Nea Tudoran

Nu știu cum se făcea, dar aproape de fiecare dată când am cunoscut un viitor prieten, prima impresie pe care mi-a făcut-o era dezastruoasă. Probabil că și el avea aceeași părere despre mine. Tocmai mă despărțisem de badea Gheorge, cu care am închegat o relație frumoasă, dar tot cu năbădăi începută, când am dat de un alt bătrân, la fel de arțăgos la prima vedere. M-am oprit cu Trabantul în fața noului bloc de garsoniere și căutam locul cel mai potrivit pentru parcare, lăsând motorul să meargă. Deodată aud o voce ambalată la maxim:

– Măi, boule, oprește tractorul ăla, că aici stau oameni cu copii!

Mă uit în sus să văd de unde venea complimentul și indicația. Atunci am observat capul unui bătrân uscățiv și cu părul nins, ițit pe de la o fereastră situată la etajul doi, din scara din mijloc. „O, ce atitudine! Slavă Domnului că nu stă pe scara mea!”, mi-am zis eu și m-am grăbit să trag mașina aproape de intrare, ca să mă conformez cât mai repede cererii atât de politicos făcute. Cu toate acestea, tot n-am scăpat de încă o muștruluială:

– Ce Mama Dracului vă mutați toți derbedeii în blocul ăsta? Ai grijă, mă, că am să fiu cu ochii pe tine!

N-am zis nimic, că eram nou sosit și nu știam cu cine mă pun. Dar zilele trec, vecinii se întâlnesc, încep a se saluta și a se cunoaște. Pe bătrânul scorțos îl chema nea Tudoran, și nu era chiar așa de rău pe cât voia s-o arate. Probabil că-l prinsesem într-un moment neprielnic, după câteva pahare de tărie și o ceartă cu nevasta. Așa mi-a zis și el când ne-am întâlnit la o cantină-restaurant din apropiere. Auzisem că acolo se servește mâncare bună și la un preț convenabil, iar eu voiam să mai schimb atmosfera bucătăriei strâmte și singuratice. El m-a văzut și mi-a făcut semn să merg la masa lui.

– Da’ ce faci matale aici, nea Tudoran? Te-ai sfădit cu femeia și nu ți-o mai făcut mâncare?, am glumit eu în timp ce-mi aranjam scaunul.

– Ba face, Țăcănita, mâncare, dar s-o mănânce ea!, răspunse bătrânul cu ciudă.

– Nu-i bună sau ce?

– Ba-i bună, da’ nu mănânc d-alea. Că-i vegetariană și nu pune o bucățică de carne. Apăi io am lucrat la mină aproape douăzăci de ani, după aia ca pădurar, alți zăce. Nu pot să trăiesc cu iarbă și nici fără pălincă. Știi vorba aia: „Nu beu bere, nu beu vin, / Doar cu pălincă mă țin”.

Și începu nea Tudoran să râdă ca un copil. Un râs sănătos și molipsitor, la care nu puteai să rămâi doar spectator.

– Ia uite ce-mi mai place, îmi dezveli el o coșarcă pe care o avea sub masă.

Era plină cu pitoi mari și frumoase, numai bune pentru o tocăniță de ciuperci cu smântână.

– Astăzi le-am cules, așa cum îmi stă în obicei vara.

– Și de ce nu le-ai dat nevestei să le pregătească?

– Că nu vrea! Ea zice că nu gătește ciuperci, că nu le cunoaște. Da’ io le cunosc cu ochii închiși, doar am umblat mult pân pădure. Măi… și ce păduri aveam! Da’ le-o furat nenorociții ăștia de la conducere, iar acolo unde am lucrat io nu-s amu decât cioturi.

– Și-apoi ce faci cu ele?, îl întreb eu curios.

– Văd că ai o plasă goală. Ia dă-o-ncoace, să vedem câte încap.

Nu l-am refuzat, că-mi plăceau mult ciupercile și nu era o filosofie prepararea lor. În schimb, m-am oferit să achit eu ce vom consuma la masă. Câte o porție de cartofi pai, cu cârnați trandafir și, neapărat, câte o sută de grame de pălincă. Mi-a spus bătrânul că au din aia bună, dar nu dă oricui, neavând acte pe ea.

– Eu vin de mult aici, îmi povestea nea Tudoran între două îmbucături și după câte o înghițitură de tărie.

– Și nu se supără nevasta?

