Cu suflet, pentru suflete

Avem în genele noastre dorința de a construi, iar casa la care visăm e realizarea cea mai mare a vieții noastre. De când suntem copii, aspirăm la ea chiar fără să ne dăm seama. O desenăm sau o ridicăm din cuburi sau piese lego, tot mai mare și mai deosebită de celelalte. Provin dintr-o familie de constructori, în care tatăl a construit zeci de case din temelie până la ultima țiglă de pe acoperiș. Pe atunci, aproape toate se făceau din chirpici, fără vreun proiect anume, ci doar din imaginație sau inspirate din ce se vedea la alții. Fratele meu mai mare i-a călcat pe urme, doar că el folosea deja cărămizi. Multe construcții din localitate sau chiar din alte județe îi poartă amprenta și îi păstrează vie amintirea.

sigla-2016

Eu am lucrat două decenii la o firmă de construcții, contribuind la ridicarea multor blocuri de locuințe, dar încă nu am construit o casă pentru mine. Timpurile s-au schimbat, materialele sunt mult mai performante, iar casa visurilor mele are toate condițiile să se concretizeze. Firește că primul și cel mai important pas este proiectul, iar cele mai optimizate proiecte de casă le execută echipa de la AIA Proiect, care oferă servicii complete de proiectare încă din 2005. În zona mea, oamenii își construiesc case spațioase, personalizate și solide, cu utilități moderne, care să corespundă mai multor generații. Fiecare e judecat și catalogat imediat după felul în care îi arată locuința. S-ar părea că mă înham la o cheltuială mare, dar construcția nu e scumpă dacă lucrezi cu profesioniști, evitând intermediarii.

Un proiect de casă optimizat – cum sunt cele de la AIA Proiect – reduce cam 45% investiția, iar costurile de întreținere pot să scadă până la 50%. La asta pot să adaug avantajul major de a locui într-o localitate străbătută de izvoare subterane termale, de care pot beneficia pentru încălzirea locuinței și umplerea piscinei. M-am uitat atent la fiecare proiect de casă de pe site-ul companiei și am ales felul în care ar trebui să arate casa pe care o aștept de atâta timp. În mare trebuie să aibă trei dormitoare, o cameră de oaspeți, bucătărie, sufragerie și cameră de zi. Am optat pentru parter plus un etaj, un garaj spațios și o piscină încăpătoare. Suntem o familie de patru persoane, iar copiilor le place mult să înoate.

Proiect casa moderna P+1 .
Am înțeles că toate proiectele de casă executate de AIA Proiect sunt întocmite astfel încât să obțină autorizația de construire, iar discuția inițială în care îmi voi expune cerințele este gratuită. Prețul proiectului nu se calculează în funcție de valoarea investiției, ba chiar se pot reduce mult costurile realizării, după consultarea proiectantului. AIA Proiect are în componență numai arhitecți membrii ai Uniunii Arhitecților din România, precum și ai Ordinului Arhitecților din România, deci pot fi sigur că locuința mea va avea girul celor mai buni profesioniști din țară. Amprenta îmi va aparține însă, pentru că vreau ca și copiii copiilor mei să fie mândri de ce a conceput și realizat bunicul lor. Va fi o casă ecologică, cu resurse ieftine de energie și cu pierderi minime, spre deloc. O casă de viitor, pentru viitor.
.
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016
.

Minute de umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Animalele se plimbau cu avionul. Rața îi dă o palmă ursului și îi spune:
– Dă, bă, o țigară!
Ursul execută. După alte cinci minute:
– Dă și un foc!
Ursul îi dă. După zece minute, faza se repetă.
Din spate, vulpea, ca să se dea rotundă, îi dă o palmă ursului, cerând și ea o țigară. Ursul se enervează, le ia pe amândouă și le aruncă pe geam.
Rața către vulpe:
– Vulpe, știi să zbori?
– Nu!!!
– Și atunci de ce faci figuri în avion?!?

* Discuție între două prietene. Una zice:
– Când îmi merge prost, mă gândesc la biata femeie care trebuie să îl suporte pe fostul meu soț, și imediat mă simt mai ușurată.

* Mai demult, tinerii scriau jurnale și erau supărați dacă cineva le găsea și le citea. Astăzi, tinerii pun totul pe rețelele de socializare și se necăjesc dacă cineva nu citește ce au scris.

