Bunic de împrumut

Când l-am întâlnit pentru prima oară pe badea Gheorghe, mi s-a părut un om răutăcios și scump la vorbă. Rămăsesem fără benzină în Trabant, chiar în apropierea pompei de alimentare a intreprinderii unde lucram amândoi. Eu, tânăr și proaspăt angajat. El, bătrân și sătul de toanele șoferilor. L-am rugat frumos să-mi dea un litru de benzină, dar el m-a privit încruntat, trântindu-mi-o:

– Pleacă de-aici, băiete! Asta nu-i benzinăria lui tat-tu sau a mea.

– Dă-mi, bade, măcar o jumătate de litru, să ajung până la PECO, doar ți-l plătesc.

– Nici măcar un gram. Că eu nu mă joc, înțelegi? Uite acolo o sticlă în care a mai rămas niște petrol. Ia-l, până nu mă răzgândesc, și valea!

Necăjit de lipsa de înțelegere a benzinarului, am turnat petrolul în rezervorul gol și, cu chiu cu vai, am ajuns la prima stație publică de alimentare.

Au trecut câteva luni de atunci, fără să ne mai vedem. Într-o zi, însă, mă prezint la el cu un act ștampilat și parafat de inginerul șef, prin care eram îndreptățit să-mi facă plinul Trabantului. Se uită moșul la mine, își pune ochelarii și citește bine ce scrie pe hârtie, apoi mă fixează iar cu privirea.

– Pă tine te-am mai văzut. Cu ce șmecherie vii de data asta?

– Nu-i nicio șmecherie, bade. Inginerul șef mă trimite să umplu un portbagaj cu sticle de bere din Reghin. Pentru toată conducerea, dar îți aduc și matale dacă vrei.

Pe atunci se găsea greu bere, mai ales una de calitate. Omul dă din cap și bolborosește:

– Nu mă mir că-s atât de grași șefii ăștia. Numai cu bere se respectă, de parcă vinul nostru n-ar mai fi bun. Hai, dară, să-ți pun benzina.

A trecut și vara, iar iarna care a venit a fost prea darnică în ninsori. De-acu’ mă salutam cu badea Gheorghe, deși mă privea încă prea încruntat și nu zăbovea din drumul lui. Și totuși, eu simțeam o atracție misterioasă în a-l cunoaște mai bine, bănuind că are o față ascunsă, cu totul deosebită decât cea pe care o afișa. Soarta a făcut să-l văd odată în stația de autobuz din oraș, așteptând cursa care să-l ducă la serviciu. Am oprit în dreptul lui și l-am rugat să urce. După un moment de chibzuială și o nouă cercetare din priviri, a acceptat invitația. N-am avut mult de mers și nici cuvinte n-am schimbat pe drum, dar măcar am auzit la urmă un „mulțam” din gura lui. Gheața dintre noi s-a spart, iar pasul următor l-a făcut el.

M-a oprit într-o zi, interesându-se dacă-l pot duce acasă, la sfârșit de săptămână. Cumpărase mai multe lucruri din oraș și era greu să le care până în Asuaju de Sus, chiar și cu autobuzul. Am acceptat bucuros, mai ales că mi-a oferit o canistră de 20 de litri cu benzină, iar drumul nu era mai lung de 100 km, dus-întors. A nins toată ziua, dar șoseaua era curățată și n-am întâmpinat probleme nici când am ajuns la destinație. Conversația a început să curgă încet, iar pe când am ajuns eram deja prieteni. Baba lui ne aștepta cu masa pusă, alături de fiica lor, soprană la Teatrul Dramatic din Baia Mare.

Aperitive din slănină afumată, cârnați afumați, caș, ceapă zdrobită în prosop, tobă și murături. Au urmat răciturile și o porție bună de fasole frecată cu șuncă prăjită în untură. La desert, nelipsitul cozonac. Firește că pălinca și vinul stăteau la loc de cinste pe masă, doar că eu nu puteam să beau. Trebuia făcut drumul înapoi, împreună cu cântăreața familiei, care avea concert de la ora zece. Atmosfera a fost destinsă și am povestit până a început să se întunece. La plecare, mi-au făcut un pachet cu merinde și băutură, iar calea de întoarcere a fost de pomină, soprana delectându-mă cu câteva arii cunoscute, mai ales că ea băuse câteva pahare, ca orice artist care se respectă.