– Țăcănita aia-i seineancă, ca și tine! Am crezut că aveți gospodine bune p-acolo, și chiar așa a fost la început. Apoi s-o sucit și-o zâs că ea nu mai mâncă niciun fel de carne. Odată am găsit la măcelărie niște fudulii frumoase de taur și le-am dus acasă. Ce bune-s alea, făcute în sos de ceapă! Îți vine să crezi că mi le-a aruncat la gunoi? D-aia-i zic eu Țăcănită.

Și iar începe să râdă cu poftă bătrânul. Am zăbovit cu plăcere și după ce am terminat de mâncat, ascultându-i spovedania condimentată și veselindu-ne împreună. Din acea zi, nu trecea o săptămână în care să nu ne întâlnim și să luăm măcar o dată masa împreună. La cantină sau la mine acasă, când pregăteam ciupercile pe care nea Tudoran le aducea. Zece ani a durat relația noastră, până a trebuit să mă mut din Baia Mare. Dar nu mi-am uitat prietenul, ci îl vizitam de câte ori aveam ocazia. Apoi am auzit că a murit, intoxicat de ciupercile pe care și le gătise singur. Lumea vorbea că nu puteau fi otrăvitoare, că omul era expert în cunoașterea lor, dar nu le-a fiert înainte, așa cum se recomandă. Astăzi, îmi amintesc cu dulce nostalgie acele momente de desfătare petrecute alături de nea Tudoran cel hâtru și pus mereu pe cârcoteală.

29 thoughts on “Nea Tudoran

  1. Dar e posibil sa traga ei la tine, ca sa ii mai calmezi!😉 Banuiesc ca ai darul asta, ca nu numai cine se aseamana se aduna, dar e adevarat ca si extremele se ating… altfel spus, ati avut ceva in comun, chiar daca la prima vedere pareati diferiti.

    Frumoasa povestire, mi-ati placut! Amandoi!🙂

    1. Faptul că și mie îmi place să povestesc, dar și să ascult, a fost ceea ce aveam în comun cu nea Tudoran și badea Gheorge. De la amândoi am auzit povestiri interesante, mai ales că locuiam singur și eram încântat când îmi călcau pragul sau ne întâlneam întâmplător.
      Mulțumesc pentru apreciere, dragă prietenă!🙂

    1. Ești tare amabilă, dar trebuie să recunosc că nu întotdeauna am reușit să-mi fac astfel de prieteni. Uneori, prima impresie amară nu se atenua, ci se întărea cu alte incidente la fel de neplăcute. Dar despre acei oameni nu-mi place să-mi amintesc.

      1. Stiu ,ca am intampinat in 6 ani de bloggerit unele momente neplacute si mincinoase ,asta m-a facut sa ma indepartez de acele persoane ,nu pot tolera neomenia🙂 ca vezi Doamne se afla in spatele unui monitor si nu-l cunoaste nimeni ,dar la mine omenia si respectul conteaza f. mult

  2. Ehe, cârnați trandafir… ☺ Bună şi-o pălincă, fireşte. Frumos creionată povestea aceasta de viață, Petru, m-am infipt şi în câte un cartof pai. Din când în când, printre paragrafe… Apoi am căzut un pic pe gânduri, mi-a părut rău că s-a dus nea Tudoran – tocmai de la ciuperci să i se tragă?… De-ale vieții.

    1. @ Cristian Lisandru fi serios omule , la-s c’asa-i trebuie : cine-l puse sa-l injure pe Petre ? L-au ajuns blestemele babei ca prea-si batea joc de ea !

    2. Se vede treaba că nu-i suficient să le cunoști bine, dar trebuie să știi și cum se prepară ciupercile. Se spune că și vântul poate purta porii unei ciuperci otrăvitoare către cele comestibile. Iuțarii fripți pe plită pot fi foarte periculoși, mai ales că nu trec prin procesul de fierbere.

  3. Trebuie deci sa am grija la ciupercile pe care le adun cateodata vara prin padurile de pe la neamuri. Si cat de mult le ador… Au un gust nemaipomenit de bun. Incomparabil cu ce gasim prin comert. Abia astept sa le gust din nou…imi lasa gura apa… Hmmmm🙂

    Frumoasa si aceasta istorioara pozitiva. Parerea mea este ca lumea are nevoie de mai multe povesti de acest gen.
    Weekend placut tuturor!
    Mari

    1. Acum mă mulțumesc cu ciupercile din magazin sau de pe piață, în special ghebe și hribi, că pe alea le cunosc și eu. Sunt mai gustoase decât orice carne și mult mai sănătoase. Desigur că mi-e dor și de fudulii, dar n-am văzut de mult în comerț.
      Mulțumiri efervescente pentru vizită și cuvintele frumoase, Mari!