* Misterele neelucidate ale soției.
Într-o parcare, doi bărbați se bat. Lângă ei, un copil strigă:
– Tată! Tată!
Vine un polițist și-l întreabă pe copil:
– Care dintre ei e tatăl tău?
– Nu știu, că d-aia se bat.

* Cum să aduci o femeie la nebunie?
Dă-i o mulțime de bani și închide toate magazinele!

* Ora de istorie.
– Bulă! Ridică-te în picioare și spune ce au făcut românii după ce au trecut Prutul?
Bulă: – Păi ce să facă săracii… Și-au uscat hainele!

* Într-un sat de munte e mare agitație în fața primăriei. Iese primarul și întreabă:
– Ce s-o întâmplat?
– Apăi, dom’ primar, s-o pripășit un negru pe la noi prin sat și ne regulează toate femeile.
– Și… N-ați luat măsuri?
– Apăi, am luat la toată lumea, dar tot a lui e cea mai mare.

* Într-o dimineață, soțul o ciupește de fund pe nevastă și-i zice:
– Vezi? Dacă fesele tale ar fi mai tari, ai putea renunța la chiloții elastici.
Soția se gândi că tăcerea e cel mai bun răspuns.
A doua zi, bărbatul își trezește soția, ciupind-o de sân, și-i zice:
– Vezi? Dacă sânii tăi ar fi tari, ai putea renunța la sutien.
La faza asta, femeia nu mai îndură și, apucându-l puternic de penis, îi zice furioasă:
– Vezi? Dacă penisul tău ar fi mai tare, aș putea renunța la frate-tu!

* Respectați-vă părinții!
Ei au terminat școala fără Google și Wikipedia…

* Șapte ani de zile n-am băut, n-am fumat, n-am alergat după femei, până în clipa în care m-am dus prima zi la școală!

* Învățătoarea de clasa a doua vine după recreația mare și îi întreabă pe copii:
– Ce ați făcut în pauză?
Gigel, care era mai răsărit, ridică mâna:
– Eu m-am jucat în cutia cu nisip.
Învățătoarea, ca să dea un exemplu, spune:
– Bravo, Gigel! Uite, dacă scrii frumos pe tablă, fără greșeală, cuvântul nisip, poți pleca azi cu două ore mai repede acasă.
Gigel merge la tablă și scrie frumos și caligrafic cuvântul NISIP, fără greșeală.
– Bravo, Gigel, poți să pleci azi cu două ore mai repede acasă, spune învățătoarea.
Apoi se întoarce către Petrică și îl întreabă:
– Tu, Petrică, ce ai făcut în pauză?
– Eu m-am jucat cu Gigel în cutia cu nisip!
– Perfect, dacă scrii frumos pe tablă cuvântul CUTIE poți pleca și tu cu două ore mai repede acasă.
Merge și Petrică la tablă și scrie frumos și îngrijit cuvântul CUTIE, absolut fără greșeală.
– Bravo, Petrică, și tu poți pleca astăzi cu două ore mai repede acasă.
În sfârșit, învățătoarea se întoarce către Janosz, și îl întreabă și pe el:
– Tu, Janosz, ce ai făcut în pauză?
– Eu vrut joci și el la băieți cu nisip, dar ei nu fost drăguți la Janosz și spune: „meri în pana mea de bozgor!”
– Vai, dar asta este o discriminare a unor minorități naționale cu influențe negative asupra psihicului unui copil. Uite, dragă Janosz, dacă scrii frumos pe tablă „discriminare a unor minorități naționale cu influențe negative asupra psihicului unui copil” poți și tu să pleci cu două ore mai repede acasă…

Siguranță și confort

Autoturismele noastre sunt tot mai inteligente, datorită gadgeturilor cool cu care le dotăm și care ne sporesc siguranța în conducere, precum și confortul. Cunosc multe cazuri printre prietenii mei, în care au reușit să evite un accident tocmai fiindcă și-au instalat din timp aplicații Android în mașină, precauție ce le-a salvat uneori chiar viața. Dar mai bine să mă limitez la experiența mea, fiindcă o știu mai bine și pot să redau emoțiile ce m-au încercat.