De atunci, timp de doi ani, badea Gheorghe mă vizita de fiecare dată când ieșea de la serviciu. Se așeza pe scaunul de la intrarea în dormitor și îmi vorbea molcom despre nevastă, despre fată, despre ginere, dar adăuga și alte povestiri cu tâlc, trăite sau auzite. Îmi plăcea compania lui, prin care apartamentul era mai plin de viață și mai cald. Mă întreba și de-ale mele, ascultându-mă cu atenție și dându-mi sfaturi de om trecut prin multe.

A venit vremea să mă mut din acel cartier, locuința fiind prea mare pentru o singură persoană. Despărțirea de badea Gheorghe a fost dureroasă, bănuind amândoi că nu ne-om mai vedea. Ne-am făcut câte un cadou, dar cel mai mare dar pentru mine au fost lacrimile pe care le-am zărit în ochii bătrânului, când ne-am îmbrățișat. N-am avut norocul să-mi cunosc bunicii, și poate că ăsta-i unul din motivele care mă face să fiu atras de oamenii în vârstă, care știu să povestească și lângă care îmi caut un loc cât mai aproape. Să le admir surâsul dulce-amar, precum al cireșelor de mai. Ca al unor bunici de împrumut. Am mai cunoscut astfel de oameni, cum ar fi nea Tudoran, badea Ion sau nea Vasile, dar pe badea Gheorghe nu l-am mai văzut niciodată de atunci, după cum presimțiserăm amândoi.

Advertisements

55 thoughts on “Bunic de împrumut

  1. As imprumuta si eu niste bunici…ai mei s-au dus demult…si cateodata mi-e atat de dor sa stiu ca cineva imi duce grija.. 🙂

    1. Ne e dor de ei, dar îi suplinim adesea cu alți bătrâni, chiar dacă sunt străini pentru noi. Fiecare are de câștigat, pentru că ambele părți au câte ceva de oferit.

  2. Sa sti ca nenea asta nu a ti-a intersectzt intamplator calea vietii. Ai invatat de la el si ai plecat mai departe cu tolba plina de invataturi de viata. Si ii cinstesti memoria povestindu-ne despre el….pentru ca traieste in mintea ta , in cutia cu amintiri. Forte frumos ai povestit! Emotionant!

    1. Mă bucur că apreciezi felul cum am povestit despre badea Gheorghe, dar simt că nu e suficient de relevant, orice aș mai adăuga. A fost o relație mai presus de cuvinte, pe care n-aș putea să o redau așa cum o simt.

  3. Foarte frumos, si sensibil povestit intalnirea cu “Bunic de Imprumut” ! Probabil si eu toata viata, am apreciat si am invatat de la persoanele mai in varsta, si pot sa spun ca am vazut mult respect si iubire, s-ar putea si din cauza lipsei bunicilor din viata mea !!! Mi-am permis sa intru si eu pe aici !!!

    1. Vizita și aprecierile tale sunt o mare plăcere pentru mine, pentru care îți sunt recunoscător. Sper să găsești povestiri atractive și în viitoarele postări. 🙂

  4. Draga Petru trebuie sa-ti marturisesc ca am lacrimat ,tocmai acei oameni cum l-ai perceput la inceput ,aceia sunt oameni cu adevarat si au un suflet de aur ,felicitar de povestire ,mi-a placut enorm sa citesc asemenea adevaruri ,O seara buna !

    1. Mă copleșești, ca de obicei, cu generozitatea ta, anytza! Săru-mâna pentru daruri, aprecieri și rezonanță. O duminică pe măsura sufletului tău, cu puțintică răcoare, că nu strică! 🙂

  5. Tristă povestea ta. Eu mi-am cunoscut doar o bunică, dar și ea săraca s-a dus când eram încă copil. Abia îmi mai amintesc de ea… De multe ori îmi zic: „Ce bine ar fi dăcă ar mai trăi buni”

    1. Bunicile le-am cunoscut, dar bunicii doar din poveștile lor și a părinților. De aceea i-am visat mereu și îi caut în fiecare bătrân hâtru și dispus la povestiri. Așa cum îmi place să cred că au fost și ai mei.