  4. Niste ziaristi occidentali au fost invitati la Moscova sa faca un interviu cu niste politicieni rusi , opozanti lui Putin . Cand au ajuns la locatia respectiva aia erau… gata morti . Ziaristii au intrebat fireste , ce , cum s-a intamplat nenorocirea , iar aia de la FSB le-au raspuns ca politicienii…mancasera tocanitza d e ciuperci si astfel s-au otravit accidental . ” – Bine bine , spuse un ziarist …astia poate c-au mancat tocanitza d e ciuperci dar…astalalt , vad c-are o gaura d e glont in frunte . Astuia …. nu i-au placut ciupercile !!! ” Asa incat , ai grije d e la cine primesti in dar ciuperci caci , este stiut : datorita unor factori naturali…ciupercile comestibile pot devenii , pe cale naturala….toxice . Cat despre amicul dumitale…cum reusesti sa te lipesti de toti mitocanii ? Cand te gandesti ca exista inca oameni care -i considera …hatri , plini de har , plini d e intelepciune doar pentru ca tipii au parul alb . Sa fi devenit batranetea un atu al intelepciunii , al harului , al bunului simt…sa nu mai vorbim despre politetzea elementara ? Poate insa in cazul ” amicului ” indiferent ce varsta avea , este clar ca-i lipseau niste ani…aia de-acasa . Curios asi fi daca …totusi macar asa …adiacent , atunci la inceput , nu i-ai zis si dumneata …ceva de dulce sau…de ma-sa 😉 ?

    1. Buna seara Marian,

      “ciupercile comestibile pot devenii , pe cale naturala….toxice” – O sa tin cont de sfatul dvs . Multumesc si seara frumoasa!

    2. Nu-mi stă în fire să înjur sau să fiu obraznic în relațiile cu oamenii, indiferent de vârstă. Mai bine îi evit pe cei care perseverează în jigniri, că oricum nu-i pot schimba. Cu mine sunt mai dur, de multe ori certându-mă singur pentru câte o greșeală, o omisiune sau un cuvânt scăpat din neatenție.

  5. Amintiri frmoase din tinerete, asa e, nu prea uitam repede, chiar ne aducem aminte cu placere, dar cu ciupercile chiar ca nu e de glumit ,daca nu cunosti mai bine lipsa, oricat de gustoase ar fii ele!Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. Din fericire, chiar dacă nu mă prea pricep la culegerea ciupercilor, niciodată nu m-am intoxicat cu ele, tocmai pentru că sunt foarte circumspect. Tatăl meu aducea adesea câte un coș, din mai multe soiuri, iar pitoii îi puneam la uscat pe ață, pentru la iarnă. Le folosea mama pentru sarmalele de post. Zile plăcute și tihnite, draga mea prietenă!🙂

  6. Frumoase amintiri și faini oameni acolo, în Maramureș. Iar Petru al nostru, un excelent observator, le face tuturor câte un portret memorabil. Mulțumim frumos pentru ocazia de a citi aceste pagini delicioase, dragă Petru! Weekend cu bucurii!🙂

    1. Eu sunt cel care-ți sunt recunoscător pentru aprecieri și vizită, dragă Alex! Mai ales că-mi face o mare plăcere să-mi amintesc despre oamenii deosebiți din viața mea, dar și să împărtășesc aceste gânduri cu prieteni ca tine. Un sfârșit de săptămână pe placul inimii tale!🙂

  7. Este un dar de la Dumnezeu ca in drumul vietii sa te intalnesti cu prieteni adevarati …toti avem acest dra, dar o buna parte dintre noi nu-i descoperim . Asta pentru ca ne luam dupa prima impresie poate..este mare lucru sa poti sa treci peste prima parere dezastruoasa, lucru care la tine a functionat …o zi excelenta , draga prietene !🙂

    1. Adesea, e bine să trecem cu vederea unele ieșiri neplăcute din partea unor persoane în preajma cărora ne este sortit să trăim. Cu toții mai greșim, dar cu puțină răbdare s-ar putea să găsim un suflet care merită să-ți fie apropiat. Să fii mereu iubit și iubitor, dragă prietene!🙂

    1. Se șicana ușor bătrânul Tudoran, dar tot la fel de repede îi trecea. Cum să ocolesc un om care a cunoscut timp de două decenii viața din subteran, iar apoi un alt deceniu a colindat pădurile? Avea mereu ceva interesant de povestit.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s