 

Autoturismul pe care l-am cumpărat anul trecut m-a cam lăsat fără economii în bancă. A fost scump, dar am așteptat până mi-am permis exact ce îmi doream. Eram mândru de achiziție, însă știam că am o mare responsabilitate, la câte incidente se pot întâmpla în trafic. Eram foarte atras de navigații multimedia cu care aș fi vrut să-mi dotez mașina, doar că nu-mi permiteam decât câteva și numai de la Edotec.ro, unde prețurile sunt adaptate bugetului meu redus, iar gama de produse este foarte variată. Am optat deocamdată pentru navigație auto și senzori de parcare.

La puțin timp după intrarea în posesie, s-a nimerit că trebuia să ne mutăm în alt bloc. Eu și cu soția, făceam drumuri multe între cele două apartamente, mai ales că era nevoie să zugrăvim, să decorăm și să transportăm câte ceva între cele două adrese. Distanța nu era mare și nici nu era nevoie să ieșim cu mașina pe drumul public. De aceea nu am crezut că e ceva grav atunci când n-am putut închide portbagajul, din cauza unei mese ce nu permitea. Astfel, vizibilitatea din imediata apropiere a spatelui mașinii mi-a fost obturată, dar eu știam că nu aveam niciun obstacol. Numai că, până am mai aranjat câte ceva în cabină, chiar în spatele meu a oprit un excavator, iar un copil mai năzdrăvan încerca să se cațere în cupă. Am pornit mașina și, bazându-mă pe ce știam dinainte, am început să dau în marșalier. Imediat, aud sunetul senzorilor ce mă averizau de un obstacol. Intrigat de situație, cobor să văd despre cei vorba. Astfel mi-am dat seama că era cât pe ce să strivesc băiețelul între portbagaj și cupă, dacă nu aveam aplicația. A fost momentul când m-am felicitat pentru că mi-am instalat senzori de parcare, altfel se întâmpla o nenorocire.

De atunci mi-am mai luat câteva gadgeturi, cum ar fi: handsfree, și un sistem camere 360. Mi-au fost livrate gratuit în 2 zile, tot de la Edotec. Știu că majoritatea produselor sunt testate și garantate 24 de luni. Mă gândesc ca de Anul Nou să-i fac cadou autoturismului un sistem TV Digital, pentru a urmări emisiunile preferate, dar și posibilitatea de a urmări filme în mașină de pe monitoarele de la tetieră ori plafon. Tehnica evoluează în ritm alert, iar eu nu vreau să rămân în urmă. În curând vom avea mașini care se vor conduce singure, în timp ce noi ne vom delecta cu un joc pe internet sau vom viziona un film.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

10 curiozități despre… avioane

Dacă ți-ai pus vreodată problema siguranței zborului, atunci în mod cert te-ar putea ajuta să afli că, odată ce te-ai urcat în avion, ești mai sigur decât pe șosele sau în tren. Iată, mai jos, câteva detalii despre cât de sigur este să zbori și de ce teama de zbor este complet irațională!