  6. Mi-am cunoscut doar bunicii materni. Dar am aceeasi simpatie/afinitate pentru vârstnici. Comunic cel mai bine cu ei, mă fac să mă simt în largul meu 🙂 .

    1. În privința asta, ne asemănăm. La fel și nepoata mea, din partea soră-mii, care lucrează la un azil de bătrâni din Graz. Îi place și e iubită de pacienții de acolo. 🙂

  7. Minunată povestire! O pagină din cartea vieții, un om care a lăsat niște urme în sufletul dumitale, dragă Petru. Este atât de bine să ne amintim de acei oameni care ne-au marcat existența, care au schimbat ceva acolo, în inimă și în gândirea noastră. Avem atâta nevoie de experiența celor mai în vârstă, căci pe acolo pe unde noi urmează să trecem, ei au trecut deja.
    Numai bine și o duminică frumoasă, dragă Petru! 🙂

    PS. Deci ai fost „trabantist”?Mașinuța cea mai simpatică din acele vremuri.

    1. Zece ani am umblat cu Trabantul, iar de două ori am fost la Marea Neagră, în anii 1983-84. A fost frumos, chiar dacă benzina era pe rație, fiindcă mai găseam câte o cale de a o suplimenta. Desigur că atunci eram căsătorit, iar bucuriile unor vacanțe erau duble. 😉
      Să fii iubit și răcorit astăzi, căci pe aici tocmai a început să plouă, dragă Alex! 🙂

      1. Ho, ho! Zece ani înseamnă o experiență serioasă. Știu câteva persoane care au avut Trabant și își amintesc cu mult drag de mașinuța populară a acelor vremuri. Care mergea și cu…. diluant de vopsele, la nevoie. La câte restricții erau în acele timpuri, Trabantul era o „bulă de libertate”, pentru cei care voiau să evadeze în plimbări, vacanțe…
        Mulțumesc din suflet pentru gândurile bune, dragă Petru! Și la noi stă să plouă, dintr-o clipă în alta. Dar nu-i bai. Când plouă, abia pot să stau liniștit și să citesc….povestiri maramureșene! 🙂
        Să ai o duminică minunată și veselă! 🙂

  8. Dragii de ei , bunicii nostri ! Sunt cei care ne-au dat minunatii parinti…din pacate mi-s toti acolo sus , dar ma inteleg bine cu ei si asa! Noapte buna , draga Petru!

    1. Chiar dacă ne-au părăsit bunicii biologici, putem să le aducem un prinos de recunoștință cinstindu-i pe bătrânii care ne ies în cale și au nevoie de iubire. Am întâlnit multe astfel de persoane și sper să mai întâlnesc. O zi cu multe satisfacții! 🙂

      1. Te felicit pentru aceasta atitudine. draga Petru…o fac si eu , si Doamne , cat implinire sufleteasca iti aduce ! O duminica binecuvantata, draga inimii tale ! 🙂

    1. Emoțiile sunt cele care m-au condus, dar îți mulțumesc din inimă pentru aprecierile tale măgulitoare. Sper să ai o duminică cu o vreme benefică, draga mea prietenă! 🙂

  9. Salut Patru !
    Frumoasa si trista in acelasi timp povestea ” BUNICULUI de imprumut” !!! 🙂 😦
    Si cand te gandesti ca ” tinerii liberi si frumosi ” 😦 au propus ca BATRANII sa nu mai VOTEZE ,
    nu-ti vine sa le spui ceva ? 🙂
    Dar asta-i o alta poveste si cum nu vreau sa-ti stric ziua de DUMINICA, postez un BANC fierbinte…

