaginare în care puteau să ia parte la acțiune, alegând ce anume să facă. Comparativ cu persoanele ce preferau albastru, persoanele care manifestaseră o preferință pentru roșu erau mai înclinate să spună că ar face rău unei alte persoane, în cadrul acțiunii din scenariile propuse.

„Concluzia acestui studiu este că o culoare deține o semnificație psihologică și, astfel, nu e o simplă problemă de estetică”, spun cercetătorii. În multe culturi din lumea întreagă, roșul este corelat cu agresivitatea, furia, ostilitatea.

Fețele oamenilor furioși se înroșesc datorită intensificării circulației sângelui în regiunea facială, iar testosteronul, hormon asociat cu ostilitatea și agresivitatea, este responsabil de apariția culorii roșii pe corp la multe specii de viețuitoare.

Din punct de vedere evolutiv, perceperea roșului era o necesitate vitală pentru vânători-culegători, deoarece semnala un potențial pericol, sub forma unei plante otrăvitoare, a unor insecte veninoase, a rănilor și a sângelui.

Sursa: The Independent

Advertisements

50 thoughts on “Ce culoare îți place mai mult: roșu sau albastru?

  1. Discutabile cercetarile astea… In copilarie si adolescenta preferam sa imbrac rosu. Desi tata mi se pare ca refuzase ca mama sa imi cumpere o haina rosie. Dar in adolescenta categoric imi placea rosu. Combinat cu alb, gri, negru. Dar tot in copilarie 10-14 ani adoram culoarea albastra cand o vedeam purtata de un coleg: avea o jacheta albastru deschis-aprins. Si gasesc culoarea pe cer in anumite momente. Acum nu mai prefer nici rosu, ca am virat spre culorile pamantului, dar nici albastru, ca nu imi sta bine, eu avand ochii verzi cu ceva maro. Au fost caprui pana pe la 25 de ani. Accidental cumpar acum haine rosii si albastre. Un anume albastru inchis ma avantajeaza.

    Nu sunt ostila in relatii, dar creez mai greu relatii. Imi trebuie timp sa cunosc oamenii, sa port conversatii cu ei. Imi place sa comunic, dar pana fac asta… ehe!

  2. Mie imi place verde! 😊 Dar daca e sa aleg intre rosu si albastru, nu ma pot decide. Imi plac pantofii de culoare rosie si rochii albastre…

  3. Oamenii ”de la țară” preferă mai degrabă roșul, culoarea vitalității. Stresații de la oraș vor albastru, să își destindă creierii 🙂

  4. Foarete interesant…mie imi place si rosul si albastrul, mai mult totusi merg spre albastru…imi place un picut si galbenul si iata ca de fapt iubesc TRICOLORUL 🙂 …rosu, galben si albastru ! Zi excelenta, plina de culoare draga Petru! 🙂

    1. Pe tricolor, toate trei culorile sunt la fel de atractive și așa ni s-au impregnat în suflet. Doar când ne decorăm casa apar preferințele, în funcție de caracter, anotimp și familie. 🙂
      Sărbători fericite, de Rusalii! 🙂

  5. Fara retineri, rosu. In orice domeniu. Numai si numai intamplator albastru. Si daca cercetatorii spun ca sunt agresiva, sa fie sanatosi 🙂 ! Recunosc, “vad rosu” in preajma oamenilor superficiali si mincinosi.
    Zile albastre, daca acestea sunt mai OK!

    1. Roșul pe care-l vezi uneori se diluează cu o cafea neagră și astfel se evită o posibilă agresivitate. 😉
      Să-ți fie albatru cerul, verde natura și roză viața! 🙂

  6. Mie imi place de mult albastrul, dar de curand am preferat rosu 🙂 nu cred ca am devenit mai agresiva.. poate am vrut o schimbare in viata

  7. Pai în India, au punctu’ ăla roșu în frunte, cică ar alunga spiritele rele. Mă gândesc că alea, spiritele d’aia nu mai pot ele de culoarea roșie. 😃
    Violet, albastru electric și deși e nonculoare, negru. Doar atât !

    1. Or fi și spiritele alea de mai multe feluri, cu caractere diferite, la fel ca oamenii. 😉 De aceea e bine să-și aleagă fiecare om culoarea care-i face bine sufletului și trupului. Și pe mine mă atrage violetul.

  8. Mie imi plac la fel de mult amandoua culorile ! 🙂
    Iar daca fata dintre ROSU si ALBASTRU ,
    avea fata vopsita in GALBEN ,
    atunci, imi placeau din toata ❤ toate cele TREI culori :
    ROSU, GALBEN si ALBASTRU !!! 🙂 🙂 🙂
    Hai ROMANIA !!! 🙂 🙂 🙂
    Aliosa.

    1. Bănuiam eu că vei alege toate trei culorile, doar ai dovedit că ești un patriot înflăcărat! 🙂
      Îți doresc o zi de Rusalii fericită, încununată cu victoria echipei noastre de fotbal, Sandule! 🙂
      HAI ROMÂNIA! Hai calificarea! 🙂

  9. Mie imi place verdele ca inseamna speranta si natura vara este imbracata in verde ,dar aici intrebarea este care dintre cele doua culori imi plac aleg albastru ca este seninul cerului si e divin ,rosu l-as repartiza ca un foc si nu-mi place focul 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s