curiozitati-despre-avioane

  1. Piloții: Probabil ai auzit, de multe ori, că în cazul marilor accidente aviatice a fost vorba de o eroare umană. Ține cont, totuși, că piloții sunt oameni care conduc avionul altfel decât conduce un șofer TIR-ul! Ei învață să zboare înainte de a pune piciorul într-o navă de zbor, iar testele la care sunt supuși încă de când decid să urmeze o astfel de profesie au scopul de a-i selecta pe cei cu adevărat dăruiți pentru o astfel de meserie (atenți la detalii, riguroși, conservatori, cărora nu le place riscul etc.).
  2. Un motor oprit nu înseamnă nimic: chiar dacă un motor a cedat, avionul poate ajunge la destinație și așa. Mai mult, chiar dacă toate motoarele cedează, acest lucru nu implică prin sine că avionul se va prăbuși. Timp de 30 de minute, avionul poate „aluneca” prin aer până la sol pentru o aterizare de urgență.
  3. Păsările nu opresc un avion! Asta se întâmplă doar în filmele americane pentru că, atunci când un avion este testat pentru a fi băgat în uz, pui întregi sunt aruncați spre motor pentru a vedea dacă motorul rezistă unui astfel de „atac”.
  4. Avioanele sunt o investiție inteligentă. Atunci când un avion este proiectat, se ține cont atât de siguranța pasagerului, cât și de faptul că un aparat de zbor costă peste 10 milioane de dolari. Biletul de avion pe care îl plătești este scump atât pentru că este rapid, cât și pentru că urci într-o mașinărie de zbor proiectată cu grijă, de oameni foarte inteligenți și capabili să ofere siguranță deplină și viață lungă, atât ție, cât și aparatului.
  5. Sisteme de siguranță! Fiecare avion are, pe lângă sistemul primar, unul auxiliar, de back-up și încă unul de urgență (deci 4). Dacă unul dintre aceste sisteme de pilotaj cedează, mai rămân 3. Chiar ai de ce să te îngrijorezi?
  6. Avioanele pot zbura prin furtuni. Totuși, acest lucru nu se întâmplă niciodată, pentru că este ilegal pentru piloți să se apropie la mai mult de 20 de mile de o furtună, așa că le ocolește.
  7. Suficient combustibil: Un avion nu va rămâne în pană de combustibil dacă nu are probleme majore. De obicei, companiile sunt obligate să asigure combustibil până la destinație. În plus, există o rezervă pentru situațiile în care avionul ratează aterizarea, trebuie să zboare la cea mai îndepărtată pistă sau să stea în aer cu 30 de minute mai mult. După toate aceste rezerve, încă 10% combustibil se adaugă în fiecare rezervor.
  8. Vizibilitate zero: Majoritatea avioanelor pot ateriza în condiții de vizibilitate zero. Acest lucru este posibil deoarece sunt dotate cu echipament de aterizare pe vizibilitate redusă și piloții au experiența aterizării în condiții de acest gen încă înainte de a intra în circuitul comercial.
  9. Bagajele nu sunt o problemă: După atacurile din America, regulile de zbor s-au înăsprit, iar bagajele și persoanele care urcă în avion sunt atent verificate. Chiar dacă alegeți varianta zborului low-cost sau preferați zborurile exclusiviste, veți fi supuși razelor X, atât dumneavoastră, cât și bagajele.
  10. Fără tamponări: Două avioane nu se pot tampona prin eroare de pilotaj pentru că, în afara faptului că sunt orientate de la sol de controlori de trafic, aparatele de zbor dețin sisteme de evitare care monitorizează și evită avioanele din vecinătatea navei.

P.S. – Acest articol ar vrea să fie o încurajate pentru prietenii de pe blog care mi-au spus că le e frică de avion. 🙂

Cum să cucerești o florăreasă

Să nu mă întrebi ce m-a atras spre tine, încă din primele momente când te-am văzut. N-aș ști să-ți răspund sau m-aș pierde în detalii nesemnificative. Acum, dacă stau bine și mă gândesc, mi-ai atras atenția prin mersul tău grăbit, de parcă timpul te trăgea mereu de mână. Vântul îți sălta părul lung când treceai vioi pe lângă mine, lăsând totuși să se simtă o boare plăcută de parfum misterios. Privirea ta se încăpățâna să rămână concentrată asupra drumului, fără a binecuvânta pe cineva cu o căutare. Graba, seriozitatea și frumusețea ta mă intrigau și atrăgeau totodată, mai ales că te vedeam mereu singură.

De câteva ori, aveai la tine câte un buchet de flori, și am dedus că sufletul ți-e sensibil și, probabil, deschis unei relații frumoase. A fost semmnalul care mi-a dat curajul să te abordez cu o floare, pe care am pretins stângaci că ai scăpat-o. Ai surâs cu subânțeles și ai luat-o din politețe, spunându-mi cu dojană blândă:

– E un trandafir de la florăria „Primăvară mereu”. Mulțumesc, dar nu trebuia…

De unde știai?! Era un mister care m-a stârnit și mai mult, dar și surâsul tău m-a făcut să mă simt încurajat. A doua oară ți-am oferit o zambilă, iar replica ta a fost pe același ton:

– Asta ați luat-o de la tanti Veta! De ce vă deranjați?

– Pentru că meritați, am șoptit eu zâmbind. Și pentru că sunteți deosebită.

Ai roșit, mulțumindu-mi cu același surâs politicos, după care ai plecat la fel de grăbită. Trebuia să te surprind cu ceva nou, cu o floare care să nu fie etichetată atât de rece, care să poarte doar amprenta mea, măcar în ochii tăi. Am căutat o florărie de la periferia orașului, dar acolo am fost foarte surprins când te-am văzut vânzând flori. Așadar, de aici venea înzestrarea ta de a ghici proveniența florilor din oraș! M-am simțit dezarmat, până în momentul în care mi-a venit ideea salvatoare: Internetul.