    Un tip intra in biserica pentru a se spovedi…………
    Preotul îl întreabă:.
    – Cu ce ai păcătuit fiul meu?.
    – Părinte, eu sunt foarte lacom 😦
    – Lăcomia este un păcat greu.
    Pentru a te ierta, trebuie să dai 50 de euro primului om întâlnit în calea ta 🙂
    – 50 de euro, unui necunoscut? 😦
    – Fiul meu, dacă vrei să ajungi la calea cea dreaptă, anume cu asta trebuie să începi 🙂
    Iese tipul din biserică, afară nimeni, merge un pic vede o femeie, pantofi pe tocuri, fustă mini, câteva straturi de cosmetică, se apropie de ea, îi întinde 50 de euro și-i spune:
    – Poftim, țineți vă rog..
    – Nu, e prea puțin, trebuie minim 100…………..
    – De ce 100 ? Părintele a zis 50………….
    – Păi da, dar PARINTELE e client fidel 🙂 🙂 🙂

    Zi faina ca a mea ! 🙂
    Aliosa.

      1. PS ! 🙂
        Pentru ” anytza” :
        Vrei sa spui m-ai INSPIRAT dumneata ??? 🙂 😦 🙂
        Cat despre ” Nu inteleg cum e cu acea pagina ….” ,
        NU te-a rugat nimeni sa intelegi ! 🙂

    1. Unii ar zice că și noi suntem bătrâni, dar eu nu recunosc atâta vreme cât îmi mai merge „calculatorul”. Când s-o defecta, n-o să fie cine să mai recunoască. 😉
      Mulțumesc pentru bancul adăugat și sper să ai o zi veselă, așa cum ne place nouă, românilor! 🙂

      1. Cand eram pe la 20 de ani si eu as fi zis ca dupa 50 de ani oamenii imbatranesc. Dar acum cine zice asa, ii doresc sa fie “batran” dupa 50 de ani la fel ca mine! :))
        Asa cum mi-e calculatorul defect, e defect din nastere! De aceea voi ramane mereu defecta si mereu tanara! 😉

  10. Cînd un articol este scris cu sentimentul sincer al iubirii autentice,produce efecte benefice sufletelor,inimilor deschise,curate ,sensibilizând fiinta în profunzime,umezind ocii cu lacrimile sfinte ale IUBIRII EMPATICE AUTENTICE.
    Sa ai o duminica faina .:)

    1. Foarte frumos spus, și în deplină rezonanță cu simțămintele mele. Mulțumesc cu plecăciune și îți doresc o seară feerică, pe cât poate vremea și vremurile să o ofere, Iosif! 🙂

  11. Si mie imi place sa conversez cu oameni in varsta, desi placerea asta s-a mai estompat dupa ce mi-am cunoscut socrii. Deci nu cu orice varstnic imi place sa conversez!… 😀 Iar eu am avut doua bunici si un bunic, asa ca nu pot sa spun ca am simtit vreo lipsa. Pur si simplu cred ca suntem atrasi de cei intelepti. Indiferent de varsta lor!

    1. Și experiența vieții e un fel de înțelepciune, fără să mai fie nevoie de școli anume. Putem să învățăm multe de la oameni care de-abia știu să citească ori au crescut în condiții deplorabile, fără părinți și cei șapte ani de acasă. Viața e cel mai bun învățător, dacă ești un elev silitor.

    1. A fost o seară plăcută, după ploaia de ieri. Azi aștept să vină seria a doua, după cum au promis meteorologii. Sper să ajungă și pe la tine, anytza. 🙂

  12. Eu n-am avut parte de bunici, din nefericire…doar foarte putin din partea tatalui…Si de cate ori aud/citesc povesti despre bunici, simt cum pe o parte ma bucur dar pe de alta, mi se strange inima ca eu nu stiu ce inseamna cu adevarat “a avea bunici”. Dar nu-i nimic, viata merge mereu numai inainte si ma straduiesc sa vad mai mereu doar partea plina a paharului vietii! 🙂
    O duminica binecuvantata tuturor!

    1. Lasă că vei ajunge tu bunică și vei simți bucuria de a avea nepoții lângă tine. Iar ei vor avea plăcerea să-ți asculte numeroasele aventurile trăite în tot atâtea călătorii de neuitat.
      O săptămână rodnică, Ileana! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s