Forța a fost cu mine

Trăiesc într-un orășel fără cinematograf, cu o populație relativ mică și fără multe opțiuni de divertisment. Dar, ca orice oameni, și noi simțim nevoia să ne destindem, pe măsura muncii depuse toată săptămâna. Cei din anturajul meu, ne-am dat seama că-i mai bine dacă ne organizăm împreună serile de weekend, mergând prin rotație în vizită la fiecare, și organizând seri tematice. Astfel, la un prieten am ascultat muzică de calitate și am dansat toată noaptea, la altul am organizat un concurs de șah, apoi o seară de lectură și dezbateri. Pentru noaptea când urma să fiu gazdă, s-a propus un regal de filme SF, fiind mulți amatori de acest gen.

Îmi era teamă că nu voi face față așteptărilor, oaspeții fiind o duzină, fiecare cu pretențiile și preferințele lui. Aveam nevoie de o aparatură de calitate, iar pentru asta trebuia să apelez la Gabi, singurul expert în domeniul IT pe care-l cunoșteam. În ciuda faptului că era foarte ocupat, și-a rupt din timp și, după ce mi-a ascultat doleanța, a venit cu soluția. Doar un singur cuvânt: conectica, de unde trebuia să-mi procur un router wireless, adaptoare și cabluri HDMI, precum și cabluri rețea, pentru că aveam de gând să expun filmele pe fiecare televizor din cele trei camere. Să-și aleagă fiecare filmul la care voia să se uite.

conectica_banneregoogle_saptamanileretelisticii_728x90px

Comanda am făcut-o pe http://www.conectica și mi-a fost onorată în timp util, la un preț foarte convenabil. Între timp, am făcut o selecție de filme în care seriile din „Războiul stelelor” erau cap de afiș, urmate de cele cu „Star Trek” și „Urzeala tronurilor”. Fiecare din titluri era transmis de pe laptop, pe câte un televizor cu ecran mare. Firește că n-am uitat de floricelele de porumb, suc și bere.

Toți prietenii au fost impresionați de multiplexul improvizat de mine, iar dimineața ne-a prins în fața ecranelor, noroc că era duminică și ne puteam odihni. Am simțit din plin că Forța era cu mine, iar ea mi-a venit de la conectica, care mi-a oferit tot ce aveam nevoie pentru a mă simți un Jedi al filmelor SF. E unul din motivele pentru care voi sărbători, alături de ei, cei zece ani de existență, în perioada 15-30 octombrie, când e organizată Săptămâna Rețelisticii. Forța să fie mereu și cu acești oameni care ne oferă oricând și oriunde tehnologia potrivită timpurilor în care trăim. Datorită lor am văzut și eu cât e de simplu să te distrezi acasă și să impresionezi într-un domeniu în care mă credeam novice, apelând mereu la Gabi. Acum îl voi căuta mai rar, doar pentru alte sfaturi.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

21 thoughts on “Forța a fost cu mine

  1. Macar daca si altii ar face reclama in acest fel…parca ar fi mai placute acele reclame iar unii…ar mai si citii , completandu-si cultura in acest mod 😀 .

    1. Nu știu ce să zic. Probabil că firmele au alte pretenții de la un advertorial, dar eu voi continua să le fac din suflet, pentru suflet. Mulțumesc, nea Marian! 🙂

  2. Forta este cu tine si sper sa fie si cand se va termina concursul si vei primi premiul bine meritat. Indiferent cum sa sti ca forta este oricum cu tine pentru ca prin ceea ce scrii faci spiritul oamenilor mai bogat ceea ce cred eu ca este cel mai mare premiu ❤ Sa ai un sfarsit de saptamana asa cum ti-l doresti si vreme frumoasa sa te insoteasca ❗

    1. Cuvintele tale frumoase sunt generatoare de forță, de fiecare dată, Anda! Îți mulțumesc cu căldură și cu urări din cele mai eficiente, pentru un weekend revigorant și încărcat cu bucurii! 🙂

  3. Buna seara Petru !
    Cand va veni vremea s-ajung in situatia de apela la cineva pentru a organiza un spectacol de muzica si lumini, voi apela si eu la un specialist IT din CONECTICA ! 🙂
    Multumesc pentru pretioasa INFORMATIE si superba POSTARE ! 🙂
    Ar fi NEDREPT ca la finalul competitiei SuperBlog2016 ,
    sa NU ti se recunoasca MERITUL de a fi CEL mai BUN competitor ! 🙂
    Seara faina si-apoi, WEEKEND placut ! 🙂
    Aliosa.

    1. Până la finalul competiției mai este multă vreme și multe încercări ne mai așteaptă. De aceea nu-mi permit încă să sper la un loc fruntaș, ci mă gândesc doar la proba care urmează. 🙂
      Îți mulțumesc pentru încrederea ta și am să fac tot posibilul să nu dezamăgesc. 😉
      Zile pe placul sufletului tău, Sandule! 🙂

    1. Chiar că a fost o probă grea pentru un novice în IT, ca mine! Însă cu atât mai provocatoare! Recunoștință deplină pentru susținere, precum și urări din cele mai benefice, dragă Gabi! 🙂

Leave a reply to Marian Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.