Esti minunată

După îndelungi căutări, am ales florăria online Olla.ro, de unde am comandat un buchet de flori din cele mai exotice. Alegerea mea a fost influențată de varietatea florilor și a aranjamentelor florale, dar și de faptul că Olla este furnizor al Casei Regale a României, semn că nu puteam da greș în încercarea mea de a o impresiona pe cea care aș vrea să devină regina sufletului meu. Abia așteptam să te surprind cu florile primite, dar exclamația ta m-a făcut să îngheț:

Casa de Piatra, aranjament floral de nunta

– Ola-laaaa!!!

Am crezut că iar ai ghicit proveniența, dar apoi mi-am dat seama că tu erai de fapt de-a dreptul încântată… și mi-am revenit. De data asta ai zâmbit cu adevărat, iar ochii tăi m-au învăluit cu căldură. Mă bucur că n-ai întrebat de unde le am, fiindcă n-aș fi vrut să-mi deconspir prețioasa mea sursă, din care am continuat să te surprind zilnic cu câte o floare. O fac și astăzi, chiar dacă am devenit apropiați, cu gândul la o nuntă frumoasă. La care, chiar dacă ești o florăreasă pricepută, tot la florăria online București vom apela. Atunci vei afla și tu cum am reușit să te cuceresc.

olla_mic

Scris cu plăcere pentru SuperBlog 2016

Casă, caldă casă

Poate vă mai amintiți relatarea mea din articolul precedent – pe tema recondiționării și anvelopării locuinței -, în care am arătat cum mi-am modernizat casa părintească. A trecut un an de atunci, iar lucrarea nu a încetat să stârnească interesul și curiozitatea celor care i-au trecut pragul. Mulți dintre ei – vecini, prieteni, cunoștințe sau doar simpli vizitatori – erau curioși să afle ce soluții am aplicat, cât m-a costat și dacă n-aș fi interesat s-o vând. Firește că nu aș putea să mă lipsesc de ea, dar le-am explicat că fiecare poate să realizeze același lucru, doar să aibă o bază de pornire: casa și un fond, care se amortizează în cel mult 10 ani.

Cu Mitru a fost altă poveste, pentru că-mi era cel mai bun prieten și trebuia să mă implic total. Casa moștenită de el se situa pe malul apei, într-o zonă nepopulată, dar cu atât mai exotică. Era păcat să o înstrăineze, chiar dacă arăta jalnic, iar traiul în ea părea o adevărată aventură, mai ales iarna. Ferestrele și ușile nu se închideau etanș, iar pereții nu rețineau nici puțina căldură pe care o dădea soba veche de teracotă. Să nu mai vorbesc că, deocamdată, nici măcar nu era racordată la curent electric. O adevărată provocare pentru noi.

Am început cu izolarea termică a pereților și schimbarea ușilor și ferestrelor. Amplasarea casei într-o zonă atât de verde, ne-a inspirat în dotarea ei cu panouri solare prin programul „Casa Verde”, la care am beneficiat de subvenții. În aceste condiții, energia obținută cu cheltuială zero, era suficientă pentru centrala termică, cele câteva electrocasnice din dotare, precum și becurile cu LED. Iar amortizarea cheltuielilor se realiza în cel mult cinci ani.

logo_Avizez

Mai rămânea de rezolvat o problemă importantă, dat fiind faptul că moștenirea îi fusese lăsată printr-un contract de vânzare-cumpărare – de teamă să nu fie atacată de alți pretendenți -, la un preț simbolic, chiar având în vedere starea în care era atunci. Aveam nevoie de un certificat energetic, obligatoriu începând din 19 iulie – 2013. Altfel nu putea intra legal în posesia casei. Ca auditor energetic am ales din nou experții în certificare energetică ai Companiei Enermed Impex SRL București, atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Măsurătorile lor prin termoviziune ne-au confirmat că lucrarea noastră e de bună calitate, iar casa se încadrează în clasa energetică A, cu cel mai scăzut consum de energie.

