Scoase de sub tejghea

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* La Spitalul de boli nervoase, la Medicul-Șef intră un client ”de-al casei”.
– Dom’ doctor, aș vrea să-mi dați drumul acasă, la familie, la ai mei…
– Păi, cărăbușii nu pleacă la familie…
– Domnule doctor, asta a fost; acum nu mă mai cred cărăbuș, am dat totul uitării, sunt vindecat, sunt și eu om ca toți oamenii.
Impresionat și convins, medicul îi semnează ieșirea din spital, raportul etc., îl conduce la poarta spitalului și-l privește mândru cum face ”la dreapta” pe prima stradă. Apoi, în câteva secunde se întoarce în fugă, gâfâind.
– Ce-i, domnule?, întrebă medicul.
– Păi, e o găină după colț… Și găina îi mănâncă pe cărăbuși…
– Dar, parcă spuneai că nu te mai crezi cărăbuș!!!
– Eu, nu, da’ mai știi ce crede găina??!!

* Doi polițiști mergeau pe stradă. La un moment dat, unul dintre ei zărește o oglindă mică, se privește în ea și spune:
– Uite o poză cu mine când eram mic!
– Vreau să văd și eu, zise celălalt.
– Poftim!
– Bă, da’ urât mai erai!

* Socrul mare se întoarce obosit de la câmp, intră în casă și în capul scărilor își întâlnește ginerele. Fără multe cuvinte acesta ridică mâna dreaptă, o îndoaie sub forma literei ‘S’, rotește palma din încheietura mâinii și se uită întrebător la ginere. Acesta, fără un cuvânt, ridică ambele brațe și gesticulează ca și socrul. Și acum, traducerea gesturilor:
Socrul: – E acasă vipera?
Ginerele: – Sunt acasă amândouă.

* Un tip se duce la spovedit. Preotul îl întreabă:
– Ce păcate ai, fiule?
– Am preacurvit, părinte.
– Păcat, fiule, păcat. Dar ce ai făcut?
– Ce să fac… Cum veneam eu la biserică am văzut o domnișoară care era cam palidă la față…
– Și?
– Și-am îmbujorat-o.
– Păcat, băiatu’ tatii, păcat. Dumnezeu e mare și bun și te va ierta.
– Și tot în drum spre biserică m-am întâlnit și cu stimabila coană preoteasă, care era și dumneaei cam palidă…
– Și????
– Și-am îmbujorat-o.
Rămâne popa șocat, nu mai zice nimic. Dar tipu’:
– Părinte, ești cam palid!

* – Se vede că te-ai însurat. Ai hainele călcate impecabil!
– Da… Primul lucru pe care m-a învățat nevastă-mea a fost să calc…

* Iepurele și Lupul joacă săptămânal șah și inevitabil învinge Iepurele. Disperat, Lupul îl întreabă:
– Spune-mi, Iepuraș, cum faci de câștigi mereu?
– Foarte simplu: înainte de fiecare partidă trec pe la prietena mea și fac o repriză sănătoasă de amor ca să mă stimulez.
Lupul prinde ideea și înainte de următoarea partidă își caută soața prin casă. Ajunge în bucătărie, unde Doamna Lup pregătește mîncarea, și sare pe ea. Doamna Lup, surprinsă:
– Ce-i Iepuraș, iarăși mergi la șah?

* Hitler se duce la astrologul său și îl întreabă când va muri. Acesta, după ce îi consultă harta astrală, îi spune:
– Vei muri într-o zi de sărbătoare evreiască!
– Cum așa?
– Păi, în orice zi vei muri, va fi o sărbătoare evreiască!

* În România, autostrăzile sunt ca organele genitale ale bărbaților.
Ne bucurăm de fiecare centimetru în plus!

* – Azi mi-am făcut CV-ul, l-am scris, l-am redactat, apoi m-a bușit plânsul.
– De ce?
– E păcat să trimiți un asemenea om la muncă.

* Doi bețivi, trecând prin dreptul apartamentului nupțial din luxosul hotel Ritz, se opresc și ascultă la ușă. Înăuntru, proaspătul mire îi spune soției sale:
– Iubito, ești atât de încântătoare! Frumusețea ta fabuloasă ar trebui capturată pentru eternitate de cei mai mari artiști ai lumii.
În acel moment, bețivanii încep să bată cu pumnii în ușă, și mirele întreabă:
– Cine naiba-i acolo?
– Rubens și Rembrandt!, vine răspunsul din spatele ușii.

* O tânără doamnă, blondă, oprește în fața semaforului, la roșu. Se aprinde galben – doamna stă pe loc, verde – doamna continuă să stea. Se aprinde iar roșu. Din urmă, claxonează celelalte mașini. De ea se apropie un polițist care o întreabă:
– Doamna dorește altă culoare?

Advertisements

42 thoughts on “Scoase de sub tejghea

    1. Sunt bucuros că ai zăbovit, sper să fi fost cu folos (după cum ai spus), asupra încercărilor mele de a face ziua mai frumoasă și prietenii mai veseli. Închin în sănătatea ta și a iubirii fără de margini, Cristian! 🙂

  1. “Într-o noapte doi polițiști găsesc pe strada un om beat.Ii spun să se ridice și să-i urmeze la secție.
    -Nu strigați la mine! zise bețivul.Daca puteam să mă ridic,ma duceam acasă,nu la secție.”
    O seară plăcută ! 🙂

  2. Salut Petru !
    Acum ca PLOAIA

    a-ncetat si am putut iesi din casa,
    am pornit urgent spre tine sa-mi iau portia de RAS 🙂
    si apoi, sa vin acasa,
    sa ma las de RAS cuprins ! 🙂
    Seara faina, prietene 🙂
    si nu uita, VIPERA cu al ei suier,
    vine cand o chemi,
    de o ademenesti din fluier,
    pana o adormi !!! 🙂 🙂 🙂
    Aliosa 🙂

    1. Bine ai venit în această casă, unde se servesc bancuri în schimbul unui zâmbet și în scopul de a provoca voie bună! 🙂
      Doar cu viperele nu-i de glumit, că pot fi mortale dacă nu suntem atenți, așa cum s-a văzut recent.
      Gânduri din cele mai bune pentru un început de săptămână benefic, Sandule! 🙂

  3. Nefiind prin “preajma ” , am intrat mai tarziu la portia de ras…dar pentru un zambet in plus niciodata nu este prea tarziu…Sa ai o seara excelenta , draga Petru ! 🙂

    1. Dacă ploaia se încăpățânează să cadă, să ne încăpățânăm și noi în a o trata cu voie bună și zâmbete cât mai dese. Zile cu soare îți doresc, poate se împlinește, dragă prietenă! 🙂

  4. Ha, ha! Încă o porție bună de râs. Mulțumim., dragă Petrule! Cum ne înveselești în fiecare duminică, înainte să începem o nouă săptămână. Mi-a plăcut mult cel cu socrul și ginerele.
    Numai bine să-ți fie și noua săptămână cât mai bună! 🙂

    1. Bancurile nu ar însemna nimic, dacă nu ar fi citite de prieteni cu simțul umorului, așa ca tine. Pentru asta îți sunt recunoscător și îți urez voie bună în tot ceea ce faci, dragă Alex! 🙂

  5. Frate Petre…exceptand-o pe-a doua , TOATE sunt de EXCEPTIE , iar aia cu ” vipera ” 😉 , aia … ” vipera “, chiar face parte din viata mea 😕 ! Norocul meu c-a ramas doar ea c-altminteri , Dracu’ ma lua pana acum !!!! 😄 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s