 

certificat energetic

 

La puțină vreme, am primit și mult râvnitul certificat energetic, după care Mitru a devenit fericitul posesor al unei căsuțe moderne, amplasate într-un colț de rai. De atunci îl vizitez adesea, mai ales când timpul e frumos și noi putem să pescuim chiar din grădina casei sale.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Ocaua cu glume

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* În Paris, un țigan:
– Băiatu, faci și mie poză cu catedrala?
Eu: – Da, dar ăsta-i Turnul Eiffel, catedrala e…
Țiganul: – CATEDRALO! Fă, vino-ncoa!

* Astăzi, după ce am tras un vânt în autobuz, s-au întors patru persoane.
M-am simțit ca la Vocea României

* Merge Bulă cu tatăl său într-un Tico. La un moment dat, întreabă Bulă:
– Tata, tata, chestia aia din dreapta este Marele Zid Chinezesc?
– Nu, măi Bulă, aia e bordura…

* Nu toată lumea urăște țiganii.
O serie de insecte, cum ar fi: muștele, păduchii și ploșnițele îi găsesc chiar foarte atrăgători!

* Dintr-un avion cuprins de flăcări, sar pe rând pasagerii cu parașuta, exact peste un trib de canibali. Primul care îi vede este fiul căpeteniei canibalilor, care fuge repede la tatăl său:
– Tăticule, aterizează unul gras!
– Gras? Cu varză!
După două minute:
– Tăticule, aterizează unul slab!
– Slab? La grătar!
După alte două minute:
– Tăticule, tăticuțule! Aterizează o blondă sexy! Doamne, ce picioare are!
– Blondă, sexy? În colibă!
– Și mama?
– … Cu orez!

* Românii, oameni încercați de-a lungul istoriei, se clasifică astfel:
– optimiști: învață engleza
– pesimiști: învață maghiara
– realiști: învață să tragă cu arma

* BANC SPUS DE DOREL VIȘAN:
„Dumnezeu a adunat toate națiunile ca să dea deșteptăciune. Românii au ajuns mai târziu și când au văzut ce coadă era, s-au hotărât să se ducă la o bere. Când s-au săturat de bere, s-au întors la Dumnezeu și… nimeni. Nu mai era absolut nimeni! Nici coadă, nici Dumnezeu, nimeni! Dau fuga românii la Sf. Petru: „Ce ne facem?!”. „Păi unde ați fost, mă?” ,La bere!”. Măi românilor, dar s-a dat toată deșteptăciunea… Hai că mă duc la șefu’ să întreb ce facem?!”. Aflând tărășenia, Dumnezeu i-a spus Sfântului Petru: „N-avem ce face! Ăstora nu le dăm deșteptăciune. Dă-le doar premii și diplome!”

* Soției nu-i mai rămâne timp să-și ascundă amantul. Cu o voce plângătoare, se adresează soțului:
– Te rog, drăguțule, nu aprinde lumina. Mă doare cumplit capul.
Soțul grijuliu se dezbracă pe întuneric. Când vrea să intre în pat, soția îl roagă:
– Te rog, scumpule, du-te până la farmacie și adu-mi antinevralgice.
Omul se îmbracă din nou pe întuneric și aleargă să aducă ce i s-a cerut.
– De ce mă privești așa ciudat?, îl întreabă el pe farmacist, observând privirile acestuia. Nu mă mai cunoști?
– Cum să nu te cunosc? Ești polițistul John Malvin, dar mă întreb de ce un polițist aleargă noaptea prin oraș, în uniformă de poștaș…

* De la exodul musulmanilor în Europa, numai lucruri bune s-au abătut asupra României în ultima vreme:
1. Europenii nu se mai plâng de români.
2. Țiganii cu cetățenie română sunt confundați cu musulmanii, în toată Europa.
3. Ungurii au văzut, în sfârșit, unde e granița cu România.

* Într-un avion, un domn bine dichisit, se adresează unei însoțitoare de zbor, foarte atrăgătoare:
– Nu vă supărați, cum vă numiți?
– Mercedes.
– Sunteți foarte frumoasă… Vreo legătură cu Mercedes Benz?
– Doar prețul…

* Trei prieteni au mers la un film cu soțiile. La pauză, bărbații merg la baie, unul dintre ei zice:
– Băi, voi știți că nevastă-mea a văzut ”Capra cu trei iezi” și a făcut trei copii?!
Al doilea spune:
– Băi, ce coincidență, femeia mea a văzut ”Albă ca zăpada și cei 7 pitici” și a făcut 7 copii!
Ultimul, foarte îngrijorat, spune:
– Eh, păi eu vă las, plec după nevastă, că se uită la ”101 dalmațieni”!

* După stabilirea unei întâlniri:
– Ok. Dar cum am să te recunosc?
– Voi fi într-un pardesiu negru, blugi albaștri, înălțimea aproximativ 180, greutate 80 kg.
– Ok. Eu am să fiu într-o geacă neagră, cu un cântar și o ruletă în mână.

* Bunicul:
– Nepoate, ține minte, femeile sunt ca merele: alea frumoase nu sunt bune, iar alea bune nu sunt frumoase!
Nepotul:
– Bunicule, dar nu se întâmplă să fie și bune, și frumoase?
Bunicul:
– Nepoate, la mere se mai întâmplă!!!

Interviu cu un duet de succes

– Vă rog să vă prezentați!, am început eu năstrușnicul interviu cu o pereche de pantofi sport bărbați.

– Eu sunt Adi Dreptul și sunt primul care pășește de fiecare dată.

– Iar eu sunt Das Stângul și sunt primul încălțat cu fiecare ocazie.

– Nu mergem decât împreună, iar din această cauză, numele se scrie legat: Adidas. Mai precis, Adidas pentru bărbați.

A ținut să adauge Adi.

– Cum ați ajuns să fiți purtați de Nicu?

– Pardon!, a sărit Das, oțărât. Noi îl purtăm pe el, altfel n-ar merge pe jos în atâtea locuri. S-ar mai zice că el ne-a ales pe noi, dar noi l-am atras prin felul cum arătăm. Am avut așa un feeling, cum numai pantofii îl au. E greu de explicat pentru voi, oamenii.

Back on stock on answear.ro #shoestagram #instashoes #shoponline #superstars #loveit #fashionista

– Da, da, interveni Adi. Stăteam așezați printre celelalte perechi, când deodată am simțit o atingere de link mai aparte. Atunci am ieșit în față și s-a dovedit că am făcut un pas norocos. Nicu are picioare frumoase și sănătoase, ne folosește în fiecare zi și ne curăță de câte ori este cazul. Ieri am alergat la un semimaraton și am câștigat o medalie. E drept că a contribuit și Nicu, dar meritul principal ne revine nouă.

– Plus că el a dat deja un interviu, imediat după victorie, a sărit de colo Das Stângul. Acum e rândul nostru, și vreau să amintesc că în picioarele fiecărui învingător, se află neapărat niște pantofi de calitatea întâi. Chiar și prietena lui Nicu a fost cucerită întâi de frumusețea noastră, și doar după un timp și-a dat seama că nici purtătorul nu e de lepădat.

– Eeei, ce seri frumoase au urmat pentru cei doi, dar și pentru noi! Că și domnișoara avea niște pantofi sport damă foarte comozi și atrăgători, care ne-au făcut cu ochiul. A fost dragoste reciprocă la prima vedere și apoi la multe revederi.

– Văd că aveți o viață împlinită. Ce vă doriți în viitor?, am fost eu curios să aflu.

answear patrat

– Vrem ca Nicu și părinții lui să se mai uite pe site-ul answear.ro, să aleagă și alte perechi de încălțăminte sport damă și încălțăminte sport bărbați, la fel de minunate ca și noi, pentru diferite alte ocazii. Astfel, și-ar proteja mereu picioarele, iar noi am avea cu cine să schimbăm o impresii de călătorie, povestiri picante sau romantice.

Așa mi-a zis Das Stângul, iar Adi Dreptul a confirmat. Am plusat, totuși, cu o ultimă întrebare:

– Să înțeleg că nu sunteți geloși?

– Noi?! Nici vorbă, mă asigurară amândoi, iar Adi a continuat pe un ton filosofic:

– Doar nu suntem oameni, ci pantofi cu responsabilitate. Scopul și cea mai mare plăcere e să fim cei mai buni pentru picioarele voastre, celelate emoții vin ca un bonus.

Taman la timp am terminat interviul, că se făcea de ziuă și era timpul să ies din dormitorul lui Nicu. Ajuns afară, m-am uitat mai atent la încălțămintea mea. Trebuia să fac o schimbare, cât mai rapid.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016